luni, 1 septembrie 2014

Grecia -august 2014- prima parte

Cred ca era inceputul anului cand am stabilit deja ca voi pleca in pelerinaj in Grecia cu prietenii mei din Braila, indiferent cand va fi acesta. Ana se pare ca mi-a spus mereu ca in jurul datei de 20 august vom pleca, dar eu, un pic pierduta in calendarul lumesc, m-am trezit acum doua saptamani sa intreb:
-Ana, cand plecam?
-Pe 18, Doina mea!
Si am plecat... Sincer am avut o strangere de inima gandindu-ma cum va fi. Eram bolnava, picioarele mele erau ca doi butuci, atat de dureros umflate incat nici un pantof, nici o sanda nu putea sa le cuprinda.Am dat mesaje celor patru preoti pe care ii am mai apropiati de mine si i-am rugat sa ma pomeneasca in rugaciuni si chiar m-am rugat cu vorbe simple:
-Ajuta-ma, Doamne sa ma duc in acest pelerinaj, sa nu fiu povara nimanui cu boala mea, sa pot merge , sa -mi se desumfle picioarele pana ma intorc!
 Am pus  in picioare, papuci din piele neagra , comozi, dar , papuci cum nu am purtat niciodata pe strada si cu  bagajul strans, dimineata pe 18 august , la ora 7, in statia Peco, pe soseaua Brailei, am asteptat  microbuzul meu...
Si cand am urcat, prima mea grija a fost sa salut zambind lumea si sa-i privesc!
Ma bucur cand vad tineri, dar mult mai mult ma bucur cand vad  persoane ...mature. Si grupul, anuntat de Ana ca fiind grup de tineri, avea si cateva persoane cu fire de par alb. Iar eu, i-am iubit din prima clipa!Pentru mine  iubirile la prima vedere sunt cele mai bune! Rad, dragilor, rad...Dar parca mai mult curaj am capatat.
Podul de la Ruse...


 Bulgaria si primul popas, primele poze...


 steagurile fluturand peste capete noastre
 Bulgaria frumoasa si luminoasa...
 nori albi, pufosi plimbandu-se pe cerul linistit 
 biserici
 munti
 ape curgand ca peste tot

 intinderi urbane...Citeam, ma rugam, priveam spre cei din jurul meu...gandeam spre cei dragi mie ramasi acasa...Zi lunga...15 ore de drum....
Cand deja ne-am obisnuit cu drumul, Ana s-a intors spre noi si ne-a propus un joc, o experienta noua.Scrisese biletele cu numele tuturor pelerinilor, inclusiv conducatorii auto si ne-a propus sa tragem fiecare un biletel care sa  ramana secret.Fiecare dintre noi sa fie ingerul pazitor al acelei persoane extrase si pe toata durata pelerinajului sa-i purtam de grija fara ca acesta sa stie... sa-i facem mici daruri, mici, simbolice,sa o supraveghem permanent astfel incat sa se simta bine in pelerinaj...
Ideea putea parea absurda! Am plecat in vacanta sa ma simt bine eu si uite-ma silita sa port de grija altei persoane! Dar... dar... si mie imi poarta cineva ! Si poate cineva e mai atent, decat pot fi eu!
Am intins mana si am luat un bilet!
Andreea S!
Doamne, oare cine e? Era o tanara care statea la geam pe bancheta in dreptul meu. O fetita! 18 ani, eleva clasa a 12 a! Un alt copil! Cat poate fi de greu?
 Salonicul.Am dormit in acelasi hotel de anul trecut, aflat in centrul orasului.La hotel am constatat ca am colega de camera, tocmai fata al carui inger trebuia sa fiu , Andreea si colega ei de liceu si de bancheta in microbuz, Maria.
Dimineata am mancat la micul oficiu aflat la etajul unu, dar mancare buna...iaurt grecesc, gemuri, cascaval... oua...diverse...






Orasul modern de astazi este asezat pe ruinele a altor 4 orase mai vechi. Turbulentele politice si fenomenele naturale – precum cutremure si incendii – au modelat orasul si i-au dau mai multe fatete.

Epoca helenistica

Orasul a fost intemeiat in 315IH de catre regele Cassandra si a fost numit dupa Thessalia, sora lui Alexandru cel Mare. Numele de Thessaloniki a fost dat de regele Filip al II-lea (tatal lui Alexandru cel Mare) pentru a comemora victoria obtinuta asupra inamicilor din Phocia: Thesalia + niki (care inseamna “victorie”). Zidurile de aparare construite in anul 200 i.e.n. si asezarea strategica, au transformat curand asezarea intr-un oras de sine statator si autonom in cadrul regatului Macedoniei. Ramasitele istorice al acestei perioade pot fi observate astazi la Muzeul Arheologic si in zona istorica Vergina , aflata la cca 80km departare.

Epoca romana

Dupa caderea regatului macedonian, orasul a intrat in mainile romanilor. In timpul ocupatiei, romanii au construit un port si orasul a devenit prosper datorita faptului ca era strategic amplasat pe drumul comercial Via Egnatia, care este si in zilele noastre un important bulevard. Deasemenea a fost construit un imens palat, un hipodrom si piete publice. In acei ani, orasul a devenit unul din primele centre de propagare a crestinismului. Din acea perioada au supravietuit pana in zilele noastre ruinele triunghiului galerian ( biserica Rotunda, arcul lui Galerius si palatul).

Epoca bizantina
Orasul a intrat in declin odata cu caderea imperiului roman in 476 si populatia a scazut datorita numeroaselor invazii barbare. Dupa diferite ocupatii temporare de catre slavi, saraceeni si normanzi, intra in componenta imperiului bizantin in jurul anului 1204. Chiar in ciuda invaziilor intermitente, Salonicul sustinea o populatie destul de numeroasa si un comert insemnat care a rezultat intr-o dezvoltare artistica si intelectuala care se regasesc azi in multele biserici si fresce din acea perioada, precum si in evidentele scolastice. Multe monumente bizantine pot fi vazute si vizitate in oras si in Muzeul Culturii Bizantine.

Perioada otomana

Conducerea bizantina nu a mai putut face fata inaintarii otomane si a vandut orasul in 1423 Venetiei, dar a fost mai apoi cucerit de Sultan Murad II si a devenit parte a imperiului otoman. In jurul secolului al XXV-lea, un mare numar de everi s-au stabilit in oras. La acea data orasul ajunsese deja unul din cele mai mari din intreg imperiul, calea ferata a ajuns aici si ea in 1888 si modernizari ale portului au fost construite intre 1896-1904. Moschei si ramasite arhitecturale pot fi observate astazi cu precadere in zona Ano Poli (Upper Town), unde gasiti case traditionale din lemn. In centrul orasului au supravietuit cateva moschei din piatra – printre ele cele mai importante sunt “Hamza-Bey Camii” pe Via Egnatia, “Alatza Imaret Camii” pe strada Kassandrou, “Bezesteni” pe strada Venizelou si “Yahoudi Hamam”.

Razboaiele mondiale

Incepand cu 27 Octombrie 1912, Salonicul a fost eliberat de sub ocupatia otomana pentru ca ulterior – datorita turbulentelor legate de primul razboi mondial – sa fie condusa de un guvern al regelui Atenei. Inca de atunci, orasul a fost supranumit symprotévousa (“co-capitala”). In 1917, a avut loc Marele Foc care a lasat 72,000 de locuitori fara adapost in doar 3 zile si a schimbat arhitectura pentru totdeauna. O mare parte a orasului a fost reconstruita dupa planurile arhitectului si arheologului francez Ernest Herbrard care a transformat asezarea in moderna metropola europeana de astazi. Intre aprilie 1941 si octombrie 1944 orasul a fost ocupat de Germania Nazista si a suferit enorm in aceasta perioada: distrugeri masive provocate de bombardamenetele Aliatilor si exterminarea populatiei evreiesti care mai ramasese dupa Marele foc. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Salonicul s-a refacut destul de repede, cu o crestere rapida a populatiei si un program de dezvoltare pe scara larga a unei noi infrastructuri si a industriei, pana in anii 1970.

Salonic astazi

Salonicul este astazi o metropola moderna europeana locuita de 1,000,000 de oameni din care 150,000 dintre ei sunt studenti.. Multe monumente precrestine si bizantine au fost inscrise pe lista UNESCO World Heritage in 1988 si ulterior orasul a devenit Orasul Cultural european in 1997. Este unul din cele mai importante rute economice si puncte de afaceri din peninsula balcanica, avand cel mai mare port din marea Egee si facilitind comertul in regiunea balcanica, Asia si Europa. Salonicul organizeaza anual un festival international al filmului, unul de filme documentar, diferite festivaluri muzicale si expozitii permanente la International Εxhibition Center.

Comunitatea crestina din Tesalonic a fost infiintata de catre Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorie misionara, cand acesta a predicat in sinagoga evreilor din acest oras.

Viata de zi cu zi a membrilor acestei comunitati, asa cum este prezentata de Sfantul Apostol Pavel in cele doua epistole catre Tesaloniceni, a fost un adevarat model, deoarece viata si slujirea celor din Tesalonic a determinat pe Sfantul Apostol Pavel sa aduca todeauna multumiri lui Dumnezeu pentru ei. "Multumim todeauna lui Dumnezeu pentru voi toti, pe care va pomenim necurmat in rugaciunile noastre." (I Tesaloniceni 1, 2)

Am plecat  pe jos spre biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, prilej sa ne cunoastem mai bine.Fetele s-au strans langa fele mai mari...familia cu doi copii mergea grupata...doi cate doi , cautand insa fiecare sa-l cunoasca mai bine pe cel de langa el...Zambete curajoase si credinta ca ne vom apropia intr-un moment cat mai rapid. 

Am intrat cu emotie in biserica pe care acum o cunosteam atat de bine!

 Intalnirea cu sfintii e tinta calatoriei noastre. Indiferent cat de mult iubim biserica, orasele, lumea....pentru pelerini, tinta sunt sfintii!
 Sfantul ocrotitor al familiei mele. Sfantul Dimitrie, izvoratorul de mir!


 catapeteasma din piatra alba  cu icoane mari...

 Maicuta Domnului si Pruncul sfant binecuvantand


 Sfanta Anisia

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.



Subsolul si locul martirului sfantului Dimitrie

Ruinele baii romane, unde  Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a fost tinut prizonier si, mai apoi, executat de catre soldati. Tot aici a mai fost gasita si o fantana antica; se crede ca aceasta este fantana in care soldatii au aruncat trupul martirului Dimitrie.

 Emotionante locuri, urme de sfinti , locuri scaldate in sange care dupa sute de ani sunt ca si cand ieri a fost martiriul ...
Romanii il iubesc si-l cinstesc pe sfnatul Dimitrie. Foarte multi ii purtam numele desi nu este sfant roman, dovada ca sfintii sunt universali.





 Am iesit din subsolul bisericii si am intalnit-o pe Maria!
Maria este fetita care m-a insotit anul trecut in pelerinaj, ingerul meu din anul trecut.Maria m-a privit atent! Eu ii zambeam larg, fericita, topita!
-Maria , ma mai stii?Cine sunt?
-Elena!- a venit numele meu cu bucurie, din insasi inma fetitei!Am plans si am ras! Cat ma iubesti, Doamne prin ingerii Tai!
Am facut poze!

 Si Maria a fost fotograful meu!
 Si eu al ei! Langa sfintii mei dragi:Rafil, Irina si Nicolae!

Inima mea era plina de fetita si ea imi spunea tare :
-Te iubesc, Elena!
 Si eu ii spuneam tare:
-Te iubesc, Maria!

Si am plecat spre Manastirea Sfintei Teodora care este in centru orasului Salonic, in spatele pietei Aristotel, pe strada ce duce in Plateia Aghia Sofia. Tot in aceeasi biserica se afla si moastele Cuviosului David al Tesalonicului. In curte, este aghiasma Sfintei Teodora








Sfantul Cuvios David



Sfantul Cuvios David s-a nascut in Tesalonic si a trait in secolul al VI lea. Sfantul Cuvios David s-a calugarit de tanar in Manastirea "Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie”. Dupa un timp si-a facut din creanga unui migdal loc de pustnicie. Aici va indura ploile, zapezile, caldura si alte stramtorari cu multa rabdare timp de trei ani, pana cand ingerul Domnului ii va cere sa se nevoiasca intr-o chilie. Pentru viata sa curata a primit darul de izgoni pe diavoli si de a vindeca pe bolnavi.



Sfantul Cuvios David ajunge inaintea imparatului, caci urma sa fie numit eparh al Tesalnicului, pune in palmele sale carbuni aprinsi si tamaie, si timp de o ora tamaiaza fara a se vatama. Uimind si bucurand toata firea omeneasca cu viata si cu minunile sale, Sfantul Cuvios David a trecut la cele vesnice in anul 540.


Troparul Sfantului Cuvios David

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, David, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.



SFANTA TEODORA DIN TESALONIC

Antonie, fiind protopresbiter al bisericii din Eghina si sotia sa Hrisanti au adus pe lume trei copii: Evloghia, Stefan si Agapi (viitoarea monahie Teodora). Primii doi copii au murit de tineri, Evloghia fiind monahie iar Stefan fiind diacon.



Agapi s-a nascut in anul 812 cand Biserica era chinuita de lupta impotriva icoanelor. Agapi nu si-a cunoscut mama. Cinstita preoteasa a trecut la Domnul imediat dupa ce o nascuse. In ziua in care mama a murit, tatal, Antonie s-a dus la manastire si a lasat copila in ingrijirea unei bune prietene de familie, pe nume Teopisti. Teopisti era vaduva si a acceptat cu mare bucurie misiunea de a creste copila.



Crescand fata si fiind frumoasa si evlavioasa , mama sa adoptive, cu consimtamantul tatalui ei monahul Antonie, a promis-o ca mireasa unui tanar dintr-o familie de buni crestini, cea a guvernatorului insulei.



Desi Agapi isi dorea o viata de manastire, avand ca exemplu pe fratii ei, dar a acceptat supusa sa se casatoreasca, urmand exemplul Maicii Domnului, la Bunavestire.

Maica sa adoptive, Teopisti a murit si dupa scurt timp toata familia guvernatorului, in urma unei invazii a sarazinilor, a plecat laTesalonic, unde episcope era Antonie, care suferise mari prigoane de pe urma luptatorilor impotriva icoanelor. Impreuna cu familia guvernatorului, a plecat la Tesalonic si tatal lui Agapi, monahul Antonie.

Agapi, casatorita fiind a avut trei copii. Prima, o fata pe care a numit-o Teopisti, in cinstea mamei sale adoptive si doi gemeni, baieti.

Dar, alaturi de binecuvantari, au venit si incercarile in familia lui Agapi. In urma unei epidemii au murit cei doi baieti, impreuna cu socrii. A suferit enorm in urma pierderii copiilor, de aceea a hotarat sa aduca ofranda lui Dumnezeu pe fiica sa Teopisti. Micuta a fost dusa la sase ani la seminarul Sfantului Luca din Tesalonic.

Imediat dupa aceasta, Agapi si Ioan, sotul ei, au trait in curatie, in post si asceza. Agapi si-a gasit alinare in Manastirea Sfantului Intai Mare Mucenic Stefan, de acolo tragandu-si taria duhovniceasca.

Ioan, sotul nu a mai supravietuit mult si la scurt timp dup ace incredintasera pe fiica lor la asezamantul Sfantului Luca, a parasit aceasta lume.

La numai douazeci si cinci de ani, tanara femeie a ramas vaduva si fara sprijin. Dar fiind legata puternic sufleteste de Dumnezeu si cu incredere mare in Pronia Lui, Agapi a simtit ca venise momentul cel mare in viata ei. Dupa ce a implinit cele cuvenite la noua zile dupa moartea sotului, imparti tot ce mai aveau pe la biserici si la aziluri de saraci, lua cu sine 100 de monezi pentru Sfantul Stefan si eliberata de orice grija pamanteasca pleca spre manastire.

Maica stareta a primit-o in obste si a calugarit-o imediat, spre mirarea surorilor, apoi urma o viata plina de ispite, in ascultarea deplina fata de stareta, care nu a crutat-o niciodata pentru a o ajuta sa se desavarseasca. Totul a culminat cu un canon pe care l-a avut sa nu vorbeasca timp de 15 ani cu fiica ei, Teopisti, care venise alaturi de mama sa in obstea manastirii.

Alta mare incercare a avut cand stareta a dat-o afara in toiul iernii si in timpul unei furtuni, in ploaie si in frig. Aici a acoperit-o Dumnezeu cu harul sau si s-a invrednicit sa vada lumina necreata. Sora Harito a vazut de pe gem cum un nimb stralucitor de lumina cobora incet din cer si se aseza pe capul Teodorei, ce stralucea toata in noaptea intunecata, ridicata de la pamant de puterea Dumnezeiasca. Apoi a alergat la stareta Ana si i-a povestit toate cele intamplate. Stareta a legat-o pe maica Haritos a nu povesteasca la nimeni cele vazute.

Dupa moartea staretei Ana, maicile au cerut-o sa fie stareta, dar a refuzat. Atunci a fost aleasa fiica ei, Teopisti.

Maica Teodora, a dus o viata ascetia, de mari nevointe, chiar si dupa de obstea a eliberat-o de ascultari, ea cara ulciarele de apa ale maicilor, pe ascuns. Apoi se ducea in jurul manastirii, aduna ate si impletea saci si sfori pentru nevoile manastirii. Acesta a fost ultimul lucru de mana pana la sfarsitul vietii.

In varsta de optzeci de ani, in anul 1892, a adormit spovedita si impartasita, in ziua de 29 august, in chilia ei. Singura si-a potrivit corpul, si-a incrucisat mainele pe piept si si-a dat sufletul cu multa bucurie in mainele Stapanului sau. Imediat clopotul manastirii au inceput sa bata singur, de trei ori, iar din chilia ei se auzea o melodie cereasca.

A inceput sa faca minuni inca din timpul slujbei de inmormantare, iar moastele au raspandit mir si buna mireasma inca din timpul privegherii. Dupa cum scrie biograful Cuvioasei Teodora, care a fost martor ocular, ceremonia a durat multe ore deoarece multimea adunata a dorit sa imbratiseze cu evlavie moastele cuvioasei.

Sa avem parte de rugaciunile ei. Amin.















Aceasta biserica dateaza din secolul VII si a fost inspirata de biserica Ayia Sofia din Constantinopol; la fel ca aceasta, Ayia Sofia din Salonic are un dom impresionant de mare, sprijinit pe stalpi cu ornamente din marmura. Mozaicurile au fost imbogatite in secolul X, iar capitoliile coloanelor provin de la o cladire din secolul V.

Intre 1204 si 1430 biserica Ayia Sofia a fost catedrala metropolitana a orasului Salonic, iar in perioada turca a functionat ca moschee - Aya Sofya Camii. Dupa incendiul din 1890 biserica a fost restaurata si a mai supravietuit neatinsa incendiului din 1917.  







Sfantul VASILE CEL NOU
                                                   



 MITROPOLIA










Biserica este de o rara frumusete echilibrul perfect al proporțiilor și al asortării culorilor calde, încadrandu-se firesc nu numai in interior ci si in arhitectura străzilor adiacente, umbrite de palmieri. 

Catapeteasma e o adevărată operă de artă, încadrată într-un portal din marmură, sculptat meticulos. Fixate în acest portal sunt și ușile împărătești aurite ale altarului, cu icoane pe lemn. Deasupra ușilor altarului e o cruce din marmură și o icoană a Cinei celei de Taină.



 








Sfantul Grigorie Palama s-a nascut in anul 1296, in Constantinopol. Ajunge in Muntele Athos in 1316 si intra sub ascultarea parintelui Nicodim de la Manastirea Vatoped (cinstit pe 11 iulie). Dupa moartea parintelui Nicodim, sta vreme de opt ani sub ascultarea parintelui Nichifor. Pleaca la Lavra Sfantului Atanasie dupa trecerea la cele vesnice a parintelui Nichifor. Aici va deveni cantaret la strana. Peste trei ani ajunge la Schitul Glossia, unde a deprins practica rugaciunii inimii, isihasmul devenind pentru el un mod de viata.

Din cauza invaziei turcilor, se retrage impreuna cu cativa frati in anul 1326, in Tesalonic. Aici va fi hirotonit preot. Numai sambata si duminica era in mijlocul oamenilor, celelalte zile din saptamana erau petrecute in rugaciune si retragere. Mai tarziu se va retrage la Bereia, langa Tesalonic, unde va aduna in jurul sau cativa calugari.



In anul 1347 este numit arhiepiscop al Tesalonicului. A trecut la cele vesnice pe 14 noiembrie 1359. A fost canonizat in anul 1386, in timpul patriarhului Filotei (1354-1355, 1364-1376), cel care a scris viata sfantului si slujbele adresate acestuia. Mentionam ca Sfantul Grigorie Palama este pomenit si in a doua Duminica din Postul Mare.



Sfantul Grigorie este persoana care a luat apararea experientei isihaste, a cunoasterii lui Dumnezeu prin lumina necreata sau harul dumnezeiesc.


Am plecat impreuna cu ceilalti spre mare, repetand plimbarea de anul trecut, slava lui Dumnezeu, ca invatam din experiente , ne-am pazit buzunarele si astfel ziua a fost fara incidente.




Am mers la acelasi magazin si am cumparat tot placinta cu spanac si inghetata cu caramel si fructe de padure ...eram total pierduta in magazin , gandindu-ma cum sa comand si o doamna foarte draguta din grup(Cristina) mi-a zis:
-Va comanda sotul meu!
Deja incepeau sa se lege cuvintele intre noi,ne-am tras sufletul la terasa si am plecat la drum...traiam deja o zi lunga , cu multe obiective.






 spre cuviosul Paisie Aghioritul
Nicaieri, dar nicaieri , in acest pelerinaj pentru mine, nu a fost ca aici...Cu mare emotie si cu tacere  am intrat in biserica si apoi ne-am apropiat de mormant... Noian de ganduri au rascolit inima mea... Uite-ma, Parinte! A trecut viata mea, a zburat ca un fulg luat de vant! Cand am fost tanara? Cand am incetat sa lupt pentru lucruri lumesti? Cand am incetat sa mai fac planuri? Cand am inteles ca e inutil sa brotezi tu din ganduri o viata, ca totul e in mana lui Dumnezeu, dar El da si dupa cum ceri si dupa cum tu insuti dai...
Am povestit anul care a trecut... i-am vorbit Parintelui  si l-am strigat  cu convingerea ca Parintele ma  stie si stie pe fiecare dintre noi si multimea problemelor pe care le avem.E grea viata! Eu stiu! Viata mea e grea! Parca niciodata nu reusesc sa ma eliberez de ceva si vine altceva... 
Dar oricat de grea ar fi , totdeauna Dumnezeu aduce langa mine oameni care au nevoie de ajutorul meu si astfel vad cat de usor imi este mie, comparativ cu ei...
Vorbeam, vorbeam... plangeam cu capul in jos ca nimeni sa nu vada si nici eu sa nu vad lacrimile altora si astfel fiecare sa-si consume singur momentul lui de spovedanie la cel care nici macar nu a fost duhovnic, dar  a stiut si stie toate dramele noastre, toate poverile, toata lupta...
Un tipat a sfasiat linistea! O fata frumoasa tipa alaturi de noi. Diavolul o chinuia, el insusi chinuit de mormantul Parintelui ... Si fata tipa si plangea! O alta tanara o tinea in brate si plangea cu ea! Si noi am plans cu totii ... din iubire am plans si am uitat rugaciunea pentru mine si ai meu, a ramas doar rugaciunea pentru ea"Parintele Paisie, ajut-o pe ea, pe fata acesta!" In fata noastra a aparut o alta tanara clatinanadu-se de parca era beata... foarte greu s-a aplecat pe mormant, aproape moarta era...si tipatul celeilate sfasia cerul si inimile noastre...


Cata durere si cata speranta! Si desi fetele acelea urlau chinuite de diavoli, desi plangeam pentru ele, Parintele a asezat in inima mea linistea si pacea si gandul ca totul va fi cum vrea Dumnezeu ... si pentru ele si pentru cei pentru care ma rugam...
M-am asezat la umbra, ca capatul locului pe care se afla mormantul... doi pasi de ele si totusi parca obrajii mei stateau in mainile parintelui, ca insasi inima mea... 
Stiu, stiu... sa imi simplific viata... sa asez in ordine lucrurile taind tot ceea ce stiu bine ca nu foloseste nimanui... sa-l pun central pe Domnul, dar si lateral, si-n stanga, si-n dreapta si-n spate...si abia apoi, cand El va fi peste tot, ingradind viata mea, sa privesc spre altii.
Ne-am odihnit un pic la parintele Paisie...am mancat rahat...am baut apa de la izvor... ne-am tras sufletele pe locuri sfinte si am plecat mai departe si mai departe...




Manastirea Sfantul Dionisie din Olimp este situata la o altitudine de peste 900 m, chiar in inima Muntelui Olimp. Manastirea a fost intemeiata in 1542 de catre Sfantul Dionisie din Olimp, un ieromonah isihast care s-a nevoit la Meteora si Sfantul Munte Athos (unde a fost staret al Manastirii Filoteu) dar care a ales Muntele Olimp drept loc de nevointa si misiune pentru tot restul vietii sale pamantesti. Sfantul Dionisie din Olimp a infiintat o manastire in Pelion, la Zagora, si alta pe Olimp, in defileul raului Enippeas.



Manastirea de pe Olimp a fost intemeiata ca Stavropighie Patriarhala si inchinata Sfintei Treimi. Sfantul Dionisie a creat un monument de o rara frumusete arhitecturala. Piatra si lemn.
In curtea interioara a manastirii, se afla un muzeu unde sunt expuse obiecte de cult, imbracaminte, manuscrise, harti si papirusuri foarte vechi si peste 300 de moaste a unor sfinti asezate in cutii din argint. Tot in acest muzeu se afla si o farfurie din argint, donata de catre domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare manastirii Zografu de la Muntele Athos


 Sfantul Dionisie





  Mare bucurie am avut ca ne-am inchinat sfantului! Si celorlalti sfinti din cladirea alaturata bisericii! Mare bucurie!
Am continuat drumul spre manastirea aflata la doar 20 de km , manastirea sf Efrem Sirul , sfanta Irina de Hrisovalant...
Un rai...un loc linistit si plin de flori!


"Doamne si Stapanul vietii mele, Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie; iar Duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!"



Mănăstirea adăposteşte şi cinstitele moaşte ale sfîntului Efrem Sirul, mai precis părţi din mîna dreaptă, mînă cu care a scris atîtea imne ortodoxe minunate.

Tropar

Printr-un şuvoi de lacrimi ai udat deşertul,

Şi setea ta de Domnul a adus abundenţa în faţa ta,

Prin strălucirea miracolelor ai luminat întregul univers.

Sfinte părinte Efraim, roagă-te lui Hristos Domnul nostru să ne miluiască!
Eu il iubesc pe sfantul Efrem Sirul! Si cred ca si sfantul ma stie! Am motivele mele si ele se leaga de un timp, in care nu stiam nici macar ca sfintii toti, au trait pe pamant! Doamne atat de departe eram, atat de departe, dar sfintii Tai scormoneau pentru mine si asezau in calea mea lucruri ca eu sa -i stiu, sa cred, sa -i iubesc si sa ma rog...
Si rugaciunea m-a adus aici in raiul acesta de flori si de racoare...



Toti pelerinii sunt invitati sa  bea  cafea, sa se odihneasca si noi am facut asta in curtea plina  de flori...si am plecat apoi spre 
 sf Paraschevi

Nu cred este pelerinaj in Grecia fara a trece pe la sf Paraschevi .Valea Tembi, situată în nord-estul Tessaliei, între masivele Olimp şi Ossa, la 25 km nord-est de oraşul Larissa, este un defileu de aproximativ 10 km lungime săpat de râul Pinios, până la vărsarea acestuia în Marea Egee. Biserica Sfintei Paraschevi este înconjurată de stânci din roci carbonatice, şisturi şi gnaise, şi de păduri cu o vegetaţie bogată, printre care dafinii sunt cei mai numeroşi. Şi aerul, în Valea Tembi, este mai curat şi mai răcoros.
Primul contact cu Sfânta Paraschevi este în bazarul cu obiectele specific ortodoxe, din care cele mai întâlnite sunt icoanele sfintei. Se spune că aici sunt cele mai mici preţuri din Grecia.

Din marginea bazarului, se traversează un pod lung, suspendat, peste Pinios. Trecem podul si apoi se deschide un platou care are în partea stângă intrarea în grota-biserică, iar în partea dreaptă, intrarea în strâmtul tunel ce duce la izvorul făcător de minuni.

Accesul în biserică se face printr-un tunel mai mare, cu diametrul de aproximativ 3 m, care are la capăt o micuţă piaţetă acoperită pe jumătate de pereţii stâncii. Din piaţetă, prin nişte uşi din fier se intră în micuţul lăcaş săpat în stâncă şi închinat Sfintei Paraschevi. În dreapta se află altarul, despărţit de restul bisericii de o catapeteasmă mai înaltă decât un copil de grădiniţă, iar în faţă icoana făcătoare de minuni şi moaştele Sfintei Muceniţe Paraschevi.



Biserica a fost construită de lucrătorii căii ferate pe la anul 1902, drept mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfânta Paraschevi. Se spune că mecanicul unui tren a oprit la insistenţele unei femei îmbrăcate în negru care se afla pe linia ferată. Exact în momentul următor, bucăţi mari de stâncă cad peste linia ferată. Toţi călătorii din tren coboară să-i mulţumească femeii. Dar ea dispăruse. În locul ei au găsit doar o icoană. Era icoana Sfintei Paraschevi.

În spatele grotei-biserici îşi are sursa izvorul făcător de minuni al Sfintei Paraschevi. Apa este captată şi curge într-un mic bazin special amenajat în vecinătatea bisericii. Printr-un tunel care merge spre inima stâncii şi care se tot micşorează cum te apropii de izvor, pelerinii intră pentru a lua din apa făcătoare de minuni. Sfânta Paraschevi îi ajută pe toţi cei în suferinţe şi în boli, dar mai ales pe cei care au probleme cu ochii.
Născută la Roma, primeşte sfârşitul în Grecia

Pentru prima dată, Sfânta Muceniţă Paraschevi a vindecat ochii unuia dintre prigonitorii săi, împăratul roman Antonin Piul (138-161). Când acesta a poruncit să fie aruncată într-un cazan cu smoală şi untdelemn în clocot, Sfânta Paraschevi, prin puterea lui Dumnezeu, se arătă ca şi cum se răcorea. Curios, împăratul i-a cerut să-i arunce în faţă smoală şi ulei, să vadă dacă sunt sau nu fierbinţi. Atunci sfânta i-a aruncat în faţă, iar împăratul şi-a pierdut îndată vederea. Dar, înfricoşat, a cerut sfintei să-i redea lumina ochilor. Atunci Muceniţa s-a rugat la Dumnezeu şi i-a redat vederea împăratului, care, crezând în Hristos, a eliberat-o.

Sfânta Paraschevi, născută la Roma, a venit în Tembi după ce a propovăduit pe Hristos prin mai multe cetăţi. Dregătorul cetăţii, Tarasie, a supus-o şi el la chinuri, dar şi de data aceasta sfânta a rămas nevătămată. Însă, în cele din urmă, i-a tăiat capul cu sabia în anul 140. Sfintele sale moaşte au fost învrednicite de Dumnezeu să fie vindecătoare de multe boli. Unele părţi din sfintele ei moaşte se află şi în ţara noastră, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la Biserica „Sfântul Vasile“ - Victoria, precum şi în alte biserici şi mănăstiri. Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă Paraschevi din Roma, alta decât Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi, la data de 26 iulie.






 Totdeauna m-am simtit la sfanta Paraschevi deosebit de bine. Nu stiu ce anume te face sa te simti atat de bine! Probabil icoana facatoare de minuni, locul deosebit, frumusetea acestui petic de lume, creatia perfecta a lui Dumnezeu...
Se inserase deja, lumea se grabea spre "acasa", pentru noi acasa urma sa insemne KATO XENIA ...si am ajuns tarziu in noapte...acasa , la Maica Domnului...