sâmbătă, 4 iulie 2015

Sfarsit de saptamana/ 3/4 IUNIE 2015

Lumea iubeste Schitul Closca atat de mult, incat orice li se pare ca trebuie acolo, lumea duce!Si Parintele zice:
-Binecuvantat sa fie!
 Vineri, microbuzul care ne duce, a dus si o cusca cu o pisica si cinci, sase pisoi abia avand ochi!
 Ei au fost incantarea Dariei si a Alinei...
 Am fost la slujba de maslu...


 Apoi a fost inceputul parastaselor de pomenire pentru Daniela, fetita prietenilor mei, la sapte ani de la mutarea ei in Lumea desavarsita a lui Dumnezeu.Daniela a ramas la 16 ani. Atat implinise. Doar atat.
Ingeri i-a pictat mama ei  pe coliva. Ingeri si lacrimi de dor.
 Nu am rezistat si am iesit afara , am mers la teiul care deja e marisor si am plans acolo tineretea si povestile ce ar fi fost sa fie si niciodata nu vor fi...

 A fost predica despre Apostolul Pavel http://we.tl/QmsHOhl8hy 

 baia de aghiasma ...mir ...isop...si apoi spre casa
 Astazi am continuat...la Sfintii Voievozi , altii ingeri in bombonele roz...si zeci de oameni care au cunoscut-o...prieteni, colegi de scoala, familia, vecini langa care a crescut...
 I-am impodobit mormantul cu flori si ne-am rugat pentru ea simtind-o pe parca era acolo... si cerul tot s-a scuturat peste noi pret de cateva secunde. Cine a plans mai mult decat mama ei?Sigur Dumnezeu, sigur Dumnezeu...
 La Grig e un adevarat parc. Sute de craite ...si un preot cu inima buna a inaltat rugaciuni si pentru el si mama mea...in curand 9 luni de la plecarea ei...maicuta mea...maicuta mea...

 Si ultima coliva, cea mai frumoasa! Plina de margarete! Dumnezeu sa primeasca toate rugaciunile facute pentru odihna ei  si sa daruiasca parintilor ei si celor dragi alinare pentru ca...tare, tare greu e! "Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale."-PSALMUL 118

vineri, 3 iulie 2015

Pentru ce multumesc azi


 Uneori ma simt prizoniera in propriu trup. De catva timp nu ma mai recunosc privindu-mi hainele. Trupul acesta care ma duce pretutindeni e trupul altei femei pe care nu o recunosc. Nici chipul nu este chipul pe care il stiam. Acum o saptamana o doamna a privit o fotografie un pic mai veche de-a mea si a avut un soc. Vorba unui baiat in cimitir" Ce frumoasa ati fost , Doamna!" 
Nu cred decat ca era o fotografie un pic lucrata. Dar oricum, daca privesc in urma ma vad in dupa-amiaza in care Grig m-a vazut primadata, pe terasa unui restaurant. Eram subtire ca un lujer de iris, aveam parul pana la umar si chipul masliniu purta toata caldura verii pe care tocmai o incheiam in nisipul fierbinte al marii. Sau ma vad in geamul unui hotel...aveam doua codite impletite si petrecute pe crestet si fata toata eliberata de plete...Si zambetul si increderea acelor 22 de ani imi dadeau atata frumusete a tineretii incat mi-am dorit sa retin pe retina acea imagine.Si inca o am!
Acum insa... daca vreau sa ma vad cu ochii mintii, pentru acum, ma vad in negru, cu sal pe cap si doar un pic de fata la vedere.
Are importanta chipul pe care il purtam?
Desigur! Sa multumim lui Dumnezeu pentru el! Sa multumim lui Dumnezeu pentru auzul nostru, pentru ca acum cand scriu, in biroul de alaturi aud fetele vorbind tare, printre  multime de lucruri pe care le fac.
 Multumesc lui Dumnezeu pentru ca azi am avut timp si putere si vedere si picioare bune care m-au dus la sfanta liturghie!Azi am inchipuit pe heruvimi!La ora aceia lumea muncea sau abia se trezea, sau poate lumea murea... noi insa, cei putini din biserica , pe heruvimi inchipuiam..." Noi care, care pre Heruvimi, pre Heruvimi, cu taina, cu taina inchipuim, cu taina inchipuim, inchipuim, si facatoarei de viiata Treimi, facatoarei de viata treimi, intreita sfanta cantare aducem, cantare, cantare aducem. Toata grija lumeasca, grija , grija cea lumeasca sa o lepadam, sa o lepadam !
si Ca pre Imparatul tuturor primim, pre Imparatul tuturor sa-L primim, pre Cel nevazut, inconjurat de cetele ingeresti."
Ce dar maret de la Dumnezeu!Sa vezi. Sa auzi. Sa mergi.Sa vorbesti. Sa canti.
Spuneam...ma simt uneori prizoniera in propriu trup! Pentru ca el nu ma mai reprezinta si nu ma mai tine! Azi am ingenunchiat cu inima pe Sfantul Mormant!Eram acolo, in manastirea mea draga , dar inima mea era ingenunchiata acolo, pe Sfantul Mormant.Ii multumesc lui Dumnezeu pentru amintirile mele, chiar daca ele sunt unele dureroase, dar ele, amintirile mele ma duc si ma aduc din toate aceste locuri in care am fost ...
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru incercarile pe care le am. Sunt ca sa vad in ele puterea si iubirea Lui. 
Ii multumesc pentru prietenii mei!
Ina, prietena mea lupta cu cancerul de 14 ani. Era o femeie foarte frumoasa , un pic  plinuta, trupesa cum spunea Camil Petrescu. Acum are greutatea unui fotomodel, ceea ce nu e deloc bine. Cand o prietena comuna a avut o problema de sanatate a zis fara sovaiala
-Termina, draga, ca te aduc la mine, ne adunam aici si ne descurcam noi!
Multumesc lui Dumnezeu pentru toti prietenii mei, dar si pentru cei care m-au dusmanit. Vorba sfantului Nicolae Velimirovici, fara ura lor as mai fi alergat eu la Dumnezeu? "Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu."
Ce minunata e rugaciunea acesta!Binecuvinteaza-i, Doamne pe prietenii mei severi! Doamne binecuvinteaz-o pe Ana pe care am suparat-o si pe toti cei pe care i-am intristat!
E pranzul! E vineri. E zi de post!
In curand voi merge spre casa .Casa mea goala si mare!
Nu, nu e goala!E plina de sfinti . Fara Laura(multumesc, Doamne,   pentru Laura) ea ar fi fost plina de tablouri... Sion...Hreamata...
Nu era un lucru gresit. Iubesc artistii si arta. Iubesc pictura si stiu, chiar daca inchid ochii o multime de picturi minunate... vad Dejun in iarba si privirea fixa atotstiutoare a lui Victorine si cosul cu fructe rasturnat...                        

Vad Luvru si muzeu Orsay... si Prado... 
Dar nu as mai pierde timpul acolo ... Acum as vrea sa vad doar Sfanta treime a lui  Sfantului Andrei Rubliov

dar daca nu o voi vede niciodata , voi multumi lui Dumnezeu pentru ca a adus in mainile mele carti care au explicat taina acestei reprezentari si o vad in inima mea...
Multumesc lui Dumnezeu pentru frumusetea bisericilor in care am intrat, pentru sfintii care au vegheat rugaciunile mele...
Multumesc pentru preotii care m-au asteptat in poarta manastirilor, parintele Cleopa si parintele Ambrozie... pentru cei care ingenunchiaza pentru mine si cer mila lui Dumnezeu. Si nu sunt putini! Aceasta ma tine! De aici vine puterea mea , acum , in ceasul acesta in care  adun   motivele pe care le am pentru a multumi ...
Cred ca o sa lipsesc un pic.  Sper sa ma asteptati. Sper sa nu ma uitati. Sper sa ma iertati. Da, imi doresc sa ma intorc si sa scriu iar , pentru ca va iubesc! Nu, nu am sa va las! Ma intorc!Rugati-va lui Dumnezeu pentru mine , sa inteleg care e  voia Lui si s-o primesc cu bucurie.



miercuri, 1 iulie 2015

Schitul Closca-Priveghere in cinstea sfantului Leontie/ 1 iulie 2015

Iubesc soarele asfintind. Este o zi? Este o alta zi?Asfintitul este o poveste frumoasa pe care ti-o spune soarele cand tu crezi ca ziua s-a terminat. El , soarele iti povesteste pe unde a trecut si tot ce a vazut este transformat in auriu... iubesc auriul, iubesc soarele...
Asa era cand am plecat la Closca                                                                                                              
Peste zidurile inalte soarele asfintea si la Closca spunand aceleasi povesti.
In curte trandafirii deja ingrijiti de Salomeea sunt o splendoare
 
Imediat cum am ajuns a inceput vecernia.Biserica desi in intuneric era plina de fii duhovnicesti. Au fost ca si anul trecut, din Slobozia, din Constanta si din Bucuresti. Ne-am adunat cu drag sa fim alaturi de Parintele Leontie ca sa-l cinstim pe sfantul sau ocrotitoror


Anul trecut surpriza a fost psalmul 142 cantat de Parinte


''Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor. 

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. 

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.
Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: " Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii" .
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laud numele Tău.
Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.''
Anul acesta surpriza a fost cand trebuia sa se citeasca catisma 1 si parintele ne-a cantat psalmul 1

1.'' Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; 
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. 
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori: 
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.  
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor. 
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. 
5. Atunci va grăi către ei intru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 
6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 
7. Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! 
8. Cere de la Mine şi-ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta, marginile pământului. 
9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 
10. Şi acum împăraţi, înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! 
11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. 
12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El.''


Litie...


Pustnicească nevoinţă ai săvârşit pe pământ, părinte Leontie, şi pornirile patimilor cu izvorul lacrimilor tale le-ai potolit; roadele bunei credinţe agonisind, la slujirea arhierească ai fost chemat, ca să păstoreşti turma cea cuvântătoare cu dragoste şi înţelepciune, pentru care strigăm: bucură-te, prea lăudate, podoaba cea preafrumoasă a nevoinţei şi stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te îndreptătorul cel mare a celor ce rătăcesc; bucură-te, bucuria tuturor.



Bucură-te, străveche catedrală a Rădăuţilor, că fiul şi păstorul tău duhovnicesc, Sfântul Leontie, care a născut şi crescut duhovniceşte pe înţeleptul Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al măritului Ştefan vodă al Moldovei, astăzi se laudă cu cântări duhovniceşti, întru bucuria şi slava Bisericii.



Arătatu-te-ai Biserică prea sfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Dumnezeu-Cuvântul, ca o sfântă L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un ipostas şi două firi.



Impreuna cu  Sfantul Leontie am facut procesiune in jurul bisericii
si Sfantul Leontie a binecuvantat Dobrogea  !






Arhiereule al lui Hristos Leontie, surpând cu puterea crucii toată înşelăciunea diavolului nu te-ai spâimântat de focul ispitelor, căci primind jugul slujirii celor sfinte, cu smerenie adâncă şi neîncetate nevoinţe sihăstreşti ai păstorit turma încredinţată ţie. Pentru aceea, împreună cu îngerii, roagă-te lui Dumnezeu cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.



Parintele a avut o alta surpriza pentru noi. Am cantat impreuna cu sfintia sa Prohodul Sfantului Leontie de la Radauti





Andrei ne-a citit extraordinar de frumos cuvantul pr Ioanichie Balan despre ...
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE SFANTULUI LEONTIE



Acest cuvios părinte este numărat printre cei dintâi români cunoscuţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi începutul celui următor. Numele, viaţa şi sfinţenia moaştelor sale se bucurau în trecut de mare cinste şi evlavie în nordul Moldovei, îndeosebi în oraşul natal, Rădăuţi, atât pentru numărul faptelor minunate, cât şi pentru darul nestricăciunii cu care le-a binecuvântat Dumnezeu.

Cuviosul Leontie s-a născut din părinţi binecredincioşi, care i-au dat o creştere cu totul aleasă, curată, sfântă, legându-l cu inima şi cugetul de Dumnezeu. Căci de mic iubea slujbele din biserica Sfântul Nicolae, ţinea posturile, practica rugăciunea în taină, se simţea legat de toţi oamenii şi mai ales de copiii mici şi orfani, cu care-şi împărţea hrana şi bucuriile vârstei. Pentru aceea era şi el iubit, fiind socotit un „copil bătrân”.

Dar fericitul Leontie avea şi câţiva buni dascăli sufleteşti, dintre care cel dintâi era preotul bisericii, care l-a botezat, precum şi unii cuvioşi sihaştri ce se nevoiau în pădurile seculare de pe valea Putnei. Ori de câte ori se întâlnea cu aceştia le cerea binecuvântare şi cuvinte de folos pentru mântuirea sufletului. Ba, uneori, el singur se ducea pe la chiliile sihaştrilor din codrii Rădăuţilor şi le ducea de mâncare, iar de la ei primea sfaturi părinteşti.

Între anii 1359-1365, Bogdan I, primul domn al Moldovei, a zidit din temelie în Rădăuţi o nouă biserică de piatră cu hramul Sfântul Nicolae, a făcut chilii în jurul ei şi a întemeiat o frumoasă mănăstire pentru el şi familia sa. Văzând aceasta, râvnitorul Leontie, care ardea cu duhul pentru dragostea lui Hristos, a intrat şi el în nevoinţa călugărească, aici, în mănăstirea Bogdana. Şi se smerea înaintea tuturor, fiind foarte ascultător în toate, încât se mirau cuvioşii călugări de râvna lui pentru Dumnezeu. Era apoi nelipsit de la slujbele bisericii, tăcut, blând şi se ruga neîncetat cu lacrimi şi privegheri de noapte.

Egumenul mănăstirii, înţelegând prin Duhul Sfânt că este un vas ales al Bisericii lui Hristos, l-a tuns în monahism, punându-i numele de Lavrentie. Dar tânărul nevoitor nu avea aici îndestulată odihnă şi sporire duhovnicească. Căci era cunoscut de mulţi credincioşi şi rude, iar sufletul său suspina după fericita linişte şi viaţă pustnicească. Deci, luând binecuvântare de la egumenul şi duhovnicul său, s-a retras la sihaştrii ce se nevoiau în codrii Rădăuţilor de pe valea Putnei. Acolo erau câţiva călugări vestiţi în nordul Moldovei pentru asprimea nevoinţei şi sfinţenia vieţii lor. Aceştia s-au făcut povăţuitori şi părinţi duhovniceşti tânărului nevoitor Lavrentie. Ei l-au deprins meşteşugul Rugăciunii lui Iisus şi îndemânarea luptei cu nevăzuţii duşmani, care ispitesc pe om cu gânduri rele şi cu tot felul de patimi, dintre care cel mai greu de biruit sunt mândria şi desfrânanea.

Astfel vieţuind Cuviosul Lavrentie şi mult sporind în nevoinţa sihăstrească, în smerenie, rugăciune şi râvnă pentru Hristos, îndată au început să se adune în jurul chiliei sale câţiva ucenici iubitori de viaţă isihastă. Apoi, vestindu-se tot mai mult numele şi faptele lui, s-au adăugat acolo şi alţi sihaştri, rugându-l să le fie egumen şi părinte duhovnicesc. Deci, neputând să le refuze dragostea şi buna-credinţă, a primit să le fie întâistătător şi îndrumător. Nu după multă vreme, împreună cu ucenicii săi, a înălţat o mică biserică de lemn într-o poiană, a făcut chilii, a pus rânduială de slujbă sihăstrească şi aşa a luat fiinţă pe la sfârşitul veacului al XIV-lea prima sihăstrie cunoscută în nordul Moldovei sub numele de „Schitul lui Lavrentie” sau, popular, „Schitul Laura”. Fiind înştiinţat de aceasta mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat de la Suceava, îndată a sfinţit biserica şi, hirotonind preot pe Cuviosul Lavrentie, l-a numit egumen şi părinte sufletesc al schitului şi al tuturor sihaştrilor ce se nevoiau în pădurile neumblate din nordul Moldovei şi de pe valea Putnei. Iar rânduială de viaţă a monahilor, fixată de smeritul stareţ obştei sale, era aceasta: în fiecare zi primeau hrană o dată, la asfinţitul soarelui, în afară de sărbători; somnul dura trei, până la patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţa se adunau în biserică şi săvârşeau Utrenia şi Laudele, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească. Ziua făceau rucodelie la chilii, adică munceau individual, şi citeau Psaltirea o dată pe zi. Se mărturiseau în fiecare săptămână şi primeau Sfintele Taine Duminica şi la marile praznice. Cei mai tari în virtute posteau câte două-trei zile în şir, ţineau tăcere desăvârşită toată ziua şi noaptea făceau până la o mie de metanii şi de închinăciuni. Sihaştrii mai sporiţi şi schimonahii aveau binecuvântare, în posturi, să se retragă în adâncul codrilor seculari, pentru a petrece singuri în înfrânare şi neîncetată rugăciune. Plecau în linişte când se începea postul şi se întorceau înaintea marilor praznice, pentru a primi Trupul şi Sângele lui Hristos şi a se bucura împreună cu toţi fraţii.

Aceasta era neputinţa pustnicească a sihaştrilor din schitul Cuviosului Lavrentie. Fiecare se străduia după putere şi după harul primit şi pe toate le îndeplinea cu dragoste, ştiind că fapta bună făcută cu mânie şi cârtire, fără binecuvântare şi din interes, iar nu pentru lauda lui Dumnezeu, nu are nici o plată, ci, mai degrabă, osândă şi mustrare de conştiinţă.

Pe la începutul veacului al XV-lea schitul ieroschimonahului Lavrentie avea zeci de sihaştri şi ucenici, printre care se număra şi monahul Daniil, devenit mai târziu Cuviosul Daniil Sihastrul. Pe acest tânăr ostaş al lui Hristos l-a crescut duhovniceşte Cuviosul Lavrentie cu atâta grijă şi osârdie, încât i-a devenit adevăratul său părinte sufletesc. Şi nu erau alţi sihaştri mai sporiţi în această aşezare decât cuvioşii Lavrentie şi fiul său duhovnicesc, Daniil. Amândoi posteau câte două şi trei zile în şir. Amândoi făceau privegheri de toată noaptea neîncetată rugăciune şi cugetare duhovnicească. Amândoi se retrăgeau din timp în timp la linişte în munţi, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu şi a izgoni pe diavoli cu postul şi cu sabia rugăciunii. Amândoi sihaştrii s-au învrednicit de la Dumnezeu de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni. Că ştiau mai dinainte cele vii-toare, cunoşteau gândurile şi ispitele celor ce veneau la dânşii şi vindecau pe mulţi bolnavi, cu rugăciunile lor. Din această cauză alergau numeroşi credincioşi bolnavi la schitul Cuviosului Lavrentie să primească sănătate.

Întemeind Alexandru cel Bun episcopia Rădăuţilor, iar biserica mănăstirii Bogdana transformând-o în catedrală episcopală, se gândea pe ce bărbaţi mai vrednici şi cu viaţă aleasă să-i pună episcopi şi iconomi ai Tainelor Bisericii lui Hristos. Rămânând vacantă episcopia de la Rădăuţi şi auzind marele domn de viaţa şi faptele minunate ale Cuviosului Lavrentie, împreună cu mitropolitul Sucevei şi cu tot clerul l-au ales episcop al Rădăuţilor, chiar fără voia lui. Deci, încredinţând schitul Laura ucenicului său, monahului Daniil Sihastrul, fericitul ieroschimonah de mai târziu a mers nevrând la scaunul său episcopal de la Rădăuţi, de unde era de metanie. Dar nici aici nu a părăsit nevoinţa sa sihăstrească de rugăciune neîncetată, de post, milostenie şi privegheri îndelungate. Însă nevoinţa călugărească, pe care o făcea în taină, o împletea cu slujirea Bisericii lui Hristos, adică cu săvârşirea sfintelor slujbe, cu sfinţirea noilor locaşuri, cu sfătuirea credincioşilor, cu apărarea dreptei-credinţe şi mai ales cu multă milostenie. Fericitul Lavrentie era un păstor al dragostei, al rugăciunii şi al faptelor bune. Zilnic împărţea săracilor şi văduvelor ajutoare, bani, mâncare şi cuvinte de mângâiere.

Dar sufletul acestui episcop nu putea avea pace deplină la Rădăuţi. El suferea mereu după mult iubita lui linişte, unde se formase şi unde putea vorbi numai cu Dumnezeu. Apoi, atât vârsta înaintată, cât şi slăbirea firii sale l-au silit să se retragă din scaunul episcopal şi să se reîntoarcă la sihăstria sa de pe valea Putnei, mai sus de satul Vicov, unde îl aşteptau ucenicii.

Aici, mai ostenindu-se câţiva ani în aspră nevoinţa pustnicească, în post şi rugăciune cu lacrimi, Cuviosul Lavrentie a ajuns la măsura desăvârşirii, încât cunoştea cele viitoare şi vindeca multe boli şi suferinţe omeneşti. Deci, cunoscându-şi dinainte sfârşitul, a cerut să fie tuns în marele şi îngerescul chip al schimniciei, după obiceiul monahilor români, primind numele de Schimonahul Leontie. Apoi, chemându-şi numeroşii săi fii duhovniceşti, adică pe sihaştrii care se nevoiau în schitul întemeiat de dânsul şi pe toţi care locuiau în codrii Vicovului şi ai Putnei, le-a dat multe sfaturi şi le-a rânduit egumen şi părinte sufletesc pe cuviosul Daniil Sihastrul, ucenicul său. La urmă, dându-le ultima sărutare şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos şi a fost înmormântat de ucenicii săi în biserica de lemn a schitului Laura, întemeiat de el, unde se îndeplineau minunate vindecări de boli. Aceasta se petrecea spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun.

Auzind de viaţa şi minunile ce se făceau la mormântul Sfântului Leontie de la Laura, credincioşii şi clerul episcopiei Rădăuţilor au cerut mitropolitului Moldovei să le aprobe scoaterea din pământ a acestui mare odor duhovnicesc şi strămutarea lui în catedrala episcopală din mănăstirea Bogdana-Rădăuţi. Aşa au fost dezgropate şi aduse cu multă cinste moaştele Sfântului Leontie, însoţite de sute de clerici, călugări, ieromonahi, egumeni şi mii de credincioşi cu făclii aprinse în mâini, în cântări duhovniceşti şi în sunete de clopote. Aici au fost aşezate în biserica episcopală, în partea dreaptă a naosului, şi veneau zilnic mulţi credincioşi să le sărute, să se închine şi să ceară mijlocirea Sfântului Leontie în necazurile lor. Şi mulţi bolnavi şi suferinzi dobândeau sănătate şi împlinirea cererilor lor, cu darul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântutui Leontie. Veneau credincioşi, atât din împrejurimi cât şi de departe, încât vestea minunilor cuviosului se răspândise chiar şi peste hotarele Moldovei. Astfel, un învăţat teolog de la Kiev, ieromonahul Zaharia Kopîstenski, în cartea sa Palinodia, scrisă în anii 1621-1622, prin care apăra credinţa ortodoxă, enumera câţiva dintre sfinţii ortodocşi din ţările vecine, printre care amintea şi câţiva sfinţi moldoveni. Iată ce scrie el: „La români, la Suceava, în biserica mitropolitană, Sfântul Ioan cel Nou, mucenic al credinţei, în raclă argintată şi aurită, zace cu trupul întreg, unde şi minuni se fac spre vindecarea pelerinilor. În Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie, Făcătorul de Minuni, zace cu trupul întreg. În Voroneţ, în mănăstire, Daniil Sfântul, Făcător de Minuni. Şi alţii, nu puţini” (p. 340).

Bătrânii din Rădăuţi şi din împrejurimi mărturisesc că Sfântul Leontie se bucura de mare cinste în acest oraş, încât şi strada numită astăzi Bogdan Vodă, unde se află vechea catedrală episcopală muşatină, se chema în popor „Drumul Sfântului”, pentru că pe aici veneau credincioşii să se închine la moaştele lui şi tot pe aici se scoteau ele în procesiuni şi litanii prin oraş şi pe câmp, în timp de mare secetă. Tot tradiţia locală şi bătrânii mărturisesc că ziua de prăznuire a Sfântului Leontie de la Rădăuţi era fixată la 1 iulie, când se făcea mare pelerinaj la moaştele cuviosului. După terminarea Sfintei Liturghii, se oferea o masă comună în curtea bisericii Bogdana, încât mâncau sute de pelerini, săraci şi copii orfani. Această zi de prăznuire, cu masă de obşte, se numea din bătrâni „Praznicul Sfântului” şi nu se pomenea în Rădăuţi alt praznic mai mare ca al acestui cuvios. Ba încă şi localnicii ofereau atunci de mâncare pelerinilor şi săracilor, în casele lor, spre pomenirea şi în cinstea Sfântului Leontie.

Această mare tradiţie s-a păstrat în Moldova de Nord, timp de două secole, pentru că şi moaştele lui au stat în catedrala episcopală de la Rădăuţi din jurul anului 1430, până în anul 1639, când au fost răpite de năvălitori. În legătură cu aceasta, un document al lui Vasile Lupu, încheiat la 20 aprilie 7147 (1639), arată că o ceată de tâlhari, veniţi de peste hotarele Moldovei de Nord, au prădat oraşul Rădăuţi, noaptea, jefuind printre altele toate odoarele de preţ ale bisericii episcopale şi mai ales racla cu moaştele Sfântului Leontie. Auzind de această nelegiuire, însuşi domnul Moldovei, Vasile Lupu, a venit la faţa locului, care apoi deplânge, în documentul amintit, starea jalnică creată, prin cuvintele: „Domnia mea am văzut pe acea sfântă episcopie lipsită de oameni şi prădată de tâlhari…”.

Aşa au dispărut din ţara noastră moaştele acestui mare sfânt român, despre care nu s-a mai putut afla nimic până în zilele noastre. Praznicul lui de la 1 iulie s-a păstrat însă cu aceeaşi evlavie şi adunare de credincioşi în pelerinaj, cu agapele din curtea mănăstirii Bogdana, până în vara anului 1783; atunci austriecii, care ocupaseră nordul Moldovei, desfiinţează Bogdana transformând-o în parohie, iar pe călugări îi risipesc peste tot. După acest an, vechea tradiţie şi cultul Sfântului Leontie de la Rădăuţi dispar încetul cu încetul, păstrându-se astăzi doar mici urme în evlavia bătrînilor, în povestirile populare, în toponimia şi folclorul local. Din veacul al XVII-lea şi vechiul schit Laura devine metoc al mănăstirii Putna. Mai târziu, biserica schitului devine biserică de parohie a satului Laura de astăzi.

Moaştele Sfântului Leontie de la Rădăuţi, împreună cu ale Sfântui Ioan cel Nou de la Suceava au mângâiat, au întărit în credinţă şi au alinat suferiţele sufleteşti ale creştinilor moldoveni timp de peste două secole. Iar după răpirea lor, Dumnezeu a binecuvântat poporul binecredincios al ţării noastre cu alt odor de mare preţ, racla Cuvioasei Parascheva, adusă în vara anului 1641.

Prin nevoinţa sa bineplăcută lui Dumnezeu, Sfântul Leontie a înnoit deopotrivă viaţa de sihăstrie şi cea de obşte, preoţia şi arhieria, slujirea evanghelică a credincioşilor, ajutând la mântuirea multor suflete. Dintre numeroşii săi ucenici se remarcă Daniil Sihastrul. El n-a fugit de oameni, ci s-a desăvârşit prin înfrânare şi rugăciune, devenind mijlocitor pentru mântuirea tuturor. Iar după mutarea la Domnul, a lăsat sfintele sale moaşte făcătoare de minuni, ca şi prin ele să mângâie pe credincioşi, să aline suferinţele oamenilor şi să mărturisească pe Hristos. Pe toate le-a săvârşit din dragoste, ca fiu după har al Dumnezeului dragostei, Celui în trei Persoane închinat şi mărit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin (1).

Ierom. Ioanichie Bălan


Veniţi credincioşilor să ne bucurăm duhovniceşte întru cinstirea omului ceresc şi îngerului pământesc, podoaba sihaştrilor, cununa arhiereilor, Sfântul Leontie care, împreună cu Preacuviosul Daniil Sihastrul, se roagă Prea Sfintei Treimi, să mântuiască sufletele noastre.




Evanghelia utreniei ! Evanghelia dupa Matei cap 5 /14-19

14. Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.
15. Nici nu aprind faclie si o pun sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.
16. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.
17. Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc.
18. Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.
19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.



S-a cantat Paraclisul Maicii Domnului









Apostolul  Epistola catre Evrei cap 13
17. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim.
19. Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi mai curând.
20. Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,
21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!















Evanghelia dupa Luca cap 6
17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.





A fost o noapte lunga. Pana si florile erau treze la Closca si se bucurau de cantarile frumoase ale bisericii


Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Biserica i-a daruit flori Parintelui Leontie.I-a cantat Multi ani traiasca! Catva timp parintele a stat in sfantul altar, probabil emotionat, dar apoi a venit pe solee si ne-a vorbit despre importanta cinstirii prin imitare a sfantului a carui nume il porti...apoi ne-a dat bomboane si vin... toate bineinteles in pronaos...


Apoi l-am asteptat la trapeza unde ne-a miruit , stropit cu aghiasma si isop...







Atata bucurie era in inimile noastre si in inima parintelui incat multi au mai ramas la Closca. Noi insa ne-am urmat drumul spre case grabiti la servicii si"unii "dintre noi, asa cum ati vazut,grabiti sa puna macar cateva poze spre bucuria celor care nu au ajuns anul acesta.
Si acesta este cronicarul acesta!