luni, 18 iunie 2018

Plecari...


Am aproape 10 ani de asezare in fata lui Dumnezeu.
Am facut si fac permanent o multime de greseli, dar niciodata in acesti ani, nu m-am mai inchinat unor alti dumnezei ...
Incerc...imi doresc sa devin inteleapta, sa pretuiesc fiecare zi, sa ma bucur de fiecare clipa, sa-i imbratisez pe cei dragi, sa-i bucur, sa-i odihnesc devenind tot mai cenusie, tot mai comuna, tot mai nestiuta... 
Mi-am simplificat viata in toate cele esentiale ale vietii, castigand un lucru valoros: timpul pentru mine!
De cateva zile, mai exact de luni ma pregatesc de plecare.Strang lucrurile negre puse pe umerse de
 cateva saptamani. Aproape s-au prafuit asteptand acest moment al strangerii lor si  punerii in valiza.
Ce sa iei cu tine cand pleci?
Sambata am definitivat lista cu duhovnicul meu...atatea carti si doar acestea...atatea fuste si pulovere...Biblia, psaltirea micuta de pus in buzunar...cateva iconite... musai icoana mamei mele , cea mica pe care nu m-am indurat sa o dau... fusta de la Maricica, bluza de la Sultana, sacoul de la Amalia...
Credeam ca toti vor primi plecarea mea ca pe un fapt banal ...dar lumea plange... Ecaterina a fost prima care a plans...apoi...fiecare avea ochii plini de lacrimi,  desi inima mea in sfarsit se umple de bucurie...si nerabdare ...
Ma bucur ca plec. Am dat cheile casei, de maine altcineva o sa deschida usa acesta si o sa ude trandafirul mamei...
Azi am fost la cimitir la Grig...la Ina ..la Tedi...Abia acolo, la ei am plans putin , nu pentru ca m-as desparti de ei,  pentru ca nu exista in acesta plecare despartire de nimeni si cu atat  mai putin de ei,ci pentru ca fara prezenta lor in viata mea si fara moartea lor nu as fi plecat ...Ei sunt leacul meu ! Ca-n versurile Constantei Buzea
" Sunt tristă, dar de tine niciodată.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai ştim să ne gândim,
Miercuri şi marţi, vineri şi luni.
Săraci în zile, cine ştie, trecem

Legati la gât de lungi copilarii
Ninşi de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naşte, a iubi.
Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist? "
Exact asa ,plecarea  e forma mea de rezistenta! M-am inscriu pe o cararuie ... mai schioapa, mai oarba, mai batrana ...continui un drum pe care acum 10 ani si jumatate ,intr- o clipa, Dumnezeu, m-a asezat. Alegerea mea a fost sa ma asez in genunchi si dau slava lui Dumnezeu pentru prima mea alegere buna...
Acum, nu fac nimic spectaculos, continui doar litania...si voi tine un jurnal din care intr-o zi va voi transcrie aici...aici...langa amintirile mele tarzii... sa ma iertati...si sa ma pomeniti...

sâmbătă, 19 mai 2018

Chipul de acum...

Problemele profesionale m-au dus ieri in arhiva unui tribunal. Desi biroul unde aveam treaba era inchis, am reusit(nu stiu cum dar aproapte totdeauna o fac) sa rezolv totul in alt birou. O doamna foarte draguta imi primea actele cand in birou a intrat o alta functionara. Eleganta. Coafata. Mirosind a parfum bun si buna dispozitie. Am recunoscut-o imediat pe o functionara veche, desi nu-mi aminteam numele ei. Si mi-a placut! Am salutat-o zambind desi... era clar ca nu ma recunoaste! Si am zabovit,privind-o zambitoare, ceea ce a facut-o brusc atenta la mine si sceptica. Deh! Tribunal!Si desi ar fi trebuit sa tac si sa plec, ceva m-a facut sa-i spun:
-Nu ma mai cunoasteti!
Da, nu ma mai cunostea. Abia in momentul in care a realizat cine sunt, dupa ce mi-am declarat numele, ochii i s-au imblanzit a iubire, intelegere si regret.
Sigur, doamna regreta ca viata a trecut peste mine ca un tavalug. Ca chipul meu nu mai are decat putin, putin din ceea ce avea ...
-Chiar nu v-am recunoscut... Deloc-deloc...
Si eu ma privesc uneori in oglinzi... atunci cand ma spal pe dinti sau imi descurc parul si nu pe mine ma vad! O vad pe mama mea! Poate de aceia mie mi-e drag chipul meu! Si cred ca doar mie!
E minunat cand purtam in noi parintii  si strabunii , cei care sunt plecati sa cutreiere Cerul.
Si ma gandesc acum, la ceas de dimineata de sambata, amintindu-mi mormantul Sfintei Xenia cea din Sank Petersburk, oare  a simtit ea transformarea ei din domnita eleganta si in porfira in cersatoarea care purta vestonul rupt al sotului ei? Cred ca nicidecum! Cred ca sufletul ei despatimit a vazut Iadul in acesta viata , degustand insa Raiul ca patrie spre care mergem.
Si o rog sa ma ajute si pe mine sa duc... sa nu ma tulbur de nimic din aceste ispite si doar  sa-mi doresc sa vad in mine  chipul sfant al mamei mele...




joi, 17 mai 2018

Ganduri despre Inaltare si recunoastinta

Sigur, Dumnezeu, Cel care ma iubeste atat de mult, mi-a daruit niste talanti, sigur  chiar mai multi.Doar ca eu nu am avut habar de darurile primite si am risipit ce Domnul a pus in mine...
Am scris, am pictat, am dansat, am invatat, am iubit...
Dar viata aceasta, de adevarata creatie, de "crestere" a mea, s-a terminat brusc la 50 de ani, in momentul mortii lui Grig...Daca el ar mai fi trait, cred ca as fi urcat social pana la niste culmi...poate as fi vizitat o parte din lume, as fi trecut oceanul, dar nu as fi plans niciodata la inmul heruvimic si nu as fi multumit lui Dumnezeu niciodata pentru lacrimile mele...
Cred ca unul din talantii mei este ca am o inima in care a incaput Prietenia...
Povesteam undeva ca, jocul pe strada copilariei mele, incepea cu mine, cea mai slabanoaga si negricioasa fetita din oras... cu genunchi colturosi si plini de bube...Eram prietena cu toata lumea si asa am fost si in anii de scoala...Cei mai vechi prieteni sunt de atunci...sau din primii ani de serviciu.Doar ca am pierdut pe drumul acestei vieti oameni dragi si acum ii port  in liturghie...
Tudor, Aneta, Dan...Marian, Constantin...
Ei toti sunt motivul meu de recunostinta fata de Dumnezeu. Fara ei eu as fi fost un om asemenea unei nuci seci...Am memoria inimii mele!Imi stiu toate iubirile!Si stiu cat de mult m-a ajutat sa iubesc...
Si stiu cat de mult ma ajuta oamenii care ma iubesc...
Nu pot creste si nu ma pot schimba decat in iubire.
Refuz sa traiesc altfel!
Si pentru ca inima mea nu vrea niciun alt sentiment decat cel de iubire,Dumnezeu imi trimte alaturi oameni care ma iubesc!
Am pe biroul de la serviciu un buchet cu bujori si lalele albe! Le-am primit ieri, inainte sa plece in Maroc, prietena mea, Amalia mi l-a adus pentru ca ... seara fusesem trista si o duruse tristetea mea...
-Te iubesc, eu chiar te iubesc! imi spune mereu, ea, cea mai minunata doamna din acest oras! Nu stiu de ce ma iubeste, dar Dumnezeu i-a pus in inima iubirea pentru mine ca ea sa-mi daruiasca bujori albi in zile mai putin luminoase...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat-o pe Amalia!
Ieri vorbeam la telefon cu un parinte ieromonah  aflat intr-o pustie si din senin a folosit un cuvant pe care   credeam ca  eu l-am inventat ...de fapt cuvantul exista in dictionar, dar e un regionalism foarte, foarte rar folosit, aproape scos din vorbire... Din miliarde de cuvinte, parintele a folosit cuvantul pe care doar eu il folosesc, ca Dumnezeu sa-mi arate iar ca suntem legati in duh...nedespartiti ...ca nimic din ceea ce fac , zic, traiesc nu-i este strain...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru parintele acesta, pentru toti parintii, calugarii, maicile si surorile pe care le-am cunoscut si care ma poarta in rugaciunea lor.
Toti oamenii pe care i-am cunoscut, cei care ma iubesc dar si cei care nu o fac, m-au ajutat sa ma apropii de Dumnezeu, sa-L cunosc si sa-L doresc intelegand ca acesta e Calea, Adevarul si Viata...
Azi lumea a plecat la Closca.Eu am ales sa raman aici, sa impart pentru adormiti mei dragi, sa merg la slujba aici aproape, apoi la serviciu... impartita intre probleme curente si blog, citesc, scriu, rezolv diverse lucruri. Si multumesc lui Dumnezeu pentru cuvantul Sau si pentru talcuirea cuvantului de catre parintii de langa mine. Azi, parintele Maxim a explicat Inaltarea Domnului avand ca temei trei aspecte;  Cartea Isaia, Apocalipsa si Psalmul 23... Nu as fi gandit niciodata aceste legaturi daca parintele nu mi le-ar fi aratat atat de frumos ...Si am venit acasa insetand dupa cuvant sa inteleg mai bine, sa-mi reamintesc ...

"El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis şi nici un înger, ci faţa Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat şi i-a purtat în toată vremea de demult."( Cartea Isaia)

Da, azi, in ziua Inaltarii Domnului, stiu ca Rascumparatorul meu e viu si toti cei care vor crede in El, prin credinta si dragoste pot nadajdui ca portile raiului zidite de Domnul in ziua izgonirii lui Adam si a Evei , porti pazite de heruvimi , vor fi deschise larg , dupa cuvantul Domnului:
"nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor."(Apocalipsa cap 7)
Atat de putin ne desparte de aceasta ...atat de aproape este...pentru ca  ai Domnului suntem si Domnul desi ne da toata libertatea sa traim cum vrem, permanent ne pune  in fata solutia de mantuire, pentru ca..."Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea."









  

luni, 14 mai 2018

Gand de seara tarzie

Sa ma iertati, dragii mei! 
Ma ratacesc in atatea lucruri prea putin importante si nu mai poposesc pe blog decat rar... Caut uneori sa vad daca sunt comentarii...de trei zile incerc sa scriu despre ultimul pelerinaj in Israel , dar nu reusesc sa finalizez... Am fost la Closca si nici despre asta nu am scris...
Sambata un domn si o doamna m-au oprit pe strada si m-au felicitat pentru blog si eu am amutit... stiam ca nu mai scriu decat accidental si felicitarile dansilor, erau doar un clopotel care zanganea aratand ceva... apoi duminica o doamna imi spunea ca dansa reciteste blogul pentru  ca nu mai sunt postari noi...azi altcineva  imi spunea la fel...
Si m-am rusinat!
Pentru ca e treaba mea  sa scriu pentru cei pe care i-am adunat...mi-am aminit vulpea din Micul Print... "Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit."
Si e o raspundere din iubire, pentru ca eu imi iubesc cititorii si daca ii iubesc, trebuie sa-i si respect...
Am hotarat pentru mine cateva lucruri. Inca e devreme...inca nu pot sa va spun multe ... dar blogul, o sa va ramana voua! Nu-l voi inchide nici eu si nici copiii mei!Blogul o sa ramana deschis atat timp cat lumea aceasta a internetului o sa fie asa cum e acum... ca oricine vrea de aici o lacrima, sa o ia, sau un zambet, sau un sfat...un cuvant...
Poate intr-o zi Filip o sa citeasca ceva pe blog .Cred ca el ma va cunoaste mai bine decat copiii mei si poate el ma va si iubi mai mult!Asa se intampla mereu, cand nu ai timp sa stai mai mult unul cu altul, ramane dorul si intre mine si Filip sunt multe doruri...
Azi am vorbit la telefon si ma imbratisa imbratisand telefonul!
Asa va imbratisez eu acum in prag de noapte...si va promit sa va scriu maine, dupa sfanta liturghie si sa va povestesc ceva...

Haideti, iertati-ma ca am lipsit ... am sa mai lipsesc, sa stiti, din cand in cand, dar voi nu veti lipsi niciodata din inima mea si nici din rugaciunea mea. Dumnezeu sa va binecuvinteze, dragilor dragi si sa va rasplateasca dragostea pe care mi-o purtati, cu alta dragoste! Si vreau sa inchei seara mea de primavara cu acest capitol 13 din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel



"1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."



duminică, 22 aprilie 2018

Crimeea primavara 2018 /ultima parte




La ceas de vecernie...Yalta si Palatul Livadia... a plouat putin si o mireasa a fugit dintre lalele, real...










Cloptnita...
biserica plina de oameni si slujba urmandu-si cursul ei firesc...mereu Dumnezeu va randui oameni vrednici care sa se roage...





Palatul alb...visul adolescentei mele...Yalta care parea imposibil de atins si Palatul Livadia


Yalta... Yalta cu consecinte mari pentru intreaga lume...

Chiar de la intrare in palat, te întâmpină replica în ceară a celor mai faimoşi vizitatori- Roosvelt, Stalin şi Churchill. Interesant de observat este cât de mult accent s-a pus pe corectitudinea politică, atât în timpul conferinţei (documentele sunt semnate în ordine diferită de fiecare dată, camerele de lucru au fost schimbate în permanenţă pe durata evenimentului şi fotografiile sunt extrem de diverse), totul pentru a crea un echilibru istoric ce, din păcate, nu s-a transpus şi în anii ce au urmat conferinţei. Alegerile libere din Polonia, o condiţie la care toţi participanţii au convenit de comun acord, nu au mai avut loc. Cât despre consecinţele acestui pact pentru România, le cunoaştem cu toţii.

Dar Yalta atat de frumoasa...palatul alb atat de iubit de familia tarului Nicolae...dar si de noi...


o colecţie impresionantă de tablouri şi mobilă veche ce au aparţinut Ţarului Nicolae al II-lea şi familiei sale. Toate în stilul arhitectural renascentist, stilul preferat la curtea Ţarului Nicolae al II-lea





Camerele sunt spaţioase, cu tavane masive, îmbrăcate în lemn şi coloane solide ce susţin fiecare încăpere.

























Ne-am bucurat de lectia de istorie si patriotism a ghidei noastre , ne-am bucurat de lalelele albe si rosii ... 









de cerul iar inorat...





si am fugit pe langa rondurile cu lalelel spre microbuz pentru ca lumea era departe cum departe pareau a fi toate problemele lumii...
si am mers la Catedrala Sf Alexandru Nevski


23 noiembrie:
SFÂNTUL ALEXANDRU NEVSKI, MARE CNEAZ AL VLADIMIRULUI ŞI NOVGORODULUI, RUSIA




Acesta a fost fiu al cneazului Iaroslav, „un cneaz dăruit cu blândeţe, jertfelnicie şi minte sclipitoare”. Copilăria şi-o petrecu în Novgorod. Era înalt şi chipeş, viteaz şi cu multă credinţă. Încă din pruncie se deprinse cu citirea Sfintei Scripturi, limbile latină şi greacă, iar mai apoi deprinse meşteşugul războiului.


Îşi începu domnia în anul 1236, iar în anul 1239 se căsători. La logodnă primit de la tatăl său o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni numită Teodorovskaia (după numele de botez al tatălui său, prăznuită la 14 martie şi 16 august),  dinaintea căreia se rugă întreaga viaţă.


În acea vreme, Rusia era ameninţată din partea de apus, căci cu binecuvântarea papei, cavalerii apuseni puseseră stăpânire pe Livonia şi pe Finlanda şi urmau a supune stăpânirii catolice şi nordul Rusiei.


În 1240, nemţii cuceriră Pskovul. În acelaşi an, din porunca papei, suedezii se porniră pe neaşteptate cu o uriaşă armată asupra ruşilor. Corăbiile suedeze se opriră pe râul Neva, vrând să urce mai departe spre Novgorod. Dimpreună cu oastea suedeză erau şi preoţi, ca să-i boteze pe ruşi.


În acest timp, sfântul cneaz Alexandru nu putu să adune decât o mică armată. Însă mai înainte de bătălie, la revărsatul zorilor, un străjer al său văzu pe sfinţii mucenici Boris şi Gleb (pomeniţi la 24 iulie şi 2 mai) înveşmântaţi în straie împărăteşti purpurii. Sfântul Boris rosti către sfântul Gleb:


– Frate Gleb, să ajutăm pe cel de-un neam cu noi, prinţul Alexandru.


Descoperindu-i străjerul vedenia avută, sfântul Alexandru îi porunci să nu spună nimănui despre aceasta. Îmbărbătat de această descoperire, tânărul cneaz dimpreună cu oastea sa porniră împotriva duşmanilor şi îi nimiciră. Un înger al Domnului ajută în chip nevăzut armata dreptcredincioasă: când se iviră zorile, pe malul celălalt al râului Izora, unde oastea sfântui Alexandru nu putuse ajunge, se afla mulţime de ostaşi ai armatei duşmane doborâtă la pământ. De la această biruinţă, sfântul Alexandru primi numele de Nevski, întrucât bătălia se purtă pe râul Neva.


În 1246 trebui să meargă şi el să se închine la hanul tătar Batie, care supusese pe ceilalţi domni ai Rusiei. Se plecă aşadar în faţa împăratului însă nu primi să se închine focului, după obiceiul idolesc, ci zise cu bărbăţie şi înţelepciune:


– Împărate, ţie mă închin, căci Dumnezeu te-a cinstit cu împărăţia, dar făpturii nu mă închin, căci toate sunt zidite pentru om. Eu sunt creştin şi nu mi se cade a mă închina făpturii, ci lui Dumnezeu cel slăvit în Sfânta Treime, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele dintr-însele.


Deci, împăratul, văzând vitejia şi frumuseţea sfântului, nu îi făcu nici un rău, ci îl lăudă, dându-i cinste mare.


După aceea, sfântul se înfruntă din nou cu primejdia din apus. Văzând că nu poate cu oştile să supună pe ruşi, papa trimise misionari să-i aducă la înşelăciunea sa, însă sfântul Alexandru apără cu tărie credinţa ortodoxă. Atunci puterile catolice porniră o adevărată cruciadă împotriva lui, o mulţime de oşti suedeze, daneze, finlandeze şi teutonice năvălind asupra Novgorodului, însă sfântul le înfrânse pe toate, ba chiar ocupă din Finlanda.


Cuprins de boală năpraznică, în drumul de spre Vladimir, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la mănăstirea Goroneţ, unde mai înainte de plecarea la cele veşnice îmbrăcă haina monahală cu numele Alexie, ca un fiu ascultător al Bisericii şi cald apărător al dreptei credinţe şi al poporului rus.


Mitropolitul Chiril, părintele său duhovnicesc, la slujba de înmormântare spuse:


– Soarele a apus pentru pământul Suzdalului, căci nu va mai fi astfel de prinţ pe pământul rusesc.


Multe minuni şi arătări se săvârşiră la mormântul său, iar în 1380 fură aflate moaştele sale necuprinse de stricăcine, răspândind bună mireasmă şi săvârşind minuni până astăzi.


Trecerea sa în rândul sfinţilor se săvârşi în anul 1547 în vremea mitropolitului Macarie la Catedrala din Moscova. Pomenirea sa se săvârşeşte la 23 noiembrie (ziua înmormântării sale, 1263), 30 august (mutarea cinstirelor sale moaşte la Sankt Petersburg, 1724), precum şi la 30 mai (Soborul sfinţilor din Rostov şi Iaroslav, a căror cinstire dimpreună s-a pus în anul 1964).


Soţia sfântului Alexandru este şi ea cinstită de către Biserică: Sfânta Alexandra Briacislavovna. Deşi se ştiu foarte puţine despre viaţa ei, a rămas în conştiinţa poporului rus pentru viaţa sa plină de cucernicie şi smerenie.


+ * + * +


Hristos te-a arătat pe tine, o binecuvântate Alexandru, ca pe un nou şi slăvit făcător de minuni; bărbat neînfricat şi conducător ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, comoara dumnezeiască a pământului Rusiei. Astăzi cu credinţă şi cu dragoste ne-am adunat ca prin pomenirea ta cea întru bucurie să slăvim pe Dumnezeu. Darul tămăduirii primit-ai de la El, deci cu stăruinţă către Dânsul roagă-te pentru fii tăi duhovniceşti cei aflaţi întru nevoi şi să mântuiască pe toţi creştinii ortodocşi. (Troparul Sfântului, glas 4)


Te cinstim ca pe o stea a călăuzirii noastre duhovniceşti mult strălucitoare, ce de la răsărit se ridică; şi spre apus se îndreaptă, ca cel ce ai îmbogăţit poporul rus cu lucrări şi cu minuni, aşa ne luminează şi pe noi cei ce te pomenim cu credinţă, o, binecuvântate Alexandru. Astăzi când pomenim adormirea ta, te rugăm către Domnul cu osârdie să mijloceşti ca pe slujitorii săi cei aflați întru nevoi să-i întărească şi să mântuiască pe toţi creştinii ortodocşi. (Condacul Sfântului, glas 8 )
 sursa http://acvila30.ro/23-noiembrie-sfantul-alexandru-nevski-mare-cneaz-al-vladimirului-si-novgorodului-rusia/








Si am incheiat seara dupa ce am mancat in Sevastopol  si am parcurs drumul spre casa ... in liniste si bucurie.
Duminica- a cincea zi de pelerinaj...
La ora 8.00 eram deja in biserica pentru a doua liturghie care s-a slujit in Catedrala Sfintei Treimii din Simferopol






Apoi am zabovit prin curte...pe la pangar... pe la muzeu...




pe la baptisteriu





















si apoi ... timp de taina cu Valentin , pe o bancuta langa biserica...


pana cand Natalia ne-a dus prin tot orasul, spre cimitirul unde a fost inmormantat sfantul Luca si Sfantul Gurie.













si biserica cimitirului, atat de frumoasa...











Crimeea cu ciresi infloriti...
-Credeam ca rupi o crenguta -i-a spus Ioanei, cineva din grup
-Nuuuu! Cine stie cate roade o sa dea crenguta pe care puteam sa o rup???- a raspuns intelept Ioana




Ne-am intors in oras... pe drum scurt... tragand cu noi bucuria de a fi acolo, de a fi vazut, de a fi degustat vesnicia ...
Si ne-a despartit...un grup spre casa...un grup spre sfantul Luca... eu  doar  cu Anatolie si cei doi Stefan , am mers la Catedrala Sf Apostoli Petru si Pavel...apoi la Biserica sf Imparati Constantin si Elena 



si apoi la un spectacol organizat de Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel, chiar in curtea catedralei.



Am vazut cum sunt copii lor ...talentati si frumosi...ca toti copiii lui Dumnezeu care Il cunosc pe Dumnezeu... sta in puterea noastra, in alegerea noastra de a-i avea asa...sau a-i lasa sa rataceasca...










Dar modelele pe care le punem in fata lor suntem noi, adultii...Si "modelele", in seara aceia , la Simferopol, au cantat la vioara...





i-au acompaniat la chitara...

le-au descretit fruntile intr-o piesa de teatru...



Am baut ceai cald, am mancat prajituri, ne-am bucurat cu ei, am fost parte a bucuriei lor. Romani, pelerini la sfantul Luca -sfantul lor dar si al nostru...
Luni-ultima zi...
la ora 7 eram deja in biserica. Sfantul Luca ne astepta...inca mai aveam a-i spune... 


si apoi am continuat drumul spre casa...intr-o alta aventura a unui grup mic , din care Dumnezeu a binecuvantat sa fac parte , "aventura" care a cuprins Moscova...














A fost un pelerinaj din care am castigat, cred eu, mult!
As putea, cred, cu ajutorul sfantului Luca sa scriu iar un capitol de "Reflectii asupra vietii in fata mormantului meu", dar lumea cu care ma intersectez, cu care fac pelerinaje, nu-i pregatita sa auda adevarul. Si nici pe mine nu ma lasa inima sa-l scriu...Atat doar, ca o amaraciune, concluzia e ca suntem gata mereu sa-i folosim pe altii, nu sa-i iubim! 
Si daca ar fi iar sa-mi plec fruntea pe racla sfantului Luca, asta as cere, sa ma invete sa-L iubesc pe Hristos asa cum el L-a iubit. Si apoi, o miime mai putin decat asta, sa ma invete:cum sa-l iubesc pe aproapele meu! 
Dar e drum lung pana la Simferopol, cum drum lung este pana la inima omului... 
Fie ca sfantul sa ne fie mereu aproape, implinind cererile noastre si povatuindu-ne cum sa ne mantuim... 
Tuturor le spun la incheierea postarilor mele despre Crimeea:
"Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolului şi doctorul preaales; că, în Rusia vieţuind ca un înger, numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!"(condacul 1 din Acatistul Sfantului Luca al Crimmei)
Cu drag, cu aleasa pretuire ,pelerinilor din grupul Crimeea!