Imi doream demult sa-l cunosc.Acum multi ani, cineva imi spunea ca ar fi bine daca m-as spovedi la Preasfintitul Parinte Galaction.Nu-l cunosteam.Pentru mine era un nume pe foarte multe carti si mici carticele cu acatiste.Am aflat asa ca este Preasfintitul Episcop al Alexandriei si Teleormanului.Sambata,am avut bucuria sa particip la sfanta liturghie in satul in care Parintele Episcop s-a nascut si apoi am fost invitata la parastasul parintilor sai.
Am declarat de zeci de ori ca am o mare dependenta:sfanta liturghie!Orice ma desparte de aceasta slujba este un lucru pe care il detest, asa cum detest pacatele mele multe care ani si ani m-au despartit de slujba.Am asteptat atat de nerabdatoare acest moment incat noaptea mi-s-a parut lunga si inutila.Orice ma gandeam ca va fi biserica in care urma sa intru, a fost depasit de realitate.
Afara nu erau decat cateva masini ale rudelor PS-ului si masina cu care acesta a ajuns acolo.Biserica simpla, biserica de tara, invelita cu tabla.Inauntru covoare de tot felul, exact ca la tara, dar pe pereti sfinti pictati in culori calde...Liniste, pace, bucurie!
Am mers la altar sa duc darul meu tinand in mana pomelnicele cu cei dragi,convinsa ca este tarziu pentru proscomidie.
Inauntru PS, asezat in locul in care sta episcopul, parea atat de firesc in acel loc, iar preotul slujitor atat de fericit si de relaxat, incat mi-au disparut emotiile.
-Primeste, Doamne jertfa roabei Tale!
-Parinte, daca e tarziu pentru proscomidie, va rog sa pomeniti doar pe...
-Nu, nu este tarziu!
Cata bucurie cand stii ca toti ai tai vor fi pomeniti la proscomidie!Este ca si cand cu totii vom fi iar la Cina, dar acea Cina Cea De taina...
Biserica era plina de credinciosi, femei dar si multi barbati, copii...doua mese erau incarcate cu colive si cosuri pline cu ceea ce femeile pregatisera sa imparta pentru mortii lor.Preasfintitul a tamaiat biserica zabovind parca la fiecare si rugandu-se pentru noi...Vii si adormiti! La fel de dornici de ajutor.
Ne-a binecuvantat si privit cu iubire.La strana cantau cativa seminaristi, fara frica, fara sfiala, dar cu toate stangaciile inceputurilor.Din biserica insa, din multime se auzea vocea sigura a unei femei in varsta.Cu ochii in jos,netulburata de nimic, cu gandul la Dumnezeu, babuta a cantat Imnul heruvic.Mai apoi am aflat ca are 81 de ani si este sora mamei PS-ului Galaction, deci este matusa!Ce lucru minunat:in altar nepotul, Episcop, in biserica matusa acestuia, impreuna slujitorii ai sfintei slujbe.
Am trait bucuria acestei zile.La sfantul altar Parintele Episcop a citit cu rabdare si atentie smerita, toate numele de pe pomelnicele noastre.Stiu ca nu trebuie sa astept lucrul acesta, nici nu o fac, am depasit de mult asteptarea acestui moment si am deplina incredere in orice preot, pentru ca stiu ca Dumnezeu priveste peste umarul meu la fiecare nume pe care eu il scriu pe foaie.Dar notez acest lucru, al rugaciunii Parintelui Episcop, pentru ca el a fost inca o dovada, pentru cei care o asteptau, a oboselii acestuia si a faptei sale jertfelnice.
Lumina venea peste noi bland din lumanarile aprinse in mainile Preasfintitului.M-am impartasit impreuna cu micuta Alina si cu mama ei, intr-un rand mare de credinciosi.Deosebit de frumos! Tineam strans in gura Sfantul Trup, mestecand cu atentie si fericire,cea mai minunata masa pe care Dumnezeu ne-a daruit-o si simteam ca bucuria totala ca aceasta, nu exista pe acest pamant, in aceasta viata.
Dupa sfanta liturghie a urmat slujba parastasului pentru cei pomeniti.Abia atunci femeile s-au apropiat de mese, pana atunci discret doar cateva au supravegheat lumanarile care ardeau, evitandu-se aglomeratia si nebunia care se creaza de regula in biserici in astfel de momente.Si-au luat cosurile incarcate de pachete, prosoapele lor modeste pregatite cu lumanari, i-au impartit intai Parintelui Episcop, preotului slujitor,diaconului si baietilor de la strana, dupa care au impartit in biserica tuturor celor prezenti.Il priveam cat de firesc si recunoscator primea pomana lor si cat de mult multumea pentru ea!Stiam ca toate aceste pachete vor lua drumul spre cei aflati in nevoi, dar Dumnezeu ii dadea bucuria recunostiintei, ca si ele, femeile mironosite, sa aibe bucuria milosteniei pentru cei adormiti.
Nu a lipsit un nume! Pana si eu care nu aveam coliva si niciun pachet pentru mortii mei, i-am auzit cititi in rugaciunea Parintelui Episcop.Am auzit de sute de ori, de mii de ori slujba parastasului, de fiecare data fiind impresionata de frumusetea si tristetea ei.
"Cel ce prin adancul intelepciunii/cu iubirea de oameni toate le chivernisesti/si ceea ce le e de folos tuturor le daruiesti/Unule Ziditorule odihneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai,/ ca spre tine nadejdea si-u pus,/spre Ziditorul si Dumnezeul nostru.
Pe Tine zid si liman te avem/si rugatoare primita catre Dumnezeu, pe care L-ai nascut,/ Nascatoare de Dumnezeu nenuntita,a credinciosilor mantuire... Cu sfintii odihneste Hristoase,sufletele adormitilor robilor Tai,unde nu este durere si intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit."
Cat de frumos si incurajator suna cantarea diaconului cu singurele vorbe ale Mantuitorului din acesta slujba "Cei ce ati umblat pe calea cea stramta si cu chinuri, toti care in viata, crucea ca jugul ati purtat si Mie Mi-ati urmat cu credinta, veniti de luati darurile pe care le-am gatit voua si cununile ceresti"!
Am auzit de mii de ori slujba parastasului, dar inca ma intristeaza, chiar daca nimic nu ma apropie de mortii mei, ca slujba aceasta.Acum cativa ani, un preot imi spunea ca trebuie sa simt bucuria in cantarile acestea, ca trebuie sa fie speranta in mantuirea lor, ca trebuie sa fie Invierea.Plangeam si nu intelegeam.
Acum in sambata aceasta, in timpul slujbei parastasului, am inteles.A fost atata bucurie in faptul pomenirii lor de catre PS Galaction, incat am simtit in inima mea acel clic, acea schimbare produsa de speranta ca pomenirea lor de catre un Episcop, ca rugaciunea Preasfintitului a fost auzita de Dumnezeu, incat de undeva, de unde nici nu stiam ca exista, a izbucnit puternic in mintea mea, cantarile Invierii:
Hristos a inviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcand
Si celor din morminturi Viata daruindu-le.
Ziua Invierii, sa ne bucuram, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de la pamant la cer
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cantare de biruinta.
A fost izbanda mea personala, cu tristetea pentru ei! Dar fara rugaciunile Preasfintitului Galaction, nu ar fi fost posibil.
Este si acesta unul din motivele pentru care plec capul si cu adanca metanie plec si genunchii inimii in fata sa.
A urmat slujba la mormantul parintilor pomeniti si apoi masa acasa, masa la care au strans, cu o extraordinara randuiala, pe cei saraci, pe cei in nevoi materiale, masa la care neamurile au servit fara sa se gandeasca sa se aseze si ei, decat probabil mult mai tarziu, cand noi, ajunsesem de mult in casele noastre. Am avut binecuvantarea de a purta si o convorbire cu Parintele Episcop, dar care va ramane trecuta, doar in jurnalul meu personal.Vreau doar sa consemnez aici ca la intrebarea "Ce sa fac pentru mantuirea sotului meu?" Preasfintitul mi-a spus"Cat mai multe pomeniri la proscomidie, deci rugaciunile bisericii si multa milostenie, adica parastase ca acesta, pomeniri dupa puteri, pentru ca deja e greu pentru toata lumea si milostenii in toate modurile.Acestea sa le faceti.Aveti speranta in mila lui Dumnezeu pentru el."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu