luni, 7 ianuarie 2019

Candela si Boboteaza/ 6 ianuarie 2019

Iubesc candela...lumina ei aurie care imbraca sufletul meu in mierea gandului ...
Abia la moartea lui Grig am inceput sa o aprind... de fapt nici nu aveam candela! Aprindeam lumanari parfumate, iar de sarbatori duceam prin casa cate o lumanare de ceara aprinsa la biserica... Nu stiu de ce ...Nu vazusem... imi era teama de foc...naluciri rele de la cei rai...
Astazi insa ard doua candele in casa mea, una in bucatarie langa icoana Maicii Domnului de la mama mea si icoana Ingerului pazitor
 si una si mai frumoasa asezata pe pian intre multimi de icoane, dar bineinteles intre Sfanta Treime si Maica Domnului...
Am grija sa nu se stinga si chiar daca se mai intampla,le aprind inainte de a face orice...
Noaptea umblu prin casa doar la lumina lor si este ca si cand cerul intreg e coborat in casa mea...
Iubesc lumina lor!

Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" (Mt. 25, 13).
Nu priveghez in sensul pe care il stie lumea...viata mea nu este o rugaciune dupa tipic, dar viata mea este o intalnire permanenta cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfintii...
De aceia mi-am si asezat casa  in jurul icoanelor. E ca si cand,ele, icoanele au facut intai casa mea si apoi peretii au facut conturul final . 
Iubesc candela si lumina ei...lumina ei imi arata ca nu-s singura, cu mine sunt toti ai mei, cei pentru care ma rog,cei bolnavi aflati in suferinta, cei adormiti... cu mine e ingerul meu,si niciodata nu lipseste Dumnezeu...
Am realizat la moartea lui Grig prezenta lui Dumnezeu si niciodata nu m-am indoit de aceasta, iar dupa ultima incercare a postului trecut, cea in care imi era greu sa ma rog pentru "pacatosii" evidenti, am realizat cata noblete are Dumnezeu, cum El nu s-a scarbit de mine niciodata cat sa ma lase sa fiu pierduta...
Candela... o, de as fi si eu o candela! Sa arda in mine iubirea si jertfa pentru altul...  sa arda in mine iubirea pentri sfinti si pentru Maica Domnului, sa  lumineze in mine Hristos Domnul!


Am trait cateva zile pe drumuri, sub dusurile neiubirii si  neindurarii... Vizitasem pe cineva, un om care imi este drag, desi de ani de zile suntem despartiti si eu credeam ca doar spatial... Plecasem la drum cu bucurie ca o sa ne vedem,stiam ca nu vom vorbi mai nimic, pentru ca e un timp doar al trairii, dar plecasem la drum, ca o mama, ca in poezia aceia..." din sătucu-i de departe,Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!"Purtam in geanta mea ceva sa-i dau... dar si in inima ii ascunsesem ceva valoros, ceva ce atat de greu gasim, intr-o lume care mai mult ne sfasie, decat ne ingramadeste daruri si bucuria mea era mare, dar poate nu suficient de mare, pentru ca ceva tremura in inima mea, fara sa inteleg de ce si ce este. Aveam sa fiu primita cum rar mi s-a intamplat ...sub turturi de gheata ... Si a mai fost ceva ...Cand vezi pe cineva undeva unde nu te astepti si acel om iti e drag, te bucuri spontan, iti vine sa imbratisezi lumea in care te afli, dar cand acel om iti displace, se vede pe chipul tau ca nici nu poate fi vorba de bucurie, ci de surpriza neplacuta.Si eu asta am vazut!Reactia pe care a avut-o a fost violenta si insotita de cuvinte urate,dar nici nu as fi auzit cuvintele, daca ridicand capul, in privirea acestuia nu vedeam ceea ce era adanc in sufletul acelui om...si am vazut o genune in care nu inflorea decat dispretul,scarba,iritarea ca  am indraznit neinvitata sa vin...
Mi-a trebuit multa diplomatie si mult efort sa traversez niste clipe neplacute pentru toti cei care ne insoteau...Sunt un om educat de familie si apoi de societatea in care am trait! Sunt crescuta de doi parinti fermi si foarte decenti. Mama mi-ar fi zis ca nu aveam ce cauta acolo, tata nu mi-ar mai fi vorbit mult si bine dupa ce m-as fi pus singura intr-o astfel de situatie... asa ca am zambit si m-am comportata normal, ca si cand nu am vazut, nu am simtit nimic...dar, ca sa nu mor atunci, acolo, m-am retras cu trupul si sufletul...Pentru ca poti fi omorat de privirea unui om, poti fi strivit de vorba lui si poti niciodata sa nu-ti mai revii...Vai, si vom da seama pentru cati am ucis in gandul nostru sau cu privirile noastre!
Si m-am gandit ca daca aici, in lume, inconjurat totusi de oameni care te iubesc, carora le pasa de tine, te poti simti cazut in fundul iadului, trantit de o privire sau cateva vorbe bine punctate, si poti trai dureri cumplite, durerea de a te ineca in ura si dispretul altuia, in lipsa lui de mila fata de tine, daca vazand acestea, poti suferi atat, apoi cand Iisus Hristos iti spune la Intalnirea cu El"Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui".(Evanghelia dupa Matei cap 25) si vom realiza cat pierdem ,cat de cumplit vom trai iadul!!!
Desigur , teologii imi pot scrie ca doar din pricina mandriei noastre suferim cand suntem umiliti ... dar citesc acum o carte " Talcuiri la canoanele monahale ale  sfantiilor Antonie, Augustin si Macarie"  si Parintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul  spune altfel...'Dumnezeu nu ne compromite niciodata, nici nu ne vadeste . Sa nu-i vadim nici noi pe fratii nostri, sa nu-i facem de rusine,nici in fata ingerilor, nici in fata oamenilor. Daca nu luam aminte la acest lucru Dumnezeu ne va umili. Greseala pe care a facut-o fratele nostru n-o vom spune nimanui, nici macar lui insusi.Ne vom purta cu el firesc , asa incat sa se simta ca un imparat, sa se bucure de nobletea firii omenesti.Omul care nu are subtirime si noblete, chiar daca si-ar varsa sangele, tot nu va intra in rai.Omul care se impotriveste fratelui sau, care il vadeste, care nu-l cinsteste, acela nu-i va cinsti nici pe sfinti, nici pe Dumnezeu. Scaderile pe care le avem aici pe pamant, le vom lua cu noi '' pag 97... Deci, duhovniceste este ca niciodata sa nu umilim pe nimeni...in fiecare sa vedem chipul lui Dumnezeu. 
"Nimeni nu va datoreaza nimic, dumneavoastra le datorati totul celorlalti",spune dragul meu Parinte,cel pe chipul caruia brazdez urme adanci cu toate durerile mele...dar si durerile mele sunt tot mai mici pentru ceea ce primesc de la altii si mai mari pentru ceea ce le fac eu altora...
Si am ajuns la manastire de Boboteaza...in pustia in care in rugaciune neintrerupta Parintele ma  ridica la Hristos...Ningea ... adunasem doi prieteni, un barbat, coleg de scoala cu Grig si o femeie credincioasa din bisericile unde merg...noi trei ca in pateric, strabatand campia inghetata a Baraganului ... si am participat la o slujba frumoasa, manastireasca, doi monahi cantau la strana cu mare hotarare, biserica toata era tacuta, dar intr-o singura respiratie ... si apoi am mers afara  la  sfintirea mare a apei...
Eram sub crengile unui brad,chiar in spatele parintilor, ningea ca in povestile de Craciun, daca s-ar fi auzit o sanie cu zurgalai nu ne-ar fi surprins...parintii cantau fericiti Troparul bobotezei...În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie
Duhul sfant sfintise apa care ne va fi ajutor de tamaduire a sufletului ...Si toata lumea, fara exceptie zambea, radea...
"Glasul Domnului peste ape"...Domnul se coborase smerindu-se iar peste apele sufletelor noastre..." Veseleste-te pustie insetata ", spune una din prorociile Teofaniei, aceasta pustie insetata talcuieste parintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul, e viata noastra saraca in fapte bune, existenta noastra de cele mai multe ori cenusie in care ne zbatem, sufletele noastre uneori vesele si pline  de vise desarte, alteori de mahniri ... si-n ele, dintr-o data a intrat Hristos dupa cererea '' Locuieste, Tu, insuti in sufletele noastre, Iubitorule de oameni ...''
Si ca sa locuiasca in noi, fie si numai o clipa, ne-a sfintit ca si pe ape...si am plecat zambind...am inteles iar ca e usor sa ierti cand esti cu Hristos Domnul  ...si iertand, in mine se conturase icoana Botezul Dumnului si inima toata canta colindul Botezului Domnului

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.

Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan

Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
„Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează.”

„Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.

Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.

Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.

Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.

Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.

Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.


miercuri, 2 ianuarie 2019

Schitului Closca cu dragoste...

Stiu exact cand am ajuns acolo prima data .
Era o zi de sfarsit de vara, 2013...am parcurs, impreuna cu familia Munteanu, un drum lung care lega deja Baraganul nostru de Dobrogea strabuna, am trecut Dunarea, vorbeam putin ca sa nu deranjam rugaciunea Parintelui si-l priveam citind teancuri de pomelnice, cu curiozitate si bucurie... atat de aproape de noi ...Duhovnicul nostru de patru ani,preotul sub epitrahilul caruia ingenunchiasem fiecare dintre noi, de sute de ori, dar necunoscut noua, asa cum si trebuie sa fie...
Si am ajuns la Hanul Morilor un loc pe care il stiam din anii in care mergeam la mare cu copiii si Grig, dar pe care acum il vedeam in paragina si acolo, am luat-o pe un drum spre Tulcea, tot mai departe de orasul nostru...am parcurs inca 7-8 kilometri strabatand un sat mic si apoi un camp cu iarba arsa  de soare...pustiu  si frumos, desi nici macar o buruiana inflorita nu vedeam...cerul insa senin, plin de nori albi si pufosi, cerul ne-a dus peste camp, tot mai departe, undeva langa case aproape daramate, un cal alb pastea o iarba uscata...si noi ajunsesem... langa un zid alb, usor scorojit, dincolo de care se vedea o biserica alba,ca o pasare cu gat lung spre cerul acela atat de dumnezeieste de frumos...
Si am intrat in biserica la ceas de vecernie... Doua maicute citeau la strana, s-au inclinat, ca salut si binecuvantare, parintelui ...Si privind in jur, parintele a ajuns cu privirea la mine si m-a intrebat din ochi daca si eu vad, cat este de minunat in simplitatea lui, acest loc...Vedeam...simteam la fel...







Am iubit Closca la prima vedere! 

Am iubit si iubesc Closca indiferent de anoptimp si de ceas al zilei sau noptii... la sarbatori mari, dar si la sarbatori mici ...luni sau duminica, aceiasi iubire... ceas de vecernie, miezonoptica sau liturghie,  aceiasi iubire...
La Closca am stat pentru prima data la o manastire, ducandu-mi bagajul pentru un timp...un ragaz de viata, nu un pelerinaj...
La Closca am aprins prima candela intr-o biserica... am sters stranile...au tinut cadelnita...am citit la strana sau in mijlocul bisericii dupa cum era tipicul... Postul Pastelui...Florii cu salcii si tei...Izvorul Tamaduirii... Postul Sfintei Marii ... Acoperamantul Maicii Domnului si iar Postul Nasterii Domnului, sfintirea apei la Boboteaza si zborul porumbeilor albi ...praznice mari si luminoase, dar si zile obisnuite  in care omul doar se inchina si trece prin dreptul bisericii mai departe...pentru mine toate au fost la fel de dragi si de frumoase...de ziditoare de suflet...
Uneori ramaneam la schit si asteptam pelerinii asa cum asteapta socrii invitatii la nunta si as fi mers in intampinarea lor sa-i vad mai repede sosind...alteori as fi alergat din biserica ca femeia samarineanca si as fi strigat " Veniti de vedeti un om" ...



















Am iubit Closca dorindu-mi ca acesta sa fie locul meu de sfarsit de viata si de ingropare ...
Dar prin lucrarea lui Dumnezeu, minunata lucrare a lui Dumnezeu cu mine,dupa ani, Closca a devenit un loc in care eu poposesc rar ... de aproape un an nici macar nu am mai dormit in satul acela ... a fost ceva ce am trait mai mult tainic, dar am  inteles ca timpul meu de trait la Closca, pentru aceasta etapa a vietii, s-a terminat si am plecat mai departe... 
Si a urmat Rusia... Diveevo  si odihna de la sfantul Serafim...O, cat m-a iubit si m-a ocrotit sfantul Serafim de Sarov... cat pentru mii de closti... apoi a urmat America si parintele Efrem cu merele lui rosii purtand in ele dulceata Raiului si California cu alt sfant Serafim ...sub aripile lor mi-am oblojit inima si m-am vindecat... sub mana ferma si epitrahilul ponosit al parintelui meu, am invatat sa-mi asum si sa sper... sa sper Raiul...nu pentru ca l-as merita pentru vreo virtute inexistenta sau pentru darul lui Dumnezeu cu mine, ci pentru ca sunt fiica rascumparata, fiica prin mostenire...
Si cand am putut,in toamna, am revenit la Closca... cu inima zambind toata si am vazut ca am lipsit! Nu a fost ca si cand Closca nu a stiut ca eu nu-s! Si parintele m-a primit inchinandu-ma incet, dar ferm pe frunte...pe umeri si pecetluita cu crucea sa, crucea lui Hristos Domnul, mi-am reluat locul pe care niciodata nimeni nu mi l- a putut lua... pentru ca Closca isi cunoaste toti puii, pe toti ii plange...pe toti ii vrea hraniti si mantuiti...
Si acum cateva saptamani  la Closca ...aripi din schit... aripi din Closca  au luat foc... uratorul de oameni a pus foc uneia dintre constructiile de acolo...chilia in care candva stateam eu in neodihna/odihna ...chilia pe fereastra careia vedeam biserica noaptea ...a ars prima ... si am vazut  cu ochii umezi,fereastra neagra si acoperisul mistuit de flacari...sub umezeala iernii, in frigul ei de Siberie, aripile Closcai au ramas ciuntite... insangerate...
O, schitul meu!
 ...Fotografia postată de Leontie Fusa.
O, schitul meu la care nu am renuntata niciodata, desi multe intamplari  au spulberat gandul meu... dar cand iubesti ceva, iubesti pana la moarte ... si eu iubesc pietrele ciolturoase ale aleii pe care spuneam cu Maricica " Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ..." si crucea din marmura alba de sub dudul lui Zaheu unde parintele slujea Aghiasma mare ... pe sfanta Parascheva si pe sfantul Gheorghe si pe Maica Domnului in cinci icoane facatoare de minuni,biserica svelta si trapeza  si chiliile simple, austere ale schitului... totul este Un Intreg, sfant si sfintitor...
 Si orice as face, gandul meu se muta acolo in frigul siberian in care monahi tineri, asceti, duc rugaciunea pana la Dumnezeu, rugaciune pentru lume, nu pentru ei... Si acum ei "dorm", stau in neodihna, in rulota imprumutata prin mila altor credinciosi si aduna, din cenusa acoperisului, lucrurile cazute ...Si au trait sarbatorile acestui sfarsit de an, purtand bratele arse ale schitului in locul bratelor lor si au privit cerul de deasupra, prin ramasite de acoperis...
Dar in toata rana lor este bucuria ca au reusit sa continuie rugaciunea si asta fac dincolo de toate greutatile...
Si in frigul acesta si-n lipsurile  care acum se vad mai bine, ei isi continua viata celor care s-au lepadat de lume, ca iubind lumea cu totii sa-L iubim pe Hristos...
Si-n mana intinsa, nu pentru nevoile lor, ci pentru ale noastre, cei putini, cei saraci, cei nevoiasi, pensionari,vaduve si orfani, picura cate un banut, cu dorinta ca Dumnezeu sa primeasca jertfa si sa renasca chilii...un paraclis...ca rugaciunea pentru iertarea pacatelor noastre si slava lui Dumnezeu sa nu se opreasca ...
Nu ne oprim...numaram anii de cand am pasit aici pe pamant apostolic si asa cum atat de frumos scria cineva in poezia de pe pagina parintelui staret, parcurgem povestea pana la capat...si capatul stim ca este Hristos!


"DOR DE SCHIT

Ti-am văzut, schitule, genunchii însângerati printre bandajele iernii, însemnând drumul iubirii;
și chiar am zărit
lacrima de frate,
lacrima de sora,
pe obrajii prinși în palmele verii,
dar n-am îndrăznit sa le strâng.
Am privegheat împreună cu ochii la icoane pana
am simțit în suflet mireasma de sfânt
și pământul indepartandu-se.

Schitule,
nu vreau sa pierd nici un rand din povestea ta.
Tu crești ca o mlădiță cu altoi de Cer.

La mulți ani, schitule!"


Pentru cei care doresc să ajute la reconstruirea chiliilor prin donații, datele bancare ale Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” sunt următoarele:


Denumire: SCHITUL SF. MARE MUCENIC GHEORGHE;

Cod de identificare fiscală: 278 99 325;

Cont bancar (IBAN): RO 59 BRD E140 SV 303 703 11400.

COD SWIFT: BRDEROBUXXX

Telefon: 0721045424

Stareț: Protos. Leontie

E-mail: teostirict@yahoo.com

Facebook:Leontie Fusa






    

vineri, 28 decembrie 2018

Craciun 2018/ Schitul Closca

Sunt locuri care te urmeaza oriune ai fi. Si oameni.
Da, am strabatut lumea ...am traversat oceanele lumii mergand inainte si intorcandu-ma la locul in care imi tin certificatul de nastere si cel de deces al lui Grig, am luat cu mine, in ADN-ul meu, multe din ceea ce am vazut si trait...am in inima mea frunzele din padurile din California si cactusii din Arizona... apa din izvorul sfantului Serafim si cantarile maicilor, dar si intunericul strapuns de lumina lumanarilor de la Closca si mirosul de tamaie si clinchetul cadelnitei cand parintele Iacob iese si cadeste sfintii...
Cum putea sa fie Craciun, si eu, fara nimic de facut in lume, sa nu fiu acolo?
Am fost la Closca in noaptea de priveghere...
Ce as putea sa spun in plus, in afara unor mici fragmente din slujba privegherii?
Ma simt neputincioasa si nevrednica pana si de transcrierea lor ...


Veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față.
 Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. Căci chipul cel neschimbat al Tatălui, pecetea veșniciei Lui, înfățișare de rob primește, ieșind din Maica ce nu știe de nuntă, nesuferind schimbare: că 3 a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind, și a luat ce nu era, om făcându-Se, din iubire de oameni.
 Acestuia să strigăm: Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi 
Domnul Iisus născându-Se din curata Fecioară, toate s-au luminat; că păstorii cântând din fluiere, iar magii închinându-se și îngerii slăvind, Irod s-a tulburat. Că Dumnezeu în trup S-a arătat, Mântuitorul sufletelor noastre . Împărăția Ta este împărăția tuturor veacurilor și stăpânirea Ta rămâne întru tot neamul și neamul, Hristoase Dumnezeule, Cel ce Te-ai întrupat din Duhul Sfânt și din pururea Fecioara Maria și Te-ai făcut om. Lumină ne-a strălucit nouă, Hristoase Dumnezeule, venirea Ta; lumina cea din Lumină, strălucirea Tatălui, toată făptura ai luminat. Suflarea toată Te laudă pe Tine, chipul slavei Tatălui. Cel ce ești și mai înainte ai fost și ai strălucit din Fecioară, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi .
Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire aduce Ție: îngerii – cântarea, cerurile – steaua, magii – darurile, păstorii – minunea, pământul – peștera, pustiul – ieslea, iar noi – pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce ești mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi 

Răsărit-ai, Hristoase, din Fecioară, ca un soare înțelegător al dreptății; și steaua Te-a arătat încăput în peșteră, pe Tine, Cel neîncăput. Pe magi i-ai îndreptat spre închinarea Ta; cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viață, slavă Ție! 
Iubesc catavasiile Nasterii Domnului. Ele sunt dintre cantarile mele preferate... Si parintele Leontie ni le-a cantat ...

Hristos se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul, și cu veselie lăudați-L popoare, că S-a preaslăvit.




Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptații, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!

Astăzi toate se umplu de bucurie, Hristos născându-Se din Fecioară.
Si asa a fost... cu bucurie mare , intr-o liniste pe care pana si copilasii au respectat-o , pentru ca am avut cu noi trei copii minunati : pe Nicodim -5 luni, pe Pavel,de un un an si jumatate si pe Mihaela-Ecaterina doi ani jumatate , aproape trei...si ei au privegheat cu noi dormind cum au putut in bratele mamelor lui, iar Pavel in bratele tatalui...fara niciun zgomot, fara sa arate altceva decat cum harul Duhului Sfant se pogoara pe inima curata!





Si m-am intors la Closca, a treia zi de Craciun...Ziua de praznuire a Sfantului Stefan Arhidiaconul


Fraţilor, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.

Apostolul:Ap Iacov 1, 19-27
|"În vremea aceea, ieşind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El şi, îngenunchind înaintea Lui, îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Ştii poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta». Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă."
Ev. Marcu 10, 17-27







Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi-pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.
Am trait la Closca un timp al rugaciunii parintilor care slujesc acolo, al bucurii sarbatorilor impreuna, cu oameni dragi ...

Din nefericire bucuriile insa trec repede...ramane insa amintirea clipelor in care m-am vrut mai buna, mai  aproape de Dumnezeu-Prunc Sfant...in care mi-am vrut inima pestera si iesle...sau macar precum magarul si boul din icoana Nasterii, cu respiratia mea sa-L incalzesc...


luni, 24 decembrie 2018

Ziua de azi, ziua iubirii...


Am venit de la Bucuresti pe ploaie...ploaie torentiala! Din autogara am luat un taxi cu un sofer aproape mut:
-In parcare la Ialomita i-am spus si el doar a dat din cap si a pornit.
 -O, ce bine, nu are chef de vorba! mi-am spus, bucuroasa ca pot sa-mi continui gandurile.
 Numai ca el a luat-o pe bulevardul principal si cand mai era un pic pana la destinatie, m-a intrebat:
-Pot sa va las in strada ,cumva lateral?

Era clar ca nu avea niciun chef si am acceptat, desi eram nemultumita ...sa raman in ploaie, sa traversez strada dupa schimbarea semaforului, sa merg fara umbrela si fara gluga, tragand si bagajul nu era chiar visul meu de iarna, dar era atat de morocanos incat am confirmat, am platit lasand ciubucul cu care deja suntem obisnuiti, abia atunci, a prins viata si multumindu-mi, mi-a zis:
-O seara placuta!
Imi venea sa-i zic:
-Cum poti sa-mi urezi asta cand tu ma lasi in ploaie?Ii poti povesti mamei tale, sotiei tale, iubitei tale, fiicei tale ca pe banii mei , asa intelegi tu sa te comporti?
Dar am strans nemultumirea in mine si am pornit pe jos, prin ploaie, spre magazin... spre casa...   
 Acasa era frig si am vazut ca centrala termica de apartament era in avarie.L-am sunat pe patronul firmei care a instalat-o...da, stiu, era duminica seara, dar atat timp cat ei imi fac service-ul si nu au nicio persoana sa raspunda de asta, mi s-a parut normal sa-l intreb ce sa fac...m-a ajutat, chiar m-a ajutat sa o resetez si centrala a pornit, doar ca presiunea arata mai mare, mult mai mare si temperatura apei la fel. Si am luat geanta cu actele si am pus-o la usa, daca sare in aer casa si raman in viata,  sa pot sa iau actele...Si am dormit prost!
Nu vreau sa scriu cum a fost intalnirea de la sediul lor dimineata si cum se uita la mine un meserias cand i-am spus ce temeri am avut! Presiunea putea inca creste si oricat ar fi fost, centrala nu ar fi facut decat sa dea apa afara din ea si gata!
Faptul ca nu stiam asta era dovada, dupa el, de prostie! Si m-a privit exact asa!
Si am plecat iar capul!
Astazi am fost la o banca, la sediul lor central  si functionara de acolo, o tanara foarte frumoasa si foarte frumos imbracata, mi-a spus ca bancomatul nu mai are banii si inca nu au venit sa-l alimenteze, dar o vor face in cursul zilei!
-Frumos va sade!-i-am zis spontan!
Am regretat ca am suparat-o, mi-am cerut scuze apoi, i-am spus ca remarca era pentru marii ei patroni austrieci, dar ...raul fusese facut! Si pe mine m-a durut cel mai tare !
Pentru ca m-a durut pentru tara aceasta !Tara aceasta de care sunt iremediabil indragostita ...
Am strabatut o mare parte din lume si am vazut atatia oameni frumosi si atatea peisaje minunate , dar nicaieri privind in jur  nu mi s-a taiat ca aici respiratia... nici macar la Marele Canion!
Stiu niste versuri scrise de un mare poet, Adrian Paunescu, exact pentru noi, exact pentru acum!Pentru aceasta stare pe care o traiesc...



Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simțindu-mi conștiința vinovată,
Că nu e totul bine-n țara mea.
..................................................
Mi-am investit și nervi și timp și viața,
În drumul care m-a ademenit
Și-am acceptat să dorm pe copci de gheață
Și să trăiesc pe muche de cuțit.

Puteam să-mi fac în alte părți avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toți servii,
Să-l rod meschin și fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toți nervii
Și ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Tară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, abil dacă eram.

...............................................

Și n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nvețe nebunia blestemată
De-ai fi ușor când țării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toți o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deși puteam zbura, dacă voia.

N-aveți la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luați,
Un singur leac îmi trebuiește mie:
Să-i pot vedea pe ceilalți vindecați.

Durerea de a privi cum lumea pare a se distruge...Valori tot mai putin aratate ca sa fie reper... Durerea de a fi  alaturi de oameni carora nu le pasa de Dumnezeu ...si cred ca le pasa...dar dumnezeu lor inseamna trupul lor, cariera lor, elefantii pe care si-i atarna in dormitoare , "energia " pe care o cauta cu sete , cu febra ...
Si totul e atat de simplu! Totul e minunat de simplu... totul este o iesle in care in curand o Fecioara naste un Pruncut Sfant!An de an praznuim acest moment petrecut acum mai mult de 2000 de ani! 
Ce minunat trebuie sa fi fost acolo... o tanara curata ... femei venind in graba cu bucuria mamelor care stiu, care au trait si vor mai trai... o stea aparuta deasupra,un ceas inainte de aparitia luceafarului si o taina...un timp oprit in loc in aerul mirosind a tamaie si smirna...in cantari de ingeri ...si-n ieslea mica a animalelor intre ele, la caldura lor El...Imparatul...El, Dumnezeu Cel vechi de zile privind o lume pe care o dorea scapata de pacat...intoarsa in Rai...
200 de ani a plans Adam la poarta raiului...Si prin nasterea lui Dumnezeu ni s-a deschis Raiul ... Dar nu L-am vrut!Nici acum nu-L vrem! Multi dintre noi...prea multi... mult prea multi...
Si ce putem face?
Intrebam azi parintele duhovnic si  sfintia sa,  bolnav si impovarat mi-a spus"metanoia", intoarcerea de pe un drum gresit cu nadejdea mantuirii, a revenirii la demnitatea lui Adam... mai mult decat Fiul Risipitor...dar nu vom gasi aceasta nadejde, decat cand vom fi constienti cat am coborat in cele mai de jos ale existentei, cand vom plange pentru pacate si plangand vom si castiga nadejdea mantuirii, pentru ca ...Dumnezeu, Cel care ma iubeste smintitor de mult si mereu iertator, nu ma poate lasa fara iertare... si pe Adam l-a iertat si l-a primit in Rai... si pentru el s-a nascut in pestera, ca astfel sa-l readuca in Raiul pentru care l-a creat...
E complicat... Desigur e complicat...
Am avut un post in care principala mea lupta a fost cu lumea. Asta am vazut! Asta a ingaduit Dumnezeu, sa-mi arate Satana. Si lupta a fost cumplita...pentru ca toate cele urate mi-au fost dezvaluite...Am avut un timp in care nici macar nu am putut, vazandu-i in pacatele lor, sa ma mai rog pentru oamenii pe care credeam ca-i iubesc...Apoi am inteles ca nu-i al meu sa ma mahnesc atat de mult pentru caderile lor! Ca ei sunt ai lui Dumnezeu si-n grija Lui ...ca asa cum pe mine cazuta si mai mult decat cazuta,m-a adunat si ma aduna mereu si m-a iertat si m-a iubit, asa e si iubirea pentru ei...
Si cand am inteles asta, am transformat ziua intr-o zi a  iubirii atat cat omeneste poate fi... si am plecat pe drumul meu...singura lumeste, ca si pana acum, doar ca in spatele meu, bolnav, suferind si arzand ca o lumanare in palpairii dumnezeiesti, un monah vegheaza ca eu ...eu sa ajung la iesle, sa ingenunchez si cu suflet curatit prin iertarea lui Dumnezeu, Sa-L primesc si primindu-L sa degust Raiul ...ca o pregustare a unei Vietii  adevarate...
Voi pleca curand la Closca,la privegherea pentru Nasterea Domnului...
Imi imaginez nu Diveevo, pentru ca acolo inca nu-i aceasta sarbatoare, ci Arizona si Platina mea draga... o sa inceapa privegherile... prin mila lui Dumnezeu ma vor pomeni si pe mine si pe multi dintre voi, cei dragi mie  si pomenirea ma muta acolo, cu ei, cu voi toti, cei care Il iubiti de Iisus Hristos ... in Ieslea in care intre animale, Sfant, Sfant, Sfant ... cu ochi luminosi si intelegatori ne priveste, iubindu-ne asa cum nimeni, niciodata nu ne va iubi! 



sâmbătă, 8 decembrie 2018

Cocorul

Sunt un om binecuvantat de Dumnezeu!
El m-a ales prunc abia zamislit in pantecele mamei mele si tot El, din iubire, a zis ca eu, sa fiu femeie...Mama zicea ca eu sunt copilul ei, adus de cocori...
Am crescut usor, fara convulsiile varstelor parcurse, aproape nestiuta intre surori mai mari si frumoase... un pui de cocor uratel... cu fulgi incretiti de zbenguiala  si picioarele mereu julite ...
Nu, nu m-au iubit!
Se vor supara iar pe mine si surorile si copiii mei... dar acesta e adevarul, ca nu m-au iubit! Pentru ca aveau atatea de facut si atatea de iubit... anii grei ai comunismului in care ei, saracii pierdeau pamantul din strabuni, utilaje cu care il lucrau, paduri, luciu de apa... aurul strans de bunici .Dreptul de a lucra conform scolilor facute era anulat de neinregimentarea in comunism si tot ce le ramanea, era demnitatea pe care oricate arestari indura tata si oricate demersuri disperate facea mama sa-l scoata din temnita, nimeni nu reusea sa le-o infranga: demnitatea de a fi oameni nerobiti demonului comunist...
Si atunci... cine sa mangaie o frunte de copil negricios si slabanog...aiurit... pierdut intr-o copilariei in care cartile erau primul prieten si apoi, strada toata ...
Si am crescut asa, stiind ca eu nu-s ca ele, surorile mai mari, nici atat de frumoasa, nici atat de desteapta...si desi nu se spuneau cuvinte mari in familia noastra, iubirea si dragostea fiind cuvinte interzise, am stiut, am simtit ca nu ma iubesc...
Doamne, de ce ma gandesc tot la iubire? Grig e mort de 11 ani...mort... mort... mort pentru acesta lume ...Inviat in cealalta... si oricat de greu mi-ar fi, trebuie sa inteleg ceea ce imi spunea parintele duhovnic, ca nimeni nu are nicio obligatie in ceea ce ma priveste...Ca singura trebuie sa-mi duc acesta cruce a vaduviei, a singuratatii in care nimeni nu stie de tine, ce faci, unde esti decat daca scrii pe blog!
11 ani de la moartea lui Grig!
Zilele trecute, parintele pustnic a privit razant o fotografie a mea din acele zile ale plecarii lui Grig si a zis:
-Nu, nu v-am cunoscut asa!
Bucuros ca nu a facut-o! Si eu sunt bucuroasa ca femeia aceia a murit!
De mii de ori prefer acesta singuratate lumeasca pentru ca ea este pasul acela care lipsea catre Dumnezeu...
Si ma gandesc iar...la cateva ore pana la alta pomenire pentru Grig, la aceasta cruce a neiubirii,ca ea este un dar de la Dumnezeu, ca astfel sa simt mai complet, mai adevarat, ca Cel care e totdeauna alaturi, Cel care ma aduna, Singurul care nu ma paraseste, este Dumnezeu-Cel care m-a ales din pantecele mamei, desi eram un pui de cocor  uratel , cu penele zburlite...
Si stiind aceasta, am putere sa zbor...
Azi noapte am avut iarasi un moment dificil ca sanatate...de cateva saptamani ma chinui sa gasesc un medic specialist...un ragaz sa-l consult, adica el sa ma consulte pe mine, intre timp ma simt bine/ma simt rau... este o alternanta care ma zapaceste si incurca...nu am dormit mai deloc...azi am fost pe traseul obisnuit al zilei de vineri la care am adaugat iar cumparaturi...cumparaturi pentru parastasul lui Grig  si cand credeam ca am o zi jumate sa pregatesc parastasul, am aflat ca am doar jumate de zi... defapt o parte de seara ...nu aveam masina cu care sa ma duc maine la schit,nimeni nu era alaturi sa ma ajute la ceva ... singura...singura...singura... acum e deja dimineata, nu stiu cum am reusit... eu doar ziceam" Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" si mai plangeam putin amestecand in cate o oala, nu stiu ce gust au, ar trebui sa fie sarate de lacrimi, dar cred ca sunt binecuvantate asa cum or fi!
Acum totul e impachetat si coliva cu rodii e pe hol...poate voi dormi un pic...Dar cui ii trebuie somn? Intr-o zi si eu voi adormi si" Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit Doamne..."Fericit e cel care are pe cineva sa-l planga si cred ca fericit ar trebui sa fie cel care plange, poate aceasta e fericirea pe care o cautam la Diveevo, nu stiu...inca nu stiu ...
 Stiu doar ca atat de dor imi e, ca as zbura ca un cocor adevarat sa ma intind un pic pe placa lui de mormant ...s-o incalzesc ... sa ma incalzesc...


miercuri, 21 noiembrie 2018

Zile de toamna tarzie

Oriunde as fi, cu mine e lumea prin care am umblat...
In toamna aceasta, intr-un singur mod, mi-am depasit copiii mei ... niciunul dintre ei nu a trecut Atlanticul.Doar Parintele  a facut-o, iar mie, sfintia sa mi se pare cel mai umblat! Nu pentru ca paseste cu piciorul, ci pentru ca sunt minti stralucite care reusesc sa ajunga inaintea noastra pe alte meridiane...
In zilele dinainte de plecarea mea, imi spunea cum voi trece Atlanticul...si tot drumul pana la parintele Efrem si cred cu tarie ca daca m-am intors sanatoasa, am facut-o pentru ca sfintia sa ma astepta...
Ma trezesc si vad padurea aurie din California, parca urc cele cateva trepte spre manastirea in care ca un cocon in burta mamei, stau in rugaciunile parintilor... Aud clopotul asa cum il auzeam cand eram pierduta in padure si sunetul clar al clopotului e sunet de iubire....Veniti, veniti sa ne inchinam si  cadem la Hristos...
Adormitii mei... Alison- Elise...sora pe care o voi cunoaste Dincolo...








 Poate azi, acolo, la Platina e o zi intunecata...poate deja a plouat in mult arsa Californie...dar pentru mine, Platina ramane in lumina aceia dumnezeiasca a chemarii sfintilor care au vietuit acolo...Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru, dar si al chemarii monahilor de acum,  ucenicii cei de acum, ai celui de la care a pornit invatatura...Cuviosul Seafim...






 Privesc in fotografii... vasele cu apa pentru pasarele...


 cata pace poate fi langa un mormant gol...

si cat de luminat poate fi cerul de deasupra lui

 Si cat de dor imi poate fi, nu de un loc, ci de o stare a inimii in care se odihnea Hristos...










M-am intors in lume, desi puteam ramane, portile unei manastiri sunt deschise pentru mine acolo, adica si acolo, cred cu tarie ca toate manastirile care au ca baza iubirea lui Hristos te primesc , chiar daca esti batran si neputincios...Cred si ma alina asta. Ma alina pentru ca traiesc in lume strivita de lipsa de iubire si poate nu as simti-o atat de profund daca eu insumi nu as fi deficitara in iubire .
Iubim?Il iubim noi pe aproapele nostru, sau doar il folosim, platind la randul nostru tribut pentru folosire?
Il iubim pe Hristos?
Sau mai corect, Il iubesc pe Hristos? Si daca Il iubesc cum de nu pot duce lipsa de iubire a celor pe care Dumnezeu mi-i pune alaturi?
Merg pe un drum...De zece ani si 11 luni merg pe acest drum care e viata mea, singura.Copiii au zburat de langa mine, au propria lor viata in care isi traiesc propriile lor iubiri. Mama lor e o certitudine! Oriunde vor fi, la orice ora din zi si din noapte, la orice rasarit de lumina, stingere sau licarit de stele, iubirea mamei e aceiasi constanta! Nu trebuie s-o castige! O au!Si pentru ca o au ... ca noi toti...cand ai iubire...nu demonstrezi ca iubesti!
Desigur multi oameni imi spun ca ma iubesc...dar fiecare, doar cand e singur si nefericit: o tanara m-a iubit mult pana s-a maritat, niste oameni pana le-am rezolvat niste probleme, altii pana au castigat prin mine niste amarati de bani sau alte avantaje, unii m-au stors de prieteni, diverse ...si in lipsa aceasta de iubire si eu m-am trezit cu inima goala... pentru ca doare, doare rau de tot, gheata in care te invaluieste lumea...Nu iubim ca sa fim iubiti! Desigur, nu de aceia iubim...iubirea nu cauta ale sale...
"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată..."
Iubirea adevarata nu are logica ... spune sfantul Pavel " Dragostea indelung rabda", dar uneori, desi nu gandeste raul, si intelege ca nici nu merita sa fii iubit, inima, prinsa in gheata celuilalt, moare si ea...
Si eu simt ca inima mea moare...Si-as vrea sa strig :aveti grija, inima mea moare! Si veti pierde ...desigur doar pentru aici si acum, pentru ca iubirea pe care v-o port,cred ca o sa mearga cu mine Dincolo... cred ca o voi lua cu mine... dar, dragii mei, aveti grija! Inima mea da semne de oboseala...si printre crengile goale nu mai vad decat cerul...