vineri, 10 ianuarie 2020

Prima liturghie

Aleg aproape totdeauna sa traiesc bucuria. Bucuria de a fi cu oameni dragi. Bucuria de a merge la serviciu. Bucuria de a saruta poarta manastirii in care intru zilnic. Bucuria de a privi cerul, soarele , luna si uneori, daca le zaresc, stele... 
Uitasem ca eu ii aratam, cand era mai mic, cerul lui Filip...
Totdeauna Grig imi arata cerul. Simtea o fascinatie  pentru cer, pentru stele, pentru luna...si cunostea o multime de lucruri...Uneori ma trezea noaptea si ma ducea pe balconul apartamentului nostru aflat sus, la etajul 4 si imi arata luna...Si eu i-am arata luna lui Filip...Acum mi-o arata el si zice:
-Uite ce frumoasa este! 
Ne intorceam din oras, George plangea, fara sa vrea sa fie consolat, dupa mama lui care nu era cu noi si el i-a zis:
-Nu plange, micutule, ca vine mama mai talziu!Sisisisisi... 
Si George a tacut in secunda aceia avand incredere in fratele lui mai mare!
Apoi mi-a aratat mie luna mare ...
Poate mosteneste dela bunicul patern fascinatia pentru cer, iar de la mine... exercitiul credintei! Credinta  este doar dar al lui Dumnezeu...
Duminica a cerut, dupa ce a primit sfanta impartasanie, sa ramana cu mine la slujba, desi i-am spus ca dureaza mult si eu voi ramane pana la sfarsit...Si a ramas!
L-am asezat in strana pe care Dumnezeu ne-a dat-o, a noastra sa fie in duminica dinaintea Botezului Domnului si acolo a stat fericit...A mancat anafura si a privit in jur...

L-am dus in fata aproape de solee, cand s-a citit apostolul...Acesta!Providential...proniator... Epistola a doua catre Timotei cap 4/5-8
"5. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!
6. Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat.
7. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
8. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui"
Ca si cand ii transmiteam nepotului meu,"slujba" mea , eu , nevrednic ucenic al lui Hristos... 

Cand s-a citit pericopa evanghelica, desi stiam ca nu este tocmai conform canoanelor sinodale, i-am zis sa ingenunchem si cand parintele care era de rand, l-a vazut asa mic, in genunchi in fata analogului pe care era Evanghelia , a lacrimat...
Aceasta a fost  pericopa evanghelica citita duminica...

Capitolul 1
1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.(Evanghelia dupa Marcu )
Ii povestisem seara exact Botezul Domnului , aratandu-i in biblia ilustrata imagini de la Iordan:
-Eu am fost la Iordan!- i-am spus
-Si eu vreau sa merg unde ai fost tu...
Marea lui dorinta de a calca pe urmele mele , ale acestor ultimi ani ai vietii mele.
Am stat , inainte sa plecam , afara si el a dat ocol bisericii , asa cum face de cand a pasit in picioare...





Curtea bisericii este un loc cu care el este obisnuit...Si pentru el, Biserica inseamna acasa, fiu al Ei fiind prin botez,pomenirea la proscomidie si toate slujbele si mai ales prin  deasa impartasanie... 
Si i-am explicat in curtea bisericii, langa usa care duce la sfantul altar, cum Duhul in chip de porumbel a coborat peste Iisus Hristos si cum el se coboara si peste noi si poposeste in inimile celor buni, in inimile in care se odihneste Hristos...
Si el a ridicat capul si a privit Cerul Inalt , ca si cum , prin Harul lui Dumnezeu stia, vazuse, simtise...



Este o perioada grea pentru familia noastra...suferinta este o stare permanenta a inimilor noastre , dar eu privindu-l pe Filip, petrecand cu el prima liturghie,  am trait o mare bucurie ! Si am inteles, abia acum  am inteles, ca bucuria nu este absenta suferintei, ci prezenta lui Dumnezeu in viata ta.


marți, 7 ianuarie 2020

Pretul suferintei

Mai grea decat suferinta ta, este suferinta celui pe care il iubesti si pentru care nu poti face mai nimic.Purtam uneori in piept inimile lor. A-l privi pe cel in suferinta suferind, a-i sterge sudoare rece a trupului, a-i atinge fruntea, a-i da cu lingurita un pic de iaurt si a-i sterge urmele albe ale acestuia de pe buze, este un privilegiu...

Am auzit o pilda...
"Intr-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: „Veniţi, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu şi împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Şi au ieşit din cetate, neştiind nimeni unde voieşte el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie şi de mulţi se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia de fecioria curăţiei lor cea păzită în taină. Şi avea Anastasie, pentru viaţa sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu şi era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul că Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către soţia sa, Teogonia: „Eu mă voi duce la câmp ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa şi în ceasul al nouălea din zi aprinzând lumânări să ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasile arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii”. Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca.

Şi nu departe fiind Sfântul Vasile de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia şi i s-a închinat lui. Iar Vasile i-a zis: „Cum te afli, doamnă Teogonia?”. Iar ea, auzind că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat şi a zis: „Sănătoasă sunt, stăpâne sfinte”. Iar fericitul i-a zis: „Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Iar ea a răspuns: „Nu frate, ci bărbat îmi este şi s-a dus la câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem.” Iar Vasile i-a zis: „A venit şi în casă este, nu te osteni.” Aceste cuvinte auzind de şi mai multă spaimă s-a umplut, că toată taina lor Sfântul mai înainte a văzut-o şi, tremurând, a căzut la picioarele Sfântului şi i-a zis: „Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, că mari şi minunate lucruri văd la tine.”

Iar Sfântul se ruga pentru dânsa. Şi intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuşi Anastasie şi, sărutând picioarele Sfântului, a zis: „De unde mie aceasta că a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: „Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică şi să facem dumnezeiască slujbă.” Căci se obişnuise preotul acela să postească în toate zilele, afară de sâmbătă şi de Duminică, şi nu gusta nimic, fără numai pâine şi apă. Iar când au mers în biserică a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se lepăda zicând: „Ştii, stăpâne, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveşte.” Iar Vasile a zis către dânsul: „Cu toate lucrurile tale cele bune să ai şi ascultare.”

Şi, când slujea Anastasie, în vremea sfinţirii înfricoşătoarelor Taine, a văzut Sfântul Vasile şi ceilalţi care erau vrednici pe Preasfântul Duh pogorându-Se în chip de foc şi pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârşirea dumnezeieştii slujbe, au intrat în casă şi a pus preotul masă Sfântului şi clericilor lui. Şi mâncând a întrebat Sfântul pe preot: „De unde îţi este averea şi ce fel este viaţa ta, spune-mi mie!” Răspuns-a preotul: „Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt şi mă aflu sub dajdia poporului şi am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu şi din roadele lucrului acesta o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dajdiilor şi se osteneşte cu mine şi femeia mea, slujind străinilor şi mie.” Şi a zis Vasile către dânsul: „Să o numeşti pe ea sora ta, precum şi este; dar spune-mi mie bunătăţile tale.”

Răspuns-a Anastasie: „Eu nimic bun n-am făcut pe pământ.” Atunci Vasile a zis: „Să ne sculăm şi să mergem împreună”. Şi sculându-se au mers la un bordei şi a zis Vasile: „Să-mi deschizi mie uşa aceasta”. Iar Anastasie a zis: „Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să nu voieşti a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuinţă pentru casă”. Iar Vasile a zis: „Eu pentru trebuinţele acestea am venit”. Iar preotul nevrând să deschidă uşa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul şi intrând a aflat acolo pe un om foarte rănit de lepră, căruia mai multe mădulare putrezind îi căzuseră. Şi nu ştia de dânsul nimeni, fără numai singur preotul şi sora lui. Deci a zis Vasile către preot: „Pentru ce ai voit să tăinuieşti de mine această comoară a ta?”.

Răspuns-a preotul: „Omul este mânios şi ocărâtor, stăpâne, şi pentru aceasta m-am temut să ţi-l arăt, ca să nu greşească cu vreun cuvânt împotriva Sfinţiei tale”. Atunci a zis Vasile: „Bună nevoinţă alegi. Dar să mă laşi şi pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca şi eu să fiu părtaş la plata ta”. Drept aceea a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav şi închizându-se toată noaptea a petrecut în rugăciune şi dimineaţa l-au scos pe cel bolnav întreg şi sănătos. Iar preotul şi sora sa şi toţi cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Şi s-a întors apoi Sfântul Vasile la casa sa."
Aceste "pietre pretioase ", bolnavii nostri...Comorile pe care Dumnezeu ni le da! Dar cat de greu putem sa le ducem...
Ieri am insotit, iarasi la IOB, un om drag...Era o zi de primit tratamentul de chimioterapie... Bolnavul meu este un om fricos... suferinta l-a subtiat si trup, dar i-a micsorat si rezistenta la durere... Nu-l doare mai nimic, dar ii e atat de frica sa nu-l doara, incat trebuie sa-i fii alaturi si cand i-se pune perfuzia si cand i -se scoate... sa-i tii apasat clasicul smoc de vata cu spirt pe care asistenta il pune pe intepatura...5 minute, minim 5 minute, altfel se supara si se incrunta si mai mult...Chipul lui poarta atat de multa suferinta si tristete...Abia mai gasesc in chipul de acum, omul pe care il stiu de patruzeci de ani.
Am asteptat ore in sir pe holuri ... un brad de plastic lumineaza holul,cateva scaune portocalii asezate in sir langa usa doctorului si un numar triplu de oameni obositi...fiecare pacient are alaturi unul sau doi oameni"apartinatori" alaturi.El,apartinatorul arata de cele mai multe ori la fel de rau ca si bolnavul. In sistemul nostru sanitar, este aproape obligatoriu ca fiecare bolnav sa aibe un "apartinator". El este cel care cara sacosa cu sticla de apa, hartia igienica, servetele... El tine dosarul cu analizele, buletinul si cardul de sanatate...el intra la doctor pentru a anunta ca bolnavul a sosit si e sfarsit de puteri pe hol...Prin el curge acel flux de informatii..prin el se scurge viata si moartea...
Am stat pe hol, la un rand dezordonat, fie asezata jos intr-un intrand in zid, fie intre doi bolnavi care tuseau, expectorau si gemeau alaturi... Ore in sir... Rupta de lumea mea, dar parte a unei alte lumi  plina de suferinte... 
 Intr-o zi in care in biserici si manastiri, in intreaga noastra ortodoxie, se praznuia Boboteaza si se sfinteau apele...Primul meu an de lipsa din biserica la aceasta sarbatoare, prima lipsa dintr-un sir de 12 ani...
-Sunteti in doliu?-m-a intrebat o doamna care era cu mama ei...
-Nu, asa am ramas eu dupa moartea sotului meu.
-Cand a murit? a continuat interogatoriu...
Intr-un spital se pun mereu intrebari, fiecare intreaba pe fiecare. Se fac marturisiri complete , ca la spovedanie,si lumea nu-i deloc deranjata de ceea ce in lume ar fi inacceptabil sa intrebi...Ca si cand duhul acesta al mortii ne-ar face frati de potir...
-Acum 12 ani-am raspuns eu 
-Doisprezece ani???
-Da, asa am simtit ca nu incape in inima mea alta culoare. Doar vara cand e foarte cald si rar, foarte rar, mai pun cate ceva mai ...cu pete... alb...gri...albastru...
-Cati ani avea sotul dumneavoastra?
- Abia implinise 50 de ani.Sotul meu era un om tare bun si destept si frumos...O minune de om. Noi toti l-am iubit foarte mult...
-Imi vine sa plang. Asa a fost si bunica mea- a zis femeia si a inceput sa-si stearga ochii de lacrimi...
Maria, Mihaela, Ioana,alaturi de Ion cunoscut in decembrie, Floare, Maria, Doina cunoscute in noiembrie...Adun de fiecare data  oameni noi si memorez nume pe care sa le pomenesc cu cei bolnavi...
E multa suferinta in lume...multa...foarte multa.
-Ce sa facem daca asta ne da Dumnezeu? De la Dumnezeu este, sigur!!!-spune Maria
Si este in vocea ei siguranta omului care stie ca tot ce primeste este de la Dumnezeu sau cu ingaduinta lui si trebuie dus, iar boala tot Dumnezeu o poate lua...
 In toaleta o doamna trecuta de chiar si a doua tinerete, se machiaza plangand , se rujeaza si parfumeaza ciufulindu-si parul:
-Sa nu-s dea seama sotul meu ca am aflat cat de grav este bolnav...Doamne, nu mi-l lua! 
Rugaciuni in fiecare centimetru patrat de spital...
Nimeni nu vrea sa moara!Toti au speranta . Toti cred in tamaduirea lor...
-De Anul nou, zice Ion, am baut o tuica fiarta! 
-Foarte bine! Sigur nu v-a facut rau!-l-am incurajat in rasul celor din salon...
Salonul de tratamente.Trei paturi pe o parte si trei pe alta...sase oameni in venele carora se scurgeau lichide tamaduitoare... Dar mai mult decat lichidul acesta,Cea care tamaduieste este Izvorul milei...Maica Domnului! Si Maica Domnului nu-si lasa copiiI ei... Era deja seara. Priveam mereu ceasul socotind timpul...Poate reuseam sa prind un autobuz spre casa...Fugisem in prima parte a perfuziei si cumparasem medicamentele prescrise de doctor...Din fuga cumparasem o placinta cu branza si o mancasem trecand strada, pe trecerea de pietoni...Atat...
Ne pregateam sa plecam, cand am auzit pe holuri cantarea pe care o iubesc cel mai mult din toate cantarile Bisericii noastre:
"În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie."
Dumnezeu trimisese pentru copiii Lui bolnavi si pentru putinii"apartinatori" care mai erau la acea ora in spital, Duhul Sau Sfant, sa-i sfinteasca si sa le arata ca pretul suferintei este Mantuirea.




sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Inceput de an-2020

Suna ciudat,2020...
Cand eram abia copilandra, a trai in anul 2000 mi-se parea atat de departe si de matusalemic incat nici nu as fi vrut...iar acum , dau slava lui Dumnezeu pentru diminetile vietii mele.
Va scriu, dragilor, voua celor care deschideti acest blog,( va vad, sa stiti ca va vad) in speranta unui gand, a unei vorbe pe care sa v-o spun si nu v-o spun pentru ca sunt mai inteleapta ca voi, sau pentru ca va iubesc mai mult decat puteti voi iubi, ci v-o spun pentru ca traiesc o singuratate in care imi pasa... imi pasa...
Responsabila ma simt pentru iubirea voastra...
Cineva, o femeie cu care nici nu am vorbit niciodata, zilele trecute mi-a scris vorbe grele motivate de faptul ca am dezamagit-o. Cred ca avea dreptate, dar vina nu-mi apartine...Uneori ii punem pe altii mai sus decat sunt, sau nici nu-i intelegem in profunzimea sufletului lor. Si cand ei nu mai  seamana cu ceea ce credeam voi, repede ii alungam ca pe un gunoi.Si asta in temeiul unei judecati care nu-i dupa Dumnezeu" A mea este judecata!"
Nu vreau sa credeti despre mine ca sunt un superom, o femeie asezata pe care voi sa o aveti de model... am propriile lupte, am propriile incercari si nu le trec nici eu din prima. Dar trebuie sa credeti ca nu am viclesug in inima mea, ca nu ma prezint voua altfel decat sunt... nu ma intereseaza lumea. Nu ma intereseaza cum arat. Nu vreau sa par tanara si nici nu sunt . Si nu caut pe nimeni sa-mi umple viata.Si asta pentru ca desi singura nu-s instrainata in lume...
Am familia mea, am copiii mei, am mortii mei ...am prietenii mei... este destul, Lume!
Nu vreau decat sa petrec restul acesta de viata in pace si armonie ...Vreau sa va iubesc si mai mult decat o faceti... Vreau sa-mi pun capul pe perna mea impacata cu toate, pentru ca eu stiu ca timpul vietii mele nu mai este mult...
Nu ma mai judecati asezandu-ma voi pe patul lui Procust!
Va scriu de cativa ani... Multi dintre voi ati avut rabdarea sa parcurgeti tot blogul, marturisesc ca si eu acum doua nopti am citit postarile din jumatate de an 2018. Purtati , prin harul lui Dumnezeu, voi acestia , inima mea in piepturile voastre. Bucurati-va. Si eu o fac ! Da, ma bucur ca Dumnezeu cu Harul Sau, m-a ajutat sa scriu... Poate plangeam. Poate ma durea ceva foarte tare...inima , ficatul, genunchii, poate pulsul meu era la 120 batai pe minut...Si eu va scriam...Voi erati legatura mea cu Lumea pe care atat de mult o iubesc... Dar mi-am ascuns lacrima si am scris... Candva blogul acesta va fi al nepotilor mei, cei dupa trup sau cei de suflet, sau o sa fie o carte...Oricum este al vostru mai mult decat al meu...V-am dus cu mine in lumea intreaga. Am impartasit cu voi atat de multe!
Iertati-ma si iubiti-ma pentru ca...merita sa iubiti! Chiar merita!
Va spun cu putina intelepciune a varstei mele. Dar cand eu spun "iubire" , nu va ganditi la iubire "comuna" si trupeasca. Inaltati-va sufletul si ...iubiti!Cu adevarat! Fara alt scop decat sa va asemanati lui Dumnezeu!Plangeti pentru cei bolnavi. Plangeti pentru cei saraci. Nu va spun sa va dati painea voastra ca poate nu puteti, nici eu nu pot mereu. Dar dati lacrima si compasiunea voastra. Dati inima care va creste si se va inmulti si mai mult in iubire... Dati zambetul vostru unei femei frumoase, unui copil vesel, unui batran care trece strada, greoi, ca mine...Si...dati-mi si mie... bucurati-ma... asa cum o faceti deschizand paginile acestea, asteptand sa ma vedeti... Poate anul acesta, cu voia lui Dumnezeu, mai mult!
Un an frumos, dragilor... un an cu iubire!

marți, 31 decembrie 2019

Craciun 2019-casa bunicii.

”S-a născut, pe Pământ, și ne-a izbăvit, Te cântăm, Te slăvim, Iisus, bine ai venit!”
Craciun altfel.
Era mai 2019...eram in Egipt cand Andrei mi-a scris un mesaj.Simplu, fara niciun artificiu, mi-a comunicat ca un membru al familiei noastre a fost depistat bolnav , foarte bolnav...si foarte aproape de moarte.
Si am vazut ca nu sunt un om curajos. Am plans cateva zile pana cand datorita stersului ochilor cu maini murdare , m-am trezit cu ochii rosi, plini de sange , avand conjunctivita.
-Plangi ca necredinciosii !-mi-a spus Parintele
Dar nu avea dreptate, de data aceasta, nu avea... Nu ca necredinciosii, ci ca cei care se despart greu de toate, ca cei cu sufletele lipite de oamenii din viata lor, de case, de bunuri, de tot ce le face lor placere...
In ziua a 6 a Dumnezeu a facut omul , barbat si femeie si le-a zis:

"Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.
30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.
31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte."(Facerea, cap 1)
Din iubirea lui Dumnezeu si din Facerea lumii este gandul cel bun de inmultire si de iubire...De acolo este iubirea de frati, surori, de neam...de lume...
Nici nu as vrea sa nu ma doara! As considera ca am trait degeaba neimplinind nici macar 1 la suta porunca iubirii...
Ma doare , desigur ma doare suferinta celor dragi mie. Pe toti ne doare.In toata lumea ortodoxa se inalta rugaciuni pentru usurarea suferintei lor si pentru tamaduire...Pe toate canalele mele de comunicare primesc zilnic cateva mesaje cu cei bolnavi:unii sunt operati, altii  sunt in suferinta mare trupeasca, sufleteasca... rar cineva e nepasator si fereasca Dumnezeu de impietrirea sufletului. Eu am trait asa mare durere la moartea fetitei-ingeras incat, fara mila lui Dumnezeu si ajutorul sfantului Spiridon, nu stiu cum as fi rezistat cu sufletul acela pustiu!
Asa ca...inapoi in suferinta si rugaciune!
Nu exista timp si loc de odihna.

 Astazi m-am trezit la ora 5.
La ora 10 m-am asezat iar in pat, obosita de viata traita 60 de ani.
Dar am coborat pentru ca nu-mi pot permite luxul de a zace. Daca o voi face, inseamna ca nu ma voi mai scula inca cateva saptamani si...nu-mi pot permite sa pierd atat timp. Ranita, lovita, obosita, oricum as fi, trebuie sa continui...Pana cand poarta cerului se va inchide in urma mea...
A fost Craciunul...
O noapte de priveghere la Closca si o transpunere in Betleem...Timpul a trecut repede in slubele de la Closca, in cantari de ingeri, pastori si magi... 







Apoi am petrecut ziua cu prieteni dragi, in casele lor







si m-am incalzit la caldura bradului lor si mai ales a dragostei lor...

Apoi am revenit la Closca...









 Liturghia, cerul pe pamant...


 Mi-am dus darul la Maica Domnului ... o caciulita roz pe care Maica  s-o puna pe crestetul fetitei ingeras...

 Am privit Cerul inalt in care sunt toti cei plecati ai mei ... am pus un gand rugaciune catre ei si mi-am continuat zilele...






Copiii mei, toti sase, au petrecut Craciunul in Tenerife, asa cum stiu ei, la anii lor...Eu insa i-am asteptat in casa mea populata la jucarii... un inorog, un submarin, carti cu micul print...






Minunat miroase casa mamei si a  bunicii in asteptarea nepotilor... 

 Si ei au venit ca o furtuna de primavara...au rascolit colturile...au cerut cadourile:
-Bunica Elena, cumva submarinul meu galben este la tine!
 ...au plimbat degetele pe clapele pianului .



 chiar au cantat spre bucuria tatalui lor...
 sub ochii iubitori ai sfantului Filip....














 am hranit si iubit...Minunatii mei copii, rodul vietii mele...

 am alintat...














 si am citit despre micul print... Eu insami mi-am pus o rochie plina de stele si comete...





 i-am privit sarutandu-se plini de dragoste, frati adevarati...



 cu o mama atenta si foarte iubitoare...



 si ne-am odihnit in patul bunicii, printre carti minunate...



 baietii au cantat iarasi la pian, la patru maini





Frumos este cand toti canta cantec de iubire si bucurie...chiar si spectatorii...  A cânta este cu adevărat un alt fel de a spune ca iubesti, ca esti viu...muzica nu minte... casa mea , casa bunicii a fost vie in duminica aceia in care baietii au cantat iar, dupa 12 ani de tacere a pianului...Grig ar fi fost fericit sa-i auda ...



Cred ca el i-a si auzit... de undeva din inalt, o fetita care s-ar fi numit Elena, i-a acompaniat pe fratii ei si a aplaudat in final...Lumea toata e plina de muzica, atat doar ca fiecare aude altceva...Noi insa sa auzim acordurile blande,potrivite cu dragostea noastra, dragostea care nu doare!