joi, 3 martie 2022

Primavara Dulce


 Va multumesc,dragilor!

Am vazut ca nu m-ati uitat, desi eu am uitat sa scriu. Traind  zavorata mult in sufletul meu, rar am lasat sa ajunga afara cate ceva despre mine. Si nu stiu daca,binele pe care l-am facut tacand, a egalat raul pe care l-au simtit sufletele si mintile voastre,cautand un cuvant de la mine...

Ieri o tanara preoteasa imi spunea:

-Nu ati mai scris din 10 decembrie si mie, desi citesc din postarile vechi, imi este greu! Pentru ca imi luam forta de multe ori din ceea ce citeam si imi spuneam " Si eu pot, daca si doamna a putut duce asta!"

Si m-a facut mult sa ma gandesc daca e voia lui Dumnezeu ca eu sa nu scriu, sau e  voia celui rau...

 Dar ma gandesc: cine sunt eu sa va invat ceva pe voi? Ce stiu eu si voi sa nu stiti? As fi putut scrie ceva din Sfanta Scriptura,dar parintii pustiei nici din Scriptura nu vorbeau, pentru ca se considerau nevrednici  si alegeau tacere, asa ca si eu am ales tacerea acestor  trei luni...

Nu am va spune decat ca sunt bine purtandu-mi crucea! Si cred ca nu poate sa-ti fie bine daca nu intelegi sa-ti duci crucea pe care o ai cu  acceptare deplina. A te impotrivi, a te tranti pe jos cu  intrebari: de ce? cum asta? pentru ce? nu face decat sa-ti mareasca suferinta!Si asta, nu pentru ca Dumnezeu te pedepseste pentru ca intrebi, ci pentru ca ceea ce iti da Dumnezeu este tot ce iti este de folos, iar intrebarile tale nu-L vor face sa se razgandeasca...pentru ca nu ti-ar fi de folos !

Am niste probleme de sanatate! Si nu orice probleme!Si nu le-am primit de la Dumnezeu, nu Dumnezeu mi le-a dat! Nu!Eu am trait zeci de ani in nebagare de seama ca trupul meu e templu a lui Dumnezeu! Mi-am epuizat si mintea si trupul cum am vrut, fara sa-mi pese de mine! M-am hranit prost si m-am obosit mult! Si exact la 50 de ani si un pic, cand trebuia macar atunci sa pun pauza in viata mea... crescusera copiii...cunoscusem ceea ce inseamna reusita in tot ce imi propusesem sa fac in viata mea, era deja timpul sa fac ceea ce imi propusesem din copilarie, sa ma asez la birou si sa scriu, atunci a murit Grig si viata mea s-a schimbat definitiv si total!Oboseala de dupa 50 de ani si suferinta, au fost mai mari decat tot ce traisem pana la 50 de ani...Au murit total nepregatiti oameni foarte dragi...am trait tragedii, pe care chiar acceptandu-le, mi-s-a zguduit inima, inima care nu are minte! De cateva ori, oameni dragi m-au aruncat in iad pentru o toana sau pentru o intriga a cuiva...Si nu am dus durerea decat sufleteste! Trupeste nu am dus!

Si anul acesta, dupa cateva episoade de suferinta fizica,la presiunea familiei,a trebuit sa merg la doctor! E greu sa stai ca o carte deschisa intr-un aparat care sa-ti masoare un trup pe care il stii muritor, dar e al tau! Nu am ajuns la inaltimea sfintilor sa-mi urasc trupul si chiar mi-a fost mila, cand mi-am auzit inima bolborosind intr-un limbaj nestiut, ceva ce nu intelegeam...Nici analizele de sange nu aratau prea bine si asta vazusem si eu dupa dreptunghiurile rosii din dreptul lor!

Imi voi amintit pana la sfarsitul zilelor cum intr-o dimineata, stateam in final de evaluari medicale, pe holul exterior al clinicii medicale si ii citeam surorii celei mari din scrisoarea medicala, cuvinte care mie nu-mi spuneau nimic, dar pe ea o ingrozeau...Si ca sa ne linistim am plecat la Predeal! Doua zile de aer curat, dar aer care pe mine ma sufoca si obosea!Viata mea avea sa se schimbe mult!

Au urmat alte investigatii si zile in care eu,revenita acasa la mine, am inceput sa pun ordine in lucrurile personale. Am vazut ca dupa ce o persoana moare, toata lumea intra incaltata in casa aceia si toata lumea rascoleste peste tot, fara sa mai puna un lucru la loc!Deci nu ordinea m-a interesat! Ci toate acele lucruri pe care le-am amanat de mult:arhiva personala,cartile,icoanele...am strans inclusiv icoanele mici pe care Ruxandra sa le daruiasca la una din pomenirile mele...Fara regret!Fara lacrima! Mor acum? Inseamna ca asa trebuie! Stie Dumnezeu cand e timpul plecarii mele! Cineva, chiar mai multe persoane, imi spuneau sa ma rog ! Dar eu nu am inteles ce ar trebui sa-i cer lui Dumnezeu in afara de timp de pocainta!Am mers si m-am marturisit si nu a fost simplu! L-am primit pe Hristos in Sfanta Cuminecatura si-mi aminteam niste versuri scrise si pentru mine:

"Doamne, tinde-Ţi patrafirul

peste faţa mea de lut,sufletu-mi neghiob şi slut 

să-l albeşti cu tibişirul,

când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.
Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osânda e păcat;
eu să stau pe-un colţ plecat,
şi să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea Cinii,
să-mi şopteşti că m-ai iertat.
Aciuiaţi pe-o vatră nouă
vom purcede spre nou cânt;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumină-n strop de rouă,
migăli-vom cartea-n două:
Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.
Şi-ncălţându-Te-n sandale,
să porneşti pe drum stelar,
într-al slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar."
Minunat este Domnul! Cum m-a asteaptat El cincizeci si unu de ani, ca eu sa fiu asa cum m-a zidit intr-o noapte de iarna,si eu am ezitat sa fiu ... si cum a facut Domnul ca viata mea sa fie frumoasa in cantari bizantine si  lumini de sfintenie...si mi-a mai daruit 14 ani pana azi... Si daca acestia sunt toti, ce daca? Sunt deja multi, slava lui Dumnezeu pentru ei!
Am simtit si simt ca lumea mea e deja Dincolo! Oricum aici nu ma mai potrivesc cu lumea...Sunt numai cativa care sunt ca si mine ...neinsemnati, prapaditi ca si mine, dar luminosi in despatimirea lor pe care eu nu  am dobandit-o,ei, acestia care ma vor urma intr-o zi, sunt ceva mai tineri si Domnul ii lasa ca ei sa ajunga la sfintenie din acesta viata.
Si am privit in urma sa vad nu daca las ceva, ci daca plange cineva... si am vazut ochii umezi ai fiicei mele dragi si pentru lacrima lor am mers oriunde a vrut sa merg!
"Imbraca-te frumos, nu ne face de ras!" Mi-a zis cineva din familie si eu ... am dus si povara sa vad ca sminteala le-am fost celor dragi si nu s-au folosit deloc de tot ce am zic ca fac in acesta viata  si pentru ei... Asa ca m-am imbracat frumos,mi-am comandat cateva lucruri noi pentru spital si m-am asezat iarasi pe holurile spitalului...Trebuiau, in principiu,ca analizele sa iasa undeva la o limita ca sa pot continua viata cu doar unele limitari...Altfel inima mea trebuia operata!Si asa a randuit Domnul sa stau doua nopti cu Filip si George! Sa ma joc cu ei, sa-i aud spunandu-mi de zeci de ori"Te iubesc, bunica Elena"...sa ma joc  de-a spectacolul cu George,sa pandesc cu Filip pe geam, ninsoarea care nu mai venea in acesta iarna,sa dorm cu el,cu Filip cel minunat si sa adormim vorbind despre rugaciunea inimii ...
Si cand toate bucuriile au fost traite,a trebuit sa ma asez iarasi in fata doctorului chirurg pentru a-i auzi decizia.As fi facut orice ar fi hotarat, de dragul copiilor mei si pentru linistea lor!Dar eu chiar nu-mi doream nimic. Fusesem in biserica de alaturi...citisem Acatistul Mantuitorului si Paraclisul Maicii Domnului langa o masa pe care stralucea un manunchi de zambile albe, dar ma rugasem pentru pacea lumii ...Ziua parea luminoasa desi la cateva sute de km, poate o mie,in frumoasa  Ucraina tancurile fusesera scoase  ca intr-un film artistic despre razboi... Ce se putea intampla cu mine? Nimic mai mult decat Domnul vrea, pentru ca voia Lui o caut ! Ce se putea intampla in Ucraina? Tot voia Domnului pentru ca mult ne-am departat de la calea cea buna si fara pocainta suntem...Si am plecat capul ca un vinovat!
-Fie,Doamne, voia Ta cu mine si cunoscute imi fa caile Tale, sa stiu ce-mi lipseste!
Nu stie Dumnezeu ce ne trebuie?Sunt sigura ca stie!In douazeci de minute  am plecat ducand cu mine vorbele de final ale stralucitului  medic" Pana ne revedem traiti cu grija!'' Si am stiut ca zambilele albe de pe masa bisericii in care intrasem inainte de ultimul consult, au fost un semn de la Domnul ca e posibil sa traim un alt prohod  cantand "Primavara dulce, Fiul meu preadulce Frumsetea unde Ti-a apus" iar  oricine va muri, fie batran sau  tanar, fie femeie sau copil, daca inima lui va fi a lui Hristos,va Invia, caci moartea nu-i sfarsitul,dupa ea urmeaza Invierea! Da, asa cum spunea Inaltul Bartolomeu si noi putem spune:Da, vom muri, cand vrea Domnul, dar cata splendoare!