sâmbătă, 18 februarie 2017

Iubirile si Mosii de iarna


Unul din gandurile care nu-mi dadeau pace dupa moartea lui Grig, era gandul ca poate el nu a stiut destul de bine, cat de important era pentru mine.Si am regretat si inca regret ca nu-l priveam dimineata cand intra in bucatarie decat critic, dupa ce facea zgomot intrand. Si eram sigur incruntata ca ma speria zgomotul usii tantindu-se.Si am regretat si inca regret: tradari, omisiuni, momente, prea multe momente, petrecute cu alta lume.
Si intr-o noapte, Dumnezeu a ingaduit ingerului sa ia chipul lui si sa- mi spuna:
-Sa nu te mai gandesti ca nu mi-ai spus destul ca ma iubesti. Stiam!
Sigur ca stia. Stim cu totii cand suntem iubiti, doar ca de multe ori ni se pare ca meritam iubirea celorlalti.
Saptamana acesta l-am visat, dupa mult, mult timp, era imbracat elegant si imi spunea ca vom boteza o fetita cu numele Doina Maria ...alaturi de el, Ruxandra canta la pian, ei doi pareau din alta lume, frumosi, eleganti, aristocratici, in timp ce eu faceam planuri sa fug sa cumpar ceva pentru botezul iminent al fetitei.
Am petrecut cateva zile in planuri de pregatirea celor ce urmau sa le impart la Mosii de iarna.
Stiu, toata Romania miroase a sarmale si pilaf  cu friptura de pui sau snitele! Dar eu simteam nevoia sa fac altceva! Stiu, nu impartim nimic pentru ca le dam celor adormiti, de aceia nu trebuie sa dam sarmale ca le placea lor sau sa evitam pilaful ca nu-l suporta, dar simt nevoia si eu ca si toate femeile din neamul nostru, sa dam ceva bun, cel mai bun, ceva ce lor le placea, ca amintire a vietii lor!
Si nici sarmalele si nici pilaful, mie nu-mi spuneau nimic.
Si asa cum Grig era atipic si indraznet, sfatuita de Nina, m-am hotarat sa gatesc cartofi taranesti cu bacon!
Am ales in primul rand ca voi imparti in biserica celor pe care ii voi vede ca asteapta sa le imparti: femeile care fac curat la lumanari, femeia amarata, Elena pe care o gasesc mereu in curte, stand pe bancuta...si altora ca ele, amarati lumii, care sigur  se vor arata in biserica.
Si am gatit cartofi taranesti , dupa reteta Ninei, privind din cand in cand foile scoase de pe internet, punand cu rugaciune, ingrendientele, in cantitati masurate cu ochiul...
In cuptor se rumenea frumos friptura, intr-o tava se racea budinca ... in oala mare, cu fund dublu, coliva se odihnea asteptand punerea in vas...
Si ca deobicei i-am plans pe toti, adunandu-i cu oboseala in inima mea obosita, obosita, cu puls iarasi peste o suta de batai pe minut. Dar acum stiu, ca nu mai mor intr-o clipa si chiar acesta clipa, incat plang si amestec in mancare... si pun boia de ardei dulce... si cand se racoreste putin patrujelul si cateva fire de marar!" Pentru ca asa ii placea lui!" Si rad de el si gusturile lui repetand stramosii lui tarani nobili din Campia Baraganului.
Cand am mers la culcare totul era deja pus in pungi, caserolele cu mancare si dulciuri si coliva in pahare... bucataria era deja curata , iar coliva pusa in vasul cel mai frumos, urmand ca dimineata sa pun deasupra pesmetul din biscuiti , zaharul si bomboane si crucea...
La ora 5 m-am trezit speriata ca am intarziat ! Dar apoi vazand cat este ceasul m-am linistit si in tacerea casei am ingenunchiat la locul meu de rugaciune ...
-Voi face o coliva care sa anunte primavara, Invierea!-asa mi-am spus.
Nu aveam multe de facut!Pe masa am imprastiat multimi de bombonele, urmand doar sa aleg.   Dar mi-a luat mai multe de o ora sa fac coliva... cand ridicam tiparul pe care era crucea, toata pulberea de cacao fugea pe suprafata impecabila  a colivei!
Odata... de doua ori... adunam cu lingurita pulberea o rasturnam in ghiuveta si o luam de la capat...iar zahar pudra...iar netezeam cu hartie ...iar puneam tiparul, ma inchinam si o rugam pe Maica Domnului sa ma ajute si...ridicam  corect, in sus, nu lateral, tiparul  si... pulberea toata era lateral murdarind si crucea si zaharul!
Nu am avut timp s a plang, ceasul era deja 7 , in biserica sigur toata lumea astepta sa inceapa slujba , numai eu, inca in halat,pregateam coliva.
Si dintr-o data m-am hotarat sa nu mai incerc, sa fac altceva! Si aveam niste bombonele frumoase, fluturasi, culori pastel, dulci... Am desenat cu ele crucea in mijlocul colivei, am luat in geanta alte floricele si alti fluturasi de rezerva si...am plecat sa ma imbrac pentru biserica. Abia atunci am plans si nu pentru neindemanarea mea, ci pentru toate femeile care s-au chinuit ca mine sa deseneze crucea pe coliva lor si nu au reusit din prima incercare si L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ierte si sa-si aminteasca ca nu-s o femeie prea indemantica, pentru ca din lene, nu eu, ci surorile mele si-au inmultit acesti talanti, dar uite, eu trebuie sa fac coliva parintilor mei si pe a lui Grig ... si pe a fetitei ...a tuturor celor din neamul nostru...Si ma imbracam si plangeam...
Desi am plecat cu un taxi, am ajuns tarziu la biserica.Liturghia era inceputa si diaconul citea deja Apostolul.Biserica plina ochi! Mesele toate, toate erau pline...coliva langa coliva...curajoasa, curajul nebunului am mers in fata si acolo Mioara mi-a facut semn unde este coliva ei! Era chiar alaturi si pusa strategic ca sa incapa si a mea.
Am ascultat Apostolul si apoi Evanghelia , foarte aproape de solee...punand sacosa cu  coliva jos , sa nu deranjez. Si a aparut o doamna eleganta, cu caciula de vulpe pe cap ...ochise exact locul acela mic, care astepta coliva mea.
-Ma iertati, e ocupat, i-am spus soptit
-Si eu ? Locul acela e liber? m-a intrebat tare, nepasatoare la faptul ca parintele citea evanghelia, intoarsa cu spatele la altar.
-Nu stiu. Intorceti-va . E evanghelia!- I-am zis soptit, jenata de parinte care era la un metru de noi.
-Oh, ati ocupat toate mesele! mi-a zis cu naduf, mai tare decat parintele si a plecat in cautarea unui loc pe alta masa!
-Slava Tie, Doamne, slava Tie!-canta strana
Am pus coliva pe masa, toti fluturii erau la locul lor, niciunul nu se miscase... am scos din geanta floricele roz si albe si am pus pe margine.... si primavara a venit in coltul acela de colive!
Si am mers la locul meu de duminica...langa Mioara, langa doamnele cu care traiesc duminica sfanta liturghie.
Si am zarit-o alaturi si pe doamna care era contabil la firma lui Grig...O vad rar, drumurile noastre nu sunt comune....dar azi Dumnezeu mi-a pus-o alaturi, pentru ca trebuia sa-mi repete ceva ce mi-a povestit dupa moartea lui Grig...ultimile lor discutii din saptamana dinaintea mortii lui.
-"Muncesc toata ziua  cu gandul ca voi ajunge acasa la mine, la nevasta mea... ca vom sta impreuna,  seara mancam impreuna, stiti- i-a spus el, sotia mea gateste foarte bine!Acesta e momentul pentru care traiesc, sa fiu cu ea, cu copii mei..."
Si am simtit nevoia sa-i dau ceva ... i-as fi dat si ei , asa, de drag, o sacosa cu ceea ce pusesem sa impart, dar m-am gandit, nu ca nu va intelege gestul meu, ci ca ...poate mancarea nu are un gust bun, pentru ca nu gustasem nimic, fiind vineri, zi de post!
Si am ras in gandul meu , zicandu-mi ca daca mancarea va fi sarata sau prea piperata, o sa zica:
-A mintit domnul Dumitru, doamna nu gateste bine!
Si la sfarsitul slujbei, am impartit in biserica exact asa cum mi-am spus , celor flamanzi, celor care nu au ... celor care primesc cu firescul vietii lor, milostenia noastra ca pe o mare bucurie!Si ei stiu ca si pentru noi e o bucurie sa impartim.
Am venit acasa moarta de oboseala, dupa ce am dat si coliva plina de fluturasi...intelegand tarziu ca ea , asa trebuia sa arate... nu cu cruce maro,  ci plina de veselie!
Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.
Pentru ca Hristos a inviat! Niciun mort in morminte!

 Si am scos din frigider mancarea din care am impartit si  mancand, am vazut ca  a avut gustul perfect al iubirii mele pentru ei!



sâmbătă, 11 februarie 2017

Iarna pacatelor /11 februarie 2017 Jurnal

Sa ma iertati ca nu mai scriu.
Stiti, desigur cei care cititi blogul de la inceput, ca am mai traversat momente de tacere, dar niciunul ca acesta.Sunt relativ bine  ca stare de sanatate si totusi niciodata nu m-am simtit atat de bolnava.
Ca fiecare dintre noi, cei plecati pe aceasta carare a mantuirii, duc luptele mele cu patimile si sunt lupte aprige, stiti doar: scapi mana de care te tii, esti singur pe pojghita subtire a apei, ingheti de frica pana cand Dumnezeu iti trimite un inger sa te duca mai departe pe restul tau de drum, reinveti sa mergi, poate chiar sa patinezi,  aluneci, uneori cazi, e cale lunga pana la piruete ...
Dar e un rest de drum pe care eu atat vreau sa invat: sa iubesc. Si daca voi invata cu adevarat sa iubesc, inseamna ca am invat sa si iert.
Nu am sa mai lupt cu amintirile.
Daca Dumnezeu ingaduie sa imi amintesc si eu vreau sa fac voia Lui.
Accept viata asa cum e! Cu iubirile pe care mi le ofera. Cu indiferenta unor. Chiar si cu ura si dispretul altora ! Si mai ales, viata cu multimea amintirii pacatelor mele!Pentru ca viata mea traiesc, nu pe a celor care ma iubesc sau ma urasc. Si apoi, cine sunt eu sa imi inchipui ca sunt atat de importanta incat sa merit fie si ura?
Accept sa numai uit nimic, absolut nimic din ceea ce am trait si traiesc.Accept sa tin minte tot, absolut tot ....fiecare clipa a zilei, fiecare cuvant care mi s-a spus, fiecare zambet pe care l-am primit, fiecare ocara pe care am primit-o in secret sau in vazul lumii, fiecare lucru rau pe care l-am facut.
Sa stiu tot, sa le scriu in inima mea pe toate si bine si rele, dar pentru  toate vreau sa invat sa multumesc si  sa iubesc!
Cred ca aici a fost marea mea greseala: voiam sa uit si nu uitam tot si iar o luam de la capat, nestiind cum sa traiesc cu amarul.Si cel mai grav, nestiind cum sa traiesc cu mine... si inca nu stiu si inca nu pot si inca mai ticaie aparatul care il tinea in viata pe Grig.Si cred ca tocmai traind acest iad al amintirii, constient de pacatele tale , poti invata toleranta fata de ceilalti si iubirea.
E greu! Ma zgribulesc rau! Pui ciufulit, urat, cu aripile taiate, arse in Siberii. Dar, tot mila lui Dumnezeu ma incalzeste pe presul bisericii si tot in Siberia, sub mantie neagra si ponosita ingenunchez si spun ca Manase:  
Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!"

Si desi e atat de greu sau poate tocmai pentru ca este atat de               Imagini pentru ingerul din serbia
greu,e atata speranta ca, fie ca voi strabate  aceasta iarna a pacatelor mele, fie ca voi ramane inghetata in ea  pana la moarte, fie ca voi reusi sa ies, undeva la capat este Lumina si cred, cred, ca in clipa mortii, ingerul meu imi va zambi, pentru ca el, doar el stie truda mea!






luni, 23 ianuarie 2017

Pui zgribulit

Ma rog  lui Dumnezeu ca cele ce voi scrie sa nu fie spre intristare nimanui.Si nici spre gresita intelegere.
E vorba doar despre mine, nu despre altii!
Am fost al patrulea copil nascut intr-o familie formata la spargerea unei lumi. Daca la conducerea tarii nu veneau comunistii, familia ar fi fost o familie cu stare sociala buna...tatal salariat...aveau pamant... aveau venituri din care puteau trai confortabil, erau oricum intre oamenii de vaza ai comunitatii. Dar au venit la putere comunistii si tot binele familiei a disparut ca fiind spulberat de vantul aspru al Olteniei.
Al patrulea copil! Al doilea murise prunc,abia botezat, mai aveau doua fetite  frumoase si sanatoase,suficiente griji privind hrana si educatia lor. Cui ii mai trebuia o fata?
Pentru un tata pare mai usor!Intr-o normalitate  a vietii de familie, mama se ocupa de mult mai multe lucruri decat tatal. Nu el pune pe masa farfuriile care trebuiesc umplute. Nu el spala hainutele. Nu el stie ce carti si caiete trebuiesc la scoala ...
Poate de aceia, el, tatal meu a fost singurul care m-a primit cu bucurie?
Sau pentru ca era in sufletul lui  mai multa iubire de daruit?
El si sora mai mare, ea legana leaganul in care m-au pus si tot cu ea am dormit de la cateva luni, desi si ea nu avea decat 7 ani. Pentru cea mijlocie am devenit un motiv de plans neintrerupt ani de zile!
Nu stiu de ce...poate lipsa iubiri m-a facut sa fiu un pui urat!
Mica, ingrozitor de slaba, cu genunchi colturosi vesnic plini de bube de la catarat si cazut din copaci!Port inca pe genunchii mei urmele ranilor mele.
Un pui urat si zgribulit langa puii frumosi ai familiei.
 Ele surorile au crescut frumos...inalte , frumos legate la trup , semete la chip, cu par buclat ...Si parintii si le imparteau fericiti:
-Cea mare e a mea! zicea tata. Marinica!
-Si cea mijlocie e a mea-zicea mama. Georgica!
Si era atat bucurie in vocile lor si atat mandrie sfanta ca au astfel de fete, incat si eu, puiul urat, ma bucuram! 
Abia mai tarziu m-am gandit ca eu, in aceasta impartire, nu-s nicaieri si ca ar fi fost bine, sa fie trei parinti! 
Si am crescut asa, pui urat, zgribulit, cu picioare si suflet julit,adunand langa mine toata ciudateniile: copiii cu handicap ai orasului, alti pui...alte zgribulituri... alte amaraciuni.
Ar trebui poate sa spun ca intr-o zi noi ne-am transformat in lebede sau in nu stiu ce pasari flamingo!
Poate ca da, dar nu intreg!Nu!
Am devenit intr-o zi o tanara frumoasa! Nu stiu cand! Purtam pantofi rosii si parul lung pana la mijloc!
Am urcat treapta cu treapta pana la un moment dat si apoi am sarit peste etaje intregi si am urcat... si inca mai puteam sa urc...
Am avut. Am posedat destule!Am avut si partea mea de suferinta, si cea mai mare a fost ca a trebuit sa arunc singurele lucruri care valorau cu adevarat si asta pentru ca momentul acela al urcusului cerea sa ai mainile goale. Si desi sufeream, am aruncat pentru ca imi spuneam ca este timp si in acel timp care urma, voi repara acele lucruri, voi recompensa pe cei nedreptatiti, asa cum si eu fusesem nedreptatita.
 Am crezut ca Lombrozo are dreptate :suntem incendiatori pentru ca sunt fii de incendiatori!
Purtam in noi matricea pacatului, nu pentru ca Dumnezeu ne-o da, ci pentru ca noi facand pacatul, il dam celorlalti ca indemn spre repetare...
Si am curajul sa privesc adanc in mine, acum, in zile de mare singuratate si, am curajul sa spun ca desi intr-o zi am devenit o tanara frumoasa, cu pantofi rosii si perle veritabile la gat, in interior am ramas acelasi pui zgribulit al copilariei.
Si asta pentru ca... am crescut fara iubire!
Pentru ca si mai tarziu iubirea primita nu a fost suficienta cat sa vindece toata ranile si sa netezeasca penele.A fost, dar s-a terminat! Dumnezeu stie de ce a randuit o astfel de viata!
Dumnezeu a adus singuratatea si intelepciunea de a sti ca poti sa nu fii incendiator chiar daca parintii tai au fost! E alegerea ta sa fii altfel! Poti darui frumos,mai ales cand stii cum este sa nu ai. Am inteles ca  poti iubi chiar daca tu nu ai fost iubit!Ca nu trebuie sa fii satul, ca sa-l hranesti pe altul. Ca trebuie ca tocmai  haina ta frumoasa sa o dai altuia care indura frigul. Ca trebuie sa daruiesti, chiar daca ti-se spune ca dai  din viclenie ca altul sa-ti fie dator, nu are importanta ce vorbe primesti si cat de mult te dor, tu trebuie sa ramai in picioare, acelasi om, cu aceiasi atitudine, pentru ca lupta ta nu trebuie sa fie cu acela, ci cu tine, cu patima ta, cu frigul si golul din tine si daca vrei sa infrangi  golul, aceasta e calea, cea pe care acum 2000 de ani Dumnezeu insusi, scuipat si lovit, mergea ducand crucea ...nu te pot iubi toti, de ce ar face-o? De cele mai multe ori, nici macar cei apropiati nu o fac!
 Anii au trecut peste mine...pantofii rosii sunt o amintire, perlele sunt mutate din cutia mea de bijuterii si  eu am redevenit acelasi pui zgribulit ....zgribulit...zgribulit...
Atata doar ca nu ma mai dor cuvintele...ma imbrac in singuratate ca intr-un pantece de mama, penele mele se netezesc sub o mantie neagra cu galon auriu... e frig, e iarna...intr-un grajd se aduna pui frumosi si lumea se bucura... trecutul e o amintire care-mi incalzeste inima .
Acesta sunt: un pui zgribulit ...dar acuma stiu, acum inteleg... singurul care ma iubeste asa cum sunt zgribulita, e Cel care ma chema mereu sub aripile mari, incapatoare, pline de iubire...(Evanghelia dupa Matei cap 23/37).
Fotografia postată de Colțul cu icoane.

marți, 17 ianuarie 2017

Sa povestim...

Aici este locul in care scriu.Florian mi-a facut bucuria de a pictat pentru mine ( si pentru altii) cateva icoane ... Nu, nu am un sfant pe care sa-l iubesc mai mult decat pe altul! Desigur il strig des pe sfantul Spiridon, pe sfantul Ioan Iacob Hozevitul,  sfantul Ambrozie de la Optina este staretul meu, dar pe toti sfintii ii iubesc. Doar ca asa s-a randuit,intai a venit sfantul Paisie Aghioritu, apoi parintele Iustin Parvu, apoi pentru ca Florian avea niste schite ale unor icoane care trebuiau sa mearga in alta parte, schitele au venit la mine, si am imbogatit casa cu ele, iar in Ajunul Bobotezei au sosit, cu munti de zapada, sfanta Matrona si sfanta Xenia.


Aici e locul binecuvantat de Dumnezeu ca eu sa scriu.Si fata de sfintii acestea ma rusinez ca indraznesc sa scriu. Dar stiu ca asteptati si stiu ca este si acest lucru un mod de a-L bucura pe Dumnezeu, pentru ca va bucur pe voi.
Mi-e tot mai greu sa scriu. Dinainte sa incep seria Reflectiilor, simt ca o greutate pe mine cand vreau sa scriu. Ma simt ca si cand am spus tot ce puteam spune si ... desi am scris mii de pagini, nu mi-au folosit nici mie, nici celor carora le-am scris.
Dar scriu pentru ca e un dor in mine, dor de a fi asa cum sunt real in adancul sufletului meu si pentru ca nu mai pictez de mult, nu pot sa transpun sentimentele din inima mea in culori, pot doar sa scriu.
De catva timp mi-e dor. Mi-e dor de Rusia si de insula Valaam. De cum paseam toti, parca plutind peste iarba matasoasa si firul ierbii se indrepta semet, scapat de sub sub picioarele noastre...
Mi-e dor sa fiu asa cum ma simteam in Rusia! Mi-e dor de mine, femeia care ierta tot si nu vedea mai nimic in afara sufletului ei si pentru el plangea...
Dar oare nu iert si acum?
Desigur conflictele mele cu lumea ar trebui sa inceteze, pentru ca ce pot sa cer eu lumii?Ce mai doresc eu din ceea ce lumea are?
Onoare. Onoruri.Desfatari. Respect. Fericiri.Iubiri.
Nu mai vreau. Inchis-am usa spre acestea. Doar Prietenia a ramas, Mandra mea-draga mea!Dar si aici va trebui sa gasesc o cale de scapa de bucuria de a fi cu altii, real. De ce nu am sta mai zavorati in cochiliile noastre si cand pasim sa ne taram nevazuti printre ierburi?
Mi-e dor de Rusia, spuneam ...si totusi citeam dimineata un cuvant al staretului meu, Sfantul Ambrozie care spune... stai mai bine acasa si spune ca vamesul " Dumnezeule,milostiv fii mie, pacatosului" adica sa cobor in mine, eu sa-mi fiu tinta pelerinajului, in adancurile sufletului meu si a vietii mele pacatoase sa cobor si sa ma vad asa cum sunt, fara sa ma scuz, fara sa ma indreptatesc si de acolo, din adancul noroiului meu, cu mila lui Dumnezeu , intr-o zi, intr-o clipa poate, voi reusi sa ies precum ciuperca rasarita din gunoi sau  inflorind ca o minuscula floare de nu ma uita, spre slava lui Dumnezeu. Si daca nu voi reusi, trebuie sa nu pierd niciun moment increderea in iubirea lui Hristos, Cel care niciodata nu renunta la noi.  Acesta trebuie sa fie gandul, telul diminetilor mele...dimineti fara liturghie pentru ca e rece, atat de rece si doctorii spun ca inima mea nu poate sa indure frigul, iar parintele pustnic mereu imi aminteste ca nu-s pregatita de Judecata.
Dimineti in care, invat ca e importanta pocainta, dar nu  o ai daca nu duci durerea si  nu esti asemenea  talharului care pe cruce, desi  indreaptat in credinta si dragoste, sta in agonie cu picioarele zdrobite si spune cu  rabdare in durere" Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta."


miercuri, 4 ianuarie 2017

Sarbatori de iarna 2017/la Putna

De 31 de ani petrec Craciunul cu copiii mei.
Cred ca asta face fiecare om cu o viata cat de cat normala.Nu e nimic spectaculos sau meritos in ceea ce fac eu. Atata doar ca dupa plecarea la Domnul a lui Grig, lucrurile au fost un pic altfel... poate am ingramadit mai multe cadouri, poate am facut mai multa mancare , nu stiu exact, dar sigur, in toti acesti noua ani, m-am rugat mai mult!
 Nu am impodobit brad decat in primul an, in 2007 si atunci bradul doar l-am cumparat eu. Imi amintesc ca am mers in Piata Mare cu Marian Cojocaru , prietenul nostru si incercam sa cumpar un brad frumos si mai ieftin , negociind cu cei care ii vindeau. Si negocierea nu-mi iesea deloc. Cand in sfarsit am abandonat si am luat un brad  scump si frumos, Marian mi-a zis:
-Auzi, sa nu mai vii in piata imbracata cu haina de vulpe albastra!Nimeni nu o sa-ti scada un leu, o sa-ti puna mai mult de 100...
Dar a meritat sa duc fetitei mele un brad... Andra Vasilescu si Andrei l-au impodobit cu globuri de la Ana si Marian si dimineata , in pijamaua ei deja mica de care nu voia sa se desparta, Ruxandra, sub brad, lacrima si deschidea cadourile. Parca o vad...
Anul trecut si anul acesta, Filip a fost  principalul beneficiar al bucuriei...


 Baloo, personajul lui preferat din desenele animate, il astepta in mijlocul patului meu... si el era fericit desi nu intelegea cum Baloo, poate fi si in desenele animate dar si in bratele noastre...
 Apoi am primit colindatori...acei colindatori pe care Dumnezeu ii trimite la usa noastra.




 si Daria si Alina  cu grupul lor de colindatori ne-au cantat colinde frumoase...
 Apoi seara ne-am dat cadourile...







 Parea ca ne bucuram... un pic am si facut-o, multumind lui Dumnezeu pentru ca suntem impreuna... nu are importanta nici ca suntem raniti sufleteste.
A fost un Craciun cu cumplite incercari... amandoi copiii mei au trait experiente foarte dureroase, despre care nu pot scrie ... si durerea lor a anulat tot ce pregatisem. Nu am avut nicio masa festiva.
Nu am mancat nici macar impreuna.... fiecare a ciugulit ceva dupa biserica  si ne-am risipit intr-o casa care ...a fost incapabila sa-i ocroteasca de durere....In cateva ore Andrei cu sotia lui dulce si cu minunatul Filip au plecat spre casa lor...i-am privit de la geam doar si m-am dus la Ruxandra care lupta cu o febra de 39, 6...
Acesta a fost Craciunul!
Cred ca anul acesta, Dumnezeu ne-a dat  un mesaj la fel de important ca la moartea lui Grig, dar , in acele momente,nu l-am inteles pe deplin...
 In doua zile au plecat si Ruxandra cu Lucian si atunci chiar am plans. Pentru ca, desi casa arata ca dupa razboi, era goala...doar bombardamentul americanilor mai putea sa faca atat rau ca plecarea lor...
Si am dat slava lui Dumnezeu ca i-am promis Ioanei ca plec cu ea la Putna..."Decat ravasita in casa, mai bine plecati" , mi-a spus parintele pustnic.
Si am plecat pe 30 decembrie.
Ioana are o agentie de pelerinaj,sub acrotirea  Sfantului Nicolae....anul acesta 2016, am strabatut cu ea multe mii de kilometri si ne-am rugat impreuna in multe locuri binecuvantate de Dumnezeu.
Am plecat pe 30 decembrie, dimineata ducand cu mine un rucsac cu ceva merinde si o geanta mica cu bagajele personale.
 Am dat un mesaj cu urari si..."iertati-ma...iertati-ma pentru stiute si nestiute" si am plecat la ora 6 din casa.  Nu ma interesa nimic, doar ceea ce urma sa vad, sa cunosc. Si Dumnezeu avea sa-mi poarte de grija desavarsit!
Un grup frumos de 20 de oameni in microbuzul nostru si 40 de tineri in altul,tinerii din ASCOR, avea sa fie comunitatea din care trebuia sa fac parte.
In jurul pranzului, culegand de pe traseu pelerini, am oprit la  Manastirea Camarzani.



Manastirea Camarzani este o manastire de maici amplasata in satul Camarzani, din comuna Vadu Moldovei, la o distanta de circa 7 kilometri de orasul Falticeni. Aici a fost construita o biserica in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, de catre boierul Mortun, pe proprietatea sa.

In anul 1863, boierul Emanoil Mortun a construit o biserica de mir pe mosia sa din satul Camarzani, incinta conacului. Biserica construita a avut hramul Sfantului Gheorghe si era lacas de inchinare doar pentru familia boiereasca. In partea de nord a bisericii se afla astazi mormantul ctitorului si al altor membri ai familiei sale.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in anul 1947, mosia boiereasca a fost expropriata, iar terenurile au fost impartite veteranilor din cel de-al doilea razboi mondial. Biserica a devenita filiala a bisericii din Ciumulesti-Gane.
La rugamintea preotului, aici a fost infiintat un schit de calugari, care a apartinut din punct de vedere administrativ de manastirile Neamt, Slatina si Rasca. Primul egumen al schitului a fost ieromonahul Natan.
Schitul si-a incetat existenta ca urmare a Decretului nr. 410/1959, biserica schitului devenind biserica de mir, afiliata din nou parohiei din Ciumulesti-Gane. Ca preot a ramas protosinghelul Vichentie Bobeica, angajat pe post de paznic.
De la ctitorire si pana azi, acest Sfant Lacas a avut de strabatut un drum anevoios, trecand succesiv prin diferite etape: biserica de curte boiereasca, biserica parohiala, schit de calugari, pentru ca, in cele din urma, sa-si implineasca "destinul", devenind manastire de maici.
In anul 1992 a avut loc mai intai sfintirea paraclisului, inchinat Sfantului Mina, apoi, la 22 decembrie, acelasi an, a avut loc sfintirea intregului complex manastiresc. La aceeasi data au fost aduse la Camarzani maicutele care aveau sa formeze obstea noii manastiri. Acestea au fost aduse la Camarzani de la Manastirea Teodoreni, impreuna cu maica stareta de acolo, Teodora Marinescu.
La inceput obstea manastirii era formata din 12 maicute, apoi an de an numarul lor a crescut simtitor, fiind actualmente de peste 100.
In ciuda greutatilor intampinate, maicutele ce alcatuiau obstea noii manastiri au reusit in scurt timp sa schimbe fata locului. Se poate spune ca au pornit aproape de la zero din punct de vedere material, singurul avantaj fiind dat de cele cateva chilii construite de protosinghelul Vichentie Bobeica. Acestea erau adapostite de o cladire (parter plus etaj) situata la 15 m vest de intrarea in biserica. Astazi, in aceasta cladire se afla staretia, cateva chilii si paraclisul.
In scurt timp s-a initiat o adevarata campanie de constructii si imbunatatiri aduse manastirii, care continua si astazi. La nord-vest, in stanga bisericii, s-a construit o cladire mai mica de zid, acoperita initial cu placi de azbociment, in care au fost amenajate chilii. Aici locuieste in prezent preotul duhovnic.
Majoritatea cladirilor care apartin astazi manastirii au fost achizitionate in anul 1994, prin licitatie publica: cantina, o locuinta comuna si un bloc cu 12 apartamente. In vestul staretiei, pe latura vestica a Manastirii, se gasesc cladirile ce adapostesc trapeza si bucataria, un corp de chilii, cladirea muzeului si atelierele manastirii. Ceva mai departe se afla anexele gospodaresti: magazii, grajdul, iar la sud, in dreapta intrarii in manastire, se gasesc garajele.

Atat locuinta preotului duhovnic cat si cladirile achizitionate au fost modificate in spiritul arhitecturii traditionale romanesti. Cerdacul si foisoarele au fost realizate cu traditionale traforari in lemn iar acoperisurile au fost refacute, fiind acoperite cu sindrila sau tabla.
Manastirea se afla in continua transformare, actualmente inaltandu-se noi constructii. Astfel, pe langa biserica noua, pe latura nordica a manastirii, intre trapeza si locuinta preotului duhovnic, se construieste o cladire de mari dimensiuni in care vor functiona: la subsol o pivnita, la parter o trapeza iar la etaj numeroase chilii, care vor rezolva problema spatiului, iar pe latura sudica, la intrarea in manastire se ridica o viitoare clopotnita din caramida, in acelasi spirit arhitectonic
Dupa ce mai intai a fost imprejmuita cu gard din lemn, cu acoperisul din scandura, astazi incinta manastirii este imprejmuita cu zid de piatra, dupa modelul manastirilor din Moldova.
Manastirii Camarzani i-au fost retrocedate, in anul 1994, 10 din cele 12 ha de pamant, iar astazi manastirea detine 14 ha teren arabil: 12 ha pe care biserica le avea de drept ca sesie de la familia Mortun, la care s-au adaugat 2 ha donatie din partea unui fiu al satului Vadu Moldovei - dr. Vasile Lupu. La acest teren se adauga un numar important de animale, care asigura traiul zilnic al comunitatii monastice.
Incepand cu 13 mai 1999 staretia este preluata de monahia Maria Deac. In 1999-2000 au fost infiintate mai multe ateliere: un atelier de sculptura la care lucreaza 12 maicute, un atelier de pictura in care lucreaza 2 maicute, un atelier de croitorie, deservit de 7 maicute si un atelier de tricotaje, la care lucreaza 2 maicute.
Al treilea ctitor de la Camarzani - dupa familia Mortun care a ctitorit biserica Sfantul Gheorghe si protosinghelul Vichentie Bobeica, care a ctitorit paraclisul Sfantul Mina si actuala staretie - a fost episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor P.S. Gherasim Putneanul care, incepand cu anul 2000, a initiat, organizat si indrumat in mod direct constructia bisericii noi, in stilul traditional moldovenesc, care sa satisfaca necesitatile de spatiu pe care ctitoria mortuneasca nu le mai putea realiza.
Astfel, la 23 aprilie (Sfantul Gheorghe) 2000 a fost sfintit locul de catre P.S. Gherasim iar in toamna aceluiasi an au fost demarate lucrarile de turnare a temeliei. Biserica s-a construit de dimensiuni mari: 26.5 m lungime si 13 m latime, fiind acoperita cu tabla de cupru si inchinata Nasterii Maicii Domnului (8 septembrie).
Astazi biserica este ridicata, insa mai are nevoie de finisaje si trebuie pictata, atat in interior cat si in exterior. Catapeteasma noii biserici a fost realizata in intregime de maicute, in atelierele de sculptura si pictura ale manastirii.
Biserica este de proportii monumentale, fiind construita din caramida. Planul bisericii este dreptunghiular, iar turla are forma piramidala. Altarul este de forma semicirculara, in partile laterale fiind dispuse cate o nisa pentru proscomidie si pentru diaconic.
Catapeteasma este un element de o mare valoare artistica, fiind inalta pana la arca prin care se sustine bolta naosului si altarului. Icoanele au fost pictate in ulei pe lemn de tei. S-a construit apoi un zid de incinta prevazut cu turn-clopotnita la intrare si mai multe corpuri de chilii.
Tot sub inaltul patronaj al P.S. Gherasim Putneanul, din dorinta de a transforma manastirea intr-un centru de spiritualitate ortodoxa si de cultura romaneasca, au fost puse bazele unui bogat muzeu, care adaposteste pe langa colectiile arheologice, etnografice, numismatice, mestesugaresti etc., si numeroase icoane pe lemn, obiecte de cult, carti si vesminte liturgice.
Dupa infiintarea Manastirii, maicutele au realizat unele modificari si la Biserica Sfantul Gheorghe: peretii au fost zugraviti in alb si au fost impodobiti cu icoane, majoritatea realizate in atelierele manastirii.
Un aspect deosebit il constituie cele patru icoane din naos, de forma triunghiulara, asezate in cele patru colturi, reprezentandu-i pe cei patru mari evanghelisti: Luca, Ioan, Matei si Marcu. Acest model de icoane este foarte rar intalnit la noi, fiind specific asezamintelor de la Muntele Athos. De asemenea, biserica a fost zugravita la exterior in praf de piatra.
De la terminarea bisericii noi, biserica-monument Sfantul Gheorghe, este folosita in continuare ca biserica de cimitir dar si pentru slujbele de mai mica importanta din cursul anului.
Comunitatea monastica de la Camarzani se conduce, ca si alte comunitati similare dupa regulile statornicite de Sfintii Parinti ai monahismului rasaritean: Antonie cel Mare, Pahomie sau Vasile cel Mare.
Sentimentul comunitatii este intarit de participarea prin rotatie la toate activitatile acesteia: la strana, la activitatile gospodaresti etc. Participarea la unele dintre aceste activitati (de exemplu, adunatul fanului) devine un adevarat ritual de la care nu se sustrage nimeni.
In ciuda numeroaselor greutati, specifice prezentului, obstea manastireasca cunoaste o perioada de puternica afirmare spirituala, vizibila si in cresterea numarului de credinciosi veniti de la mari departari pentru a se ruga si a participa la marile sarbatori ale ortodoxiei noastre.
Prin frumusetea slujbelor, prin corectitudinea organizarii activitatilor practice, dar, mai ales, a celor spirituale, prin tinuta ireprosabila a raporturilor interumane, determinand armonia obstii, manastirea Camarzani se impune ca un adevarat model de comunitate monastica.
Dupa ce se retrasese la Manastirea Camarzani in ultimele luni de viata, ca urmare a problemelor de sanatate, fiind bolnav de pancreatita, episcopul Gherasim Putneanul a trecut la Domnul la varsta de 80 de ani, la data de 6 decembrie 2004. A fost inmormantat trei zile mai tarziu in curtea Manastirii Camarzani, potrivit dorintei proprii a episcopului, langa mormintele familiei boierilor Mortun, ctitorii Manastirii.
Sursa  www.crestin ortodox.ro

catapeteasma lucrata de maici
racla cu sfintele moaste




Am mers in cimitir 
la mormantul PS Gherasim Putneanu... cei doi copacei crescuti  ca dicherul si tricherul cu care binecuvanta...si am cerut binecuvantarea sfantului lui Dumnezeu pentru noi , toti cei care direct, cat a trait sau indirect, prin acestia care l-au cunoscut, il cunostem si-l pretuim... Vladica, ajuta-ne sa nu cadem din bratele lui Dumnezeu!




biserica veche

Maica Domnului!
cei trei magi...
era frig, foarte frig, efectiv mi-au inghetat mainile facand fotografii...dar era asa frumos si maicile ne-au ospatat cu asa multe bucate, incat din dragostea lor ne-am incalzit... si am continuat drumul
Suceava...si locul unde coada la inchinare nu se termina niciodata, ca la sfanta Parascheva, ca la sfantul Dimitrie Basarabov... Sfantul Ioan Cel Nou de la Suceava


Atata de drag imi e, atatea amintiri frumoase am de aici, cat nu incape in niciun jurnal...

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Sfinte Ioane pururea pomenite.



-Cum nu ai fost la Diaconesti? E un loc in care inca nu ai fost?-m-a intrebat Ioana razand! 
Da, abia acum am ajuns la Diaconesti...
Si cata bucurie...aici m-am intalnit cu Andrei, Stefan Iulian si Daniel, baietii pe care ii stiu din biserica, mai tinerii mei prieteni.





Manastirea Diaconesti se afla pe Valea Trotusului, intre Muntii Ciucului si Tarcaului, in comuna Agas, din judetul Bacau. Din localitatea Comanesti se porneste spre Miercurea Ciuc, pe drumul national 12A, cale de 16 kilometri, apoi se face stanga, in localitatea Preluci, cale de doi kilometri.

Obstea de maici, aflata sub staretia monahiei Evloghia Chirvase, este calauzita duhovniceste de parintele duhovnic Amfilohie Branza.
Manastirea Diaconesti

Manastirea Diaconesti a fost infiintata in anul 1998, cu binecuvantarea Preasfintitului Episcop Eftimie al Romanului si al Bacaului. Principalii ctitori sunt crestinii din localitatate si din zona, prin a caror ravna si osteneala s-a inceput constructia acestui asezamant monahal.

In anul 2000 s-a terminat constructia primului corp de chilii, prevazut cu bucatarie, trapeza si un mic paraclis, inchinat Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Sfintirea paraclisului si a locului ales pentru construirea bisericii mari a avut loc in ziua de 17 septembrie 2000, slujba fiind savarsita de Preasfintitul Ioachim Bacauanul.

In anul 2002 s-au inceput lucrarile pentru ridicarea bisericii mari, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe o temelie alcatuita din piatra de rau, biserica a fost construita din barne de molid si brad, in dulcele stil moldovenesc stefanian.

Intre anii 2004-2005 s-a construit al doilea corp de chilii, prevazut, la mansarda, cu un spatios atelier de pictura. Se continua amenajarea incintei manastirii, izolarea peretilor exteriori ai bisericii si impodobirea acesteia cu pictura si sculptura bisericeasca.

Obstea monahala numara deja cateva zeci de maicute, insufletite de o ravna sfanta. Randuiala slujbelor cuprinde cele sapte Laude zilnice si Sfanta Liturghie, impreuna cu citirea Psaltirii.


Prin randuiala slujbelor, prin pastrarea si cultivarea valorilor autentice ale Ortodoxiei si prin Taina Spovedaniei, Manastirea Diaconesti se arata a fi una cu o puternica slujire misionara. Pe langa ascultarile clasice unei manastiri, monahiile din Manastirea Diaconesti au si preocupari editoriale legate de sfintii inchisorilor comuniste, pictura si muzica bizantina.
sursa http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-diaconesti-144957.html


vecernie...

este un loc in care as fi vrut sa mai raman...simt ca aici sunt multe lucruri de inteles , de invatat...
Dar am continuat drumul pentru ca ne astepta Putna...Putna in care am trait trei zile frumoase. Trei zile care au schimbat sufletul meu, l-au pus in pace si bucurie... Am stat la privegheri vineri spre sambata... 30decembrie spre 31. Nu am deschis telefonul, nu am sunat copiii. Ce puteam sa le spun si nu le-am spus pana acum?
Nu cu lumea am dorit sa vorbesc, ci cu Dumnezeu despre lume!Si am vorbit! Si Dumnezeu nu numai ca m-a auzit dar mi-a si raspuns ...iar eu am primit din mana lui Dumnezeu totul si m-am bucurat ...Ca milostiv si iubitor de oameni esti, Doamne si Tie slava iti inaltam...Tatalui si Fiului si Sfantului Duh... acum si pururea si-n vecii vecilor.Amin!


Nopti si dimineti... parca aceiasi lumina... si sigur aceiasi nerabdare sa ajung la biserica...




s
 31 decembrie , dupa liturghie... spre colindele de la Primarie. Am ales sa raman in Putna pentru ca acesta era pofta ce-am avut...M-am intalnit cu Madalina, prietena mea pe care am cunoscut-o intr-un pelerinaj din Ucraina si, dupa slujba si masa de pranz, am mers la Primarie. 


Prietenii mei mai tineri, cei cu care am strabatut Rusia in vara si parintele Anatolie ma asteptau aici...cata bucurie sa ne revedem!

Am mers impreuna la chilia sfantului Daniil Sihastru 


si la propunerea unuia dintre tineri am citit o parte din acatist... Ce bucurie sa-i vezi pe tinerii acestia destepti si sanatosi , avand evlavie la sfinti si pregatiti mereu sa-i cinsteasca!

Apoi am mers acasa la ei si am ... facut "petrecerea"



adica am mancat putin si ei, tinerii au cantat colinde...apoi au plecat la sanius...



Eu am revenit in biserica mare unde efectiv am trait cel mai mult din  zile urmatoare .31 decembrie priveghere de la ora 19 la ora 2  in ziua de 1 01 2017 . In multime de oameni... multi preoti, multi diaconi, si foarte multi monahi la strani.
Putna este Ierusalimul nostru romanesc.Nu stiu cine a spus , dar e  adevarat si cel mai frumos lucru spus despre Putna.

"Cel mai de preț rod al unei mănăstiri sunt viețile plăcute lui Dumnezeu ale monahilor ei, iar vatra monahală de aici a dăruit Cinului sfinților pe Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Ilie Iorest, Sfântul Iacob Putneanul și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, aceștia fiind doar cei canonizați până în prezent, Mitropolitul Teoctist I ori Cuviosul Arsenie bucurându-se de o cinstire locală. "

Am trait la Putna bucurii duhovnicesti nu din acesta lume...privegherea,rugaciunile de dezlegare numite moliftele sfantului Vasile Cel mare si ale Sfantului Ioan Gura De Aur,  apoi pe 1 ianuarie slujba de Sfantul VASILE CEL MARE!Si liturghia dumnezeiasca cu 11 diaconi si 16 preoti. Atata rugaciune si atatea capete plecate ... si inimii..." inima smerita , Dumnezeu nu o va urgisi"
Lumea, in biserica, era imbracata in costume nationale si simteai ca inima tarii este acolo, inima curata a tarii...Asa s-au impartasit!

Cuvinte de folos,cuvinte cu putere multa, spuse de parintele staret arhimandritul Melchisedec!Cuvinte care ne-au indemnat sa reinoim fagaduintele facute Domnului... sa fim mai buni, mai iertatori , mai smeriti...puteti avea credinta cat muntii, daca nu aveti smerenie, nu aveti nimic! Cuvintele sfantului Ioan Gura de aur si ale sfantului Vasile...
M-am adapat la frumos si la bucurie! Am primit totul ca din mana lui Dumnezeu , cel care m-a dus acolo, desi nu intelegeam inca de ce Dumnezeu a ales pentru mine Putna...
Am stat in camera cu doua femei de varsta mea , ca si mine vaduve. Si ele isi purtau ca si mine propriile povesti, propriile dureri, dar asta nu le-a impiedicat sa fie bune si atente cu mine....M-au hranit, m-au mangaiat, m-au lasat in legea mea cand a fost cazul, totul dupa moment!
L-am revazut pe parintele Alexandru, cel care ma striga deja ''Mama Doina" si ma poarta in rugaciunea lui ,ca un fiu, acolo, in inima Putnei, ca pe o mama adevarata !Daruri,daruri de la Dumnezeu  de Craciunul ratat!

Dupa slujba am fost  cu grupul la trapeza asezamantului manastirii si am mancat impreuna... si am baut un pic de vin , vin manastiresc...
Ma simteam toropita, am mers la pensiune si imbracata m-am asezat pe pat... 15 minute doar si iar la manastire la colinde.

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.
Fotografia postată de Mănăstirea Putna.

Cat sunt de frumosi! Si noi eram, dar noi nu stiam ca-L aveam pe Hristos! Ei stiu! Si asta ii face mai frumosi!

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.

Cerul Puntei era senin ca si inimile lor... si ei cantau si colindau aducandu-ne nasterea Domnului ca veste permanenta a vietii noastre. Ni s-a nascut Mantuitor! Bucurati-va! 

si zidurile zambeau in soarele care asfintea bland, fericit peste Putna!








Un batran frumos intre tineri!Parintele staret Melchisedec.

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.
Cine stie ce doctori sau invatatori sunt aici in aceste vesminte?Si sunt inimii care simt romaneste si asta ne ajuta tuturor, nu numai lor!
Fotografia postată de Mănăstirea Putna.

Fotografia postată de Mănăstirea Putna.
Am revenit la Sfantul Stefan si m-am inchinat in tihna si sfantul era fericit ...inima noastra inca bate romaneste!

Dar prietenii m-au cheamat la staretie si am avut binecuvantarea de a fi langa tineri si de a schimba cateva cuvinte cu parintele staret. Simteam ca trebuie sa-i multumesc ! Si am facut-o! Si sfintia sa si-a pus cu blandete si bucurie mana pe capul meu...binecuvantandu-ma !



Am stat apoi la slujba pana tarziu. Greu m-am despartit de Putna, pentru ca Putna este deja si pentru mine Acasa, locul din care nu vrei sa pleci niciodata cu adevarat!




Iar dimineata am fost la Sihastria Putnei la liturghie, pe 2 ianuarie ... Sfantul Serafim de Sarov!





PS Macarie!Si Inaltu Pimen in sfantul altar.








Raluca impartasindu-se si eu amintindu-mi Diveevo si cum ne-am impartasit toti,asezati in trei randuri, spre trei potire: sus spre sfantul altar, la sfantul Serafim de Sarov si la Icoana Maicii Domnului Umilenie!Eu si Raluca am mers sus, spre sfantul Altar... asa s-a impartasit si acum... copil bun si curat!!

A fost ... a fost ...o taina despre care nu pot vorbi, dar aici mi s-a descoperit rostul pelerinajului meu la Putna...aici trebuia sa fiu si binecuvantarile preotilor m-au adus pentru ca, pentru mantuirea mea, era important ca eu sa fiu aici. Dumnezeu, Cel care m- a ridicat ca nu cumva sa impiedic de piatra  piciorul meu  , nu m-a lasat, pentru ca asa a promis...

" Ca spre Mine a nadajduit si-l voi izbavi pe el, zice Domnul; il voi acoperi pe el, ca a cunoscut numele Meu.Striga-va catre Mine si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi. Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea "!