Iulie 2021

 As vrea mereu sa-i telefonez si sa-i spun... sa-i spun cum este azi... sa-i povestesc ce am visat azi noapte...sa-i spun cum a fost la priveghiul ei, la inmormantarea ei, de parca nu am impartit cu ea toate acestea!

Le-am impartit! Asa cum am impartit o viata de 64 de ani ai mei.

Sora mea mijlocie!

 Aceasta este ea!Sora mea mijlocie!

Cea sub a carui directa supraveghere am fost,cu ochi si atentie pe care nu le-am inteles deplin nici macar acum,acum cand este atat de tarziu!

Cand abia ma nascuse mama, ea, sora mea mijlocie,a plans mult! Ii era greu sa-mi  dea locul ei din bratele mamei!Ani de zile plansul ei a fost o taina a ei Dar, intr-o zi, au gasit-o in camera, langa mine, punand, plina de gingasie, pe mine toate carpele cu care infasa papusile  si spunandu-mi cuvinte pe care doar ea si eu le puteam auzi...si eu nu le puteam intelege...

Oare ce inseamna pentru un pui de om o sora mai mica?Dar mai tarziu cand puii se transforma in adolescenti, in tineri, in oameni maturi?

Totdeauna am fost mandra de surorile mele, dar eu sunt sora mai mica!Ele, erau niste fete frumoase,mereu impecabile la tinuta,fie ca se jucau pe strada, fie ca se aflau la scoala,foarte bune la invatatura,destepte, si politicoase, respectoase cu lumea.Fata de ele, eu eram o mucoasa, cu genunchii juliti,cu tivul mereu rupt si buzunare atarnand jalnic, pline de batiste mototolite... Dar, unde eram eu,era fie o carte deschisa, fie zarva de copii care jucau fotbal!Total diferite...Ele erau papusile frumoase ale parintilor, eu eram cocorul slab  cu pene zbarlite...

Cred ca dincolo de imperfectiunile mele, cand a realizat ca nimic nu ma poate indrepta asa cum si-ar fi dorit, a recunoscut ca m-ar fi iubit oricum as fi fost... si m-a iubit, acceptand ca unele lucruri nu sunt chiar total gresite!

Mi-a cumparat primii blugi! M-a sfatuit sa economisesc bani si mi-a comandat niste bluzite pe care le-am purtat in anii de liceu...m-a luat cu ea in tabara undeva in Moldova lui Stefan, mi-a masurat cu centimetru locurile in care croitoreasa a cusut floricele cu perle pe rochia mea de mireasa, mi-a botezat un copil , pe Ruxandra-Maria si mi l-a crescut pe Andrei de la 5 la 14 ani!Cata binecuvantare sa ai frati sau surori mai mari! Ele amandoua au fost reperele mele, dar recunosc ca eu mi-am urmat drumul meu fara sa incerc sa le imit in ceva fiind mult prea diferita de ele!

S-a maritat prima dintre noi.Parca o vad intr-o rochie alba lucrata la Casa de Moda de pe Calea Victoriei si cu o toca plina de floricele albe ...frumoasa, nespus de frumoasa si delicata, cu ochii ei mari,negri, calzi...apoi ziua urmatoare a imbracat o rochie roz-mov culoarea florilor de mar...Din zeci, sute de rochii pe care le-a purtat,pe acestea mi le aduc aminte cel mai bine

Ea avut o fragilitate cu care a parcurs viata ...o sensibilitate ...deseori era bolnava, dar isi ducea totdeauna boala cu mutenie ...ea si sotul ei drag...Ca un semn al continuitatii binecuvantarii Domnului cu neamul nostru,  bunicii paterni s-au numit Radu si Rada,  ea s-a numit Georgeta, sotul ei George, iar baiatul meu, Andrei si  sotia lui, Andreea...Si asa ne arata Domnul ca binecuvinteaza,potriveste totul, pana si numele...

A locuit in orasul copilariei noastre cateva decenii. A fost invatatoare la  scoala cea mai prestigioasa din oras si a invatat sa scrie si sa citeasca, sa socoteasca,dar mai ales sa fie oameni,zeci de serii de copii" Ceea ce sunt astazi ii datorez si doamnei invatatoare" aveau sa spuna  multi dintre fostii elevi.

"Ce a însemnat Georgiana pentru școală, ce a însemnat pentru noi?A fost capul deciziilor, a fost sufletul școlii și inima care a bătut pentru fiecare copil în parte și pentru prestigiul școlii în totalitate. ... o sală de clasa sau muzeul făcut sau alta locație din scoala merită să poarte numele ei.
Georgiana a fost un munte de generozitate, de altruism, a fost mama miilor de copii cărora le-a marcat viața și sprijinul tuturor. Dumnezeu va judeca drept si cu iubirea Lui nesfârșită și îi va pune sufletul în rândul dreptilor. Sa te rogi și pentru noi ca prin durerea si neliniștea noastră să nu îi ingreunam drumul printre îngeri! Sa ne găsim liniștea și să ne întărim credința!"-asa avea sa-mi scrie o prietena si colega de scoala.

 Cuvinte ale celor care au cunoscut-o in partea foarte importanta a vietii ei, profesia, poate mai mult ca noi, familia ei!

Stiam ca e bolnava, desi dorise sa tina ascuns de noi, familia ei, acest lucru... Cu totii am fost alaturi de ea, desi, boala intinzandu-se pe opt ani, dese au fost momentele ei de singuratate...Intr-o zi sotul ei s-a imbolnavit si toata atentia ei s-a mutat pe el...L-a ingrijit un an de zile cu un devotament cum nu am mai vazut...Si anul trecut, pe 23 mai 2020, sotul ei, George cel linistit si cel care se credea ca o va ingriji pana la finalul vietii ei, a murit lasand-o singura intr-o casa care avea sa devina colivia din care pe 2 iulie 2021, sufletul ei avea sa se inalte spre Imparatia lui Dumnezeu.

Asa a randuit Dumnezeu ca noi, surorile ei, sa fim ultimii oameni pe care i-a vazut, ultimii cu care a vorbit...Voi purta ca pe o rana amintirea momentului despartirii noastre cand nu stiam ca e ultimul moment ...Si sunt in mine toate cuvintele spuse, toate sfaturile pentru nepoti, pentru stranepoti...dar sunt in mine si toate cuvintele nespuse...

Ne doare ceea ce intelegem prea tarziu... in fata mortii suntem singuri,iar cand incepem sa ne simtim singuri, incepem deja sa murim putin cate putin...si ea cred ca incepuse sa moara de mai mult timp... Dureros, atat de dureros! Mai ales ca iubise viata, viata care ii daduse atatea bucurii! 

I-am descris un sentiment pe care il am puternic:acela ca la capatul drumului meu, eu simt si cred ca ma asteapta, Hristos! Dar ca Hristos o asteapta si pe ea la capatul drumului ei...Vorbeam despre moartea mea, eu deja impacata cu moartea mea"Hai, vino, moarte, sa bem impreuna cafeaua"  Dar cat de mult imi doresc sa-i fi spus ca nu  conteaza ca nu esti fizic langa cineva, atata timp cat ramai in inima unui om! Si ea a ramas in insasi inima mea pentru ca asa sunt fratii, ei fac parte din inima ta, din trupul tau fizic, in inima surorii mai mari care a iubit-o nespus de mult, a nepotilor pe care i-a iubit, in inima sangeranda a lui Andrei, in amintirile lui Filip si ale micutului George... 

Traiesc zile triste... facem pomeniri, impodobesc colive, tamai mormantul ei, a parintilor si socrilor ei, al sotului ei, de la un capat la altul al lumii nostre ortodoxe am cerut celor cunoscuti sa se roage pentru mantuirea sufletului ei, e ca si cand incerc sa mai ridic o povara ramasa, dar ea singura, ea cu ingerul ei coboara in iadul in care spun sfintii ca este acum, spre cunoastere, sufletul ei, pana la Judecata din a 40-a zi! Si in toata caldura acestei verii simt ca-mi ingheta inima ca nu pot sa o imbratisez, nu pot sa-i spun"Nu-ti fie frica, sunt aici, eu sora ta mai mica, si impreuna vom strabate toate aceste intinderi de durere si vom iesi la Lumina!Si vom Invia".

Ingenunchez in tacerea casei mele, de la moartea ei totul e ravasit, acesta e modul meu de a-mi umple gandurile, fac aparent curat peste tot, dar doar ravasesc...ravasesc dulapurile, sertarele, caut ceva, nu stiu insa ce...caut amintiri, imagini cu ea, caut ceva sa miroasa ca ea a curat si parfum de levantica... dar nu-i nimic nicaieri...nimic...nimic...nimic...doar in inima mea langa rana aceasta care e inima mea, e zambetul ei bland si-s ochii care privesc spre capatul drumului! Da, acolo, acolo sigur o asteapta Hristos!       

LUNA IUNIE 2021

 Incet, luna cireselor coapte si a mosilor de vara, se duce spre departarea in care nu exista decat amintiri...

Am fost plecata! Intr-o zi, fara sa anunt pe nimeni, am strans cateva lucruri, cam fara mult discernamant, toate negre si nesifonabile si am plecat in lume...Undeva la capatul drumului meu de cateva sute de kilometri ma asteptau cateva persoane care aveau sa se adauge,  in ceea ce numesc  dupa Diveevo, lumea mea secreta...familia mea secreta, prietenii si prietenele mele adevarate, oamenii care ma iubesc fara a-mi datora iubirea... Darul lui Dumnezeu pentru mine, pentru ca atunci cand lumea ma dezamageste cu luptele ei in care devin parte invinsa, abandonata, imi amintesc ca exista ei si ei m-ar ridica din orice necaz, ar schimba crucea mea pe umarul lor, ar ingenunchia si ar cere mila lui Dumnezeu pentru mine.Si stiu ca asta fac!

Am petrecut intre ziduri inalte, sub cer cel mai adesea ploios, un timp de respiro si de rugaciune... Nu mi-as fi dorit sa fiu in alta parte indiferent de ce loc mi s-ar fi oferit...Sub ascultarea unei starete pe care am iubit-o din prima privire pe care am pus-o pe chipul ei ...

Am cunoscut acolo maicute care munceau ca niste albine fara zumzet, dar pline de nectar pe buze...

Am cunoscut trei preoti care, fiecare, intr-un mod unic dar in acelasi duh al dragostei in Hristos,mi- au aratat ca in Hristos nu exista straini, toti iti sunt apropiati, toti iti sunt dragi...Inca imi amintesc cum intr-o zi, cand ma impartasea, unul dintre parinti, plin de bucurie, radea cu rasul acela al bucuriei ca esti la potir, ca Il primesti pe Hristos-ul pe care parintele Il cunostea deplin!

Am petrecut zile de odihna duhovniceasca sub umbrela muncii si ascultarii!

Am degustat viata in manastire pe care unii o traiesc la masura patericului...

Si intr-o zi, un monah coborat de la Frasinei a venit si cand m-a vazut mi-a zis inaintea cuvintelor mele:

-Du-te inapoi in lume. Este nevoie de tine acolo!...

Si a pus epitrahilul pe capul meu, mi-a spus rugaciunea de dezlegare de pacate ...

Si am plecat! Pe drumul de intoarcere, am aflat ca boala surorii mele avansase mult si doctorii ei curanti, cu cruzimea tineretii lor, ii spusesera ca mai are de trait pe acest pamant doua-trei luni...

Trebuia sa ma intorc, pentru ca trebuia sa trag voalul despartirii peste inca un chip drag, al ei!