STATISTICI

Astazi se implinesc patru luni de cand am scris prima data pe blogul meu.

Marturisesc, ca acum doi ani citeam pe nerasuflate blogul unui parinte arhimandrit,blog extraordinar de frumos si de mare folos duhovnicesc, atat pentru articolele care erau postate, dar si pentru sutele de comentarii care existau la fiecare articol.Eram atat de bucuroasa cand reuseam sa scriu cate ceva, iar apartenenta mea la un grup minunat pe care nu-l cunosteam decat virtual, mi-a umplut singuratatea multor luni.Si intr-o zi...brusc blogul a fost inchis.Am pierdut atunci legatura cu prieteni dragi, cu Ella, Alina, Mihaela etc... Nu i-am uitat! Filofteia, mama Ellei e inca pe pomelnicul meu!Si acesta e dovada de iubire, dar si de dainuire a unor lucruri facute bine!

Mi-am dorit sa incerc si eu sa construiesc ceva si darul fiicei mele, blogul acesta si pagina mea de facebook au fost si sunt copii mei duhovnicesti.

Am scris la o luna de la inceputul postarilor, in iulie,"Pentru cine scriu!" si am explicat acolo ce ma tine la tastatura calculatorului.Intre timp, la copiii mei care ma citeau s-au adaugat o multime de persoane.Am ...cateva mii de cititori! Multimea lor a fost un motiv de spaima dar si vorbele cuiva"teme-te de tine si de cat rau poti face si altora!" 

Recunosc, pot pierde orice in acesta viata, pana si viata mea, dar nu-mi pot permite sa pierd mantuirea lui Grig!A lui, in primul rand si apoi pe a mea(desi ele sunt legate)!Si mi-a fost teama ca fac ceva gresit, ca sunt in inselare si mai ratacesc si smintesc si pe altii.

Dar semnalele de la prietenii mei au fost atat de frumoase,sunt persoane care cauta zilnic postarile mele, ne bucuram impreuna, plangem impreuna,invatam impreuna... azi m-a sunat o prietena din Italia sa-mi spuna sa scriu...si am inteles ca e nevoie de Amintirile mele tarzii, ca si eu am nevoie sa-mi amintesc  dar si voi,ca va identificati in povestile mele, ne umplem singuratatile cu iubirea lui Dumnezeu si ne este mai putin greu impreuna.Am inteles ca nu numai mie mi-ar lipsi dar si voua, ca aici e cartea pe care nu am scris-o si ca am datoria s-o duc mai departe.Este o datorie nascuta cand am pus primul link si m-am rugat lui Dumnezeu, sa duca gandurile mele la cei care au nevoie de ele.Si gandurile mele constat ca s-au dus in toata lumea, pentru ca statisticile arata ca citesc amintirile acestea romani din toata lumea, din Statele Unite ale Americii, din Rusia, Italia, Franta,Spania, Republica Moldova, pana si din Brazilia...Si mie mi-se pare in acest lucru, tot lucrarea lui Dumnezeu.  

Nu stiu ce va fi mai tarziu, dar stiu, acum, la patru luni de la primele cuvinte, ca inceputul e luminos prin voi,copiii mei,prin prietenii mei, prin Virgil, Anelinda, Anamaria, Violeta, Nadia,Maria, Elena, Andrei,Oana,Florentina,Ema si toti ceilalti, si ma rog ca si finalul sa fie tot luminos, spre slava lui Dumnezeu, caruia i-se cuvin toate multumirile si laudele!
Va imbratisez  pentru rabdarea voastra  in a citi ce scriu, pentru ca m-ati incurajat cand am avut nevoie si va rog sa ne pomeniti si pe noi in rugaciunile voastre.