Am fost pelerin. Am stat 15 ore la coada pentru a saruta moastele sfintilor Nectarie si Dimitrie. M-am aseazat aseara la ora 9.30, coada incepea de la Parcul Carol si recunosc ca auzind ca va dura 24-25 de ore am avut un moment in care am vrut sa plec. Dar am ramas. Mii de oameni, tineri, foarte multi tineri, barbati dar mai ales femei, multe femei. Le-am cunoscut acolo, pe Andreea-Elena si pe Constanta. Doua femei absolut minunate. M-am sprijinit pe ele, ne-am incurajat reciproc si am avut cu ele cea mai lunga si de folos convorbire duhovniceasca cu niste credinciosi din existenta mea. Dumnezeu le-a asezat langa mine, pentru ca sigur Dumnezeu randuise pentru noi intalnirea. Niciun cuvant in desert, totul ne-am straduit sa fie spre indreptare duhovniceasca. Ore tarzii de noapte, ore lungi. Am citit, ne-am rugat! Am vazut luna mare, rotunda si clara stralucind peste intinderea de oameni, alergand la o ora, intre doi stalpi. Am vazut luceafarul de dimineata. Am nadajduit ca voi ajunge si la sfinti. Dimineata la ora 7 eram deja la poalele dealului Mitropoliei. Speram sa merga mai repede, dar ceva s-a blocat si au trecut doua ore lungi, imense, ingrozitoare, in care am stat nemiscati, striviti unii in altii. A inceput ploaia, intai ca o joaca, apoi, reala, rece,"uda". Prietenele mele aveau o umbrela sub care ne-am adapostit, dar pe noi se scurgeau in cascade umbrelele celorlalti. In maini tineam un buchetel de flori si busuioc. Darul meu pentru sfinti. Ca ei sa-l daruiasca altora, asa cum alti pelerini urmau sa-mi daruiasca mie florile lor. Si cand au batut clopotele anuntand sfanta si dumnezeiasca liturghie, ploaia a incetat. Am gasit un colt de gardut ud pe care m-am asezat odihnindu-mi trupul atat de zdrobit incat nu-l mai simteam. Parca eram fara materie, doar dorinta sa ma aplec spre sfinti si sa-i sarut. Atat. Ce mai era de spus si nu fusese spus in atatea ore?
A fost ceva magic. Ploaia reincepuse. Oamenii parca isi pierdusera rabdarea. Un pic, un pic...In sfarsit am ajuns la treptele baldachinului minunat impodobit cu crizanteme rugiinii, galbene si albe. Si cand diaconul a strigat cu strigatul talharului pe cruce:
-"Pe voi pe toti sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa"
soarele a spart norii si a izbucnit parca pentru noi pelerinii pe cer incalzind cu putere totul! A fost ceva extraordinar. A fost darul nostru de la Dumnezeu pentru noi, pentru rugaciunile sfintilor Nectarie si Dimitrie. Am urcat plangand treptele la racle. Am sarutat cu evlavie totala sfintii care ma asteptau si pe mine, gandind ca atunci cand voi trece Dincolo, ei doi imi vor fi aparatori, ei doi si Sfintii mei imparati Constantin si Elena. Am vorbit cu ei, mai mult dupa ce am trecut. Le-am spus lor...acele povesti care ma dor, nume demne de retinut: Virgil, Iuliana, Sultana, Daniela, Costel, Gheorghe...
Picioarele abia atunci am simtit ca sunt de plumb, abia dupa ce am trecut si am plans iar(Doamne cat am plans de cand te cunosc!)si abia atunci am simtit ca-mi sunt picioare batrane, dar am gandit ca si anul viitor, daca voi trai, am sa ma asez iar la coada in alt sir de pelerini...Cat voi putea, cat voi trai... Am coborat dealul cu prietenele mele...fetita mea mi-a iesit in intampinare, tinand in mana bucatele mici de anafura, alt dar al zilei...
"Întru, tine Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii impreună se bucură, Cuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău."
Slava Tie Doamne, slava Tie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu