duminică, 27 iulie 2014

Liniste de duminica-pagina de jurnal 27 iulie 2014

Pentru mine slujba Bisericii pentru ziua de duminica s-a terminat.Acum o ora am plecat din Biserica spunand Tatal nostru, in timp ce multimea de crediciosi, cantau rugaciunea.
M-am grabit astazi, pentru ca drum lung e in fata mea...
Si ma pot duce pasii oriunde, pentru ca multa liniste a pus Dumnezeu in inima mea azi si pentru ca oriunde voi merge Dumnezeu merge cu mine...
Traiesc o astfel de zi. Zi de pace, de impacare  cu lumea ,cu moartea lui Grig, chiar si cu mine. Daca Dumnezeu m-a iertat, cine sunt eu sa nu ma iert?
Smerenia e sa te vezi cum esti, spune parintele Siluan. Si eu ma vad cum sunt! O femeie purtand o groaza de bagaje, dar am strecurat intre ele si multa iubire si pentru iubirea acesta Dumnezeu ma iarta. Iertati-ma si voi si pomeniti-ma. Si eu o fac in rugaciunea mea pentru lume

.Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Sa ne intalnim unde va randui Dumnezeu! In rugaciune, in lume, aici, la portile Raiului cel frumos!

sâmbătă, 26 iulie 2014

Sfanta Liturghie la Schitul Closca, sambata dimineata- 26 iulie 2014

Nimic nu se compara cu somnul intr-o manastire.
Aseara tarziu, aproape de miezul noptii, sora Ana imi arata biserica  prin fereastra chiliei.
-Dorm cu geamul deschis si cu perdeaua trasa ca sa vad biserica-mi-a spus ea.Si uneori vad crucea mare stralucind in culorile curcubeului. Si asta ma linisteste .
Totul e simplu la Closca , dar e acea simplitatea dupa care merita sa pleci sa strabati lumea, cautand-o.
Nu stiu cand am adormit tinand intre degete metania maicii, cu 200 de boabe! Peste noapte am visat ca aveam in mana metania maicii si inca doua metanii mari, iar undeva intr-un dulap am gasit metania mea pe care am pierdut-o acum cateva zile.Si eram atat de fericita!
Fericirea vine de multe ori din lucruri marunte.
Zaboveam inca intinsa pe patul tare al chiliei, dorind ca minutele sa fie lungi si timpul sa ramana asa, ca in dimineata senina care se zamislea in secundele acelea.Maica Ana se pregatea insa pentru a ajunge prima la biserica, pentru ca era paraclisier.Si era in siguranta miscarilor ei, in modul in care isi punea pe cap scufia,atat liniste si pace incat nimic nu ar fi putut sa o egaleze. 
Am urmat-o  si eu in cateva minute...
Biserica in zorii zilei de 26 iulie 2014
 Biserica asteptand slujbele zilei... miezonoptica, utrenia, ceasurile 1 si 3
 Am iesit la un moment dat si pe ulita de langa biserica se auzea zgomot mare...trecea o turma cu caprite si oi...Undeva departe se vedea o eoliana si m-am gandit cat de frumos se impletesc uneori cele doua lumi... modernitatea si traiul milenar...
1.Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
9.Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
10.Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11.Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.
12.Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
13.Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14.Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
15.Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.(Evanghelia dupa Luca cap 2)
 In jurul orei 9 a inceput Sfanta Liturghie si asemenea pastorilor ne-am adunat sa-l vedem si sa-l auzim pe Mesia.
Iesirea cu sfanta Evanghelie si aratarea Mantuitorului 




Însuşi Hristos se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. Momentul marchează preazenţa reală a lui Hristos în Sfânta Liturghie, El chemându-ne în Împărăţia Sa, prin 
împlinirea învăţăturii Sale. 
Iar Preotul cere ca “împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care slujesc împreună cu 
noi, şi împreună slăvesc bunătatea Ta”


Uşile altarului, care se deschid în acest moment simbolizează aceiaşi dimensiune a Împărăţiei, căci în momentul acesta Însăşi Împărăţia lui Dumnezeu stă înaintea noastră deschisă 




Intrând prin uşile împărăteşti preotul zice: “Înţelepciune drepţi”, adică “staţi cu cugetul 
drept, curat, nestrâmbat şi înălţat, căci Acesta este Hristos, Înţelepciunea lui Dumnezeu” (Pr.Staniloae. Spiritualitate si comuniune pag 181)




Ap. Romani 12, 1-3

Fraţilor, vă îndemn, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine-plăcută lui Dumnezeu, ca o slujire a voastră cuvântătoare. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum i-a împărţit măsura credinţei.


  


Citirea evangheliei de către preot, are loc,după ce credincioşii au fost îndemnaţi ca să o asculte “cu înţelepciune, drepţi”. Cabasila, zice “Să fim în stare de veghe… cu înfiorare şi cu toată cucernicia să trăim în această convorbire cu Dumnezeu” ( Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii).

Evanghelia de la Matei

(X, 37-42; XI, 1)
is-a Domnul: cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Cel ce şi-a câştigat viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va câştiga. Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel ce M'a trimis pe Mine. Cel ce primeşte profet în nume de profet, răsplată de profet va primi; şi cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va primi. Şi cel ce în nume de ucenic va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din aceştia mici, adevăr vă grăiesc: Nu-şi va pierde răsplata“. După ce a isprăvit Iisus de dat aceste porunci celor doisprezece ucenici ai Săi, a plecat de acolo pentru ca să înveţe şi să propovăduiască prin cetăţile lor.
 Totdeauna astept cuvantul evanghelic gandind ca Dumnezeu imi va vorbi prin el. Si asa s-a intamplat si dimineata acesta.Cei care ma cunosc deja  citindu-mi blogul, stiu ca am povestit ca in perioada din urma am avut o mare incercare. Asa s-a intamplat si anul trecut ... Si amandoua incercarile au venit prin copii mei.
Ii iubesc nespus de mult! Totdeauna i-am iubit, dinainte de nastere mi-am pus viata la picioarele lor.Iar dupa moartea lui Grig am gandit ca si mai mult trebuie sa-i  iubesc si desi parea imposibil si mai mult i-am iubit!
Dar am invata un lucru, pe care incerc sa-l transmit"cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine"

"Sa nu ai alti dumnezei afara de mine. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti, caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos/zelos.” (Exodul 20, 3-5)
Si este in "gelozia"lui Dumnezeu cea mai frumoasa declaratie de iubire!
Toate i-le datoram Lui. Celula din care am pornit este a Lui. Cel care mi-a pazit  viata secunda de secunda este El, Cel care nu m-a parasit niciodata este El, Cel care m-a iertat totdeauna cand am gresit si singurul care  a facut-o cu iubire este El,Cel care aprinde stelele pe cer e El si tot El imi da ziua si aerul si apa si ploaia si vantul racoros al serii... Sunt acum singura in casa! Copiii mei isi traiesc viata lor firesc cum si eu mi-am trait-o pe a mea.Dar singurul care traieste viata mea cu mine e Dumnezeu. De ce as iubi pe altcineva mai mult decat pe El?
Imi amintesc o discutie foarte fierbinte cu un membru al familiei mele, acum trei ani si cum imi spunea:
-Cum de-L iubesti pe Dumnezeu care ti l-a luat pe Grig, singurul tau sprijin si omul care te-a iubit cel mai mult?
Nu pot sa intru in amanunte dureroase. Dar il iubesc pe Dumnezeu care , Slava Lui, sper  ca l-a luat pe Grig la El! Cumplit e gandul ca Grig nu e la Dumnezeu...si cred, oricat de grea , de cumplita e despartirea de el, ca intr-o zi, intr-un ceas socotit de Domnul...

Ne-om razima capetele-unul de altul

Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Pentru ca eu cred ca in momentul mortii mele, Dumnezeu il va trimite sa moara iar cu mine, spre viata vesnica!
Si ma trezesc dimineata gandindu-ma nu la Grig si nici la copii mei.Intai ma gandesc la Dumnezeu, Lui ii dau primul meu gand. Icoana Lui o sarut si a    Maicii Domnului! Nu fotografia copiilor sau pe a lui Grig!
Si imi doresc ca asta sa fac! Si stiu cumva ca incercarea pe care am trecut-o a fost de la Dumnezeu, ca sa vada cat de declarativa si cat de adevarata sunt in iubire.Si desi am cazut in alte pacate, de iubit inainte de mama mea, de surorile mele, de fiul meu, de fiica mea , pe Dumnezeu care mi-a dat toate acestea , L-am iubit!
Mi-am ridicat iar crucea, crucea grea a vaduviei,pentru ca e cumplit sa fii parinte unic si sa traieste langa copii tai boala si chiar moarte, dar e nebunia intru Hristos, care face sa  pot duce , cu lacrimi, cu truda, sa cad si sa ma ridic, dar sa o duc totusi, pentru ca Cel care nu ma lasa pe acest drum al crucii , stiu singur, ca Dumnezeul nostru este!




Preotul, iese cu Discul şi cu Potirul pe solee şi se îndreaptă pe Sfântul Jertfelnic, pentru a le oferi direct lui Hristos.
Acum au loc o seamă de pomeniri, în care preotul cuprinde parcă întregul Cosmos, pe cei vii şi pe cei morţi deopotrivă. Pomenirile acestea amintesc despre rugăciunea tâlharului de pe cruce: “Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta”. “Prin aceste pomeniri conştiinţa sobornicităţii Bisericii îşi capătă în fiecare membru al ei o nouă întărire. Cei de pe       p ământ sunt orientaţi spre veşnicie, căci vor să aibă cu ei pe toţi cei vi şi morţi” (Ibidem., p. 231).http://www.izvorultamaduirii.org/Books/Explicarea%20Sfintei%20Liturghii.pdf


 Discul şi Potirul sunt purtate de către preot în dreptul frunţii căci“Hristos umple mintea preotului cu cuvântul propovăduirii şi de fapta şi înţelesul jertfei” (Pr.Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 229).



preotul îi binecuvintează pe credincioşi: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Aceasta este 
binecuvântarea treimică, întâlnită atât de des la Sfântul Apostol Pavel. Se remarcă aşadar originea 
ei biblică şi apostolică. “Toată Liturghia e plină de Treime” – scria părintele Stăniloae (Pr.
Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 257

 Sus sa avem inimile!




“Cu pace să ieşim” îi îndeamnă preotul pe credincioşi. Iar ei răspund “Întru numele
Domnului.” Îndemnul acesta reprezintă de fapt trimiterea Bisericii în lume, la propovăduire şi
misiune, la săvârşirea “liturghiei fratelui”. Avem datoria cu toţii “ca mărturisitori ai acestei lumini
(primite prin Cuminecare - n.n.) şi ai Duhului… să mergem înainte şi să începem misiunea fără 
de sfârşit a Bisericii” (Ibidem). Creştinul “hrănit şi adăpat de la izvor… este el însuşi ca un potir 
umplut de Prezenţa dumnezeiască şi dăruit tuturor oamenilor. Sfânta Liturghie are continuarea sa 
într-o liturghie “extramundos”, pe care fiecare credincios să o săvârşească în calitate de
<<preot>> al existenţei sale, iar mărturia sa existenţială se înalţă ca o dovadă că Liturghia a fost 
primită în mod real” (Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, p. 201).







Partea finală a Liturghiei mai cuprinde rugăciunea Amvonului, imnul “Fie numele 
Domnului binecuvântat de acum şi până în veac” şi Otpustul. Rugăciunea Amvonului
“recapitulează în rezumat principalele cereri ce s-au făcut mai înainte în toate rugăciunile 
Liturghiei” (Pr. P. Vintilescu, Liturghierul explicat, p. 351).
După binecuvântarea numelui lui Dumnezeu, preotul mai rosteşte în taină în Sfântul Altar 
o rugăciune: “Plinirea Legii şi a proorocilor Tu însuţi fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce 
ai primit toată rânduiala părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre”(Liturghier,    
p. 159).
Apoi preotul binecuvintează poporul: “Binecuvântarea Domnului peste voi cu al său har   
şi cu a sa iubire de oameni, totdeauna… ” (Liturghier, p. 159).                     
Otpustul este ultimul act al Sfintei Liturghii în care se cere de la Hristos Dumnezeu, prin 
mijlocirile Sfintei Fecioare şi ale tuturor sfinţilor, mântuirea sufletelor noastre.

 Mi-am dorit de mult sa caut sa explic putin sfanta liturghie cu ajutorul informatiilor care se gasesc acum peste tot. Doar sa dorim sa le citim, ca  Dumnezeu ni-le pune in fata.Asa le-am si gasit si eu.Si imi amintesc anii de inceput in care asa ma sfatuia si pe mine fratele Arcadie si doamna Florentina sa caut si sa inteleg Sfanta si dumnezeiasca Liturghie.Si a fost bine ca m-au invatat! Pentru ca  acum,astept fiecare moment cu nerabdare si scurta mi-se pare acum slujba.
Si iar imi amintesc cand ma dureau picioarele si imi doream sa ajung mai tarziu ca sa dureze mai putin... Cu mari neputinte m-am luptat, dragii mei, cu mari neputinte! Si pentru graba de atunci,acum sfanta Liturghie trece atat de repede.
Asa a fost si astazi! Repede a trecut dimineata...Oitele de dimneata sigur au ajuns la un loc umbrit si umbra cauta sub trandafiri Bela, catelusul unei familii venite la Sfanta Liturghie, la Closca, in drum spre mare.

Impreuna cu ei si cu obstea manastirii, in acel loc binecuvantat de Dumnezeu, ne-am rugat astazi...impreuna am cantat" Noi care pe heruvimi inchipuim..." impreuna am  spus si Crezul si  “Pe Tine Te lăudăm… Ţie îţi mulţumim… şi ne rugăm Ţie.…si Tatal Nostru, stiind ca in marea Lui iubire, Dumnezeu ne asculta si implineste toate cele de folos sufletelor noastre...





vineri, 25 iulie 2014

Zambetul

Am notat acum cateva zile un gand pe pagina mea de facebook. Pentru ca acolo se va pierde si pentru ca cititorii mei nu sunt doar dupa fb il notez si aici.
"Eram intr-un autobuz destul de prafuit care ma aducea spre casa. Aflasem ca cineva drag e sanatos dupa ce traisem agonia unei boli gresit diagnosticata. Priveam pe geam lumea, bucurandu-ma de firescul zilei . Dar cred ca nu zambeam.
Si am vazut in statia din satul acela din Baraganul nostru incins ca un cuptor, o femeie singura, extrem de draguta! Nu am vazut cat de eleganta era si nici ce varsta avea. Privea mai mult in jos, incercand parca sa nu atraga atentia!Am vazut insa pe chipul ei un zambet minunat pe care nici singuratatea ei nu-l schimba, nici ora de varf a zilei, nici caldura si nici drumul incomod cu autobuzul. O bunatate imensa arata zambetul ei! A urcat zambind. A salutat zambind soferul. A trecut zambind, cu capul in jos, printre cei care stateau in picioare pe culoar. A mers undeva mai in spate sa nu deranjeze... Si dupa ceva timp, poate o jumatate de ora, poate o ora, a coborat purtand pe chip acelasi zambet.A salutat soferul zambind. A inclinat si mai mult capul spre noi cei din autobuz si a coborat in arsita zilei intr-un sat ...zambind.
Si zambetul ei mi-a ramas si mie si eu ...incerc sa-l port cu eleganta si bunatatea cu care ea il purta! Dumnezeu sa-mi ajute sa reusesc! Si mai ales sa vi-l dau si voua! Zambiti! Cineva ne iubeste mult!"

joi, 24 iulie 2014

Ganduri despre cum sa invatam sa iubim

Am invatat ca oamenii te vor rani deseori, chiar daca te iubesc! Cred ca Octavian Paler spune acest lucru.
Am invata tarziu acest lucru. Si cred ca intrega mea viata m-am zbuciumat in cautarea iubirii celuilalt.Si aproape intreaga viata, cineva m-a ranit!
Instinctiv mi-am reprimat multe din amintirile nu toate linistitoare ale vietii mele. Am aruncat cu ajutorul lui Dumnezeu, care intr-o secunda  a sters viata mea, multe dintre amintiri , iar ceea ce a ramas , eu insumi din iubire,  am sters, sau am pus gand bun.
De ce nu-l iubim pe cel de langa noi ca pe noi insine?
Pentru ca este in noi acel "instinct de aparare" egoist,prea putin avand grija pentru altul.
Iubim gandindu-ne cum ne este noua.
Nu iubim pentru ca celalalt reprezinta pentru noi ceva mai bun, mai demn de iubire.Iubim din dorinta de iubire.
Iubim din frica de singuratate. Acel trup facut de Dumnezeu din coasta lui Adam tanjeste sa se transforme in carnea si inima celuilalt, iar cel din coasta caruia s-a plamadit femeia, tanjeste dupa faptura din carnea lui, cautand fiecare sa formeze intregul din inceput.Si alergam, viata intrega, cautand sa refacem trupul de inceput al lui Adam...Si cand, in sfarsit, invatam sa renuntam la eul nostru egoist, trece viata!
Prea putini, o prea putini dintre noi, au sansa de a intelege devreme .
O privesc pe Daria. Micuta. Boboc privind lumea prin orizontul ei mic ca si ea.
Acum cateva ore "plangea" rasfatat in parc nemultumita de un alt copil. Si i-am spus:
-Hai sa zambim! Am vazut o fetita zambind acum cateva zile si era tare frumoasa zambind si i-am cerut sa-mi dea zambetul ei, sa ti-l dau tie!
Si fetisoara ei frumoasa, rotunda ca luna plina, s-a incretit intr-un zambet un pic fortat, care incet s-a relaxat intr-un zambet stapan pe fata ei...
Cum trebuie sa ne purtam cu aproapele nostru?
Nu sunt foarte atenta la ceea ce starnesc in altii. In jurul meu sunt, in general, persoane care traiesc mult in biserica.
Acum catva timp numaram persoanele din jurul meu care par nemultumite de mine. Sunt 4!Doua sunt niste doamne minunate care probabil au o ispita in ceea ce ma priveste si atunci ma evita. Una este o tanara si prietena ei(probabil din solidaritate). Nu ne-am spus nicio vorba urata. Dar e o raceala in privirile lor si o grimasa pe fata, incat se vede.
Si ma gandeam de unde anume se trage acesta? Cum am ajuns intr-o astfel de situatie?
Imi recunosc vina, pentru ca e atat de usor, sa ranim pe cineva! Si spun sfintii parintii, ca iubirea aproapelui, trebuie sa fie de asa masura, incat nici macar cu privirea, sa nu ranesti pe altul.
Si sigur am ranit!Sigur am intristat!Si nu i-am mangaiat cu nimic pe acesti oameni!Atata de preocupata am fost de viata mea, de problemele mele, incat pentru  acesti oameni, la care am vazut raceala, nu am facut nimic! Si voi da seama pentru ca nu i-am iubit astfel incat, si fapta  si cuvantul meu,  sa fie bune si nu  numai gandul, pe care ele, nu l-au vazut!
Si cine stie cate probleme au acesti oameni, cate dureri, cata boala, cata nefericire, cata dezamagire?
Si am trecut si trec pe langa ei, gandindu-ma doar la cum ma simt eu si nu la ranile lor care ii fac sa fie asa!
Poate nimeni nu i-a iubit! Poate nimanui nu i-a pasat ca nu le ajung banii de plata a facturilor. Poate cineva drag i-a ranit.Poate petrec zile intregi in singuratatea in care nimeni nu iti bate la usa sau nimeni nu iti da un apel telefonic.Poate au o boala . Poate cineva din preajma lor are o boala grea!Sunt atatea necazuri in lume! Sunt atatea momente, in care iti este atat de greu,incat nici pe tine nu te suporti, dar pe altul!
Cine stie ce poveri poarta?Sau poate atitudinea mea intr-o anume conjunctura a fost altceva decat era firesc si ei asteptau! E atat de greu sa patrunzi in tainele unui suflet si asa de putin suntem dispusi sa facem asta!
De ce avem porunca  sa ne iubim aproapele? Pentru ca doar aproapelui ii putem face rau! zice Savatie Bastovoi.
Cred ca daca pe aproapele nostru pe care il vedem, ii simtim durerea, intristarea si bucuria, daca pe el nu-l iubim, nici pe Dumnezeu nu-L iubim!  Spune atat de frumos Sfantul Ioan Gura de Aur:
"Iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristos, este statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea. Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.
Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te vor face nu să-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău.

Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea că iubeşte pentru Hristos şi deci Îl şi urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34)."(PROBLEMELE VIETII-IUBIRE CRESTINEASCA)
Sa invatam sa iubim, pentru ca suntem datori sa dam si noi macar cativa stropi din iubirea atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu, Cel care acum, aici, in cetatea mea, aprinde pe cer, spre  somn odihnitor,stele!




vineri, 18 iulie 2014

Povesti de viata

Mi-am dorit copii dinainte sa am papusi! 
Am dorit sa cresc copii si sa pun in dragostea pe care le-as fi purtat-o firesc, dragostea intreaga a lumii.
A fost o sete si o disperare sa fiu mama.
Si mai apoi, cand se apropia sa fiu mama, m-a napadit teama ca nu voi fi mama buna, nu voi sti de ce plang, ca vor vorbi o limba pe care nu o cunosc, ca nu am sa-i iubesc atat de mult cat fiecare asteapta sa fie iubit...
Dar i-am iubit pe copiii mei dinainte sa le simt miscarile in fiinta mea si i-am iubit cu acea iubire care te aseaza la picioarele celuilalt.
Si desi ii iubeam atat de mult incat parea ca nu mai poate fi nimic altceva, dupa moartea lui Grig, i-am iubit si mai mult !
Dar din iubire, am invatat sa-i iubesc, lasandu-i sa respire, sa traiasca, sa creasca...
Nu stiu daca am fost si sunt o mama buna. Si nici nu vreau sa ma analizez. Timpul in care era foarte important acest lucru a trecut! Acum, copiii mei sunt mari, Andrei e casatorit , este la casa lui... mi-a adus o fata frumoasa si buna, are afacerea lui ...Ruxandra a terminat facultatile incepute, lucreaza deja si iubeste nespus de mult un baiat care merita toata iubirea...
Si stiu ca in acest moment cuvantul meu nu  conteaza decisiv pentru ei si atunci evit sa-l rostesc si doar cand realizez ca ma fac partas compromisului alaturi de ei, bat apropouri, fac aluzii.
Calcaiul lui Ahile pentru mine e Ruxandra! Plansul ei. Nu l-am putut duce niciodata! Daca Ruxandra se intristeaza sau plange, eu am terminat cu viata!
Si am trecut alaturi de ea printr-o cumplita incercare.
Avea o problema de sanatate si a fost investigata la o clinica medicala .Cateva saptamani in care a fost  la alt consult, alt doctor, alta amanare. Diagnosticul care i-s-a pus, acum exact o saptamana, a fost cumplit! O boala urata, urata...
Si am vazut iar cum e sa fii dincolo de limita. Spre nefericirea mea eu am reactionat cel mai prost.Nu am cartit si nu am intrebat "De ce, Doamne!" Nu  fac asta, dar m-am gandit ca daca ar fi fost boala mea, ar fi fost mai usor de dus pentru toti! I-am vazut viata ei la inceput de maturitate sfaramata, transformata in altceva, deloc semanand cu darurile mari pe care Dumnezeu i le-a dat, cu talantii ei si cu modul in care ia inmultit in 25 de ani.
Am trait durerea in forma pura! Durerea aceia cumplita de care nu scapi pentru ca are radacini adanci in carnea inimii tale. Of, dragii mei! Sanatatea e intr-adevar cel mai mare dar, pe care Dumnezeu ni-l face in acesta viata. Sa vezi, sa auzi, sa umbli! Soarele, luna, stelele, frunzele copacilor fosnind,pamantul fierbinte al zilei, ploaia binefacatoare a verii, fulgii zglobii ai iernii in fata geamului tau! Cum ar fi sa nu le vezi, sa nu le auzi? Cum ar fi sa nu poti trai langa  tipatul copilului tau, sau sa nu auzi cum el te striga?Cum ar fi sa nu poti da nastere la prunci, pentru ca sanatatea ta este in primejdie?
Vineri, exact acum o saptamana , cam pe la ora acesta , dupa ce am aflat diagnosticul, m-am oprit la Antim. Am ingenunchiat la Maica Domnului si am stat tacuta . Nu puteam sa ma rog....ziceam doar : Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-o pe Ruxandra-Maria!Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-o pe Ruxandra!
L-am sunat pe Parinte si el mi-a zis:
-Mai cauta un doctor! Si chiar inca unul!
-Mergem pe 22 iulie la un doctor!
-Mai cauta un doctor! 
Eram in soc, dar ma agatam de cuvinte si ma sileam sa le tin in minte sa le pot implini!Inca un doctor si iar un doctor...
Am plecat pe strazi dupa ce am lasat un acatist cu numele ei si cu mentiunea dureroasa "bolnava".Fata mea dulce si cuminte! Copilul meu de nota 10...nascut pe 10 ale lunii, la ora 10...primind 10 la scorul Apgar...
M-am ratacit pe strazile pe care merg curent!
 M-am ratacit in tramvai... m-am ratacit spre gara...
Si am plecat spre o manastire crezand ca acolo e Acasa! Nu stiu ce asteptam. Nici hrana. Nici apa.Doar ca cineva sa-mi arate un loc in care sa ma asez si sa-mi spuna:
-Stai aici si cheam-o pe Maica Domnului!
Cand intrebarile despre ceea ce o astepta pe fiica mea prindeau forma, am incercat sa pun capul meu undeva, sa prind de mana un alt om .
 Si am vazut ca oamenii cei mai dragi si cei mai puternici din preajma mea fug!
Am vazut cum unii nu pot suporta durerea ta tocmai din prea multa iubire.
 Am vazut si cum unora nu le pasa!
 Am vazut cum e ca tu sa urli in tine de durere si altcineva drag, stiind cat de cumplit iti este tie si ceea ce traieste o fata de numai 25 de ani, rade langa tine in hohote, se bucura ca tie tocmai un plan legat de boala copilului nu-ti iese!
Povestesc sa va fie de folos si voua!
Dumnezeu nu m-a lasat singura. S-a lipit de mine in primele clipe, o femeie avand in ea acea credinta pentru care acum 2000 de ani Iisus Hristos a zis "Credinta ta te-a vindecat , mergi in pace!" Ea, femeia acesta a pornit rugaciunea pentru Ruxandra.Ea pe o parte . Si eu pe alta. Am sunat preoti dragi, aflati prin manastiri sau in locuri izolate. Am povestit scurt in ce cazan suntem. De la o margine la alta a lumii ortodoxe numele ei atat de frumos a plecat avand mentiunea "bolnava"... In rugaciunea personala dar si in cea colectiva.La Sfanta Liturghie, la maslu si la icoane facatoare de minuni. La sfanta Parascheva si la sfantul Calinic de la Cernica.
Am purtat-o pe Ruxandra intr-o rugaciune cum nu am mai facut niciodata, poate doar pentru tatal ei adormit! Nu mi-am facut canonul! Am uitat care era! Nu am facut rugaciunile de dimineata sau seara! Nu am citit ceasurile si nici macar vecernia!Nici macar obednita nu am citit-o si nici psalmul 118 pe care il citesc pentru sufletul lui Grig. Dar am strigat la Dumnezeu.Nu-L mai simteam in inima mea, dar Il simteam atat de aproape incat durerea mea era durerea Lui.Si ma gandeam"Daca eu o iubesc atat de mult, cat de mult o iubeste Dumnezeu!"
Nu am mai  scris, nu am vorbit prea mult, nu am mancat, in unele zile, nimic...
M-am rugat ca Dumnezeu sa-mi trimita un doctor al lui! Am zis:
-Daca nu as crede ca Dumnezeu poate face minunea, ar insemna ca inutil stau de 6 ani si jumatate in biserica si am citit Evangheliile de cateva zeci de ori! Cred, ajuta Doamne necredintei mele!
Am cautat pe internet despre boala si despre doctorii care trateaza boala acesta. Am cautat clinici in strainatate.
-Nu cred ca Dumnezeu a facut-o pe Ruxandra altfel decat perfecta. Trebuie sa se rezolve cumva! imi ziceam plangand. Dar cum, Doamne? Arata-mi Doamne Tu, drumul! Adu-mi, Tu, rezolvarea si omul!
Am gasit o clinica in strainatate care opera afectiunea din diagnostic. Si doi doctori care operau in Romania. Atat. Doi. Unul era cel recomandat pentru 22 iulie si celalalt consulta intr-o clinica medicala din Bucuresti, marti si joi! Clinica e cea la care eu am abonament!Intamplator? Si am hotarat sa ii cedez abonamentul meu fetei si sa fortez o programare peste rand, printre altii!  Parintele asa spusese! "Mai cauta un doctor"
Am rasturnat lumea si am reusit sa obtin o programare pentru ieri, dimineata, la ora 9. La ora 4 m-am trezit zicand"Nu ma lasa, Doamne Dumnezeul meu, nu te departa de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele!"Am plecat dupa alte peripetii la Bucuresti , am ajuns langa casa Ruxandrei, ea a coborat frumoasa si relaxata... Purta o rochita neagra si un sacou alb cu dungi verticale, negre si cu balerini in picioare. Parul lung castaniu , dulce ii flutura pe umeri...parfumata discret...
Cum putea sa fie ceva atat de cumplit in viata acestui copil?Am urcat in masina si in 20 de minute am ajuns la clinica... Curat, frumos ...dar nicio icoana nicaieri...Icoanele pot fi in noi, in inimile noastre! Am scos-o pe Maica Domnului ! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu , miluieste-ne pe noi!
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-o pe Ruxandra-Maria!
Am intrat in cabinetul domnului doctor hotarata sa ma controlez. Stiti ca mamale nu plang! Si nu mie imi era cel mai greu, ci fiicei mele! Viata mea ii apartine ei decat am zamislit-o. Si eu i-o dau atat cat mai e! Hotarata eram sa ma mut la picioarele ei si sa o ajut! Ce mai imi trebuie mie? Vand casa...ma mult intr-un cort... sau intr-o cutie de carton in parc...Daca Dumnezeu vrea sa o faca bine si acestea sunt platile, eu le fac...
Un doctor in varsta , sobru, tacut fara a fi insa distant... Fa, Doamne sa fie omul Tau!Si ne miluieste!
Si doctorul acela s-a albit vazand diagnosticul scris pe analize facute intr-un mare spital... Asistenta si-a muscat buzele si m-a privit siderata...
Dar... domnul doctor a vrut sa o consulte!
Si in cateva minute...diagnosticul cumplit a fost spulberat!Fata e perfect sanatoasa, asa cum eu spusesem ca stiu ca Dumnezeu a facut-o!
O mica interventie si domnul doctor ii zambea larg , fericit!
-E cea mai scurta operatie din viata mea si cea mai de succes!
Si eu cu lacrimi radeam langa ei! Si fata frumoasa care e fata mea, radea recastigandu-si viata! 
-Din iad ne-ati scos!
Omul lui Dumnezeu! Pentru ca Dumnezeu il adusese in calea noastra cand a trebuit! Sa se vada in asta , asa cum mi-a spus intr-un vis, puterea si iubirea lui Iisus Hristos Mantuitorul.
Am trimis mesaje tutoror! Si preotii imi raspundeau "Multumiti mult Maicii Domnului si faceti o slujba de multumire la biserica pentru acesta binefacere"
Sigur, Maicutei Sfinte, pe care niciodata nu am simtit-o atat de aproape ! Si lui Dumnezeu care ne-a auzit!
1. Lauda-Te-voi, Doamne, cu toata inima mea, ca ai auzit cuvantele gurii mele, si inaintea ingerilor iti voi canta.
2. Inchina-ma-voi in locasul Tau cel sfant si voi lauda numele Tau, pentru mila Ta si adevarul Tau ; ca ai marit peste tot numele cel sfant al Tau.
3. In orice zi Te voi chema, degrab ma auzi !(Psalmul 137)



miercuri, 9 iulie 2014

Pelerinaj la Constantinopol - Catedrala Sfanta Sofia partea a III a



Catedrala Sfanta Sofia .
Nimic nu te poate pregati pentru intalnirea cu ea.
Este locașul cel mai impresionant și venerabil al crestinismului ortodox si al crestinismului în general. Edificiul a fost deschizător de drumuri în arhitectura și ornamentația creștină arhaică, iar prin dimensiunile și decorația de excepție a avut menirea să transmită timpului său și posterității puterea Imperiului Roman de Răsărit și a împăratului său preacredincios.
 Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în acea parte de lume unde el s-a născut, un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol.Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.N, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis.
Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.N, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopol-ului. În anul 404 e.N, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.N, împăratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.N, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare).



După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda acelora au lucrat au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt.

După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.N, Justinian a putut exclama: Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să-mi săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon, te-am învins! După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.N, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.



În anul 859 biserica a suferit un puternic incediu distrugător, iar sub domnia împăratului Vasile I-ul, un alt cutremur a prăvălit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869. Reparația s-a executat rapid, în anul următor, 870, deoarece imperiul era într-o perioadă de înflorire.


Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricăciuni încât s-a pus problema închiderii ei definitive. Restaurarea a durat până în anul 994, revenind arhitectului Tridates.


În fatidicul an 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creștini apuseni participanți la Cruciada a patra. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane prețioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, de cruci încrustate și ele cu pietre prețioase și de alte relicve rare.


Între anii 1204-1261, ocupanții apuseni ai Constantinopol-ului au transformat Sfânta Sofia în catedrală catolică, dar după izgonirea lor, împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurant biserica și i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în anul 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologul a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est și sud-vest.


Cutremurul din 1348 a provocat o nouă prăbușire a părții de răsărit a cupolei, iar restaurarea s-a putut realiza numai prin colectă publică, deoarece imperiul intrase deja în declinul abrupt al destrămării. Toate relatările din sec. al XV-lea, cu câteva decenii înaintea prăbușirii Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de întreținere jalnică a bisericii, în concordanță cu decăderea generală.


În primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mozaic și frescă, dar la începutul sec al XVI-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete în cele patru colțuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a înălțat fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimele două au revenit lui Selim al II-lea, în sec. al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai valoros, Sinan. În anul 1573, tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a mai construit în interior Loja sultanului, iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea 1577. Cu timpul, în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcții mărunte cu destinații diverse: o fântână de purificare, un orologiu, o medresă (școală coranică) și mausolee.


Spațiul imens din nava centrală stupefiază și nu poate fi cuprins dintr-o singură privire. Centrul cupolei se înalță la 55,60 metri (echivalentul unui bloc modern cu 15 etaje), având un diametru la bază de 31,36 metri (echivalentul unui bloc modern cu 9 etaje, așezat de-a latul). Cupola parcă plutește pe cele 40 de ferestre care o înconjoară la bază. Ea pare a pluti, a se înălța, purtată de lumina ferestrelor ce-i înconjoară baza.
 Spațiile de la parter erau rezervate bărbaților, iar cele de la galeriile etajului erau destinate femeilor.
 Spațiul central al bisericii, cel mai luminat, era destinat clericilor și este mărginit pe două nivele de șiruri grațioase de coloane.
 La dreapta și la stânga navei centrale, la parter, se aliniază câte un rând de coloane din granit, aduse de la Efes. Nișele circulare de la colțurile spațiului central posedă opt coloane de porfir provenite de la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine composite, ornate cu frunze de acant. Monogramele cuplului imperial, Justinian și Theodora sunt gravate pe fața și spatele capitelurilor. În total, biserica posedă 107 coloane, din care 40 la parter și 67 la etaj, la galerii. Cele mai înalte coloane de la parter măsoară 20 de metri înălțime, au un diametru de aproape 1,5 metri și o greutate de circa 7 tone. Galeriile de la etaj s-au construit deasupra navelor laterale și deasupra nartexurilor, având un plan de potcoavă cu unghiuri drepte, potcoavă deschisă spre altar. Accesul de la parter spre etaj se făcea pe la capetele nartexului interior, urmând niște serpentine largi, pavate cu cu piatră bolovănoasă, serpentine asemănătoare unei scări încolăcite, dar fără trepte. Acele căi se numeau kihlias. Cea din sud a dispărut cu ocazia lucrărilor pentru un minaret.


Galeria centrală, poziționată în fața altarului, adică partea vestică a potcoavei galeriilor, era destinată numai împărătesei și suitei sale. Partea nordică a galeriei, a potcoavei, era destinată ca ginaeceum sau matroneum, fiind destinată numai femeilor care asistau la slujbe. Cea mai atractivă este galeria sudică la care se ajunge după ce se trece printr-o deschidere a unui perete subțire de marmură. Acel perete a fost adăugat mai târziu pentru a delimita Sala conciliilor, iar deschiderea a primit numele de „Poarta Paradisului și a Infernului”.


Întregul perimetru al spațiului central, până la galerii, și nartexul interior, până la bolțile cu mosaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Marmura albă a provenit din insula Proconessos din Marea Marmara, cea cu nuanțe verzi din insula Eubeea și din Munții Tayget, de lângă Sparta, cea cu nuanțe roz de la Synada, din Asia Mică, cea cu nuanțe de galben și roșu închis din Africa.

Placile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor așezate simetric. În navele laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porții imperiale. Gravurile reprezintă delfini stilizați și Tridentul zeuluiPoseidon, simboluri emblematice ale Imperiului Roman de Răsărit. În diverse puncte ale bisericii s-au păstrat mozaicuri splendide cu vârstă milenară. 


Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al VI-lea e.N, cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu.


La capătul de sud al nartexului interior, printr-o poartă amplă, se ajunge într-un vestibul spațios și de acolo în exterior. Se numește vestibulul războinicilor. În sec. al X-lea acest vestibul era folosit drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a împăratului numită Horologion, încăpere în care împăratul își schimba ținuta pentru slujbe. În acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele încăperii. 
Exista si unele lucruri considerate "curiozitati"
Una dintre curiozități o reprezintă coloana de marmură cu secțiune pătrată, plasată în extremitatea de sud-est, în spațiul central. Pe ea există o amprentă de palmă care a intrat în legendele creștine și turcești deopotrivă. Blocul de marmură cu amprenta palmei a fost adăugat mai târziu la baza coloanei, fiind adus de la biserica Theodokos (localitatea Ayvansaray, Asia Mică). Amprenta este atribuită Sfintei Fecioare, care, fiind prigonită de evrei, s-a refugiat în Asia Mică, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, în jurul anului 60 e.N. Legenda leagă urma acelei palme pe piatră de trecerea Sfintei Fecioare prin ținutul acelei biserici.


O altă curiozitate este reprezentată de o altă coloană cu secțiune pătrată, plasată în nava de sud, în apropiere de o poartă dinspre nartexul interior. În partea inferioară a acelei coloane există o gaură cu diametrul puțin mai mare decât degetul gros al mâinii. Este cunoscută drept Coloana care transpiră și este considerată miraculoasă pentru vindecarea bolilor de ochi. Cel interesat de vindecare trebuie să introducă degetul mare în gaură și să facă o rotire a palmei în jurul găurii, pentru a culege transpirația pietrei.

 Citisem toate aceste lucruri despre Sfanta Sofia. Dar nimic nu m-a pregatit pentru intalnirea cu acesta mare catedrala.
Am intrat in ea nestiind ca voi gasi acolo o rana!
Atata frumusete in lacrimi!
Este cumplit sa vezi chipul lui Iisus Hristos acoperit de oameni 
cu straturi de ciment,
 doar  pentru ca  ei, nu-l recunosc ca fiind Fiul Lui Dumnezeu!
 Am simtit ca sunt la radacina crucii pe care Iisus a fost rastignit si spectator inlacrimat al rastignirii. Daca as fi putut, as fi urcat pe ziduri sa sterg, oh, Doamne, daca as fi avut mahrama Veronicai, sa sterg, sa mangai , sa cer iertare!
Am privit si am plans! M-am separat de grupul meu si am urcat pe scari...m-am pierdut in multime  si am plans. Am ingenunchiat si m-am rugat pentru ei:
-Doamne, nu le socoti lor pacatul acestea!(Faptele Apostolilor cap7/60)
O doamna draguta din Constanta s-a apropiat de mine si m-a mangaiat pe maini si eu plangeam...

-"L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus ''(Evanghelia dupa Ioan)






La parter, deasupra Porții imperiale se găsește un tablou valoros reprezentând pe Iisus Hristos așezat pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului și ținând în mâna stângă o carte deschisă ce poartă scris: pace vouă, eu sunt lumina lumii. În partea stâga jos se prosternează împăratul Leon al VI-lea Filozoful cerând îndurare pentru greșala celor patru căsătorii ale sale. De o parte și de alta, în medalioane este reprezentată Fecioara și Arhanghelul Gabriel.







Privind in sus, din acest loc,in absida, se poate vedea un minunat mozaic ce o infatiseaza pe Fecioara Maria cu Pruncul. In partea dreapta se vede inca Arhanghelul Gavriil, partial avariat. Gavriil, aflat in partea dreapta, trebuia sa corespunda Arhanghelului Mihail, aflat in partea stanga, insa acesta din urma este aproape in intregime pierdut.
Sfanta Sofia - Aghia Sophia din Constantinopol

Cupola centrala este o adevarata minune arhitectonica, atat prin marimea ei (diametrul de 31 de metri), cat si prin inaltimea la care e ridicata (54 de metri), datorita careia pare suspendata in vazduh. Uriasul dom este luminat de cele 40 ferestre aflate la baza ei.



Domul este sustinut de patru sectiuni triunghiulare de piatra care rezolva problema sprijinirii bazei sale rotunde pe o forma patrata. Fiecare dintre aceste triunghiuri care sprijina domul sunt impodobite cu cate un serafim. Greutatea domului se trasmite prin mijlocirea acestor triunghiuri celor patru coloane uriase situate in colturile absidelor. Datorita acestei tehnici arhitecturale, domul pare ca pluteste deasupra a patru arce uriase.
Sfanta Sofia - Aghia Sophia din Constantinopol









Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al VI-lea e.N, cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu.




Mozaicurile bizantine, de o frumusete impresionanta, sunt scoase la lumina treptat, pana acum vazand lumina doar cele din registrele superioare, la care se poate ajunge doar urcand imensele scari din biserica. Acest lucru se datoreaza repulsiei islamice fata de crestinism.

 Deasupra porții dinspre nartexul interior, privind din interiorul vestibulului, se află un mozaic reprezentativ. Este vorba de imaginea Sfintei Fecioare cu Pruncul așezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă macheta orașului, iar la stânga Iustinian I-ul îi oferă macheta bisericii Sfânta Sofia.





Cea mai frumoasa , mai cutremuratoare icoana: Deisis.Nu am stiut ce inseamna mozaic bizantin pana nu am vazut aici si la Chora. Ceea ce facem noi acum e ca un gablont urat langa o bijuterie adevarata!

Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figure umane din arta bizantină, dar și acoperiri cu mozaic pe bolte și arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului nefericit Alexios, fiul celor doi,



Am plans si m-am rugat pentru ei...desi imi sunau in minte cuvintele regelui David...

1. La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion.
2. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre.
3. Ca acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut noua cantare, zicand: “Cantati-ne noua din cantarile Sionului!”
4. Cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain?
5. De te voi uita, Ierusalime, uitata sa fie dreapta mea!
6. Sa se lipeasca limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune inainte Ierusalimul, ca inceput al bucuriei mele.
7. Adu-ti aminte, Doamne, de fiii lui Edom, in ziua daramarii Ierusalimului, cand ziceau: “Stricati-l, stricati-l pana la temeliile lui!”
8. Fiica Babilonului, ticaloasa! Fericit este cel ce-ti va rasplati tie fapta ta pe care ai facut-o noua.
9. Fericit este cel ce va apuca si va lovi pruncii tai de piatra.(Psalmul 136)


In prigoana si-n amaraciune m-am simtit...precum poporul israel...fara tara...


Am stat mai mult aici , la Deisis. Si paznicul care era pus exact acolo  s-a apropiat furios de mine si m-a smucit de mana, nu cumva sa ingenunchez! 
Este un muzeu! Astazi, pentru multi, inclusiv pentru el, Sfanta Sofia este un muzeu!Un muzeu ca si Luvru! Si daca la Luvru as vrea sa ingenunchez la...Gioconda,nimeni nu mi-ar zice nimic!
Dar la Sfanta Sopfia e interzis sa ingenunchezi la Iisus Hristos!
Dupa cateva minunte, regretand gestul mi-a spus ca sunt camere de luat vederi si ii pot face probleme. Ca nu are nimic cu mine!Sigur, am inteles! Nu cu mine are ceva, ci cu Iisus Hristos, El este cel inca prigonit!







Nu stiu daca ma voi mai intoarce candva.Imi doresc, desigur imi doresc. Dar mai mult decat asta imi doresc un timp in care Sfanta Sofia sa fie un loc in care sa se slujeasca Sfanta Liturghie!

Cand am iesit in curte ploua...ne-am refugiat sub o copertina la un magazin... unii din grup au cumparat suveniruri, altii au baut cafea...si cand ploaia s-a oprit am plecat spre biserica Cisterna



Biserica Cisterna...Bazilica Cisterna ("Palatul Scufundat" sau "Cisterna Scufundata"), este cea mai mare dintre cele cateva sute de cisterne antice care se afla sub orasul Istanbul (fostul Constantinopol), in Turcia. Cisterna, situata la 150 metri sud-vest de Hagia Sophia pe peninsula istorica Sarayburnu, a fost construita in secolul VI, in timpul domniei imparatului bizantin Iustinian I. Acest rezervor subteran imens, care acopera o suprafata de 9800 de metri patrati, are o lungime de 140 metri si o latime de 70 metri. Boltile, facute din caramida, sunt sustinute de 336 de coloane din marmura cu o inaltime de 9 metri si o dispunere pe 12 randuri. Fiecare rand consta din 28 de coloane asezate la o distanta de 4.90 metri.






Era atat de cald si  atat de obosita eram! Prea batrana sunt uneori pentru astfel de trairi, pentru ca nu drumul ma distruge ci... gandul, inima...
-Sa mergem si la Obelisc-ne-a provocat doamna Jeni
-Eu numai merg! am zis
-Nu?
Doamna Jeni ma privea nevenindu-i sa creada. Si  ca ea a fost! Mi-am tras  picioarele si m-am dus.
Obeliscul egiptean adus din valea Nilului de împăratul Theodosius al II-lea (379-395 e.N), ultimul care a stăpânit pentru scurt timp întregul Imperiu Roman, după ce stăpânise mult timp numai partea lui răsăriteană.. Obeliscul ce străjuie azi în Hipodrom, a trebuit să aștepte zeci de ani pentru a trece marea la Constantinopol, în anul 390 e.N, an în care și-a luat locul pe Spina. Este o lucrare splendid lucrată, un monolit din granit roz de Syena. Partea de jos îi lipsește, astfel că acum are numai înălțimea de 19,6 metri, sau 25,6 metri împreună cu piedestalul, sau soclul cel nou. Se sprijină pe patru cuburi de bronz cu latura de 0,45 metri, interpuse între el și soclul de marmură. Obeliscul este inscripționat pe cele patru fețe cu hieroglife care celebrează victoriile faraonului pe malurile Eufratului, către anul 1450 e.A.