marți, 12 noiembrie 2019

Dimineti si Casa Mangaierii

Ma intorceam in birou cu  doua documente redactate de mine. Ele vor folosi, alaturi de alte sute de documente,  pentru miscarea unui "agregat financiar", se vor face noi activitati, se vor crea locuri de munca si cele existente vor avea mai multa siguranta.Si ducand in maini documentele spre a fi puse in dosar, am constientizat cat de mult imi place sa muncesc.
Ador biroul meu de la  locul de munca unde sunt de 35 de ani si doua luni.Iubesc lumea care ma inconjoara.
Unii dintre ei sunt oameni pe care ii cunosc din tinerete, altii s-au adaugat in anii din urma. Din toata lumea mea dinainte de moartea lui Grig, ei m-au acceptat asa cum m-am transformat: nu m-au certat pentru fustele lungi si nici pentru basmaua din cap. Au acceptat mersul meu la sfanta liturghie zi de zi si prelungirea liturghiei de sarbatori. Au acceptat icoanele de pe peretii biroului meu...Desigur nu le-a fost usor si nici acum nu le este.Dar pentru ca eu fac parte din ei, sunt ca un madular al acestui trup si suflet, m-au acceptat ciuntita si cu toate plecarile si venirile mele...
M-au ajutat la moartea lui Grig dar si la nuntile copiilor mei. Au stiut cand a murit mama si prietenii mei dragi. Au fost alaturi la nasterea nepotilor mei si au vazut pe filmulete primii lor pasi...Discreti. Atenti. Iubitori.
Aceasta este lumea mea. Ea m-a ajutat sa fiu un om mai bun, mai tolerant. Pentru ca mi-am cunoscut caderile si greselile. Pentru ca si eu i-am iubit si-i iubesc.
Urmeaza sa plec iar. Cineva drag este legat de aparate intr-un pat de spital.Merg sa sprijin mai mult peretii spitalului, sa zambesc si sa mangai.
Biserica va fi pentru cativa timp doar inima mea.''Tu însuți sa fi ca o biserică pe care sa o porti oriunde cu tine "- Sf. Parinte Paisie Aghioritul
Si asta ma face si mai recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa intru zi de zi in biserica!
Am sub pleoape icoana Maicii Domnului la care ma inchin zilnic la manastirea de langa casa mea.Si a Mantuitorului !Si a sfintilor care ne binecuvinteaza capetele acolo...Stiu fiecare centimetru patrat desi poate nu privesc prea mult in jur...Dar iubesc locul acesta. Pentru aceasta iubire am dus durerea de a fi  acolo si nu in alta parte. Citeam intr-o talcuire a sfantului Teofilact  a Evanghelie dupa Marcu, ca Biserica se talcuieste Casa Mangaierii.
Aceasta este pentru mine biserica: Casa mangaierii...Tanjesc dupa ea... ca dupa imbratisarea unei mame... Mi-e dor clipa de clipa de toate bisericile in care am intrat, mi-e dor de bisericile din Diveevo, de cea din Arizona si cea din California, biserica cuviosului Serafim de Rose... de biserica de la schitul Closca si de cea de la schitul Darvari, de biserica de la Radu Negru si de cele de la Varatec... si-n dorul meu imi spun ca poate niciodata nu voi mai pasi in ele, dar si daca va fi asa, Maica Domnului de peste tot ma stie, pentru ca Maica Domnului a auzit plansul meu ... Stiu ca nu sunt un om perfect. Imi stiu caderile. Imi stiu greselile...Stiu ca nu merit iubirea Maicii Domnului,dar stiu ca o am! De aceia si pot ingenunchia in fata Ei, pentru ca Stapana  si Imparateasa mea, ma ajuta ca pe un neputincios si ma hraneste ca pe un strain...
Duminica seara, Filip a cerut inainte de culcare sa se roage cu mine si am citit cu el o rugaciune frumoasa, catre Maica Domnului,o rugaciune care spune tot ce dorim sa-i spunem Maicii... niciun cuvant in plus, niciunul in minus...
"Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!"
Potoleste-ne intristarea zilei de azi, Maicuta ... Peste doar cateva ore,Monica porneste spre adancul pamantului cu trupul ei stricacios asteptand Invierea,dar Tu insoteste-i sufletul luminos si iubitor de Hristos...  

luni, 11 noiembrie 2019

Maria- Monica

Acum cateva zile scriind un pomelnic cu cei adormiti, adaugand nume dupa nume, m-am gandit la relatia mea personala cu cei pe care ii trec:primii pe pomelnic sunt preotii Dumitru si Dumitru, unul strabunicul meu matern, pe care evident nu  l-am cunoscut,pe  celalalt preot Dumitru, l-am vazut o singura data , dar l-am placut mult si pentru o taina,  l-am pastrat pana la moartea mea pe pomelnic, preotul Gheorghe este parintele care m-a ajutat pentru infrumusetarea unor biserici,si spre deosebire de cei doi preoti  Dumitru, parintele Gheorghe era un rugator pentru mine, ma placea mult, nu stiu pentru ce motive fara temei si moartea sfintiei sale m-a durut, m-a intristat, asa ca pomenirea e dovada dragostei mele si a neuitarii ...
Urmeaza oameni dragi care au facut parte din viata mea:Grig, Gheorghe al meu, mama, Ina, Tedi, Maria, Ileana, Mihaela, Mihnea, restul nu prea i-am cunoscut, dar sunt suflete dragi, tare dragi, la care nu pot renunta, copii, frati ai prietenilor, tinerii care au murit la Colectiv, mame si tati ale unor copii care imi sunt dragi, Ioana care a murit in aceiasi zi cu Grig, Marian pe care familia nu l-a cautat inainte de moarte si nici apoi, copii din centrele celor abandonati...Deci multi nu m-au stiu aici,dar ma vor saluta Dincolo!
Ieri, de ziua praznuirii sfantului Nectarie, am trecut-o pentru primadata pe pomelnicul meu pe Maria-Monica
Pe Maria-Monica nu stiu cand am vazut-o primadata.
Am remarcat-o in biserica, eu care de cativa ani sunt mai mult pelerin la Closca,am vazut acum vreo doi ani, o fata frumoasa, inalta, rezervata, aproape nemiscata in spatele bisericii. Apoi am revazut-o intr-un pelerinaj in  Rusia. Inalta, purtand o caciula cu mot care ameninta mereu candelele din fata icoanelor...
Ea m-a cucerit pe mine.Simplu. Nu a facut nimic special. Doar zambetul ei si chipul senin si frumos. Israelitean in care nu este viclesug!Politicoasa, tipul de tanara care imi spunea "sarut mana "in loc de salut, dar nu pentru ca sunt batrana ci din respect si politete, asa cum si eu le spuneam prietenelor mamei mele...Tanara, dar parca dintr-o alta generatie! 
Apoi am remarcat marea iubire pe care sotul ei i-o purta. Am strabatut cu el Crimeea in primavara anului 2018 ...peste tot purta in maini cateva lucrusoare de-ale Monicai sa le atinga de icoane, racle cu sfinte moaste.Asa am aflat ca Monica lupta cu cancerul de cativa ani... Tanara, frumoasa,sotie si mama de  prunci: Maria si David! 
Intr-o zi a venit in casa mea ...am baut un ceai si am discutat ...ma bucur si azi ca am avut puterea si intelepciunea sa-i spun cateva lucruri, sa o ajut sa vorbeasca despre moarte ca Inviere... singura ei grija erau copiii si Stefan... dar si aici intelegea ca nu vor fi singuri, ca Hristos ia locul parintelui plecat Dincolo...
Intr-o zi pe  facebook a aparut un apel umanitar...se scria ca starea ei de sanatate nu este buna si facea apel la rugaciune si se strangeau bani pentru ea...apoi s-a operat, a parut ca e bine... si iar nemiloasa boala a aparut ...Am purtat-o pe Maria Monica peste tot, pe toate continentele , la toti sfintii...
Vineri noaptea, inainte de praznuirea sfintilor arhangheli si ingeri si a ingerului pazitor, am visat-o: era cu mama mea, Constanta, si imi spunea:
-Va astept la Hanul Morilor sa mergem la Closca la rugaciune!
Am povestit visul si am urmat drumul pe care il aveam, fara sa merg la Closca ! Seara tarziu, dupa miezul noptii am vazut mesajul parintelui ca Maria Monica plecase la Domnul in acea dupaamiaza...
Doar gandul la moarte e trist!
Au ramas doi copilasi!
Eu am crescut doi copii orfani dar deja adolescenti. Si a fost greu! Si este greu!Am simtit si simt ca ei ma iubesc mai putin decat m-ar fi iubit daca Grig ar fi trait pana acum.Si nu pentru ca eu am fost un parinte rau, ci pentru ca uneori durerea moartii cuiva te poate impiedica sa iubesti, de teama suferintei pierderii aceluia.Doliul poate fi lung si o grea suferinta!
Desigur nimeni omeneste nu dezmiarda ca un parinte,si cel mai adesea ca o mama!
Mama saruta genunchii zgariati si trece. Mama pune in picioruse sosete cu otet si febra scade. Mama piaptana cel mai bine coditele. Mama aseaza cel mai bine funda pe cap , ea stie cand te indragostesti si suferi, ea vindeca dezamagirile...mama stie ca iti este teama de teza la matematica si ca ai luat o nota proasta la fizica...
Dar nu cred ca Dumnezeu le ia pe mame si copiii raman singuri! Tiptil in loc ei, al mamei, se aseaza ingerii! Daca atunci cand pleci la manastire vin ingerii in locul tau, apoi cand pleci la Domnul cate batalioane de ingeri vin langa patul unui copil?
Moartea nu e sfarsitul pentru un om care traieste in Hristos! Moartea este o poarta! 
Mi-e teama de Judecata! 
Maria-Monica insa, prin suferinta ei , prin pregatirea ei pentru Intalnirea cu Hristos sigur are raspuns bun la intrebari...
Monica a avut o moarte fizica demna, iar sufletul care a cerut mereu rugaciunea pentru ea, a fost ingenunchiat cu frica si cu cainta. Ce sa ne dorim mai mult decat ea a reusit?
Este o toamna frumoasa si lunga... Aproape toti copacii mai au din coroana, soarele asfinteste bland peste campurile care au rodit bine anul aacesta...Viata isi vede de ciclul ei firesc... acum e seara... Monica parcurge ultimul drum spre casa parinteasca. Acolo o vor depune,in comuna in care acum, in aceiasi toamna au prohodit multe femei tinere moarte intr-un accident de masina.O localitate indurerata pe care iar o simt lovita...Da, moartea este dureroasa , dar si nasterea este dureroasa si cata bucurie are mama privindu-si copilul sanatos!Si Maria-Monica, care si-a incredintat mantuirea unui parinte iscusit, este un copil sanatos care se intoarce Acasa.
Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit si pomenirea lor din neam in neam !
Slava Tie, Doamne, slava Tie pentru oamenii proniei tale!




marți, 22 octombrie 2019

Ganduri de Toamna

Am strabatut iar drumuri lungi... Cu mare bucurie, sfanta Parascheva m-a dus in Iasiul pe care atat de mult il iubeste, oras pe care si Grig l-a iubit...
Oare de ce Grig a iubit Iasul? Fiica lui a mers special in Iasi, acum cateva veri, cautand sa inteleaga ceva din personalitatea tatalui ei. Nu stiu ce a inteles, dar ei, Iasul nu i-a placut in mod special. Eu insa il iubesc. Pentru multimi de motive. Pentru ca acolo vegheaza sfanta Parascheva! Pentru frumusetea Sfintilor Trei ierarhi. Pentru Copou  si plopii fara sot. Pentru bojdeuca lui Creanga si povestile lui. Pentru multimea pelerinilor si Calea sfintilor. Pentru parintele Calistrat si parintii Teofil si Evghenie. Pentru blandetea parintelui Teofan, rabdarea si seninatatea sa...Pentru rasul si bunatatea  fetelor care m-au insotit si candoarea Amaliei...pentru cum ma saruta ea de Buna dimineata si de Noapte buna.Pentru seninatatea oamenilor si curatenia strazilor...Pentru ca Iasul ma face sa-mi doresc sa traiesc acolo, sa visez ca o pot face,ca si cand as avea doar 30 de ani, nu dublul varstei acestea...
M-am intors de la Iasi intr-o stare de har, cred ca asa se cheama bucuria inimii mele obosite...si dupa doar cateva zile am fost sa petrec cateva zile cu baietii. Asa le zicem celor mici, adica celor mai mici baieti din familia noastra.
 George a implinit de curand un an. Merge singur, a inceput deja sa strabata lumea, priveste cu ochii mari, larg deschisi, lumea care il inconjoara, ii place tot, dar este inca nedumerit ce sa faca: sa rada mereu sau sa protesteze cu lacrimi pentru cel mai mic inconvenient...Cel mai adesea plange si vorbeste certand pe toata lumea!Si brusc rade dezarmant!Fericit, in fericita varsta a copilariei si  al sanului inca cald al mamei sale.
Filip  este o incantare! 
Nu ma satur niciodata de el.
Ne organizam deja momentele noastre de petrecut impreuna si el descopera prin ochii mei acele lucruri care imi plac si din iubire ii plac si lui, sau poate ii plac, pentru ca ochii lui poarta in ei, ochii mei...
-Uite, Filip, cat de frumosi sunt copacii toamna. Vezi, sunt ruginii!
-Uau!
Si priveste ca si cand atunci vede prima data copacii...
-Ai vazut cum se scutura  copacii,toamna?
-Nu!-raspunde repede, usor intrebator 
Si brusc un vanticel cald trece printre ramuri si copacul se scutura ningand frunze aramii ...Si copilul alerga prin frunze:
-Uite cum alerg eu ! 
Si herghelii de cai- frunze se pornesc in galop pe straduta micuta pe care locuiesc...
Sambata i-am citit prima data despre un sfant si bineinteles, prin randuiala lui Dumnezeu si a sfantului, nu alegerea mea, primul sfant a fost... sfantul Serafim de Sarov... Filip il stia pe sfantul Serafim dupa canuta pe care eu i-am adus-o de la Diveevo, dar nu stia povestea vietii sfantului. Acum a deslusit-o cu mine, fascinat si dornic sa faca si el tot ceea ce micul Serafim a facut : sa fie cuminte si ascultator, sa plece spre manastire abia intrat in adolescenta:
-Si eu vleau la manastile!- spune cu seriozitate
Si vorbele lui imi trezesc rasul privind usa dincolo de care este tatal lui!Si-mi vine sa zic:
-Mai incet, Filip sa nu auda tatal tau si sa ne anuleze povestile!
Dar totul e poate doar dorinta de a strabate fiecare metru din acest pamant pe care eu am calcat. Filip e fascinat de pelerinajele mele, de calatoriile mele.Urmareste pe harti locurile in care am fost si zice mereu:
-Bunica Elena dar si eu vreau sa merg acolo!
Si ma gandesc iar, ca si acum un an, la nasterea lui George, ca" niciodata toamna nu fu mai frumoasa/ sufletul nostru bucuros de moarte"  si parca nu ma mai simt o frunza bolnava cazand ca-n poezia lui Arghezi in sus, in azur... ma simt ca un copac pe ramurile caruia cresc doi copii, doi baieti minunati , doua ramuri ale neamului meu...
      






luni, 7 octombrie 2019

Iata, pruncii!

Imi doream copii multi! Gasesc, pe toate caietele de scoala, scrise numele pe care ei urmau  sa le aibe...musai, fiecare dintre ei, cate doua nume, macar doua!
M-am maritat insa destul de tarziu, dupa terminarea facultatii si apoi, cu piedicile puse de oamenii din preajma mea, am nesocotit binecuvantarea de a fi mama de copii multi.Am fost un om, o femeie slaba, prea repede speriata de conveniente, de reactiile mamei, ale surorilor, socrilor, ale societatii in care am trait.Si apoi, cred ca paream destul de nesigura pe mine, destul de nepriceputa, astfel incat a creste doi copii a fost considerat de cei din preajma mea, prea mult, prea imposibil...si nu s-au sfiit sa-mi spuna acest lucru, iar eu am crezut!
Si am ramas cu doi copii, pentru ca atunci cand am constientizat ca nu-i asa,am vazut ca timpul a trecut si Dumnezeu a indepartat de mine binecuvantarea nasterii de pruncii,si atunci, chiar nu am putut face nimic!
Am trait insa cu durerea aceasta !Cu iubirea imensa pentru copiii mei, dar si cu durerea ca doar pe ei ii am nascuti de mine,in acesta lume: un baiat si o fata! La prima sarcina m-am asteptat sa fie baiat, imi doream atat de mult un baietel,si eu dar si toata familia, incat Dumnezeu s-a milostivit si a implinit dorinta tuturor membrilor familiei mele si a fost baiat!
Cand s-a nascut Ruxandra, credeam ca este tot baiat si surpriza nasterii unei fetite, a fost cea mai mare surpriza si bucurie a vietii mele... o fetita ... Si am crescut doi copii agatati de mainile mele si asezati in insasi inima mea!
Jucarii, rochite, fundite,imbracaminte si incaltaminte cu nemiluita, tabere, profesori de engleza, franceza, pian,bone ...
Nu m-am straduit cumva anume sa fiu un parinte bun! Nu!Nu exista nicio scoala care sa te pregateasca, exista o singura carte"Mama si copilul" pe care o stiam din scoarta in scoarta si exista o experienta a celor din prejma mea, la care eram extrem de atenta. Tot ce am facut,am facut doar din iubire si din convingerea ca ei sunt ai mei si responsabilitatea mea.Poate am facut prea mult.Poate mai era ceva de facut! Nu stiu, nu pot aprecia...
Stiu insa ca unul dintre ei  nu crede ca l-am crescut asa incat sa fie un copil fericit!
Ce a lipsit? Ce a lipsit daca dragoste a fost?Ma intreb pentru ca ceva a lipsit, el este un copil drept, corect in toate, asa incat sunt sigura ca am facut, fara voie, greseli in cresterea lui.Poate au fost prea multe reguli de respectat si nu totdeauna am explicat corect rostul lor...poate...
Nu pot repara copilaria lor, nu pot schimba nimic, pot doar sa-mi cer iertare!
Astazi am fost la liturghie, si este un moment in liturghie numit axionul, cel in care care se canta "Vrednică eşti cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!” si eu , atunci, in timpul inmului de lauda al Maicii Domnului, ma rog Maicii Domnului pentru copiii mei si m-am trezit spunandu-i:
-Stii, Maica Domnului,la moartea lui Grig am ramas singura cu doi copii care erau  adolescenti, unul de-o mana si altul de cealalta mana, sa-i cresc si sa-i mangai... doi trandafiri frumosi si plini de ghimpi pe tija  si de multe ori  i-am mangaiat trecandu-mi mana prin ghimpii lor, si inca fac asta!
 Si-am lacrimat asa cum fac toate maicii lumii!
Si am adaugat in rugaciunea mea pe toti copiii pe care stiu ca Dumnezeu mi i-a dat inimii mele,desi nu-s copii dupa trup...Sunt cativa...mai multi decat numele scrise de mine in caietele de dictando.
Vreau astazi sa scriu putin, pentru ca ei sunt taina, despre doi dintre ei. O fiica, Varvara si un baiat, Alexandru.
Dumnezeu i-a asezat pe ei in Rusia. Acolo i-am si intalnit.
 Pe Varvara am intalnit-o la Diveevo, in primul meu an de manastire acolo.O fata inalta si frumoasa, cu parul ondulat acoperit de batic. Ea facea ascultare la sfintele Alexandra, Elena si Marta, eu faceam ascultare la sfintele Pelaghia, Parascheva, Matrona si Maria. Ne intalneam la slujbe, la trapeza, pe aleile largi ale manastirii... Locuieste in Moscova , acolo unde si invata, dar nu a fost drum al meu la Diveevo in care sa nu mi-o aduca sfantul Serafim,  spre imbratisare si lacrima.
El este Alexandru!
Traieste in Sank Petrsburg si il are ocrotitor pe sfantul Alexandru Nevski calugarit cu numele de Alexei...E un baiat vesel si generos... si are cei mai frumosi ochi albastri din lume si cea mai calda imbratisare !
Ei sunt nascuti in inima mea! Acesta a fost locul zamislirii lor! Si fiind copiii inimii mele, nu este timp in care sa nu ma gandesc la ei ca si la copiii mei, nu este rugaciune care sa-i excluda... 
Si ma gandesc, cautand sa patrund intelesul acestor legaturi, ca poate  copiii au nevoie doar sa-i iubesti, atat ! Nu sa-i corectezi permanent ca ei sa fie  ceea ce tu vrei sa fie! Dar tot mai cred ca in copilarie regulile sunt puse tocmai pentru a-i proteja, uneori pe termen lung...
Poate daca as fi stiut ca exista  rugaciuni ale parintilor pentru prunci le-as fi spus macar uneori,in soapta timida, poate daca as fi stiut ca exista binecuvantarea mamei, i-as fi binecuvantat, poate daca as fi stiut cum se consuma aghiazma si anafura, i-as fi ajutat mai mult...Nu, "poate", ci sigur  as fi facut-o!
Acum nu pot decat sa-mi trec mana peste ghimpi zambind, iubind, binecuvantand, incredintandu-i  Maicii Domnului intr-un permanent axion ...












joi, 3 octombrie 2019

Iubiri de octombrie si Lumina

Iubesc toamna ...
Ii povesteam lui Filip ca este anotimpul meu preferat...Poarta in el toata frumusetea anului si toate starile prin care trec zilele...
Iubesc vantul tafnos care alearga frunzele ... Iubesc castanele cazute in poarta bisericii mele si nucile negre de pe aleile pe care trec... Iubesc caldura toamnei si asfintiturile ei...
Iubesc ploile de toamna...
Iubesc oamenii care s-au nascut toamna si pe cei care au ales sa plece Departe, toamna, scuturand in mine, crengile sufletului meu...
Grig este nascut sub Acoperamantul Maicii Domnului.
Desigur nu stiam ca este sarbatoare religioasa, dar in toti anii in care am trait toamna impreuna, ziua nasterii lui era sarbatoare...Si a ramas sarbatoare de lumina si speranta...Cred ca orice faptura nascuta in acesta zi sau in orice zi de praznuire a Maicii Domnului,  este o faptura sub paza Maicii Domnului...Iar eu, pe el, pe Grig, am avut in durerea mea, nebunia de a-l incredinta Maicii Domnului!Si a o ruga sa-i fie ajutor la judecata...Si asta o rog si acum...
Peste cateva zile urmeaza mama mea... Constanta... Si ea a ales sa plece la inceput de toamna... Imi spusese la multi ani de ziua mea, mereu intre primii,ma numise iar cocorul ei alb, venit de departe si in ziua sfintei Pelaghia, sufletul ei ca un alt cocor alb,s-a ridicat la ceruri...lasand dorul meu sa cutremure lumea dupa ea...
Peste doar un an, pe 12 octombrie, prietena mea , secatuita de o boala pe care credeam ca a invins-o,a incetat batalia! Si a plecat sa scuture cerul cu veselia ei...Desi...Cu cine sa rada Ina in ceruri, cand noi, iubirile ei, suntem aici? Sincer, desi il placea mult pe Grig, imi spunea tainic ca o plictisea putin!Poate  o tine in brate pe nepoata mea,pe micuta Elena si ea plecata la sfarsit de toamna, pana cand  eu  voi strange iar in brate, trupul micut si invesmantat in alb...
Iubirile mele de toamna...Iubirile mele...
Nu am invatat sa traiesc fara ei! Chiar nu am invatat! Chiar nu pot ! Ei reusesc sa traiasca dupa moartea lor, numai eu , am zile cand imi spun ca sunt moarta, desi traiesc...
Am facut un parastas pentru Grig si i-am pomenit pe toti trei: Gheorghe, Constanta si Aneta ...Coliva cu gust desavarsit de viata si moarte...Bobul de grau inmugurit in apa fierbinte , fierbinte ca viata pe care o parcurgem... bobul inflorit spre amintire ...bobul-rugaciune...'Inviaza, Doamne, sufletele lor si aseaza-le in Rai!"
 Aproape toate  iubirile mele au legatura cu toamna...
Si parcurg toamna cu toate aceste iubiri  agatate  de inima mea, ca frunzele toamnei de pantofii din picioarele deja obosite...Si incerc sa descifrez ce vor sa-mi spuna...Dar ele sunt iubiri tacute...Nu aud niciun cuvant, din cand in cand ii visez si sufletul, dupa visare, mi-e plumb, traversez orele cu umerii cazuti, cu bratele goale, cu buzele arse de dor si obrajii tot mai ridati...
Eu voi imbatrani! Ei vor ramane tineri si frumosi...Dar stiu ca indiferent cum vor fi, suflete suntem, suflete pereche care ne vom gasi imediat dupa trecerea mea... Avem un liant , avem ceea ce aici nu stiam ca avem... Il avem pe Hristos, Cel ce ne va aduna si ne va aseza intr-un loc in care lumina de toamna oricat de frumoasa imi pare acum, sa nu mai conteze, totul sa fie Lumina lina .

luni, 23 septembrie 2019

Viena / jurnal de toamna 2019

Am avut totdeauna frica de aniversari, de momentele in care trebuia ca eu sa fiu mai in centrul atentiei decat in alte zile. Poate parea ciudat, pentru un om care si-a ales ca meserie, tocmai aceasta de "ritor mult vorbitor" sau mai tarziu sa activeze in politica, sa vorbeasca mult, sa convinga prin dezinvoltura si prin asumarea sustinerilor...
Dar asa este... niciodata nu mi-au placut aniversarile, si dupa moartea lui Grig, am incetat sa ma mai prefac...
Iubesc insa amandoua sarbatorile legate de viata mea: Sfintii Imparati Constantin si mama lui, Elena si Minunea din Colose a arhanghelului Mihail...
De cand Filip a aparut in familia noastra, am petrecut inceputul de toamna impreuna: eu si toti copiii mei...exceptie a facut anul trecut cand eu eram inca in Rusia si George inca nu se nascuse...
Anul acesta, Ruxandra m-a anuntat din timp ca ma roaga sa fiu fara program la inceput de septembrie pentru ca au o surpriza...
Iubesc si am iubit Viena din  momentul primului pas in ea...
Anul acesta copiii au planuit sa revin si nu singura, ci cu ei toti...
In dimineata plecarii, eram la Bucuresti in casa fiului meu si cand strangeam bagajele, Filip a venit cu cartea de rugaciuni in mana spunandu-mi:
-BunicaElena, citeste o rugaciune de...multumire!
Cuvantul copilului a fost ca un semnal...Oare multumesc destul de des lui Dumnezeu pentru atatea daruri? Cred ca nu multumesc nici 1% din cat ar trebui!
Frumos e momentul cand tragi de bagaje deja spre aeroport sau tren, sau masina care urmeaza sa te duca in locul care va fi oaza ta de bucurie, fie si numai pentru trei-patru zile... Doi copii inca mici, dar extrem de prezenti... George in bratele tatalui lui...Andrei deja barbat cu multe responsabilitati...


 Filip cel mai adesea incruntat, incercand sa patrunda toate tainele...


 Si eu topita dupa ei

 Un aeroport maricel dar in care nu incapea toata bucuria... si balonul verde care avea sa ramana cazut sub un scaun, spre regretul lui Filip:
-Nu am avut grija de el si l-am pierdut! avea sa spuna mai tarziu asumandu-si si regretul, dar si vina.


 Am urcat primii intr-un avion al companiei australian airlines   ...



 si au urmat doua ore de privit norii si pus intrebari...Filip incepe toate intrebarile cu " Oare de ce..."


 Si in plina noapte am aterizat intr-o Viena in care se auzea muzica lui Strauss...''Oare de ce doar la ei?"
 Filip a descoperit ca trolerul mic si rosu poate fi o jucarie foarte interesanta si a luptat cu tatal lui sa se joace mai mult decat acesta...

 un tren care vine la 16 minute...si apoi un metrou 




 si deja suntem intr-un apartament frumos, undeva foarte central ...pe schonbrunn strasse            


 Ne-am reunit peste noapte... O noapte inainte de trecerea mea in al 63 an al unei vieti lungi ...pot spune ca am trait enorm...am iubit mult...am suferit mult...dar si mai mult, am zambit, am inteles si am acceptat ca daca  lasi de la tine, poti fi in pace...
Am dormit bine, in camera din centru apartamentului, stiindu-i pe toti alaturi...Fara nicio grija, doar in bucurie deplina...Si m-am trezit in zori stiind exact unde sunt  si spunand in minte rugaciunile diminetii... Apoi s-au adaugat unul cate unul, intai copilasii, Filip pe picioarele lui si George in bratele mamei ...Si au inceput darurile de aniversare !
 Pe 6 septembrie 2019, l-am primit in dar pe George, in brate, de ziua mea!
George anul trecut, de ziua mea, nu era decat un bebelus ascuns in burta mamei sale... 
Andreea asa a procedat si cu Filip, mi l-a dat dar in ziua mea de nastere in primul lui an de viata.Avea doar o luna si jumatate ...Pe undeva am poza aceia si dincolo de poza,am amintirea lui Filip mic si-n pantalonasi din denim pus in bratele mele ca-n inima mea...uite fotografiile din 6 septembrie  2015!


  
Asa l-am primit anul acesta pe George... morfaind un covrigel si mirosind a laptic...


 Doi copilasi ca doua vlastare... doua ramuri  din care poate creste neamul acesta... O, de-ar creste frumos, cautand nu sensul biologic, ci spiritual...
Am mancat impreuna si am baut cafeaua preparata de fiica mea... Rasfata. fara multe cuvinte si apoi am plecat in oras.
Dimineata am petrecut-o in Prater...





 Avioane... masinute...






bucuria surprizelor...bucuria lui Filip fiind pe masura bucuriei noastre...








 Cat de bucuroasa am fost vazandu-i alergand printr-o "casa cu surprize"...intai cu Andrei si apoi cu Ruxandra...acelasi pas, acelasi zambet, acelasi sange, sangele meu si al lui Grig...aceiasi inima , doar ca mai tanara...




Pana si eu m-am urcat cu Ruxandra intr-o roata si am privit Viena pana departe... si nu atat pentru placerea de a privi Viena, cat pentru prilejul de a fi cu fiica mea undeva fie  si la inaltime, singure cum de cativa ani nu mai suntem...





 Am coborat si am reluat mersul printr-un parc urias...cu pasi de uriasi...










 Am facut un tur al parcului cu trenuletul...si Filip a plans ca vrea sa ne intoarcem la casa magica:
-Dar eu mai vreau!





si am reluat mersul pe jos...masa de pranz intr-un restaurant... 
Si apoi copii au plecat la somn iar noi trei:  Ruxandra , Lucian si eu, am ramas pentru intalnirea cea mare... centrul orasului, Stephansdom ... si Maica Domnului...         




 Iubesc acest loc... Totdeauna l-am iubit. Este atat de frumos construit,pentru ca totul este facut cu iubire...fiecare detaliu este gandit si pus exact unde trebuie... fiecare lucru este o poveste...

Am petrecut ore lungi pe strazile frumoase ale Vienei...




Palatul Hofburg - Timp de mai bine de 600 de ani, palatul Hofburg a fost resedinta suveranilor austrieci. De-a lungul timpului a fost dezvoltat, ajungand unul dintre cele mai importante centre din istoria europeana. Initial o fortareata din secolul al XIII-lea, Hofburg a fost extins de fiecare imparat. Complexul se intinde pe o suprafata de 240.000 metri patrati si este impartit in 18 aripi, 19 curti interioare si 2.600 de camere. 







Am stat la terasa si am baut cafea si am mancat prajituri delicate cu mere...

Am strabatut cateva ore "Mahü" (Mariahilfer Straße), cum o poreclesc localnicii, zona de shopping . Vestita zonă de shopping găzduieşte de-o parte şi de alta magazinele superbe ale unor designer şi mărci de renume,obiecte de decor interior, accesorii de birou, cărţi. Iar printre renumitele magazine se strecoară timide şi superbele buticuri care ascund comori unice. Cafenelele şic şi foarte primitoare unde am lua o pauză de la cumpărături pentru a savura atmosfera unică vieneză.


Ne-am reunit toti sapte...am mancat de seara intr-un restaurant pe Mariahilfer Straße
si aproape am incheiat ziua de 6 septembrie...
Si cand aproape o incheiam , Filip chemat in camera lui sa doarma, a spus:
-Mai stau putin cu bunica Elena sa ma relaxez...
Asa mare dar de iubire...sa fii relaxarea unui copil  de numai 4 ani...
Sambata deja 7 septembrie... 
-Toata noaptea a plouat ! ne-a spus Andreea dimineata. Prin geamurile larg deschise de Andrei, un aer rece si curat anunta o zi minunata!
Si am inceput-o cu ei in bratele mele...Puiutii mei dragi...


si dupa micul dejun, am cumparat umbrele verzi si am plecat cu metroul la Schonnbrunn ... 








Transportul de calatori in Viena este ceva extrem de civilizat...si noi l-am preferat pentru fiecare deplasare mai mare...
Ploua cu picaturi mici de ploaie,iar Filip mergea in fata mea tinand mana caus sa stranga ploaia...Ador sa-l vad...

El a mers la muzeul de stiinte...noi am ales Palatul Schonnbrunn - Resedinta de vara a imparatesei Sissi, palatul este unul dintre cele mai frumoase complexe arhitectonice in stil baroc din Europa. Cladirea baroca va incanta orice iubitor de arta si frumos, la fel si privelistea parcului, Palmenhaus, sera palmierilor, si gradina zoologica. ...pentru mii de motive...













Ador ploaia la Viena, dar mai mult o ador pe fiica mea... cea mai minunata fata din univers...



Pana si ploaia a fost cu bun simt de dragul nostru...de bucuria noastra.
Ne leaga Viena cu legaturi care trec prin dragoste, dar si mai mult prin moarte...Zece ani de la ultima noastra intalnire cu Gloriette... aceasta din poza cu lumina...

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Si uita-ne acum... cu parul acoperit cu batic ...mai linistita , mai asezata in pacea vietii mele de azi si Ruxandra o tanara doamna 


Am privit in jur, de sub umbrela verde, o lume pe care o stiu , in care am degustat aproape tot ce se oferea... dar acum stiu,nimic nu are gustul si frumusetea Liturghiei...



Alaturi o asiatica micuta privea si ea in departare de sub o umbrela colorata... Aceiasi lume, insa alta perspectiva...

Gloriette, gloria mundi...




Aproape in tacere, zambind, doar am mancat prajituri cu nume -simboluri vieneze si am ascultat o tanara cantand la harpa chiar langa masa noastra...De zece ani mi-am dorit sa revin acolo, cu Ruxandra... si acum imi doresc sa revin tinand in brate o fetita...




Si dupa vreo doua ore am iesit in parcul imens, deja si mai curat, udat puternic de ploaia care parea ca nu se mai opreste...





candva erau trandafiri multi...2009
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Eu nu mai port tristetea  celor ce ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi... Am invatat ca uneori lucrurile se termina, dar acesta nu e un motiv ca tu sa nu continui drumul tau... Chiar nu te poti sustrage  din viata , nu e corect, nu e placut lui Dumnezeu... trebuie sa mergi pana la capat!Prezentul e tot ce ne apartine, aceasta clipa  moare, trece chiar acum, asa incat sa intelegem ca cel mai bine e sa o traim: sa ne bucuram , sa spunem ca iubim, ca iertam , ca multumim...


"E bine că timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie" spuneAntoine de Saint Exupery

 


Am revenit in centrul orasului pentru masa de pranz sub o imensa umbrela , incalzita electric... 
si m-am smerit mancand ceea ce Viena ofera ca si mancare traditionala...



Iar apoi cat ei au vizitat Albertina...

-''Salutati iepurele lui Durer" -ne spusese Ruxandra cand am trecut prin preajma si noi fluturasem mana spre ziduri!



eu am stat la Maica Domnului...in catedrala...







Si am revenit iarasi cu metroul in apartamentul nostru...
Clipe atat de placute prin firescul lor, prin banal si rutina...
Seara de inceput de toamna cand luminile se aprind in blocuri si lumea se strange in familie... Familia pe care eu, desi o am risipita in Bucuresti, cu darul lui Dumnezeu, o am aproape...Nu am mare merit! Fiecare dintre noi il are in felul lui:Ruxandra pentru ca ne aduna de fiecare data cu cele mai bune planuri, Andrei pentru ca nu se impotriveste, Andreea si Lucian pentru ca vin cu noi, in mod firesc, asumandu-si fiecare rolul lui...Stiu nu e usor. Pot fi un om dificil! Nu vreau sa supar, dar o fac... Este in tacerea mea uneori o negatie pe care ei o simt si nu-i deloc placuta...poate alteori vorbesc prea mult...poate nu-mi plac aceleasi lucruri care le plac lor... dar peste toate este Iubirea pe care pe acest pamant doar eu le-o port deplin...complet...nemuritor...
Ne-am intors duminica refacand cumva acelasi drum...





 Ii privesc si vad in chipurile lor :trecutul, prezentul, dar si o parte din viitor...Familia este un dar de la Dumnezeu!Iar o familie fericita este ca  un  mic rai...Spre asta nadajduim... si pentru aceasta ma rog...