Uneori ma gandesc ca Dumnezeu, pentru multimea pacatelor mele si pentru ca aici, in acesta viata trebuie sa platesc pentru ele, imi cere ceea ce pare a fi uneori prea mult.
Traiesc zilele aceste intr-o continua regandire a trecutului, a acelor lucruri care au umplut 23 de ani si paralel cu asta: renovez apartamentul, fac cumparaturi pentru parastas, ma gandesc la cadoul pentu fiul si fiica mea, nora mea... Asa a fost randuit! Vineri il praznuim pe Sfantul Andrei. Sambata avem parastasul pentru socrul meu, Zaharia, 3 ani de la moartea lui si Grig, 5 ani de la moarte.
Pe baiatul nostru il cheama Dan- Andrei- Gabriel...
Cat de mare a fost fericirea noastra cand am stiut ca vom fi parinti! Eram tineri si am fi putut gandi ca ne pierdem libertatea, dar noi, ne doream sa ne pierdem acea libertate, noi ne doream sa impartim cu un copil toate acele lucruri minunate pe care le traiam...casa cea noua, camera mica pe care trebuia sa o mobilam pentru el, covorul care trebuia sa umple toata casa ca el sa merga linistit de-a buselea, locul in care trebuia sa fie pus primul lui bradut...
Si ne-am pierdut libertatea! Pentru ca in momentul in care l-am stiut in lumea acesta, chiar daca nu l-am vazut multe ore (nasterea lui fiind cu multe probleme pentru amandoi), am stiut ca nu-mi mai apartin, ca voi fi in primul si primul rand mama lui. Am o fotografie superba, eu tanara, cu privirea obosita, dar stralucind, intr-un halat de catifea grena, tinandu-l in brate pe bebele nostru si Grig alaturi, imbracat bineinteles tot office. Avea 8 zile si-l chema pe vremea aceea Danut! Imi amintesc cum stateam in pat, obosita si epuizata de alaptatul copilului, iar Grig, tinandu-l in brate, il plimba in jurul mesei. Si el, tipa!
-Ce spui, taticule? Nu-ti place sa te plimb in sensul acesta?Hai si invers!
Si s-a intors cu el in sens invers! Si copilul a tacut brusc.
-Draga, ma priveste! -mi-a zis uluit.
Ei doi isi incepeau calatoria impreuna. Cand avea aproape o luna am decis ca numele de Danut nu i-se potriveste si l-am numit cu siguranta, Andrei!
Andrei a fost pentru Grig, baiatul pe care si l-a dorit. Frumos ca un copil- actor, sclipitor de inteligent, neastamparat pana la disperare, vorbaret pana la oboseala, curios pana la bataie!
Avea doar 9 luni cand Grig punea in dosul usilor niste opritori, astfel incat usile trantite de el sa nu mai loveasca peretele, iar Andrei de-a buselea il supraveghea si lupta sa scoata dopurile puse.
-Piticul lui tati!
Acesta era numele lui. Si Pupazoi!
Il lua cu el la stadion. Il scotea la plimbare. Ii citea seara. Il legana si ii canta "Podul de piatra s-a sfaramat/A venit apa si l-a luat/Vom face altul pe mal in jos/Altul mai mare si mai frumos"
Au facut poduri, castele de nisip.A u jucat fotbal impreuna. Au impartit o viata care i-a facut fericiti. Dumnezeu i-a daruit un copil primul in toate. A terminat primii 8 ani de scoala cu 10. A luat examentul de capacitate cu 9,87, a luat bacalaureatul cu 9,60, iar la Facultatea de automatica cu 10. A fost olimpic national la informatica si de acolo s-a intors cu mentiune. A participat la baraj pentru lotul balcanic de informatica. A fost premiat de oficialitatile locale, de primarul de municipiu pentru rezultate. Primul in toate, fara sa fie tocilar, fara sa dea totusi nimic la nivelul extraordinar al capacitatii lui.
I-am facut un baiat de care a fost mandru. Nu-l lauda niciodata, ca si cand totul era firesc, copilul nici nu avea nevoie de vorbele de lauda pentru ca stia cat de mult il iubeste si stia ca in sinea noastra am fi vrut si mai mult...
Si a fost 1 octombrie 2007. Aniversarea lui Grig. Ziua lui de nastere. 50 de ani. Ne-am adunat intai acasa la noi, am luat tot ce ne trebuia pentru o petrecere, inclusiv tortul si am mers la parintii lui Grig, pentru ca asa imi spusese ca vrea sa-si serbeze ziua cu ei si cu noi.
-Sa faci doar o ciorba de pasare cu taietei de casa! -i-a zis mamei lui. Aduc eu totul!
Si acolo, in curtea in care el s-a nascut, ne-am adunat pentru a-l sarbatori pe el si fratele lui, nascut pe 29 septembrie. Tatal lui, batran si aproape nevazator, era atat de fericit incat doar ca nu plutea. Si a venit momentul cadourilor. Erau frumos ambalate, cu mare grija...le-a desfacut emotionat. In cutie era pus deasupra biletul pentru un meci de fotbal al Rapidului cu nu stiu ce echipa internationala, si dedesupt era un telefon mobil de ultima generatie. Ochii i s-au umezit de emotie si a zis:
-Baiatul meu mi l-a luat, Andrei. Stiam ca am un telefon prost si urat, si puteam si eu sa-mi cumpar pentru ca am bani, dar eu nu am vrut nimic pentru mine, eu am vrut totul pentru voi!
A fost ceea ce minunat a definit modul in care el a stiut sa fie tata si sot in 23 de ani de viata. Am mers in spatele lui si l-am imbratisat, asa cum statea pe scaun. Ruxandra a ridicat aparatul de fotografiat si momentul a ramas nu numai in inima mea ci si pe hartia fotografica. Il am acum cand scriu in birou. In ochii nostrii se vad lacrimile bucuriei pentru ceea ce atat de perfect Dumnezeu ne daruise.
Aceea avea sa fie ultima lui aniversare. Il sarbatorim acum singuri si am aflat greu, cu durere, ceea ce trebuie sa-i uram "Un rai frumos, Grig!" Si parastasele sunt tot aniversari! Altfel, mai triste, cu lacrimi, dar cu atata iubire incat inima se strange dureros, dureros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu