vineri, 31 mai 2013

PASUL




Pasul absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Octavian Paler


Nu este noapte reala. E doar noaptea sufletului meu cautandu-te.Am adormit auzind ploaia cazand pe pervazul ferestrei noastre.Oare aveam pervazul cand tu ai plecat?M-am trezit in intunericul camerei.Dusmani imi muscau din picioare ...Sau poate nu erau dusmani, erau prieteni trezindu-ma pentru slujba de dimineata...Sfanta liturghie in care inca plang...


Un pas lipseste sa fim impreuna.Si parca acel pas il schitez spre tine, in sfanta si dumnezeiasca Liturghie. Uneori simt cum ceva ma atinge si desi poate fi un drac, imi spun ca e doar ingerul meu spunandu-mi sa fiu mai atenta.


Ar trebui sa plec spre Tribunal, azi e ziua in care colegii tai se strang acolo si imi este greu sa merg... De fiecare data privesc mereu printre ei, cautandu-te!Atat de aproape si nu pot sa te prind.Atat de aproape, unul de altul, imbratisati, striviti, in iadul din mine. In iadul acestei despartiri meritate, atat de profund meritate...


Curge intre noi acest rau al regretului de a nu fi fost in viata noastra un timp al apropierii de Dumnezeu, un timp al iubirii, in care iubirea sa fi fost prezenta impreuna acolo, despartiti tot de un pas, partea din mijloc a bisericii,cea care separa femeile de barbati...un timp in care tu sa fi stat la strana si sa fi cantat si pentru mine:


-Noi care pe heruvimi inchipuim...


Sa fi iesit dimineata purtand in palma anafura...zambind...multumind...sa fi facut acel pas, doar acel singur pas care ne despartea de Dumnezeu ...


Pot indrepta ceva? Pot eu, ramasa aici sa fac acel pas absent atatia zeci de ani si el sa stearga distanta pana la Dumnezeu si sa te aduca si pe tine alaturi? Nadajduiesc ca da...Ma simt asemenea talharului rastignit pe cruce privind spre Domnul, atat doar ca el era doar spectator, eu am fost insa intre cei care strigau Rastingneste-l...


Vindeca-ma, Doamne ca sunt neputincios! Numara-mi, Doamne ,pasii mei obosit spre tine si sterge cate un pacat pentru un pas...







joi, 30 mai 2013

Ganduri de dimineata.

Ieri am fost sa o vizitez pe mama, mama mea general.Va amintiti ? Orice intalnire cu mama e un moment de a-mi vedea exact locul in univers. Adica la usa, la colt!
In primul rand m-a certat ca i-am dus prea multe lucruri.Se uita in sacosi total nemultumita, desi ii cumparasem cele mai bune produse din piata:ciresele cele mai mari, capsunile cele mai coapte, rosii romanesti de Giurgiu(  pentru ca asa am fost sfatuita in piata sa cumpar desi,nu stiu de ce sunt asa bune!)castraveti,cartofi noi, medalioane de peste...nimic nu a parut ca o multumeste, nici macar vizita mea... Ma stie vesnic ocupata, vesnic pe fuga, timpul meu de 24 de ore neajungandu-mi pentru mare lucru si in grija ei de mama, ar fi preferat probabil sa-mi fi vazut de programul obisnuit... Si tot in grija ei de mama considera ca am cheltuit prea mult pentru ea. Of, Doamne fa sa-mi amintesc anii in care mama ne aseza la masa intai pe noi pe copii si ei nu-i era foame decat dupa ce noi terminam de mancat!Dar noi, doream totdeauna sa impartim cu ea fiecare dumicat. Niciodata o portocala nu se manca de unul singur, totdeauna se impartea in patru, noi fetele si mama, iar mamei nu-i "placea" niciodata si partea ei in final se impartea iar in trei... 
Am pregatit masa de seara, apoi am discutat pana tarziu despre neamurile mamei pe care eu nu le cunosc, dar care formeaza parte a universului mamei mele.Povesti...
-Cosmin(un stra- stranepot de verisor al mamei) ar fi trebui de mult sa termine Medicina iar nevasta lui Farmacia. Au stat 9 ani intr-un camin studentesc in Bucuresti cheltuind pensia bunicilor si salariile parintilor si acum se intorc acasa, cu faculatile abandonate, se pare ca el a facut o scoala postliceala, dar ea nu a facut nimic! Se intorc la tara la tatal lui Cosmin cu trei copii si unul in burta!
-Asta e! Macar a facut ceva!Ia auzi! 4 copii!-spun eu cu admiratie sincera.
-Sigur, scoala de copii! De aceea au plecat ei de acasa?
E greu sa schimbi ceva intr-un om care a parcurs deja 86 de ani si inca intr-o mama general!
Dimineata m-a trezit la ora 5, 45 de minute, desi autobuzul era la ora 6.30 iar de la ea la autogara fac exact 3 minute.
-Haide, scoala-te!
Si ea incerca inaintea mea sa se dea jos din pat!
-Unde te duci?
-Sa-ti fac pachetul!
-Nu, te rog , lasa ca-l fac eu!
A pleca din casa mamei fara pachet de mancare este o mare impolitete!
Mi-e draga mama mea general! Nu cred ca a pierdut vreo batalie! Copii ei si chiar si nepotii sunt o dovada a luptelor ei castigate. Eu sunt unul din ostasii invinsi pe campurile de batalie! Dar faptul ca am un serviciu, o casa si cativa copii(e drept ca dupa mama doi au fost cam multi)demonstreaza ca mama a avut dreptate in toate.
Am plecat si am lasat-o pe balcon privindu-ma critic.Oare ce nu facusem bine? Cred ca am uitat sa ma pieptan si costumul meu era cam subtire pentru dimineata racoroasa.Sigur ma va suna sa ma intrebe daca nu am racit.
Am plecat  cu un microbuz, inghesuita pe o bancheta mica.Mi-am scos micul ceaslov din geanta, mi-am pus baticul pe cap  si am vorbit cu Domnul tot  drumul...
Port in inima o mahnire pentru niste lucruri care se intampla in jurul meu si inca nu ma simt pregatita sa scriu despre ele. Schimbari pe care mi-e greu, da imi e greu sa le primesc cu seninatate si imi este greu sa gasesc rugaciune potrivita pentru acum, rugaciune care sa se potriveasca cu "Fie voia Ta, Doamne!"
Parca in niciun moment psalmul 142 nu mi-s-a parut atat de potrivit ca acum...  Intins-am catre tine mainile mele...
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Cred ca doar Dumnezeu stie ce ne este de folos, dar uneori imi este atat de greu in incercari si teama vine din gandul ca poate vremurile din Apocalipsa sunt acestea pe care le traim si nu voi lua hotararea cea buna, cea mantuitoare. Pot, da, pot sa-mi pierd viata, dar nu-mi pot permite sa pierd mantuirea lui Grig, a copiilor mei, a prietenilor , a neamului meu adormit, pentru ca daca as pierde ar insemna sa-mi pierd si propria mantuire. O viata fara cei dragi mie, ar fi o viata fara Hristos!
Am coborat din microbuz in latura vestica a Manastirii Sfintii Voievozi. Am intrat in manastire exact cand preotul terminase de citit evanghelia zilei. In biserica frumoasa nu era decat o prietena si in latura barbatilor doi barbati:un avocat prezent zi de zi si un domn putin mai in varsta, om de afaceri. La strana un calugar si in altar un preot. Deci 6 (sase) insi cu mine. Liturghia curgea un pic prea repede, dar cu lumina si cu ciripitul pasarelelor prin geamurile inalte.
Am plans gandind:
-Of, Doamne, auzi rugaciunile noastre pentru ca mult te iubim! Suntem putini aici, dar multi te iubim ,Doamne!
Slujirea era la epicleza.Ochii mei erau plin de lacrimi...Stateam exact la usa bisericii si usa s-a deschis brusc si un numar mare de preoti si cateva femei cu capetele acoperite au intrat in biserica. Ca prin farmec s-au oprit din miscare, toti inauntru ... 
-Luati, mancati, acesta este Trupul meu, Care  se frange pentru voi, spre iertarea pacatelor...Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele meu, al Legii celei noi, Care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor.Ale Tale dintru ale Tale, Tie ti-le aducem de toate si pentru toate...
Cata liniste poate fi intr-o biserica! Cum de nu auzim serafimii? Cum de nu auzim ingerii? Pacatele mele imi acopera urechile mele si poate astfel Dumnezeu ma apara ...
-Ingerul a strigat catre Cea plina de daruri, Curata Fecioara, bucura-te!Si iara zic ca Fiul tau a inviat a treia zi din mormant!
La strana era doar un calugar. In acel moment 10-15 preoti s-au apropiat de strana si au cantat minunat, minunat.In biserica pana atunci aproape goala, toti preotii, multi, 20-30...cantau slavind Invierea  si pe Maica Domnului.
Ce spuneam? Ca nu auzim ingerii? Nu auzim serafimii?Ba da. Dar nu suntem vrednici sa-i identificam in cei de langa noi!Ce ii spuneam lui Dumnezeu mai devreme? Ca il iubim multi?
Si Dumnezeu mi-a raspuns atingandu-mi pleoapele umede:
-Stiu, fata mea, stiu!
O, Doamne, Tu toate le stii!
Si e in inima mea resemnarea si  bucuria  de a spune ''Fie voia Ta, Doamne!" 

miercuri, 29 mai 2013

CONSTANTA SI PRIETENII MEI

Sunt zile in care Dumnezeu te poarta pe drumuri pe care nu crezi ca ai porni. Eram obosita, parastasul pentru soacra mea, sfarsitul de saptamana plin pe care il avusesem ma indeptatea sa cred ca voi petrece duminica in catedrala mea, chiar imi propusesem sa merg de noapte, de la primul Amin la ultimul. Numai ca noapte tarziu, Nicolae si Mioara m-au invitat sa plecam dimineata la prima ora, la Constanta, la slujba la biserica in care Elena, draga noastra Nutica, merge in toate sarbatorile si duminica. Chiar mi-au spus:
-Nana,este tarziu, nu avem de unde sa luam cadou, asa ca dumneavoastra sunteti cadoul nostru pentru ei!
Imi amintesc o piesa de teatru pentru copii, in care o fetita era invatata sa vorbeasca frumos:
-Primesti un cadou de ziua ta. Ce spui cand il primesti?
-E nou? intreba fetita...
Asa si aici! Un cadou vechi, purtat, un pic jerpelit si pe deasupra, un cadou care era luat inapoi!
Cand m-am culcat, eram pe punctul de a-i refuza.
Peste noapte am visat troita pe care am ridicat-o pentru Grig. Era in curtea unei alte biserici, dar cand am privit-o se transformase intr-o poarta maramureseana frumoasa, deosebit de frumoasa. Biserica era undeva intr-un loc pe care il vedeam in miscare, verde, totul era minunat inverzit...
Si m-am trezit plina de jena sa-i anunt ca nu merg, asa ca...am plecat spre Constanta impreuna cu ei si cu Daria...
Abia cand ne apropiam de Constanta mi-am amintit, privind din goana masinii, verdele frumos, identic cu cel pe care il priveam...Macii rosii, fini, delicati isi scuturau capetele in graul inalt...Din loc in loc rapita galbena si iar macii napadind graul...
Biserica la care am mers este Biserica Sfantul Haralambie.Mare ne-a fost bucuria sa vedem in sfantul altar un preot tare drag noua, din Slobozia, pe parintele Catalin Stanciu.Sambata ma anuntase prin sms, ca sotia sa nascuse la Constanta, al treilea copil, o fetita, Elena, dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca ne vom intalni la slujba de duminica in Constanta.Biserica la care slujeste in Sobozia Parintele Catalin, e cea la care am ridicat ...troita pentru Grig, troita pe care am visat-o noaptea...Mare esti, Doamne si minunate sunt lucrurile Tale!
Ne-am imbratisat si m-am aplecat si am sarutat mana sfintita a tanarului un pic mai mare decat fiul meu, mana care la fiecare sfanta liturghie tine copia care inteapa coasta Domnului meu!
A fost o slujba de duminica deosebit de frumoasa. Biserica plina. Multi copii, dar mult mai multi adulti responsabili si credinciosi.Liniste, pace, rugaciune. Nu stiu langa cine am stat, stiu ca la un anume moment langa mine era Mioara si mai stiu ca din biserica se auzeau glasuri deosebit de frumoase ale credincioaselor.Din iubire preotii bisericii l-au rugat pe parintele Catalin sa slujeasca ca la sfintia sa acasa! Parintele Catalin a tinut evanghelia, Parintele a tinut pe pieptul lui Sfatul Potir, Parintele a impartasit,Parintele a tinut predica... Duminica Slabanogului...
Singuratatea slabanogului care nu avea niciun prieten, niciun om care sa-l arunce in scaldatoarea vindecatoare, trebuie sa fi fost ca infinita multiplicare a singuratatii dureroasa a fiecaruia dintre noi in unele etape ale vietii noastre.38 de ani de suferinta si singuratate. 38 de ani de cand acest om singur, intr-o multime de oameni bolnavi, fiecare insotit de rude si prieteni , astepta un moment in care poate cineva il va ajuta sa intre in scaldatoare.Singur intr-o multime de oameni.Singur, asteptand pe cineva mai milos, sau mai putin bolnav decat el, care sa-l ajute sa intre in scaldatoare.38 de ani de boala si de rabdare.Pentru ca slabanogul nu carteste niciun pic! Este doar persevrent in credinta sa ca intrarea in acea apa il poate vindeca.Niciun moment in 38 de ani nu se indoise de puterea lui Dumnezeu de a-l vindeca.
 Fiecare insa era preocupat de bolnavul lui! Este firesc sa porti de grije celui drag! Dar de ce oare niciun om vindecat nu a revenit sa-l ajute si pe el? Oare de ce niciun prieten sau ruda  al unui bolnav vindecat, nu a revenit sa-l ajute si pe el?Asa facem fiecare dintre noi! Vizitam bolnavi in spital si acolo ducem ceva celui drag noua, discutam cu cei de alaturi, "socializam"si plecam la casele noastre, inchizand usile reale dar si  "usile" gandurilor despre ei, cei care raman in suferinta. Si nu revenim  decat daca avem un alt bolnav al nostru !
Singurul care nu pleaca este Dumnezeu!
Vindecarea vine din aruncarea noastra in Vitezda, acesta Biserica Mantuitoare in care se savarsesc marile taine: Botezul,Spovedania, Maslu, Sfanta Euharistie...
 Oare de ce ii spune slabanogului?‘Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău’ (Ioan 5,14).
Nu cumva chiar asta vrea sa spuna Iisus?Ca este mult formalism in noi, multa rutina, multa nepasare.Nu cumva acesta este semnalul pe care Iisus Hristos ni-l da fiecaruia dintre noi prin acesta evanghelie, sa nu uitam odata vindecati noi ,de cei  care raman in suferinta, sa nu uitam sa ajutam , sa nu uitam de noi insine si ca vindecarea din boala trupeasca nu poate veni decat prin vindecarea din boala pacatelor si doar asa se poate mentine sanatatea?
Am plecat in biserica intrebandu-ma in mintea mea care este sensul adanc al evangheliei stiind insa ca oridecate ori o voi citi, si ori cate predici voi auzi, de fiecare data voi intelege inca un lucru nou.SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU!








Dupa masa de pranz in familie, am plecat in oras , sa ne inchinam la catedrala Sf. Apostoli Petru si Pavel.Stiu Constanta de mic copil. Am venit zeci de ani aici.Cea mai buna prietena din facultate locuieste in Constanta si totdeauna veneam vara la ea. Mai apoi, Mamaia a fost locul de joaca al copiilor mei.Cunosc restaurante,magazine, hoteluri, acvariu, Satul de vacanta. Dar nu am intrat pana duminica  in Catedrala! Niciodata.Si spun asta ca sa-mi plec iar capul in fata lui Dumnezeu si sa-mi vad pacatele.
Catedrala este deosebit de frumoasa. Desi este plina de schele(Slava lui Dumnezeu pentru ele, inseamna ca intr-o zi va arata minunat!)este in ea un aer sfant! 

Biserica este construita dupa planurile arhitectului Ion Mincu, in stil neo bizantin. 



Sculptura prezenta pe catapeteasma, strane, candelabre, policandre si sfesnice - aliaj metalic din bronz cu alama - este realizata la Paris, de catre casa Andre Dore, dupa planurile lui Ion Mincu.

Pictura catedralei a fost repictata in fresca, intre septembrie 1959 si noiembrie 1965, fiind opera pictorilor Gheorghe Popescu si Niculina Dona, din Bucuresti.


Catedrala din Constanta - Petru si Pavel








Maica Domnului , icoana facatoare de minuni pictata la manastirea Durau dupa modelul unei icoane aduse de la Muntele Athos





Odoare de mare pret. Sfinte moaste!

Sfintele oseminte ale Sfantului Andrei Criteanul Sf. Auxentiu ale Sf. Simeon Stâlpnicul, Epictet si Astion,Zotic, Atal, Camasie si Filip  de la Niculitel, ale Sfantul Pantelion care odata pe an vine si in orasul meu la biserica Sfantul Dimitrie...Nu pot sa va spun ce bucurie sa te apleci pe sfintele moaste si sa te rogi lor! 


Deosebit de frumoase sunt cele doua fresce de la intrarea in catedrala si care infatiseaza Raiul si Iadul ale caror imagini am sa le postez mai tarziu...

Am plecat cu inima plina de bucurie din catedrala si cu dorinta de a reveni. Ne-am plimbat apoi pe malul marii..am dus-o pe Daria in macii din fata Acvariului.Gandul mi-a zburat iar la Grig si la seara tarzie cand asteptam un rezultat medical pentru mine si el m-a dus la Acvariu ca sa -mi distraga atentia de la asteptare, iar eu ma consideram puternica si prea putin speriata, desi eram moarta de frica....Apoi ne-am plimbat pe malul marii , era frig, era noiembrie 2005 si eu ma gandeam doar la copii si cat de greu le-ar fi  fara mine, niciun moment nu m-am gandit cat de greu i-ar fi lui Grig fara mine...Si, acum stiu cat de mult suferea si cat de trist era sufletul lui pentru mine...

Duminica marea era senina...In departare nu se vedea niciun vapor, toate erau parca in larg purtand inima mea si bucuria mea pentru ziua care se petrecea intre prieteni dragi.
Si am mai primit un dar! Virgil, prietenul si fratele meu m-a dus la Biserica Sfantul Mina, biserica in stil maramuresan , biserica deosebit de frumoasa...imbinand in ea frumusetea  sufletul romanesc indiferent de zona cu credinta aceeasi, in vecii vecilor .Amin.
A fost o zi in care am invata iar cat de important e sa ai prieteni, frati in acelasi duh, sa fii inconjurat de oameni care implinesc firesc evanghelia lui Iisus Hristos si care sunt oricand gata sa te arunce in Vitezda, salvandu-te din ghiarele nevazutilor urati, oameni care se roaga pentru tine si o fac pentru ca e firesc in viata lor sa iubeasca, sa imparta cu altul painea lor, timpul, veselia si uneori tristetea. Oameni care stiu ca trebuie sa multumim lui Dumnezeu si pentru prietenie.

luni, 27 mai 2013

BATRANETEA


Am invatat sa citesc inainte de a merge la scoala.Am fost un copil care a  crescut intr-o familie numeroasa, privind cu ochii curiosi spre cartile surorilor mai mari. 
Era un timp in care jucarii nu existau prea multe, acele doua-trei avute in familie se pastrau "nefolosite" de teama de a nu se strica si atunci, cartile de scoala erau adevaratele jucarii.
 Era un timp in care cartile nu se restituiau la sfarsitul anului scolar si astfel ele, in vacanta, ajungeau usor la fratii mai mici.
 Nu se stie cand am invatat sa citesc si nici cine m-a invatat. Erau fascinata de  Abecedar si de Citire, inca imi amintesc paginile lor, ilustratia cu o fetita pe care o chema Doina si bea lapte dintr-o cana frumoasa, bradul perfect de Mos Craciun  si lectia cu bunicul .Va amintiti?
Barbu Stefanescu Delavrancea.

"Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.

Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.

Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprincenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi şi grei.

Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.

Cine trânti poarta?

- Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!

Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mânele lui "tata-moşu".

- "Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?

- Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi.

- Poi, raţele n-au aripi? de ce nu zboară?

- Zboară, zise băiatul, dar pe jos.

Bătrânul coprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.

- O, voinicii moşului!...

Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină şi binecuvântare.

- Tată-moşule, da' cocorii un' se duc când se duc?

- În ţara cocorilor.

- În ţara cocorilor?

- Da.

- Dar rândunelile un'se duc când se duc?

- În ţara rândunelilor.

- În ţara rândunelilor?

- Da.

- Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.

- Dacă ţi-o creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.

- Da... hâ... hâ... poi ce fel... şi mie?

Fata se întristă.

Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:

- Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.

- Ţie două şi mie două... nu e-aşa, tată-moşule?

- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.

- Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul cu mândrie.

- Cum de nu?! Mie un scatiu.

Ce fericiţi sunt!

Băiatul încălecă pe un genuchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă "Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele"...

O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţi de apă. Copii tăcură din râs şi bunicul din cântec.

E muma lor şi fata lui.

Cum îl văzu, începu:

- I... tată, şi d-ta... iar îi răzgâi... o să ţi să suie în cap...

Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvintează, şi zise prelung:

- Lăsaţi pe copii să vie la mine!

- Biiine, tată, biiine... dar ştii... o, bată-i focul de copii!...

Femeia intră în casă.

- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.

Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.

Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.

Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.

- Partea asta este a mea.

- Şi partea asta, a mea!

- Mustaţa asta este a mea.

- Şi asta, a mea!

La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:

- Pe din două.

Şi copii o şi dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.

- Jumătate mie.

- Şi jumătate mie.

Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.

Băiatul:

- Mustaţa mea e mai lungă.

Fata:

- Ba a mea e mai lungă!

Şi băiatul întinse d-o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.

Pe bunic îl trecură lacrâmile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:

- Amândouă sunt dopotrivă.

- Ş-a mea, ş-a ei!

- Ş-a mea, ş-a lui!

La obraji cearta se aprinse mai tare.

- Partea mea e mai frumoasă.

- Ba a mea, că e mai albă!

Bunicul zâmbi.

- Ba a mea, că e mai caldă!

- Ba a mea, că e mai dulce!

- Ba a mea, că nu e ca a ta!

- Ba a mea, că are un ochi mai verde!

- Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!

Bunicul abia se ţinea de râs.

- Ba a mea!

- Ba a mea!

Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei.

Fata ţipă, sări de pe genuchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului.

Băiatul, cu lacrâmile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.

Mama lor ieşi pe uşe şi întrebă restit:

- Ce e asta, vermi neadormiţi!

Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:

- Lăsaţi pe copii să vie la mine!


Eram atat de mica! Cresteam fara sa am bunici, toti patru erau morti demult, nici macar nu-mi cunoscusem bunicii, iar ele, bunicile erau in amintire atat de departe, incat vag imi aminteam sanul acoperit cu iei alba cusuta cu flori negre a bunicii Rada, san din care se facea ca scoate zaharul cubic atat de bun si rar al copilariei mele.
-Trebuie ca batranetea sa fie ceva frumos, tare frumos! Imi spuneam.
Sa traiesti un timp al linistii, al pacii si al ragazului,  mi-s-a parut totdeauna ca e o binecuvantare de la Dumnezeu.
In ultima vara petrecuta cu Grig am fost plecati in Spania si Portugalia, 21 de zile.A fost ultima noastra vacanta impreuna.A fost o excursie lejera, in care cateva zile am stat in Madrid, Granada, Cordoba, Valencia, Lisabona... Priveam cu bucurie la cuplurile in varsta pe care le vedeam pe strazile lor, la plimbare sau la terase...
-Eu voi fi ca doamna aceea! radeam si ii aratam cate o doamna grasuta sau foarte slaba
-Si tu vei fi asa! Si ii aratam cate un batran slab, sobru, elegant!
Nu am trait sa-l vad batran. A plecat de langa mine tanar, avand parul negru fara fir de par alb. Slab. Drept. Un pic tantos!
Dupa moartea lui,mult timp nu am putut sa ma privesc in oglinzi. Sentimentele mele si acum cand scriu  amintirile acestea sunt dureroase. De ce as fi privit in oglinzi? Ce sa mai vad?
Femeia care aparea acolo nu mai eram eu, asa cum ma stiam si asta este un alt motiv ca sa-i multumesc lui Dumnezeu. Poate daca as fi semanat cu femeia pe care mi-o amintesc si pe care o vad in pozele dinainte, m-as fi urat atat de puternic, incat as fi dorit sa sparg acele oglinzi sau sa sparg imaginea pe care ele mi-o aratau...
Dar am ajuns incetul cu incetul sa ma obisnuiesc cu mine asa cum sunt, sa plec capul tot mai mult si sa ma privesc tot mai rar.
Anul acesta, dupa prima noapte la Poceaev, am luat hotararea de a nu ma mai machia niciun pic!Asa cum rujul , parfumul si fardurile pentru ochi au disparut de mult, asa urmau sa dispara si celelalte trucuri primite de la Cleopatra.
Schimbarea a fost atat de mare, incat si mie mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu chipul cel nou. Sigur, poate schimbarea nu a fost atat de mare,  dar uratii imi sopteau permanent ceva si mi-a fost greu catva timp. Apoi am inceput sa-mi privesc parul...
Umblu in lume cu capul gol! Nu am nimic in cap! 
De mult timp obisnuiesc sa-mi vopsesc parul intr-o culoare aproape de culoarea mea reala.Cand intarzii sa o fac, apar radacinile in care firele albe se amesteca cu cele castanii.Si nu e deloc frumos!Chiar deloc!
Acum doua saptamani am luat hotararea sa nu mai vopsesc nici parul si pentru ca trecerea spre albul natural sa fie cat mai repede, am hotarat sa merg la un salon si ...sa-l vopsesc , sa-l decolorez cat mai alb. Sa fie asa cum ar fi fost el, daca eu nu-l vopseam! Nu va imaginati socul coafezei!Am negociat!Am discutat indelung! Si in final a acceptat!
Copii mei cand m-au vazut ziua urmatoare nu au fost deloc incantati.Eu, sincer nu prea am priceput de ce, pana cand seara, dupa ce am participat la nunta Ralucai, fina mea, privind pozele facute, efectiv nu m-am recunoscut langa ei!
Din aparat ma privea o femeie pe care iar nu o cunosteam. O femeie in varsta!O doamna cu parul  aproape alb.
A trebuit sa accept ca aceea eram eu!
Am pierdut-o definitiv pe femeia pe care Grig a iubit-o in viata lui pamanteasca.Nu stiu. Poate am fost o femei frumoasa. Stiu ca purtam culori vesele, roz, turcoaz, alb,galben, crem,bej... Stiu ca radeam mereu. Tot timpul aveam o gluma, un ras, un zambet de rezerva. Tot timpul aveam ceva de povestit!Nu cred ca ccineva in acel timp s-a plictisit langa mine! Lumeste. Lumeste. Lumeste.
Dar a trecut! Slava lui Dumnezeu pentru toate, dar si mai mult, slava lui Dumnezeu pentru acest timp al asumarii batranetii mele.Pentru ca batranetea este unul din marile daruri ale lui Dumnezeu.
Poate ca nu-i intamplator ca termenul „calugar” vine din grecescul kalos - frumos, bun si gheron - batran, de vreme ce batranul este chipul omului ca plinatate.
«zilele omului sunt 70 de ani, iar de va fi in putere, 80 de ani si ce este mai mult decat aceasta? - osteneala si durere»" (Ps. 89, 10-11).
A-ti asuma batranetea inseamna a-ti asuma pacatele, a plange pentru ele cu gandul permanent la moartea ta si la a celor pe care i-ai cunoscut. A-ti accepta batranetea inseamna a dobandi smerenia si negrija de cele lumesti.
Moartea lui Grig intr-un mod direct m-a pregatit pentru moartea mea. Atata doar ca niciodata nu am sa cred ca am facut destul pentru mantuirea lui.De aseara socotesc un numar de 40 sfinte liturghii pentru care sa fac si  coliva si chiar nu stiu decand sa incep...
-Trupurile celor morti sunt hoituri , spunea cineva!
Si vorbele acestea ma hartuiesc de doua zile! Vreau sa cred ca trupurile  celor dragi mie adormiti  s-au desfacut in pamantul din care au fost facute, iar oasele lor sunt sfinte moaste. Vreau sa cred ca toate oasele aflate inauntru acestui sfant pamant sunt sfinte moaste!
Cred in bunatatea lui Dumnezeu. Cred in mila Lui pentru noi. Si eu simt si iubirea si mila lui Dumnezeu.Altfel de ce l-ar intreba Dumnezeu pe Satan" De unde vii?"(Cartea lui Iov , cap 1)
Asumarea cu liniste si bucurie a batranetii inseamna acceptarea cu usurinta a greselilor celorlalti , punandu-le pe seama tineretii si amintindu-ti ca nu e nimic din ceea ce atat de urat fac ei, ca tu sa nu fi facut inaintea lor. Poate si eu am ras candva de batrani cum astazi rad unii de mine! Sigur am facut-o!Sau chiar daca nu am facut asta,sigur am facut alte lucruri mai urate, mai grave!
Ma bucur ca sunt batrana! Indiferent de cat de urat suna cand lumea din preajma mea spune despre femeile din biserica "babe'' si ma includ in "babe" si pe mine", asta e doar problema lor de tinerete, eu cred ca, babele acestea tin biserica lui Hristos, cand cei tineri isi vad de tineretea lor si cand barbatii, sotii lor, joaca table si sah in parc.Ele schimba apa la flori,ele vand lumanari,ele fac curat, ele coliturghisesc cu preotul si spun  cu zdrobire de inima la toate ecteniile"Da, Doamne".Ele inchipuie pe heruvimi. Ele canta "Pre tine te laudam" si Dumnezeu si pentru ingenuncherea lor si rugaciunea lor transforma vinul si anafura in Sangele si Trupul Domnului.
Cred ca  varsta senectutii e cea mai frumoasa din toate varstele.
 S-au linistit in mine gandurile. A murit patima dupa lume. Asfinteste bland soarele vietii mele...
Peste cativa ani ma voi pensiona...
Ma voi trezi grabita doar cu gandul la sfanta liturghie, voi sta in biserica in fiecare dimineata pana la 11, apoi ma voi plimba in parc,voi numara florile care cad din salcam, voi reveni la vecernie, voi citi Biblia de trei- patru ori pe an, ma voi ruga, voi scrie, voi spune ca bunicul"Lasati copii sa vina la mine!"implinind evanghelia lui Iisus...voi privi lumea cu bucuria ca am facut parte din ea, voi face de mai multe ori pe an acele 40 de sfinte liturghii cu coliva pentru toti cei adormiti din neamul meu si pe care i-am cunoscut in viata mea.Vor fi atatea de facut si atunci! Dar atunci le voi putea face cu tihna, cu rugaciune,si mai mult cu gandul la Dumnezeu .
Stiu, sunt o femeie cu un chip nu prea frumos! Stiu! Dar cred ca Grig ma iubeste mai mult acum, decat a facut-o in anii tineretii noastre.
Si daca nu voi muri inainte de asta(Fie Doamne voia Ta in toate, nu a mea!)si Dumnezeu  poate va randui sa fiu bunica, poate voi fi pentru nepoti, ca Bunica  lui Barbu Delavrancea.Va amintiti?


"O văz, ca prin vis.

O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.

Cum dăschidea poarta, îi săream înainte.

Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:

- Ghici...

- Alune!

- Nu.

- Stafide!

- Nu.

- Năut!

- Nu.

- Turtă-dulce!

- Nu.

Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân.

Şi totdauna sânul ei era plin.

Îi sărutam mâna.

Ea-mi da părul în sus şi mă săruta pe frunte.

Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii..."










vineri, 24 mai 2013

Tudorita(Rada-numele ei de botez)

Grig semana cu ea  fizic atat de mult, incat era clar ca e baiatul ei, oriunde i-ai fi vazut. Era doar mai scunda, iar trasaturile ei se asprisera intr-o viata in care a pierdut egal cu cat a obtinut. Era o femeie frumoasa, cu vorba aparent domoala, dar in realitate, apriga! Cu Tudorita nimeni nu se punea!
La orice lucru avea propria ei opinie pe care cu eleganta, dar fermitate si-o sustinea:
-Nuuuu, mama! NU!
Si ca sa nu pierzi si timpul in discutii din care oricum nu ajungeai decat la opinia ei, renuntam cu totii si faceam cum spunea ea. 
Anii de inceput ai casniciei noastre au fost ani  in care am fost mult incercati.Eu, femeia tanara, obisnuita sa hotarasc, sa procedez cu rapiditate, ma loveam de modul ei de a hotari pentru noi, sau de a nu fi prea multumita de hotararile noastre.Si totdeauna punctele noastre de vedere erau diferite. Zaharia, socrul meu, o sustinea, iubind-o mult si, barbat foarte inteligent, stia ca nimeni nu trebuie sa se puna cu Tudorita!
-Mamaie, i-am zis la apusul vietii lor. Ai luat barbat bun, care te-a ascultat totdeauna!
-A, mama, daca nu era asa, nu l-as fi tinut!
Si aceasta a spus totul!
A avut sase copii, patru si doi gemeni.Din ei au trait trei si i-a crescut cu drag, dar cu severitate sfanta: Grig, o fata mai mica cu 5 ani si un  alt baiat. 
Dar iubirea vietii ei a fost el, Grig.
Mi-o amintesc plangandu-l:
-Gigi, Gigi, ma Gigi, ma! Baiatul mamei ! Tinerelul mamei! Baiatul meu care nu m-a suparat niciodata!
El a fost mandria ei in satul in care s-a nascut si a locuit pana la moarte!
Pe acel pamant, in acel spatiu , nu s-a nascut un copil mai destept si mai bun ca  baiatul ei cel mare!A adunat daruri de la Dumnezeu, daruri care l-au facut sa fie apreciat in toata existenta lui, sa arate, desi copil nascut la tara si crescut acolo pana la clasa a IX-a, ca orice copil de intelectual crescut in buricul Bucurestiului. Orice sfat al ei, orice vorba care tinea de educatia lui, de igiena, morala, corectitudine,cinste, a prins radacini pe care nici despartirea de ea, nici strainatatea in care a crescut restul de viata de la 14 ani, nu a reusit sa le anuleze.
Era cea mai curata femeie de la tara pe care am cunoscut-o. Totul era impecabil in preajma ei.Nu am vazut-o odihnindu-se! Nu am vazut-o sa se ridice de la masa si sa nu stranga intai masa, sa spele faruriile, tacamurile si sa le puna la locul lor, totdeauna acelasi.Perdelele ei si lenjeria si pernele tepene asezate in mijlocul patului sunt deja legendare! Ca si ciorba ei cu taietei de casa subtiri, fini... Nici macar fiica ei nu avea curajiul sa taie taieteii ei.Doar eu! Eu reuseam sa-i tai pe gustul ei! Eu reuseam sa fac lucrurile apropiate de dorinta ei, pentru ca am invata in timp sa o protejez de lupte si sa o iubesc tocmai pentru acele lucruri care deranjau lumea ei!Nu am vazut-o sa stea de vorba cu vecinele la poarta sau peste gard decat cel mult cand le ducea placinta cu foaie plamadita de ea sau gogosi.
Am constientizat tarziu iubirea pe care i-o purtam, sau poate am iubit-o tarziu!
Abia cand el, dragul nostru a plecat pe drumul lui spre steaua lui David, atunci mi-am lipit capul de pieptul ei si am inceput sa-i ascult bataile inimii ei de mama. Batea cu sincope! Batea tot mai rar, prea putin interesata de viata...
Pe 10 decembrie 2007 a murit Grig. Nu am putut sa o sun si sa-i spun! Iar ea, a murit fara sa inteleaga pe deplin ca nu am putut, nu am stiu ce vorbe sa aleg ca sa-i spun...
Zaharia era deja foarte bolnav.L-a ingrijit impecabil urmatorii doi ani.Iesea greu din casa, avea probleme cu mersul, cu vederea, cu inima care era prea putin dornica sa mai bata...ca si a ei...
Am facut parastasul de 2 ani pentru Grig in casa lor, acolo la tara, si dupa trei zile, pe 3 decembrie 2009  Zaharia a murit lasand-o pe ea  cu feciorul cel mic...
Si-a continuat munca in acelasi ritm:bucatarie impecabil, curatenie impecabil, sute de pasari, gradina de zarzavat...si exasperata ca la orice lucru, Vasile o striga:
-Mamica, vino putin!
Dar din viata ei dispararuse lumina, interesul pentru ea insasi.Atat doar, din pensia ei, renova casa, dorindu-si sa-l lase pe baiatul cel mic cu cat mai putine probleme.
Acum doi ani a murit si ea! Fara sa fie bolnava, moartea ei repetand moartea fiului ei, atata doar ca am avut un ragaz sa-i aduc preotul sa o spovedeasca iar si sa o impartaseasca!
A plecat spre Domnul tinand in venele ei, in inima ei, sangele si trupul sfant al Domnului! Si oricat de mult ma doare, am bucuria ca acest lucru s-a intamplat asa cum mi-as dori sa fie si pentru mine!
Am tinut-o de mana! Am mangaiat-o! Am incurajat-o ! Dar ...am pierdut in ea ca si in nasa, Aurica, acel prieten care sufera pentru tine ca si pentru el, acel om cu care te identifici in durere si atunci durerea devine ceva ce parca imparti in doi sau trei, cati sunteti.
Inca mi-e dor de ea! Inca imi doresc sa pot ridica telefonul si sa o sun, s-o intreb:
-Ce faci, mamaie?
E tarziu la ora la care scriu, dar nu pot sa dorm si nu pot sa-mi opresc plansul pentru  lipsa ei , pentru ca nimic nu mai e in viata noastra asa cum era cand ei trei traiau si noi ne adunam acolo la tara, la casa lor .Ne adunam desigur acum!Vom face parastasul pentru ea, pentru doi ani de la plecarea ei spre Domnul, dar locul acela prea putin mai arata ca atunci cand ea il ingrija, casa parinteasca e doar o amintire care pe mine ma doare atat de mult, incat as vrea sa sar aceste zile, sa nu existe ziua de maine cand merg sa pregatesc parastasul impreuna cu cumnata mea, sa fac coliva, ziua de sambata cand ma voi apleca pe crucea ei si voi canta iar Vesnica lor pomenire...
Dar e un pret pe care trebuie sa-l platim in acest timp, in acesta viata si apoi, cineva trebuie sa cante cu inima si trebuie sa zambeasca chiar daca si cu lacrimi, la parastasul fiecaruia dintre noi!
Dumnezeu s-o aseze cu drepti in imparatia Sa pe Rada si sa-i daruiasca apropierea in rai de cei dragi mutati de la noi, de fiul ei, de sotul ei, cei trei copii mici, de parintii, si mosii ei!



miercuri, 22 mai 2013

Dupa aniversare


Ziua de ieri este o zi din care eu am invatat multe. Am invatat ca nu e corect sa te gandesti doar la tine si sa inchizi telefonul celor care isi rup din minutele lor si gandindu-se la tine iti spun vorbe  frumoase, alese, cand ai evenimente in viata ta. Nu e crestineste sa intorci spatele celor care vor sa-ti vorbeasca si sa-ti arate acea scanteie de blandete , de sensibilitate pe care fiecare om o are in el.Sigur, esti suparat, esti distrus de necazuri, pare ca nimeni nu te intelege, e cert ca oamenii nu stiu totdeauna ce vorbe sa spuna, cum sa exprime corect sentimentele lor, sau nu stiu ce anume iti doresti tu si atunci pot fi urari nepotrivitetie, dar nu-i nimic, conteaza doar intentia celui care felicita. Pana la urma pe undeva e vorba si de educatie, de gradul de cultura al fiecaruia si nu trebuie sa ne deranjeze ca unii au mai putina scoala. Atata stiu ei sa spuna! Sau unii au parerea ca ei in situatia ta s-ar descurca mai bine. Imi amintesc, dupa moartea lui Grig, cu vocea sfasiata am zis unei doamne:
-Nu pot, nu pot sa traiesc fara Grig! Nu stiu sa ma descurc fara el.
Si ea mi-a raspuns cu siguranta:
-A, eu, draga, m-as descurca perfect fara sotul meu!
Am ras mai apoi. Adevarul e ca nici ea, acea doamna nu s-ar descurca din prima prea bine fara sotul ei. Adevarul e ca pana si cei care traiesc in scandal permanent si in certuri, invata sa depinda unii de altii si dependenta aceasta are mii de radacini si multe sunt ale raului.Stiu acum ca nu trebuie sa iubim pe nimeni mai mult decat pe Dumnezeu! Dar mai stiu ca in fiecare chip trebuie sa vedem scanteia din chipul lui Dumnezeu si sa gandim ca  dincolo de ceea ce vedem si lumeste nu ne place e ceva ce duhovniceste e  exact ceea ce Dumnezeu  a randuit sa stea in fata noastra. Sunt incercari pe care le vom trece, daca ne vom aminti mereu cuvintele evanghelice: 

9. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

10. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

11. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

12. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.

13. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
(Epistola catre Roamni a sfantului Apostol Pavel cap 12/9-21)
Ati retinut? Nu va socotiti intelepti!Si haideti sa va spun parerea mea despre inteligenta. Oricat de inteligent ar fi un individ, daca nu are in el credinta, stiinta lui e fada, lipseste acea scanteie care da nastere artificiilor! ."Aratarea cuvintelorTale lumineaza si intelepteste pe prunci"spune David in Psalmul 118.Am cunoscut oameni care au urcat munti de trepte spre desavarsire intelectuala, profesionala...au ajuns pe domeniile care ii pasionau desavarsiti! Dar langa ei nu am intalnit linistea de langa Raisa, femeia din biserica mea, cu maini batatorite de munca si  urme de pamant negru sub unghii care permanent face ceva pentru altul si care ieri seara m-a sunat de undeva de la "tara" ca sa-mi spuna si ea La multi ani si sa-mi multumeasca iar ca am imprumutat-o intr-o zi cu niste bani, pana la venirea pensiei, ca sa cumpere niste puisori, nu pentru ea, ci pentru  o alta femeie din satul ei de nastere.Da, ati inteles, nu pentru ea! Pentru altul!
Bucurati-va cu cei care se bucura!E atat de frumos sa ai langa tine oameni la bucurie! Pana la urma , pana la un punct doamna Florentina Loredana Dalian are dreptate citandu-l pe Balzac,care spune"in marile bucurii , ca si in marile dureri omul e  intodeauna singur" pentru ca oricat te-ar iubi cineva nu poarta inima ta in pieptul lui, dar eu care am trait si mari nenorociri dar si mari bucurii, pot spune ca prezenta oamenilor  in viata mea mi-a facut mai mult bine decat rau si plangand in bratele lor, necazul meu a  avut exact acea miime care l-a facut suportabil ca inima sa bata mai departe, iar in bucurie, rasul oamenilor si privirea lor binevoitoare mi-a inmultit bucuria.
Si haideti iar cateva amintiri dragi de ieri. 






















marți, 21 mai 2013

Sfintii Imparati Constantin si Elena



Era un timp cand nu ma numeam Elena, dar serbam aceasta zi. Eram foarte tanara, incepusem sa vad florile prin pupila ochiului indragostit si incepusem sa ador bujorii imbobociti pe care ii primeam si tortul cu cirese mirosind sfant a pamant...
Nu ma numeam Elena. Numele era acolo, prilej de bucurie si de privire a icoanei sfintilor, icoana din care nu intelegeam legatura dintre acesti Imparati.
Si uite-ma acum! Sunt Elena si port cu sfanta mandrie numele unei Imparatese si nu a oricarei imparatese! A celei care a pornit sa gaseasca lemnul crucii pe care a fost rastignit El.
Mie mi-e teama de aniversari. Fug de felicitari, fug de lume si ma simt in aceste zile ca un peste pe uscat.Deschid gura larg cautand oxigen si el e parca tot mai scump...
Si uite schimbarea astazi la aceasta mare zi! De la prima ora si pana acum am trait nenumarate bucurii. Cand voi ajunge acasa am sa descarc cateva poze sa vedeti. De la miezul noptii am inceput sa primesc mesaje. Dimineata cand am ajuns la serviciu deja pe biroul meu erau flori...Si acum sunt ingropata in flori, aranjamente adunand in ele toata frumusetea lumii lui Dumnezeu. De la bujorii mei  si trandafiri in zeci de culori pana la orhidee. De unde atatea flori? De ce atatea telefoane?
Am fost la biserica si am dus la Maica Domnului un mare cos cu flori. Era deja tarziu, biserica era plina, mi-a fost un pic jena sa merg la icoana Maicii Domnului sa-l duc, dar acolo era doar un mic aranjament de la nunta Ralucai, fina mea si...trebuia sa merg!Cum ar fi fost sa merg tocmai la finalul  slujbei si sa duc atunci florile? Af fi fost ca si cand aniversarea s-a terminat! Si le-am dus la Maica Domnului  stiind ca acolo e locul florilor mele. Cum spunem in acatistul sfintilor Imparati "Bucura-te,  Imparateasa, caci cu Imparateasa cerurilor impreuna esti petrecatoare''...
Am avut marea bucurie ca o tanara , sotie de preot sa vina la slujba impreuna cu fiul ei, Andrei, care are un an si noua luni ca sa-mi aduca niste trandafiri superbi, albi , imensi si sa-mi spuna La multi ani! Au stat langa mine cat au putut, m-au imbratisat si m-au iubit. Mama tinerei mi-a dat-o in grije pentru ca ea va pleca catava timp(poate cativa ani din tara) si am castigat azi,in acest fel, chiar in aceasta zi, o fiica dulce si un alt nepot!Am stat impreuna si preotul canta Iubite-voi Doamne! si inima mea canta de bucurie ca L-am gasit si El infrumuseteaza fiecare clipa a vietii mele incat mi-se rupe inima de greutatea acestei iubiri pe care nu pot s-o rasplatesc si-mi vine mereu sa zic:
-Nu merit, Doamne, Tu stii ca nu merit!
Au plecat ei si a venit mica Daria. Astazi  a fost o zi in care Daria a facut mari pasi in relatia ei cu mine! Fara discutii suplimentare in care eu cedam mereu locul mamei ei, fara explicatii, cu liniste si iubire a mers cu mine! A mers agatata de mana mea si ne-a binecuvantat Parintele si ne-am impartasit impreuna. Iisus Hristos curgea prin venele noastre, in mana tineam banutii de aur: sfanta anafura! Mergeam agale prin biserica, linistite, calme, imparatind si iubind lumea!Din spate , Nicolae si Mioara ne priveau zambind fericiti:
-Nana , sa ne traiti si sa va mantuiti!
Ce dar frumos ca in ziua acestor sfinti ocrotitori si ai mei, sa ma impartasesc cu unul din copii mei!
Am primit daruri. Cineva, o alta doamna draguta si draga mie, tot sotie de preot , mi-a daruit icoana sfintilor Imparati , icoana mare, icoana pe care am postat-o mai sus!
Am primit bomboane. Am primit flori, multe multe flori. Zeci, sute de telefoane.Mesaje.Copii mei, familia, finii mei, prietenii mei!Prietenii din lume, colegi de serviciu.E primul an cand eu stau la masa cu lumea, intr-o astfel de zi, dupa moartea sotului meu.
Nu am stiut ca lumea ma iubeste atat de mult. Chiar nu am stiut! Daca am lasat iubirea lumii sa vina spre mine, ea chiar a venit si m-a scaldat cu aurul de mare pret al ei. 
In curand voi iesi din birou si voi pleca in parc sa ma intalnesc cu Andrei-Iacob.Si el vrea sa o vada pe nasa lui! Iar eu sunt deja topita dupa el!
Desigur am gandul la el. Nu pot sa mint! Mi-e dor, un dor cumplit de Grig. De el, de mirosul lui, de zambetul lui, de iubirea lui. Nu am reusit sa ajung la cimitir. Am lipit icoana sfintilor de fotografia lui si alta fotografe de un buchet de flori. Sa impart cu el cadourile. Sa impart cu el florile. Sa-L impart cu el pe Iisus Hristos care inca ma linisteste si ma alina in seara ce e pe punctul de a se sfarsi. Desigur pentru unii abia incepe! Dar pentru mine a fost ! 
Le multumesc sfintilor Imparati ca au impartit cu mine ziua aceasta atat  de frumoasa, ca mi-au daruit iubirea voastra si ii rog sa ne fie mijlocitori catre Domnul in toate zilele vietii noastre!
Am sa va mai scriu despre ziua aceasta! Am sa mai scriu! Nu stiu daca voi mai avea in inima bucuria din clipa aceasta dar am sa mai scriu despre ziua aceasta.