Deja e toamna

O, cata toamna este in noi!Ma simt ingropata in toate frunzele cazute ale toamnei.

Ma simt de parca culorile ei mi-au intrat adanc in vene si cred ca, daca as intinde mainile goale, as fi ruginie.

Ma simt de parca racoarea zilei aceste de 12 grade mi-a intrat in sange si  sunt atat de inghetata, incat desi port in picioare papucii imblaniti ai lui Grig, raceala toata a zilei este in talpile mele.

Mi-e tare frig.

Este tarziu.Daca ar fi fost mai devreme as fi mers la vecernie.Mi-e dor de o biserica cu luminile aproape stinse si cu rugaciunile calugarilor luminand peretii pe care se odihnesc sfintii.Biserica este locul in care ma simt cel mai bine, indiferent de biserica, acolo ma simt cel mai bine.

Chiar daca plang la slujbe, acolo, ma simt cel mai bine si ridicand capul o fac totdeauna cu speranta si bucurie.Priveam duminica la un moment dat in jurul meu, erau foarte multe persoane in varsta.Sobre,extrem de sobre,intepenite in gandurile lor.Se miscau atat de incet incat parca totul era dat cu incetinitorul.Fata de ele, eu par chiar...prea vesela pentru o persoana care merge la biserica.Ma intrebam cum ar trebui sa fim si daca e ceva gresit in atitudinea mea.

Cineva, intr-un moment, ma intreba cum voi petrece sarbatorile de Paste si eu am spus ca voi sta mai mult la biserica, la slujbe, bucuroasa de atatea zile libere.

-Ce bine, draga, ca te duci acolo!Iti place!

Ma invidia sincer,desi ea, persoana aceea pleca undeva in locuri exotice, extrem de scumpe si nu ar fi schimbat nimic cu mine(dar nici eu cu ea!)Si ma gandea atunci ce sa spun.Imi place la biserica?Adica...ma distrez acolo?

Da, raspunsul e da! Imi place la biserica si recunosc ca am acolo chiar o buna dispozitie.Iubesc slujbele bisericii noastre ortodoxe si nu as schimba asta cu nimic.

In seara aceasta am citit iar in cartea "Desartaciunea Lumii" a ieromonahului Ioan Buliga(pag 139-140),lucruri care m-au lamurit.

"Toate slujbele Bisericii sunt desavarsite atunci cand ele sunt savarsite cu bucurie.Bucuria arata dorinta de a sluji lui Dumnezeu, nadejdea noastra in El.Chiar daca la Sfanta Liturghie, Hristos este rastignit, chiar daca trairea celui ce ia parte la liturghie izvoraste lacrimi, acestea insa sunt lacrimi de bucurie.

Atunci cand ne intristam pentru ceva, pentru cineva, daca vom starui mult in starea aceasta, ne vom pagubi.Toate sunt in mana lui Dumnezeu, si noi putem indrazni sa mijlocim pentru ceva sau cineva.De ce sa ne intristam?Aceasta intristare, desi de multe ori pare evlavie, este o inselare de la vrajmasul, este intristarea care aduce moartea.

Sfanta Sriptura spune:"cand faci bine, oare nu-ti este fata senina?(Facere 4,7)Vor zice unii:da, dar sunt pacatos si nu fac bine.Aceasta este smerenie falsa si inselare, tot binele este de la Dumnezeu, singurul bine pe care il putem face noi este sa ne pocaim.Vom spune deci:pocainta nu este cu lacrimi?Ba da, insa lacrimile acestea sunt ca acelea cand te intalnesti cu cineva drag, pe care nu l-ai vazut de mult timp.Si acest Cineva, in cazul nostru este Hristos, este reintoarcerea la Hristos dupa ce ai pacatuit.Sunt lacrimile bucuriei reintalnirii cu Hristos...A starui in tristete este moarte.In lupta noastra cu vrajmasul, buna dispozitie este semnul ca suntem pe pozitie.Ca sa intelegem acest lucru, sa intram pe scena de lupta, unde se bat un viteaz, cu un urias care urla si rade in hohote.Uriasul il loveste pe viteaz si acesta cade jos.Spectatorilor li-se strang inimile.Dar iata minune:viteazul ridica capul si priveste la urias, apoi porneste spre el.Daca viteazului i-ar fi frica, uriasul s-ar bucura iar spectatorilor li-s-ar intoarce inima de la el.Lupta nu este a noastra.Sfintii Parinti spun ca Goliat a fost lovit de la spate de ingerul Domnului, pentru ca piatra pe care a tras-o David din prastie s-a infipt in frunte, iar Goliat nu a cazut pe spate ci a cazut in fata cu fruntea in tarana(Regi 17,49)

"Si s-a desteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz ametit de vin, si a lovit din spate pe vrajmasii sai(Psalmul 77, 71-72)"Ca cel viteaz trebuie sa fie fiecare dintre noi-spectatorii sunt puterile ceresti care sunt langa noi totdeauna, iar uriasul este vrajmasul nostru.Frica noastra este bucurie pentru vrajmas, ea vine din necredinta noastra, lupta este a lui Dumnezeu, de cine sa ne fie frica? ... Credinta in Dumnezeu este ca un gard in jurul noastru.Vrajmasul nu poate patrunde decat atat cat ii ingaduie Dumnezeu.In timp ce Sfantul Sava mergea prin pustie, vrajmasul s-a prefacut in leu si se repezea la el.Atunci Sfantul Sava i-a zis"Daca ai ingaduinta de la Dumnezeu a ma manca, atunci ce te opreste?Iar de nu, de ce te ostenesti in zadar?"Vrajmasul ne-ar distruge intr-o clipa, daca i-ar ingadui Dumnezeu, el insa ne da ocol oprit de acesta putere a lui Dumnezeu...Din pacate insa de multe ori, el nu se osteneste in zadar,gardul este sfasiat de necredinta noastra."

Deci curajul nostru trebuie sa fie in Dumnezeu.Odata ce il ai pe Dumnezeu in inima ta, nu poti pierde nimic.

Este deja noapte, ma plec la sfintele icoane si spun vorbe pe care acum cinci ani nu le auzisem niciodata.."Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine imi este nadejdea.Arata-mi calea pe care voi merge, ca la tine am ridicat sufletul meu"(Psalmul 142)

Si simt ca acest cortegiul de frunze este un dar al Domnului pentru toti cei care ca si mine iubesc ruginiul si asfintiturile...