Am citit acum de curand niste pagini in care parca mi-s-a limpezit mintea.Ele sunt din cartea ieromonahului Ioan Buliga "Desertaciunea lumii",din capitolul Refectii.
M-am gandit de multe ori cat din ceea ce fac trebuie sa fie contributia mea personala si cat de mult trebuie sa las la grija lui Dumnezeu.Catva timp, am cugetat ca trebuie sa ma incredintez in toate lui Dumnezeu si am lasat sa zac in asteptarea milei lui Dumnezeu pentru mine:Dumnezeu sa-mi rezolve facturile multe pe care le primeam lunar, Dumnezeu sa-i ajute pe copii la examene, Dumnezeu sa-mi dea sanatate sau boala,(Fie ce-o fi Doamne!), Dumnezeu in stanga, Dumnezeu in dreapta, peste tot chemam numele lui ...
Apoi mi-am amintit nedumerirea pe care o simteam cand cineva zicea"Dumnezeu pune mana cand gatesc eu si mancarea mea iese buna!"
Adica, pentru toate, inclusiv pentru prostii, trebuie sa-l impovarez pe Dumnezeu cu toate treburile mele?
Stiu ca totul e de la El, stiu ca fara El nu pot face nimic si nu mi-se poate intampla nimic fara incuvintarea lui, dar uneori pare dovada de obraznicie sa-i pun Lui in carca lenea mea, nepasarea, indolenta.
Si am citit acum ca sentimentul meu de jena este corect, pentru ca, spune Parintele Ioan Buliga ''Dumnezeu intervine numai cand omul nu mai poate.De aceea cand suntem bolnavi trebuie sa mergem la doctor.Hristos a facut ca din cateva paini si pesti sa se sature mii de oameni, a facut o minune, insa atunci cand mergeau pe cale Iisus si ucenicii mergeau si cumparau cele necesare pentru hrana, cum vedem si din intalnirea lui Iisus cu femeia samarineanca.Evanghelistul Ioan ne spune ca ucenicii Lui se dusesera in oras sa cumpere hrana(Ioan 4,8).Sigur ca cel ce saturase atatea mii de oameni nu ar fi avut nevoie sa cumpere, dar Hristos lucra si ca Dumnezeu dar si ca om, iar dumnezeirea intervine doar cand omul numai poate.
Parintele Rafail Noica spune"De la Dumnezeu nici sa nu asteptam mai putin decat imposibilul, pentru ca mai putin decat imposibilul putem noi"Atat cat putem din punct de vedere omenesc trebuie sa facem, apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu.Ne rugam pentru un bolnav,dar trebuie dus si la doctor, ne rugam pentru un examen, dar trebuie sa si invatam, ne rugam pentru impacare, dar trebuie sa si iertam.
Trebuie din punct de vedere al omenescului sa facem cat ne sta in putinta, nu las un lucru in drum si spun: lasa ca are Dumnezeu grija.Aceasta este ispitire si Dumnezeu spune:sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau.Apostolii cand erau urmariti, fugeau si se ascundeau, nu asteptau pe Dumnezeu sa-i faca invizibili.Sfintii Parinti marturisesc toti ca cel ce se baga singur in ispite greseste.Sunt multi care se chinuiesc fara nici un rost, asa numitii asceti care fac niste nevointe suprafiresti fara nici un rost ispitind in felul acesta pe Dumnezeu.
Mancarea o binecuvantezi, dar daca ai facut-o rau ea te vatama, pentru ca isi pastreaza partea fireasca chiar daca e sfintita.La fel cu toate lucrurile sfintite:poti sa te ineci in agiazama, poti sa-ti spargi capul cu o cruce sau cu o icoana, pentru ca ele isi pastreaza si proprietatile firesti, lucrarea fireasca , alaturi de cea harica".
Deci sa nu-L mai ispitim pe Dumnezeu, cerandu-I Lui sa faca acele lucruri pe care eu trebuie sa le fac. Sa ne folosim acea libertate pe care El ne-a dat-o ca sa-l iubim, dar sa ne implinim menirea noastra de oameni, muncind, iubind, iertand,pazindu-ne de tot raul, stiind ca El ne sta aproape pentru a ne sprijini cand puterile ne parasesc, spunandu-ne ca si David "Domnul este luminarea mea si mantuirea mea;de cine ma voi teme?/Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?"(Psalmul 26)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu