Stau mult timp singura.In afara catorva ore pe care le petrec la biserica si la serviciu meu, nu merg nicaieri si nu traiesc decat in casa mea. De aproape un an...Pana si convorbirile telefonice sunt extrem de limitate. Dupa ora la care telefonul suna, stiu cine ma cauta, de regula aceleasi persoane isi amintesc de mine sau uneori le telefonez eu ca sa umplu un timp al vietilor noastre. Mi-s dragi oamenii! Am o adevarata pasiune pentru om...indiferent de varsta, de la bebelusul mirosind a lapte, pana la batranul care isi tarsie picioarele greu pe strada, mi-am impus sa vad in ei, chipul adamic al lui Dumnezeu si am ajuns sa-l iubesc incercand sa nu judec, sa-l iau pe fiecare cum este.Sa-l iau, adica sa-l inteleg ca asa este el, dar asta neinsemnand ca imi si impun sa stau langa oricine...Nu, nu pot face asta, pentru ca nici oamenilor nu le este de folos si nici mie!
Recunosc ca inca sunt marcata de multimea esecurilor mele de pana acum.Si lupt sa ma vindec.
Nu am avut vise inalte, diferite de ale generatiei mele... o scoala buna care sa ma pregateasca sa fiu magistrat, o casa frumoasa, un sot si cativa copii, prieteni buni alaturi... un caine, o pisica...un cer frumos si un parau la malul caruia sa visez, sa scriu, sa pictez...sa calatoresc...
O parte din vise s-au implinit pana la varsta de 50 de ani cand a murit Grig ...am iubit si am fost implinita cu ceea ce traiam ...am si plans deseori, dar am si ras...era un timp in care radeam mult, un ras care il insenina pe Grig si de care fiica mea isi aminteste...Dar am trait si multe esecuri...Desigur toate au fost dureroase, dar cand, peste ani, am deslusit,cu Domnul, rostul bun al lor, inima mea s-a linistit in alte incercari..."Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale si voi cugeta la minunile Tale." Minunat a fost ca s-au intamplat!
Am crescut fara iubirea pe care mi-o doream!Cui ii trebuie al treilea copil intr-o familie care se descurca greu? Un copil total nereusit, un cocor zbarlit, aiurit si urat si asta in anii grei ai comunismului, inainte de 1960.Dar, adevarat este ca familia m-a crescut corect, nerefuzandu-mi nimic din ceea ce imi trebuia si daruindu-mi tot ce puteau. Iubirea lui Grig nu a umplut golurile, poate pentru ca a murit devreme sau poate pentru ca si iubirii lui ii lipsea o miime ca ea sa fie perfecta. Nici macar iubirea copiilor mei nu a ajuns sa vindece...prea multa sete era in pamantul arid al vietii mele ...Si intr-o zi, exact in perioada in care eu radeam frumos, cu toata inima, Grig a murit si a mutat iubirea lui dincolo de nori...
Si am pasit pe un alt drum... " Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut"
Am dat importanta mare oamenilor cunoscuti dupa moartea lui Grig. Am urmat ca si un prunc pe cei care pareau a sti cuvintele lui Dumnezeu... si ei chiar le stiau ... Dar cine iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, oricat ar iubi oamenii, nu-s oameni pamanteni si nu poti trai, langa ei, confort si tihna...A fost desigur greu sa pricep ceea ce traiam, indiferent pe ce continent am mers sau in ce biserica am ingenunchiat... Ani de zile m-am chinuit sa pricep intelesul lucrurilor rele pe care le traiam...ani de zile m-am rugat ca Dumnezeu sa-mi descopere de ce unele lucruri sunt asa si nu altfel! Si acum cred ca am inteles ...eu nu am fost la inaltimea care mi se cerea, nu am absolvit scolile acestea duhovnicesti si neavand nimic in comun decat stradania mea de a intelege, acesti oameni m-au eliminat din viata lor, ca pe ceea ce eram si meritam...Si am inregistrat un alt esec!
A ramas doar tacerea cuvintelor care au viata, cuvinte care exista chiar si nerostite...sunt adevaruri care imi spun ca nu stiu nimic si sunt nimic...
Si dupa durere si lacrimi... a ramas doar vantul suierand a iarna si singuratate...Stiu, am invatat, din propria-mi viata, ca nimic pamantesc nu dureaza vesnic... durerea este inevitabila, dar a prelungi suferinta este doar o optiune personala pe care Dumnezeu ti-o respecta, dar nu ti-o impune...Viata vine si cu necazuri dar si cu bucurii, tot ce trebuie sa facem este sa inlocuim, sau daca nu putem inlocui, sa completam, amintirea situatiilor potrivnice, cu bucuria clipelor care au fost frumoase si sa traim mai departe pana cand poate vom uita si vom fi uitati. Da, toti murim, dar astazi traim! Mai este o sansa! Si ea ne este data din certitudinea iubirii lui Dumnezeu care a acceptat esecul ca intr-o zi si mai mult sa ma bucur, ziua in care deplin voi iesi din groapa in care am fost pusa si Domnul ma va duce pe calea cea vesnica...Undeva este o lumina si spre ea merg!
