marți, 12 decembrie 2023

Sfantul inimii mele

 Am inima bolnava! Plina de rani din care curge tristete si lacrimi...Stiu ca e bolnava si oricat"tratament"fac pentru vindecare, ranile ei raman la fel de dureroase...In vara, doamna doctor care imi supravegheaza inima, mi-a zis" Boala totusi avanseaza" iar duhovnicul imi striga si-n spovedanie, dar mai ales in public, ca boala mea sufletasca avanseaza...Si fizic dar si moral,inima mea este bolnava!Poarta rani adanci in ea si oriunde as pune piciorul meu sau ochiii trupeste, chiar si Everestul de-l privesc, ranile nu se vindeca, nu se cicatrizeaza si stiu ca voi muri intr-o zi de boala aceasta, a rautatii... 

Dar inima mea, asa rupta si urata, iubeste ! Si iubirea aceasta e cea care impinge timpul vietii mele ca pe un orologiu care anunta mereu sarbatori care trebuiesc traite...Azi...sfantul Spiridon! Sfantul inimii mele, pentru ca e primul sfant care m-a cunoscut. Nu i-a pasat ca eu nu-l cunosteam! Nu a avut importanta ca nu i-am sarutat icoana in ziua praznuirii lui, acum 16 ani! Eu ingenunchiasem la icoana Maicii Domnului si acolo o trasesem si pe Ruxandra sa ne rugam impreuna! Grig era in mijlocul bisericii asezat in sicriu, in jurul lui erau cativa oameni si nu intelegeam ce cauta asa de dimineata la inmormantarea lui care era anuntata pentru pranz...Dupa multe luni am aflat ca oamenii acestia nu venisera la inmormantare, ci la sarbatoarea sfantului Spiridon care era praznuit atunci.Dar nu stiam ce mare privilegiu avea dragul meu! Privilegiu de a fi prohodit in ziua praznuirii unui sfant atat de bland si de grabnic ajutator... Oare cum m-o fi privit si cat mila o fi avut de mine si Grig si de  copiii nostri, biete oite ratacite in biserica, si dintre noi,el, dragul meu, fara sa poata sa se ajute singur cu ceva? Proloagele spun ca sfantii nu au nevoie de rugaciunile noastre ca sa ne ajute,pentru ca lucrarea lui Dumnezeu cu noi se face si prin mijlocirea lor. " Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei."(psalmul 15)

Nu stiu cand l-am cunoscut si eu, dar am sentimentul ca eu, inati cu Maica Domnului si cu sfantul Spiridon am plans pentru Grig!Si dupa cativa ani, cand Georgiana s-a imbolnavit, tot la sfantul Spiridon am plans si m-am rugat. Se pregatea de operatia din care nu stiam daca va iesi vie si in noaptea dinainte de operatie l-am visat pe sfant spunandu-mi ca va mai trai 8 ani! Si exact atat a trait: 8 ani din ziua operatiei- 2 iulie 2013 -2 iulie 2021...iar judecata ei la 40 de zile, socotiti voi si veti vedea ca a fost exact pe 11 august, praznuirea de vara a sfantului Spiridon!

Cum sa nu-l iubesti, daca el, asa un mare ierarh si un atat de smerit arhiereu purtand pe cap o mitra din papura,te striga pe nume si iti este tot ce iti trebuie ca sa traiesti chiar si asa cu inima ranita, nadajduind in Inviere! 

Cativa ani am fost in Corfu la praznuirea sfantului in decembrie. Totdeaua, dar totdeauna am ramas in biserica langa sfant de seara pana ziua urmatoare dupa liturghie. Anul acesta insa programul nu mi-a mai permis sa merg si trupul meu deja obosit dupa calatorii indepartate in lume , nu m-a tinut sa pot pleca. Si stiu ca sfantul stie si in bunatatea lui nu se supara, ci ma viziteaza el si ma binecuvinteaza cu dragoste care nu tine seama de pacatele mele... Si cred ca in ziua judecatii mele, sfantul Spiridon ma va privi cu mila si va mijloci si pentru mine ca si pentru toti ai mei!Pentru ca numai la ei , la sfinti, ei fiind dupa modelul suprem al lui Iisus Hristos,cunoastem cu adevarat dragostea, compasiunea, iertarea,toleranta, mila, nejudecata si neosandirea ... Imi amintesc din tineretea mea niste versuri din  Romeo și julieta de Shakespeare

"Răsplata mea e infinită precum marea;

La fel de adâncă îmi este și dragostea; cu cât îți ofer mai mult,

Cu atât am mai mult, căci amândouă sunt infinite.”

si asta cred, ca ei iubind sporesc in iubire si chiar mai mult, Iubire sunt! 







 


joi, 7 decembrie 2023

Ganduri de sfantul Nicolae

 Aproape a trecut ziua! Dar niciodata nu se sfarseste timpul de multumire pentru ceea ce ai! Si eu, slava lui Dumnezeu, am destule!  Sunt unul din cei mai bogati oameni ai planetei: am trupul aproape intreg, am copii si nepoti, am o sora si rude, am prieteni si am cateva incaperi, unele risipite prin lume, in care imi pot pleca capul pentru odihna. Si am ceasul acesta de tihna ...Aproape s-a dus anul acesta si eu nu mai numar anii decat dupa varsta nepotilor mei si dupa timpul trecut de la moartea lui Grig si de la moartea mamei ... In mod ciudat nu stiu exact cat a trecut de la moartea a doua persoane: sora mea, Georgiana si prietena mea, Ina! E singurul timp pe care mintal nu pot sa-l accept si singurele amintiri pe care Cineva mi le sterge uneori, ca si cand o guma freaca amintirea plecarii lor...De foarte multe ori vreau sa le spun cate ceva, sau in multimi de oameni, mi se pare ca recunosc palaria Inei, ca aud rasul ei plin de clopotei zglobii si bucuria revederii imi misca sufletul. Dar nu-i asa!Si brusc si cu durere imi amintesc ca si ele  sunt plecate in Tara in care vietuiesc numai ingerii.

Dar eu nu sunt singura pe deplin! Pentru ca nimeni nu-mi poate lua, dar nici nu-mi poate da, timpul petrecut cu ele...

Sfantul Nicolae e sfantul care e cel mai generos si cel mai discret dintre toti sfintii grabnic ajutatori...Nici nu stii cand  sufletul tau ca niste ghetute scofarcite, se umple cu daruri pe care sfantul Nicolae le strecoara tainic...Asa simt eu !Si asta ma incurajeaza sa traiesc cum pot, intr-o zi in care afara e inorat si o vreme ploioasa...si eu as plange pentru toate amintirile darurilor pe care sfantul Nicolae le-a pus de a lungul vietii mele in ghetele mele...atat de bun...atat de tainic...atat de iubitor...Fara siguranta dragostei sfintilor, eu nu as putea trai! Poate inima mea ar inceta sa bata, dimineata pulsul meu era 48...dar de pe toti peretii  camerelor casei mele, sfintii priveau spre chipul meu...iar eu chiar imi doresc ca trecerea mea spre Tara in care vietuiesc ingeri, sa fie atunci cand Dumnezeu stie ca trebuie si nu atunci cand oamenii arunca cu laturi in chipul meu si cred si zic ca sunt cadouri duhovnicesti. Duhovniceste este sa-l vezi pe celalalt mai bun decat tine si sa-l cinstesti ca fiind in el pecetea Duhului Sfant si Chipul frumos al lui Dumnezeu.Dar de la a sti un lucri, a-l aplica si a-l trai, este o diferenta uneori prea mare ...Lupta cea mare luptam clipa de clipa...pana la Judecata vom fi panditi si incercati!

Da, simt o mare tristete, dar si simt ca pentru a nu ma ineca in oceanul tristetii, singura solutie este sa inot...sa lupt sa supravietuiesc chiar si atunci cand nu gasesc motivul luptei. Priveam dimineata,in biserica, icoana Maicii Domnului si as fi plans pentru scuipatul lumii pe reverul hainei mele, dar mi-a fost teama ca Maica Domnului mi-ar fi auzit plansul si oamenii aceia ar fi primit mustrarea Ei si nu am vrut asta, implinind iubirea vrajmasilor si nu am mai plans.Mi-am inghitit tristetea  si lacrimile si am plecat capul ... In mai putin de 10 minute, cand liturghia s-a sfarsit, Ioana mi-a daruit o carte venita de la Essex scrisa de arhimandritul Zaharia Zaharov "Fecioara Maria,Maica lui Dumnezeu si Maica Vietii"...cadoul meu de la Maica Domnului si de la Sfantul Nicolae, singurul cadou primit anul acesta!Si ghetele scofalcite ale sufletului meu, s-au umplut de bucurie...bucuria cea mare!