Iarasi ploua. E frig. E noapte. E tarziu. Probabil va veni iarna. Am asa un gand sa raman treaza si sa pandesc sa vad daca vine!
Dincolo de toate problemele mele, de ceea ce am trait pe graba zile acestea, ramane un gand care nu-mi da pace.
Spune un vechi proverb ca in viata e bine sa faci o casa, sa sadesti un pom si sa cresti un copil. Contabilizand precum fiscul, am facut case, chiar mai multe, am crescut si inca mai cresc copii...dar nu-mi amintesc daca am sadit un pom! Chiar nu-mi amintesc!
Am pus la mormant la Grig, impreuna cu maica, doi arbori ornamentali, frumosi, deja mari acum. Ei imi arata timpul scurs nemilos de la plecarea lui... Anul acesta am vazut ca au rodit. Intr-o zi am gasit pe mormant niste fructe ca merele verzi... Oare pomii acestia, Dumnezeu ii va socoti mie? Sau sunt ai maicii care i-a pus murdarindu-si hainele negre, mari,lungi... Sau sunt ai lui Grig, pentru ca ei, arborii ii pasesc somnul si-i dau umbra in timpul zilelor calduroase si prind iarna zapada in crengile mari si dese?
A murit Zina. Avea 48 de ani. O femeie inca tanara,desteapta, frumoasa. A fost directoarea unei companii ani si ani. A invatat pentru asta, a muncit, s-a zbatut intr-o lume in care femeile sunt promovate greu. A reusit ce si-a propus. S-a maritat, a facut un copil. Era deja bunica. A construit o casa. O casa in care cresteau deja doi nepoti, absolut adorabili.
Dar Zina mai mult decat orice a iubit florile. Gradina ei era desebit de frumoasa. Era atat de pasionata,incat in orice loc vedea o posibila gradina. Pana in ultimile zile ale vietii si-a ingrijit florile. Avea de la craite pana la cele mai rare specii... Intr-o zi a sadit in curtea casei episcopale trandafiri rosii, galbeni...Ca tot ce punea Zina in pamant, trandafirii s-au prins in pamantul plin de buruieni pana atunci, au crescut si acum, in plina toamna, dupa moartea ei, inca isi leagana florile in soare, in vant, dimineata, la pranz, in noaptea acesta cu ploaie rece.
Un Parinte care locuieste acolo, imi povestea acestea raspunzandu-mi la intrebarea despre florile Zinei, ca ele sunt acolo, dovada a existentei ei si ca ori de cate ori trece pe langa ele, in drum spre slujbe spune: "Pomeneste, Doamne..."
-Adica? am intrebat neintelegand
-Adica..."Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitei roabe Tale, Zina, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormittei roabei Tale, Zina, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.
Ma tot gandesc cat de valorosi sunt trandafirii ei, daca au reusit sa trezeasca permanent in inima Parintelui nu numai amintirea ei ci si rugaciunea pentru ea, ruga fierbinte catre Dumnezeu!
Ma bucur pentru ea. Iubirea ei pentru flori i-a daruit ceva ce rar primesti.
Sigur, florile au rasplatit-o cu frumusetea petalelor lor, cu frumusetea si dulceata parfumului, dar cred ca acum, cand sufletul ei este tocmai in acele zile de trecere a vamilor, ele, florile ei ii daruiesc rugaciuni mai importante decat tot ceea ce a primit in acesta viata. Pentru ca ea nimic nu mai poate face pentru a se ajuta. Si o ajuta florile! Trandafirii ei, maine dimineata, in drum spre sfanta liturghie, clatinandu-si petalele pline de picaturi de apa, ii vor spune numele pe care Parintele il va repeta intr-o ruga continuata la sfanta slujba. Ce dar mai frumos ar putea primi? Dumnezeu sa-i daruiasca iertare de greseli si Invierea!
Iar noi...sa ne amintim...sa sadim un pom, sa crestem un copil, sa facem o casa... sa ne implinim menirea de oameni, fapturi exceptional daruite de Dumnezeu! Spre Slava Lui!
-Adica? am intrebat neintelegand
-Adica..."Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitei roabe Tale, Zina, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormittei roabei Tale, Zina, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.
Ma tot gandesc cat de valorosi sunt trandafirii ei, daca au reusit sa trezeasca permanent in inima Parintelui nu numai amintirea ei ci si rugaciunea pentru ea, ruga fierbinte catre Dumnezeu!
Ma bucur pentru ea. Iubirea ei pentru flori i-a daruit ceva ce rar primesti.
Sigur, florile au rasplatit-o cu frumusetea petalelor lor, cu frumusetea si dulceata parfumului, dar cred ca acum, cand sufletul ei este tocmai in acele zile de trecere a vamilor, ele, florile ei ii daruiesc rugaciuni mai importante decat tot ceea ce a primit in acesta viata. Pentru ca ea nimic nu mai poate face pentru a se ajuta. Si o ajuta florile! Trandafirii ei, maine dimineata, in drum spre sfanta liturghie, clatinandu-si petalele pline de picaturi de apa, ii vor spune numele pe care Parintele il va repeta intr-o ruga continuata la sfanta slujba. Ce dar mai frumos ar putea primi? Dumnezeu sa-i daruiasca iertare de greseli si Invierea!
Iar noi...sa ne amintim...sa sadim un pom, sa crestem un copil, sa facem o casa... sa ne implinim menirea de oameni, fapturi exceptional daruite de Dumnezeu! Spre Slava Lui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu