vineri, 30 septembrie 2016

Timpul...

Maine ar fi implinit 59 de ani.
L-am cunoscut cand avea 26 de ani!
Era o zi ca azi... cu soare de toamna, cu via aproape coapta pe ramuri cu frunze ruginii...Nu, inca nu era vremea de adunat, era inca timp de coacere, de implinire...Asa...in zile de inceput de septembrie ne-am  cunoscut, atunci vazandu-ne prima oara  si la doua zile dupa ce ne-am vazut, nu ne-am mai despartit niciodata.
Ne-am casatorit, am facut impreuna doi copii, am avut doua case , doua masini, un caine, o pisica...
Acum aproape noua ani a murit intr-o clipa, fara sa fie bolnav.Dar, desi a "murit", desi in primul rand al cimitirului, pe o placa alba e scris numele lui, desi am in sertar un certificat pe care scrie ca el a murit,adidasii lui sunt inca in dulap ca si mare parte din haine, iar el e ca si cand niciodata nu s-a departat de langa mine...doar ca nu mai este in fata mea! Nu-i mai vada ochii senini si  mustata cazuta peste buzele subtiri care zambeau ingaduitor, dar il simt in inima mea  dar si asezat in spatele meu, pe trupul meu...cu toata greutatea...cu toata greutatea...
Si eu il car ... eu il duc peste tot, in toate orasele lumii, in toate bisericile ortodoxe deschise, langa toate icoanele Maicii Domnului si Sfantului Gheorghe, langa altar, langa masa de proscomidie , langa orice cruce...si nu pentru greutatea mea plang ci pentru pacatele lui nespovedite, pentru venele lui goale de Hristos, pentru ca ...pentru ca...pentru ca...
Si doar nadejdea ma tine inca in picioare, inca pe drumuri, doar nadejdea in mila lui Dumnezeu, in milostivirea lui...
Si sunt ani multi decand la Odessa, Odessa mea draga, parintele Antonie mi-a spus:
-Chiar daca te superi, eu iti spun adevarul!
Si l-am aflat si l-am primit, dar mai mare decat adevarul acesta exista Adevarul si El este Iubire si Milostivire...
Si dau slava lui Dumnezeu ca inca traiesc, inca fac coliva, inca adun colaci, inca fac pachete si pun din putinul sau multul meu , ceva pe mese poate goale , ca Dumnezeu sa  primeasca ca jertfa pentru sufletul lui...
Si ma gandesc, poate pentru prima data in acesti aproape 9 ani, ca daca ar fi sa schimb ceva din ceea am trait dupa moarte lui , nu as schimba nimic anuland ce am facut, ba mai mult as face , daca as putea, daca as putea...


Şi dacă vînturi s-ar trezi
În lunci mereu,
În lunci mereu,
O, cum atunci te-aş încălzi
La pieptul meu,
La pieptul meu!

Şi dacă vremuri de urgii
S-ar înteţi,
S-ar înteţi,
Alăturea de-ar fi să-mi fii,
Nu le-aş simţi!
Nu le-aş simţi!

De m-ar zvîrli ursita rea
într-un abis,
într-un abis,
Cu tine hăul mi-ar părea
Un paradis,
Un paradis!

Pămîntul de mi-ar fi întreg
Adus în dar,
Adus în dar,
Din toate-aş şti să te aleg
Pe tine doar,
Pe tine doar!


Robert Burns (poet scotian care a trait cu doua sute de ani inaintea noastra)– Si daca…


miercuri, 28 septembrie 2016

Israel 2016- ultima partea



Israel 2016 Impreuna cu Agentia de pelerinaj Sfantul Spiridon


... am spus ca era cald, era undeva dupa amiaza,  pe la ceasul al IX lea, cand am ajuns la Asezamantul romanesc de la Ierihon...

Am sunat la poarta mult, dincolo de ziduri era o tacere adanca...la poarta langa noi incepusera sa se adune arabi cu cutii de smochine in mana:
-Doua la 10 euro! Doua la 10 dolari!
Si noi sunam la soneria de la poarta inalta a asezamantului si asteptand sa deschida analizam amarati preturile, in magazin gasisem acelasi smochine , o cutie 10 dolari!Si ne-am amintit-o pe Carmen sfatuindu-ne sa cumparam de la vanzatorii ambulanti, care sunt corecti si saraci...pentru ca trebuiesc ajutati si ei!
Eu nu cumparasem smochine ... si eram mai atrasa de linistea din curte:
-Doamne, ajuta-ne sa intram pe pamant romanesc!
 si nu pentru mine... sau poate pentru mine ...poarta s-a deschis si dincolo de ea ...am gasit ...Bujoreniu meu drag, oaza mea de iubire si liniste...
 Parintele Hristofor!







paraclisul...







A fost impresionanta intalnirea cu acest spatiu romanesc, cu maicutele care se ocupa de acest asezamant si care la plecare ne-au intors din drum si ne-au impartit coliva, iar noi i-am dat si lui Mohamed , soferului nostru care ne-a dus sase zile peste tot...
Si iarasi...intrebari si raspunsuri...taine...taine...si ochii mei in lacrimi si capul meu  cu par alb in mainile unui preot purtand in inima iubirea lui Hristos si ...cuvintele" Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa fie voia Lui!"



Si am mers la dudul lui Zaheu...

Trunchiul acestui copac biblic, astazi complet uscat, se pastreaza in curtea Bisericii Ortodoxe Sfantul Prooroc Elisei, din Ierihon. Tulpina sicomorului in care s-a urcat Zaheu vamesul, pentru a-L vedea pe Hristos, se pastreaza astazi intr-o constructie improvizata, spre a-l pazi de intemperiile vremii si de pelerini.



"Si intrand, trecea prin Ierihon. Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca.

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit. Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut" (Luca 19, 1-10).





Apoi am plecat spre Marea Moarta
Si ne-am odihnit un pic... unii mai sportivi intrand in apa, altii band un suc sau o cafea la o terasa. Timp de relaxare pentru ca oricat de rigizi am fi intr-un pelerinaj, avem nevoie si de momente in care sa putem sa ascultam, nu numai sa ne rugam !
 Si seara cand am ajuns la restaurant, mama parintelui Filip a avut o surpriza... tortul acesta era pregatit pentru ziua doamnei!




Doamna s-a emotinat ... noi insa ne-am simtit foarte bine cantandu-i La multi ani, sarutand-o si ...mancand tort!

Ultima zi!
rugaciunile de dimineata pe balcon privind soarele rasarind in departare si ascultand copotul bisericii din apropiere


ultima privire a camerei in care am trait o saptamana...perdeaua a ramas fluturand ca si cand ma mai cheama...
si noi am plecat iar la Sfantul Mormant





Si am intrat iar...
si am murit si am inviat ...
si am pus iar capul pe placa ungerii mustind de mir...

si...

si am plecat... Dumnezeu sa ma aduca inapoi...daca asta imi este de folos spre mantuire...
"De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele."
si am trecut iar pe acelasi strazi ...Ierusalimul e si casa noastra , inceputul bucurie noastre...

copiii se intorceau de la scoala, pe aragaze oalele cu mancare erau calde pentru ei...aici este Acasa, pentru ca aici a fost si este Domnul !





si gata, stergeti ochii si priveste Jaffa!


Intrarea în biserica se face dintr-o ulicioară îngustă , păstrată în forma ei originală de sute de ani, numită "Nativ Hamazlot"  adică "Poteca noroacelor"




La intrare în locaș, stă o poartă masivă de fier cu inscripțiile bisericești ortodoxe, vopsită în albastru după obiceiul grecesc. O superstiție grecească spune că dacă vine Satana și vede poarta albastră, crede că e cerul și fuge. Deasupra porții se poate vedea o placă de marmură cu inscripția "Biserica greco-ortodoxă", în limba franceză, ebraică și arabă..


Istoric Biserica datează de 475 de ani și este proprietatea Patriarhiei Grecești


Interiorul biserici este pictat în culori vii și plăcute cu scene biblice și cu sfinți ortodocși. Inscripțiile sunt în greacă veche, deși  slujbele se fac în greacă, arabă și română. Părintele Gherasim ține în fiecare zi slujba în limba română și sunt multe grupuri de turisti care viziteaza biserica






Părintele Gherasim, preot român transferat la patriarhia greacă, mentine spiritul românesc în această biserică, plin de entuziasm...

                   Ne-a primit cu bucurie, ne-a tinut o cateheza  si  apoi ne-a ospatat dupa puteri, iar noi am profitat din plin... ceai, apa rece......cafea...
Si am coborat apoi la mare...Marea Mediterana asa cum o vedeam de sus de la manastire                  










M-am bucurat de mare si mi-o doream... Dumnezeu mi-a daruit pana si acest lucru... Imi doream ca in luna septembrie sa ma retrag undeva in ascuns pe o plaja...Sa ascult marea, sa o simt... sa merg pe nisip cu talpile goale... Mi-am amintit-o pe Lacramioara , pe Elena , pe Mariana, prietenele mele cu care mergeam la mare, pe Marcela ducandu-ma cu barca in larg... pe Grig chinuindu-se sa ma tina s a fac pluta si pe copii cu colacele la mijlocul corpurilor lor bronzate , slabanoage...
Mi L-am amintit pe Iisus cand carturarii si fariseii i-au adus femeia prinsa in adulter si i-au spus ca dupa legea lui Moise trebuie ucisa cu pietre,si  l-au intrebat  El ce zice... si Iisus  ...scriind pe pamant cu degetul le-a zis ''Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei" si a continuat sa scrie...iar ei, mustrati de cuget au plecat unul cate unul... si a ramas femeia  si Iisus i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici Eu. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti!(Evanghelia dupa Ioan cap 8).
 Mi-am amintit cum am pornit in acest pelerinaj , necunoscandu-ne decat in grupuri mici, doi-trei si aceste sase zile in Tara Sfanta ne-au schimbat ... cum ne priveam poate cu nemultumire, ca unii stau mai in fata in microbuz dupa cum se urcasera prima data , iar altii in spate, un pic inghesuiti si sfarsisem prin a ne muta cei din fata in spate ca toti sa fim multumiti... cum unii stiau tot despre aceste locuri si altii nimic, dar cei care stiau ii lasau pe cei care erau incepatori sa se inchine primii, cum pornisem... cu pantaloni trei sferturi si sfarsisem cu fuste lungi... cum fata cea mai tanara din grup alerga la coloana biciuirii sa  mai auda odata... cum Mahomed, soferul nostru, desi nu stia limba romana sfarsise prin a ne  indragi si in una din ultimile seri  dusese un grup in oras si le daduse prajituri la o cofetarie...  toate acestea arantand  schimbarea Fetelor noastre, urcarea Taborului duhovnicesc, nici unul nu mai era ca la venire , cu totii eram mai iubitori , mai iertatori...
Acestea mi le-am amintit aici! Acesta evanghelie a iubirii si  a neosandirii ...Si am simtit cata mila a facut Dumnezeu cu noi... cu fiecare dintre noi...
Si  dupa atat plans si atat rugaciune,am citit pe nisipul spalat de mare, cuvintele Domnului " Nu te osandesc nici Eu. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti!"