Inima de mama (2)

Asa cum mi-a promis ieri, Clementina a venit azi in oras, aducand-o cu ea si pe Iuliana. M-a sunat dimineata, bucuroasa sa-mi spuna ca a ajuns. Mi-am construit prima parte a zilei pe programul lor. Desi imi propusesem sa o las singura in spital, sa se descurce, cautand doctorita  care o astepta, nu am rezistat si am plecat dupa ele. Le-am gasit in cabinetul doctoritei, mama statea pe un colt de scaun sa nu deranjeze, iar fetita pe un alt scaun tinea in brate o papusa blonda, imbracata intr-o rochita roz .

-Roza o cheama! -mi-a spus mai apoi.

Un copil cat o palma de om, micuta, delicata, negricioasa si dulce. Cei mai minunati ochisori negri! Rotunzi. Luminosi. Curiosi. Mai lasa-i, Doamne, sa vada lumea! Mai lasa-i, Doamne, sa se sature de frumusetea zidirii tale!

Nu e normal sa imbratisezi un copil bolnav, microbii tai pot sa-i faca mai mult rau decat poti gandi, eu am imbratisat-o cu inima si ea a stiut, pentru ca niciun moment nu a avut o retinere in fata mea.

Am reusit sa-i pun mamei in mana reteta cu unul din medicamente care de acum va fi gratuit. Si inca pentru mai bine de trei luni. Doctorii au avut pentru ea toata intelegerea si bunatatea pe care Dumnezeu a pus-o in inimile lor. Celalalt medicament nu mai este adus in tara de 20 de ani. Doctorii care o trateaza pe fetita intr-un spital din capitala, vor insa acest medicament. Am inteles astazi de la Clementina, ca atunci cand s-a descoperit boala Iulianei, doctorita care o trata i-a spus ca tratamentul o va costa 25000 de euro.

-1 miliard si ceva. Si i-am zis "Doamna doctor, daca era vorba de 200 de milioane sau 300, faceam rost, nu am casa, dar vindeam casa soacrei mele si dadeam pentru viata copilului, dar pentru 1 milard, nu am ce sa vand!"

Si atunci doctorita i-a sfatuit sa mearga in Siria si sa comande acolo medicamentele. Ele sunt aduse in fiecare luna la o farmacie din Bucuresti si de acolo le cumpara. Acum nu va mai cumpara decat un medicament. In felul acesta va fi mai usor si pentru ea si pentru noi toti cei care suntem hotarati sa o ajutam pe Iuliana.

Le-am dus-o apoi la biserica.

Catedrala mea era un loc cunoscut de Iuliana.

-Mami, iti amintesti ca m-ai lasat jos acolo, la icoana si te-ai rugat? -i-a zis Iuliana

Iar Clementina, cu ochii in lacrimii il privea pe Iisus Hristos de pe catapeteasma. Momentele lor de intimitate si rugaciune.

-Ma gandeam cand vedeam atatia copii bolnavi, Dumnezeu pe cine sa ajute mai intai? Doamne cati sunt! Cui sa-i dea si Dumnezeu ajutor mai repede? Ma gandeam...cum ar fi daca as cunoaste si m-ar ajuta si pe mine cineva. Si uitati acum, ma ajuta si pe mine!

Vorbe la care nu poti avea decat lacrimi. In toata simplitatea ei, frumusetea inimii de mama pe care o are in piept, ii da gandul ca Dumnezeu se oboseste prea mult pentru noi, si ma gandeam ca poate demult, Doamne, prea putini s-au gandit cum iti este Tie, prea putini au fost recunoscatori ca ea, femeia aceasta modesta.

Un preot a venit in intampinarea lor.

-Cum te cheama, soro? a intrebat-o pe fetita.

-Iuliana Radita-Papina -i-a raspuns fetita sigura pe ea, desi manuta i se inclestase de mana mea.

-Cum? -a tresarit Parintele privind-o.

- Ei, un nume de la ei -am zis eu mai in soapta. Iuliana.

-Da, de la noi -a incuvintat Iuliana, iar eu si mama ei am izbucnit in ras de spontaneitatea ei si modul in care deja stie ca este rrom.

De cate ori o fi fost intrebata prin spitale! Sau poate nu! Mama ei, Clementina mi-a spus ca a fost fericita ca astazi au ascultat-o si pe ea si au intrebat-o cate ceva, doctorii.

-Dincolo e mai greu, nu te lasa sa vorbesti!

E greu, orice am zice, cu totii facem discriminare, si ne consideram indreptatiti sa facem asta. Dar si copilul acesta ca si copiii mei, sunt toti fapturi ale aceluiasi Creator. Uitam lucrul acesta, uitam cat de mult o iubeste Dumnezeu si pe Iuliana dar si pe mama ei, grasuta, negricioasa, dar cu ochii inlacrimati si inima franta!

Parintele a asezat-o in fata raclei cu moaste, i-a luat capul si l-a lipit de racla si manutele ridicate, una cate una...m-am apropiat pentru ca Iuliana tinea in brate papusa Roza si nu stia cum sa ridice mana fara sa dea drumul papusii.

-Pune-ti capatana aici! i-a zis Parintele, special s-o amuze

-Pune-ti capsorul, aici, Iuliana- am incurajat-o si eu.

Si fetita s-a lipit de racla cum nu va puteti inchipui, cu capul pe ea si mainile ridicate intr-o imbratisare si abandonare totala.

Parintele s-a rugat pentru ea, pentru tamaduirea ei. Si a inchinat-o cu blandete si iubire. I-a daruit o icoana a Sfantului Luca al Crimeeii, sfant drag noua, iar eu am invatat-o sa se roage la el.

Au plecat apoi, era deja tarziu, in jumatate de ora trebuiau sa fie la gara sa prinda un autobuz spre comuna lor. Din graba, Roza i-a cazut din brate si i s-a stricat un ochisor, spre tristetea Iulianei...Dar cine avea atunci timp de papusa!

Le-am dus la cladirea de alaturi de catedrala, la Fundatia Sfanta Parascheva, nu o sa ma credeti, dar acolo deja le astepta o masina. Le-am urcat in masina...bucuroase ca pleaca, bucuroase ca m-au cunoscut...Am vazut-o pe Iuliana in bratele unei doamne care lucreaza acolo, Norine imi facea si ea cu mana fericita...

-Multumesc, Elena!

-Eu multumesc, Norine. Te iubesc!

Poate nu o sa ma credeti nici acum...eram cumplit de obosita, pantofii ma strangeau...am plecat greu din drum spre o statie de taxi si...dupa doi pasi am auzit un claxon de masina si am vazut o masina oprindu-se.

-Haideti sa va duc la serviciu!

Am urcat bucuroasa!

-Luati o para!

Am primit din mana fratelui meu de potir, Nicusor, o para perfecta, galbena, luminoasa ca ziua pe care o traiam.

Dumnezeu nu m-a lasat singura in drum si desi nu meritam, m-a rasplatit... cu o para. 

PS. La ora la care scriu, Iuliana Papina este in casa ei mananca copanele cu piure! Am vorbit cu ea si i-am promis ca ii trimit eu cat de curand o alta papusa. Dar intre timp, Iuliana se resemnase, o iubea la fel de mult chiar si numai cu un singur ochisor...