marți, 21 octombrie 2014

Schitul Closca-Duminica- Invierea fiului vaduvei din Nair

Am plecat la Closca   vineri seara, primul scop al plecarii mele fiind pomenirea mamei de sambata dimineata.De acum incep pomenirile pentru mama mea, sambete, dupa sambete... luni dupa luni, ani dupa ani, cat va randui Dumnezeu! La Closca, la manastirea Sfintii Voievozi, la catedrala, la biserici de tara, in Romania, Grecia, Israel, oriunde voi fi restul de viata, rugaciunea acesta:Doamne odihneste cu dreptii pe mama mea, Constanta! va fi pe buzele mele.
Am parcurs drumul pe ploaie, obosita, trista, ingrijorata de ceea ce urma sa se intample.Atata doar ca, drumul intre multime de prieteni este, oricate probleme ai, mai usor de parcurs.Si acolo, in poarta manastirii ma astepta Salomeea sa-mi arate rondurile de trandafirii si crizanteme puse in acea zi in curtea manastirii. Si ea era obosita, dar asa oboseala sfanta era in trupul ei, incat fata ii stralucea ca si inima mare pe care o poarta in piept.

Am stat la slujba de maslu incercand sa nu ma mai gandesc cum o sa fie ziua urmatoare. Uneori, eu insami ma detest pentru rigoarea pe care mi-o impun, dar... gandul ca Dumnezeu asteapta de la mine ceva anume si trebuie sa aflu voia Lui este prioritate nr 1...
Am reusit, desigur am reusit sa aud evangheliile, sa ma adun la glasul Pastorului si chiar sa -mi notez predica.
Parintele in predica de vineri, de dupa maslu, ne-a vorbit despre sfantul evanghelist Luca, praznuit in ziua liturghica care deja incepuse, 18 octombrie..

Parintele ne-a spus ca numele Luca provine de la latinescul lux care inseamna lumina, cel nascut in lumina, Cel stralucitor, luminos. Desigur sfantul Luca nu a fost de la inceput stralucitor, luminos, el a fost idolatru, nascut intr-un timp in care omul zeifica orice: animalele, betia, desfraul, desfranarea, erau dumnezeu.

Lumina acestei vieti a vazut-o in Antiohia Siriei, intr-o familie de bun neam. Si daruit cu viata aceasta, primi totodata de la bunul Dumnezeu, inca alte multe si alese daruri sufletesti pe care, cu sprijinul familiei, le spori si le impodobi cu ravna vietii sale. Asa el dobandi invatatura elineasca si egipteana, nu numai in ramura filosofiei, dar indeosebi in arta si stiinta de medic, ajungand un prea iscusit doctor. Odata cu acestea insa, cultiva ca pe o placuta indeletnicire si pictura. Iar in cele din urma, dorind sa cunoasca si invatatura biblica, se duse la Ierusalim.

L-a ascultat pe apostolul Pavel predicand si viata sa s-a schimbat. L-a urmat pe Apostolul Pavel Viata apostolului Pavel nu era ca a preotilor de astazi, a fost o viata grea, dura, mucenicie, cruce in general, a fost biciuit, arestat, intemnitat, lovit cu pietre si apoi decapitat in inchisorile Romei. Luca nu l-a parasit. A ramas langa el, pana la sfarsitul vietii.In epistola catre Coloseni,cap 4/14 apostolul Pavel spune" va saluta Luca, doctorul cel iubit", iar altadata, scriind din inchisoare si pomenind de greutatile pe care le are de indurat, spune Sf. Apostol Pavel: «Ca numai Luca singur este cu mine». (2 Timot 4, 10). I-a fost alaturi cand s-a imbolnavit.

Luca a auzit despre Domnul de la cei care au fost vazatori ai Domnului.Si-a creat o imagine clara, o icoana fidela a vietii apostolilor si a impartasit-o si altora prin predica sa.

Dupa moartea lui Pavel pleaca in Elada, Teba, ajunge episcop si isi da sufletul  la 80 de ani. A predicat cu viata si exemplu sau. 

Precum ati vazut, Sf. Luca, vestitul doctor, si-a inchinat intreaga sa viata Domnului nostru Iisus Hristos. Pe El l-a urmat si pe El l-a propovaduit si altora ca sa fie fericiti credinciosi ai Domnului.  Sf. Luca a si scris viata Domnului nostru Iisus Hristos si a Sf. Apostol Pavel. El a scris una din cele patru Evanghelii, si Faptele Sfintilor Apostoli. Si asa, prin aceste doua carti in veci nemuritoare, el predica tuturor veacurilor si omenirii din orice loc, Viata, Invatatura si Faptele Mantuitorului, precum si ale unor Apostoli.

Dumnezeiasca carte este Sf. Evanghelie dupa Sf. Luca! In ea se cuprinde viata lui Hristos ca un film. In aceasta privinta, pe buna dreptate s-a spus ca Evanghelia Sf. Luca «e nu numai Evanghelia copilariei Mantuitorului, plina de fragezime si de poezie; dar ea este si Evanghelia milostivirii, Evanghelia izbavirii tuturor. Ceea ce cerceteaza el si vrea sa puna in lumina, este duiosia inimii lui Iisus Hristos; usurinta si bogatia de iertare, comorile nemarginite de nadejde, fericirea impacarii cu Dumnezeu. Gasiti in Sf. Luca toate aceste pilde frumoase, care intorc in chip firesc pe cei pacatosi, cand sufletul lor se lupta cu deznadejdea» . Sf. Luca infatiseaza grecilor si intregii lumi pagane de atunci si de oricand, pe Hristos Cel milostiv, care se pleaca catre cei bolnavi, care imbratiseaza pe fiul risipitor, care duce la staul oaia cea ratacita, care are mila catre samariteni, catre sutasi, vamesi, zahei pacatosi si pacatoase, care se roaga pentru cei care il dau mortii, si care, pironit pe cruce, gaseste inca multamirea ca sa ierte pe talharul care sufera alaturea de el... (Vezi Bougaud, de Evangeliis, 134,135).Toate acestea le gasiti pe larg aratate de Sf. Luca. Insa ceea ce omenirea poate afla in aceasta Sf. Evanghelie dupa Luca, si care nu se gaseste la ceilalti evanghelisti, e istorisirea mai pe larg despre Fecioara Maria si despre Nasterea Mantuitorului, precum si despre copilaria Lui. Evanghelia lui Luca este evanghelia bucuriei, Bucuria e Hristos, cine o traieste se apropie crede ca Luca, intristarea se transforma in bucurie. Toti suntem bolnavi sufleteste si toti avem nevoie de vindecare. De aceia Hristos a intemeiat Biserica, aici ofera medicamentul si vindecare.
Doctor a fost Luca dar si el a avut nevoie de doctor.Si l-a gasit  pe apostolul Pavel, iar apostolul Pavel a primit vindecarea de la insusi Iisus Hristos , Doctorul Doctorilor.Dupa ce s-au vindecat au devenit doctorii altora, vindecatori de suflete.
Parintele ne-a indemnat sa fim si noi mici Luca, traitori si faptuitori ai evangheliei lui .


Am petrecut restul de noapte intr-o chilie cu Salomeea si Bartolomeea.



Si am inceput dimineata tot cu ele, pregatind coliva pentru cei adormiti, dar si  coliva in cinstea sfantului Luca.
In lumina diminetii curtea schitului arata fabulos, plina de trandafiri imprejmuiti de pietre varuite ...

Acest brad se numeste Neagoe. Cu sora M i-am pus numele acum o luna de zile!
12 trandafiri, dupa numarul apostolilor , sunt in jurul lui! Dumnezeu sa ne ajute sa infloreasca intr-o zi ... 
Am pus  coliva pe masa... Of, maicuta mea draga...
Utrenia, Ceasul 1si 3...
Si Daria mea, Dariusca langa tarta adusa in cinstea sfantului Luca!



Am participat cu totii la sfanta liturghie... Din oras au venit prietenii pe care ii asteptam, biserica s-a umplut de noi si de veselia Dariei...

Ne-am adunat la Closca pentru pomenirea mamei mele. Chiar daca, nu toti cei care am fost, au cunoscut-o real, mama prin povestirile mele a fost si e un om drag multora si ea ne invata parca si acum multe... Dar multe avem noi de facut pentru sufletul ei! Pomenirea de 9 zile!
Dureros lucru sa faci pomenire pentru cineva atat de drag, dar si mai dureros e sa nu faci!Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca nu m-a lasat singura in necaz, pentru ca a randuit langa mine oameni care au dorit sa ma ajute , asta insemnand timpul lor , munca lor, chiar si banii lor, rugaciunea lor pentru Constanta!


Nu, nu am poze de la parastas! Postez insa o fotografie cu una din tartele si pizza ...Mamei i-ar fi placut!Si sigur si lui Dumnezeu i-a placut ca atatia oameni sa se roage pentru iertarea unui suflet!


Am ramas la schit seara... Am spalat vase... am strans masa... am citit pavecernita... canoanele sfantului Ioil si Uar, am curatat zarzavat pentru ciorba de a doua zi ... si am plans-o pe mama mea!Ce mult i-ar fi placut sa fi cunoscut acest loc si sa le fi cunoscut pe maicute!





Si bradutul acesta are un nume. Este Teodosie!

Ne-am trezit inainte sa bata toaca, mult inainte si ne-am dus la biserica dorind sa ajungem inaintea celor care veneau din oras...
Utrenia!




Parintele tamaind biserica si zambind oamenilor...
Parintele cantand cu noi...






Evanghelia UTRENIEI
1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul

'
Iesirea cu sfanta Evanghelie



Punerea evangheliei spre inchinare...si inimile noastre spunand:

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. 
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. 
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Strajerii cu ripidele...

masa cu prinoase aduse de pelerini...si iarasi o tarta cu fructe...





                              
Si sfanta liturghie de duminica...











Ap. Galateni 1, 11-19




Fraţilor, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam, şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.








Ev. Luca 7, 11-16




În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, s-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!Iar cel ce fusse mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.


„Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge” (Luca 7, 13)



Iubiţii mei, în ciclul pericopelor evanghelice ale anului, duminica de astăzi este a treia a lui Luca. Evanghelia pe care aţi auzit-o este cunoscută. Istoriseşte una din cele mai mari minuni ale lui Hristos, minune care confirmă faptul că cel care a făcut-o este Dumnezeu, Care ţine în mâinile Sale cheile vieţii şi ale morţii (vezi Apocalipsă 1, 18).
Minunea de astăzi nu este doar o vindecare de boala, ci este o înviere de mort, a unui mort pe care-l însoţeau de acum spre ultimul lui locas. Un mort, un sicriu, o înmormântare, doliu, lacrimi… Şi totuşi, acolo unde nimeni nu putea să dea mângâiere, se arată Marele Mângâietor, Domnul nostru, iar lacrimile încetează şi doliului urmează bucurie şi veselie.
Asupra acestei minuni s-ar putea insista ore întregi. Trec cu vederea însă alte momente şi rog dragostea voastră, ca să fiţi atenţi la un detaliu.
Spune Evanghelia că în spatele sicriului venea poporul. Dar din mulţime o persoană concentrează toată compătimirea Domnului nostru Iisus Hristos. Era o femeie: mama. Aceasta plângea şi era sfâşiata de durere. Strigătele ei făceau să sefrângă toate inimile. Copilul ei mort era unicul. Şi nu este prima oară când plânge. A plâns şi când de tânără şi-a pierdut tovarăşul de viaţă şi l-a dus pe soţul ei mort la groapa. Acum, în acelaşi mormânt, îl conduce pe copilul ei, iar doliul ei este îndoit.
Plânge. Dar lacrimile acestei femei nu sunt singurele din lume. La lacrimile ei vin şi se adaugă râuri de alte lacrimi pe care le varsă omul.
Pentru că ce ochi n-a plâns, fraţii mei? Cu lacrima se naşte omul şi cu lacrima pleacă din lume. Număraţi lacrimile? Mai uşor este să numere cineva picăturile din ocean decât lacrimile omenirii. Plâng femeile când îşi pierd pe alesul lor camarad. Plâng copiii când îşi pierd afectuosul lor tată. Plâng prietenii şi rudele când pierd pe cineva de-al lor. Plâng cei nedreptăţiţi care au fost lipsiţi de parti de avere. Plâng bolnavii pe paturile lor şi gem din cauza bolilor incurabile. Plâng cei exilaţi, pe care regimurile tiranice i-a îndepărtat de la casele lor. Plâng întemniţaţii, pe care jurământul mincinos i-a condus în celule sau beciuri. Plâng săracii în colibe, dar plâng şi bogaţii în vilele lor. Plâng cerşetorii, dar plâng şi împăraţii în palatele lor; şi - desigur - aceştia plâng mai dramatic decât alţii. Cu singura deosebire că săracul plânge şi nu are batistă să-şi şteargă lacrimile, care-i cad pe pământ, în timp ce bogatul plânge şi lacrimile şi le şterge cu o batistă de mătase. Dar fie într-un fel, fie într-altul, lacrimile sunt lacrimi şi durerea – durere. Aşadar, plângşi împăraţii.
Se spune despre Xerxes, unul din cei mai puternici regi ai unui imens imperiu, care a pornit o campanie militară împotriva Eladei antice, că odată, înainte de a începe bătălia de la Termopile, şi-a aliniat în Tesalia oştirile, iar câmpia s-a umplut. Acesta, privea defilarea de la o tribună. De dimineaţă până seara au trecut armate şi armate, cavaleria, infanteria şi tot ce avea armata acelei vremi. Mândru, Xerxes saluta oştirile. Dar la un moment dat a lăcrimat. Aghiotanţii lui s-au nedumerit. După defilare, s-au apropiat şi l-au întrebat: – De ce-ai plâns? N-a fost acesta cel mai frumos moment din viaţa ta? Să-ţi vezi armatele defilând?!... Şi a răspuns Xerxes: – În ceasul acela mi-a trecut prin minte un gând. M-am gândit: După o sută de ani, cine va mai trăi din toată această mulţime de soldaţi, ofiţeri şi împăraţi?… Această idee l-a făcut să plângă.
Aşadar, plâng toţi, în toate neamurile, în toate ţările, în toate vremurile. Iar dacă există o epocă şi o generaţie, care a plâns mai mult, este a noastră, care a văzut două Războaie Mondiale, care au costat milioane de morţi. Şi - deşi încă văduve şi orfani plâng şi dărâmăturile pe alocuri mai dăinuiesc, nebunii puternici ai zilei pregătesc un nou război, Armaghedonul (Apocalipsa 16, 16), care va fi războiul definitiv din lume.
Lacrimi peste lacrimi. Dacă un înger ar aduna lacrimile pe care le varsă văduve, orfani, bolnavi, prigoniţi, întemniţaţi, calomniaţi, ar alcătui un nesfârşit lac amar cu numele „Lacrimile omenirii”...
Aceste lacrimi, despre care v-am vorbit, sunt lacrimi nefolositoare, zadarnice. Pe mortul tău, oricâte lacrimi ai vărsa, nu-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi, lacrimi cereşti, îngereşti,care valorează mai mult şi decât diamantele. Care sunt aceste lacrimi?
Vreau să închei cu o istorioară. Dumnezeu, zice, sus în ceruri i-a chemat pe îngeri şi le-a spus: Lăsaţi cerul şi zburaţi jos pe pământ, la răsărit şi la apus. Şi seara, când vă veţi întoarce, vreau să-mi spuneţi, care este cel mai frumos lucru pe care l-aţi văzut jos pe pământ. Au zburat îngerii în oraşe şi sate, în colibe şi palate, pretutindeni unde se aflau oameni. Seara, s-au înfăţişat să raporteze la tronul lui Dumnezeu. Un înger zice: - Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut este o familie care de cincizeci de ani nu s-a certat. Alt înger zice: - Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut este iubirea între fraţi. Al treilea zice: - Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut este prietenia, care leagă oamenii unul cu altul. Al patrulea a spus: - Milostenia. Altul a spus: - Iertarea... Vine şi ultimul, care ţinea în mâinile sale ceva care strălucea. – Tu ce-ai văzut? - îi zice Dumnezeu. – Eu, zice, Doamne, am văzut un bătrân, care săvârşise mari crime, îngenunchind cu pocăinţă înaintea celui Răstignit, iar lacrimile lui cazând pe pământ. Şi am luat şi Ţi-am adus două lacrimi din acestea. Şi în ceasul în care îngerul spunea acestea, au bătut clopotele în cer; pentru că „bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7, 10).
Lacrimile pocăinţei, iubiţii mei, sunt singurele care folosesc şi mântuiesc. Pe acestea le-a vărsat David profetul care a păcătuit: se scula noaptea, plângea şi-şi uda perna cu lacrimi. Pe acestea le-a vărsat femeia păcătoasă din Marea Marţi, care le-a amestecat cu mirurile şi le-a şters cu părul capului ei. Pe acestea le-au vărsat şi două femei, care sunt prăznuite pe 8 octombrie. Deschideţi cărţile şi citiţi. În această zi sunt prăznuite două foste desfrânate. Una este Cuvioasa Pelaghia. Fusese una din cele mai renumite păcătoase ale vremii, dar după aceea s-a pocăit. S-a închis într-o chilie şi trei ani întregi n-a trecut o zi fără să plângă. Ochii aceia, care aruncaseră focuri ale iadului, care au fost undiţă a diavolului şi au coborât suflete în iad, au devenit fântâni ale cerului, care picurau lacrimi preţioase. Cealaltă desfrânată este Sfânta Taisia. S-a pocăit şi ea şi a plecat în pustie. Şi toată cealaltă vreme a vieţii ei a spus cu lacrimi: O, Doamne al cerului, miluieşte-mă şi pe mine păcătoasa.
Daţi-mi, iubiţii mei, o astfel de lacrimă, o lacrimă a lui David, o lacrimă a păcătoasei din Marea Marţi, o lacrimă a Cuvioasei Pelaghia şi a Sfintei Taisia, daţi-mi o astfel de lacrimă...
Fraţii mei, păcătoşi asemenea mie, să aducem toţi lacrimile pocăinţei noastre înaintea lui Dumnezeu, ca să fim miluiţi şi să ne-nvrednicim de rai. Acolo nu va exista întristare, lacrimă, sicriu; nu vor exista morţi, ci viaţă veşnică. Acolo va fi Domnul nostru Iisus Hristos si toti sfintii...

          
















Slujirea la prinoase








La miruit
Paraclisul sfantului Gheorghe...
Rugaciuni de dezlegare...

Aghiazma ...

Mantuieste Doamne poporul Tau
Si binecuvinteaza mostenirea Ta
Biruinta binecredinciosilor crestini
Asupra celui potrivnic daruieste
Si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau!


Am revenit extrem de usor in orasul meu, mai putin obosita decat am plecat de acasa si sigur mai multumita de tot ceea ce am trait intr-un rastimp ca o respiratei, adica... scurt!