duminică, 28 februarie 2016

Sfanta liturghie si pomenirea eroilor neamului nostru Horea si Closca la Schitul Closca...

Tarziu, aseara , finii mei m-au convins sa mergem la Closca, motivat ca astazi e una din putinele duminici in care putem ajunge...si oricum e ziua noastra , a fiului risipitor...
Deci dimineata la ora 8 am plecat , drum drept spre Closca...



Parintele predica imediat dupa sfanta evanghelie...si noi am ajuns exact la predica. Acum cand scriu ma gandesc ca probabil cand ne-a vazut nu s-a gandit sa ne critice ci ca si un parinte adevarat a zis:"
aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi." Deci ne-am asezat pe scaune si am ascultat predica...












 In timpul slujbei un grup de tineri in costume nationale au venit   impreuna cu domnul primar si cateva persoane pe care nu le-am mai vazut.Am remarcat imediat tinuta extraordinar de frumoasa a oaspetilor nostri.In mod clar erau ...cumva altfel!











Si pentru toata lumea dupa terminarea slujbei s-a comunicat ca aveam oaspeti de seama: din comuna Horea , judetul Alba.

Comuna Horea se află la poalele munților Apuseni, în partea de nord a judetului Alba, într-o zona pitoreasca, și la granița cu județul Bihor și Cluj.
 De acolo,astazi motii s-au coborat  la noi, pentru ca si-au dorit sa faca pomenirea eroilor neamului nostru Horea, Closca si Crisan in Dobrogea noastra, intr-o comuna infratita cu a lor.




Dacă Revoluția franceză de la 1789 a condus la dărâmarea Bastiliei , Revoluția din Transilvania din anul 1784 condusă de Vasile Nicola , poreclit Horea a reprezentat Botezul Libertății Europei , libertate pornita din cuibul de vulturi , din granitul Muntilor Apuseni , respectiv din Fericetul Arăzii de pe teritoriul actual al comunei Horea ,jud.Alba


Anul 1784... am gasit undeva marturii ale presei straine despre starea in care erau atunci iobagii romani din Transilvania .

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciuni fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.”


„Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului; dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate. ”


„Au vazut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoare la îndatoririle lor”.


Si despre moartea lor martirica  ...
"La ora opt şi jumătate, în ziua de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost duşi la locul execuţiei, fiecare fiind transportat pe câte un car şi însoţit de câte un preot ortodox. Erau escortaţi de un escadron de husari din regimentul de Toscana, în ţinută de paradă, de trei sute de infanterişti din regimentul Orosz, la care se adăuga un număr neprecizat de haiduci (oameni ai administraţiei de stat). Mulţimea ţăranilor adunată pentru asistarea la execuţie trebuie să fi depăşit cinci mii de persoane, la care se adaugă populaţia oraşului venită să vadă supliciul, şi funcţionarii şi nobilimea.

Locul de execuţie era pregătit la sud de cetatea Alba Iulia, spre Partoş, pe un mic deal de deasupra viilor

Husarii şi infanteriştii au făcut un careu în jurul eşafodului, iar sentinţa a fost citită în faţa mulţimii de Friedrich Freiherr von Eckhard, membru al comisiei de anchetă, în limbile maghiară, germană şi română

Horea şi Cloşca au fost luaţi de călăul oraşului Alba Iulia, Grancea Rokoczi, şi de ucenicii acestuia. Primul a fost legat de patul de lemn, special, în formă de X, Cloşca. Execuţia lui a ţinut aproape o oră, el primind aproximativ douăzeci de lovituri de roată, după care a murit în urma acestei torturi. În acest timp Horea a fost ţinut de ajutoarele călăului, ca să asiste la execuţia tovarăşului său. Cadavrul lui Cloşca a fost dat la o parte şi în locul acestuia a fost legat Horea. Execuţia lui a ţinut mai puţin, după ce a primit câteva lovituri care i-au frânt picioarele, la ordinul lui Friedrich Eckhard, călăul i-a aplicat totuşi lovitura de graţie peste piept. După moartea lui Horea, trupul său şi a lui Cloşca au fost tăiate în bucăţi, iar inimile şi intestinele îngropate la locul execuţiei. Nu se ştie unde au fost trimise părţile trupurilor lor.

Părţi din trupurile lui Horea şi Cloşca au fost expuse de autorităţile austriece în diferite locuri publice din satele din Transilvania, drept avertisment pentru iobagii români. Tradiţia populară spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost expusă la Ţebea, judeţul Hunedoara, mai apoi ea fiind îngropată sub Gorunul lui Horea."


Astazi, la Closca  l-am cunoscut pe domnul Corneliu Olar, fostul Deputat al Moţilor şi al Munţilor Apuseni, cel care a avut iniţiativa de a construi ,, AMBASADA MOŢILOR " la Bucureşti, pe cel care a luat iniţiativa de a căuta avionul prăbuşit în munţii Apuseni, adunând moţii, cautând şi găsind avionul prăbuşit, ceea ce radarele şi aparatura sofisticată a instituţiilor statului nu au reuşit. 

Astazi, la Closca am participat cu totii la parastasul pentru acesti martiri ai neamului nostru. Doua sute treizeci si doi de ani de la moartea  pe roata a lui Horea si Closca!








 Parintele Leontie, dupa cum il cunoastem cu totii, a tinut intai o lectie de istorie...
 Domnul Primar Sava a dat lumanari copiilor prezenti... si parca lantul intins de Horea, Closca si Crisan acum doua sute treizeci si doi de ani s-a vazut strabatand sute de kilometri, mii si milioane de inimi de romani care au aflat ca progresul pentru noi ca natie a fost posibil de foarte multe ori doar cu jertfa eroilor nostrii!Nu stiu, doar Dumnezeu stie, daca fara acesti eroi martiri, Unirea ar fi fost posibila! Cred insa ca nu, si cred ca tocmai de aceia Dumnezeu ne-a dat noua acesti straluciti barbati ai neamului, cu care ne mandrim si pe care ii cinstim!









 Da, am varsat in inimile noastre o lacrima de recunostinta fata de jertfa lor si-am inaltat rugaciune catre Dumnezeu, pentru acesta Romanie din ceruri, cum o numeste Parintele... 




România este patria noastrã şi a tuturor românilor.
 E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
 E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.- BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA












 S-au dat daruri...s-a vorbit scurt si frumos despre eroii neamului nostru...

Evocând cu emoţie la parastas pe  Horea, Cloşca şi Crişan să avem mereu în inima noastră „candela aprinsă” cuvintele dăltuite în piatră pe soclul martirului George Crişan. „Să nu uităm, români, că pe trupurile lor frânte stă aşezată temelia patriei întregi!”

















 Si apoi am participat  la masa...







 Si destul de devreme am plecat spre casa, in mod evident mai bogati decat eram cand am pornit la drum si dandu-i slava lui Dumnezeu...