marți, 19 martie 2013

Ucraina a cincea zi dupa-amiaza -Lavra Pecerskaia



Am vazut Nipru.. Este unul dintre cele mai lungi fluvii din Europa. Izvorăşte la vest de Moscova şi curge pe o distanţă de 2.285 km spre sud, prin Belarus şi Ucraina, vărsându-se în Marea Neagră.Pe malul drept al Niprului, pe doua coline inverzite, se intainde Marea Lavra Pecerska, loc de pelerinaj vestit in intreaga lume. Lavra Pesterilor este inscrisa ca ansamblu pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Pe o suprafata de 28 de hectare se afla peste 100 de edificii, biserici de suprafata si subterane, doua pesteri cu moaste de sfinti, clopotnite, fortificatii, grote cu lungimea de peste 1000 de metri, muzee, chilii ale calugarilor, ateliere de pictura si de croitorie pentru vesminte preotesti, Academia de Teologie, un Seminar teologic , toate acestea intr-o armonie arhitectonica in care zidurile albe si cupolele aurite poarta in isasi fiinta lor sunetul dulce, de neegalat al clopotelor.

In orice parte te vei uita amintirea acelor privelisti te va urmari restul de viata.Pentru ca Lavra Pesterilor este un loc binecuvantat de Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Domnului.Cuviosul Teodosie a proorocit ca va fi aici o biserica foarte mare si biserica a fost construita chiar din initiativa Cuviosului Teodosie. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a binecuvantat doisprezece ziditori din Grecia care au venit incoace pentru a construi biserica pentru rugaciunile Cuviosilor Antonie si Teodosie. Ei doreau foarte mult ca aici sa fie un sobor, o biserica foarte mare. Biserica a fost construita. Insa in timpul celui de-al doilea razboi mondial biserica a fost bombardata. A ramas doar un perete din biserica, a fost pastrat si-l putem vedea marcat in actuala constructie si a mai ramas o cupola care este sus in partea dreapta. A fost ridicata o noua biserica dupa razboi. Este o biserica mare cu cinci altare. In aceasta biserica este pristolul central in cinstea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si inca patru bisericii cuprinse toate in aceasta constructie mare deci sunt cinci biserici intr-una. Sus la coruri sunt doua biserici in cinstea Schimbarii la Fata si in  cinstea sfantului Apostol Andrei, la primul nivel avem doua bisericii in cinstea Sfantului Arhidiacon Stefan si sfantul Prooroc Ioan Botezatorul. 

Credinta lor ortodoxa a pornit in anul 988 cand a avut loc botezul cneazului Vladimir care apoi si-a increstinat poporul, popor botezat in raul Nipru. Pana atunci in acest oras nu exista credinta ortodoxa.. Erau foarte multi vrajitori, era popor pagan care se inchina la idoli. Mai tarziu Lavra Pecerska avea sa joace un rol extraordinat in consolidarea credintei pe aceste meleaguri.
  






Povestea Lavrei, viata ei incepe cu viata si nevointa cuviosului Antonie, un tanar 
cu ravna foarte mare catre Dumnezeu. A vrut foarte mult sa vada locurile sfinte ale Muntelui Athos si a plecat acolo facand ascultare la un staret intr-o manastire din Sfantul Munte. Acolo a fost calugarit iar staretul i-a dat binecuvantarea sa vina inapoi pe pamanturile natale. Aceasta a fost chiar binecuvantarea Domnului care s-a aratat staretului in vedenie pentru a-l trimite pe Antonie sa vina inapoi pe aceste pamanturi ca sa fie si el un luminator al acestui popor. Cuviosul Antonie iubea foarte mult Muntele Athos dar ascultand de staretul sau a venit totusi aici. Pe locul acesta a fost candva o pestera sapata de un preot, Ilarion. Acest preot a venit din satul Berestovo in padurea deasa care se gasea pe malul fluviului si se ruga in pestera aceea foarte mica. Ilarion a ajuns mai tarziu la rangul de Mitropolit al Kievului. In pestera care de-acum era goala a venit Cuviosul Antonie, sosit din Athos. El a sapat pestera mai adanc, facand mai multe coridoare si a trait in acest loc, unde cu timpul s-a format o mica obste de calugari. Mai tarziu el a trecut in Pesterile din Apropiere, sapate in timpul vietii sale si ramase asa cum le vedeti. Cuviosul Antonie iubea foarte mult locurile linistite, dorea sa se roage, iubea rugaciunea foarte mult si s-a departat de obstea frateasca lasandu-l pa Cuviosul Varlaam ca staret al acestei mici familii de manastire. Cuviosul Antonie si-a sapat o alta pestera mai departe in care a trait pana la sfarsitul vietii sale. Cuviosul Varlaam n-a ramas insa mult timp staret al micii manastiri aflate sub pamant, in pesteri. Cneazul din acea vreme a zidit intr-un alt loc o noua manastire dorind sa-l duca pe Cuviosul Varlaam ca staret acolo. Cuviosul Varlaam a plecat asadar in manastirea Dimitriev avand insa binecuvantarea Cuviosului Antonie. Desi statea departe de frati, Cuviosul Antonie tinea legatura cu obstea dand binecuvantare la ceea ce se facea in manastire. Fratii au ramas fara staret si au venit iarasi la Cuviosul Antonie sa ceara ajutor. Cuviosul le-a spus sa-si aleaga singuri staretul pe care-l doresc. Fratii din manastire l-au ales pe Cuviosul Teodosie. Acesta a fost un staret iscusit si a trait in pesteri pana la sfarsitul vietii sale. In pesteri avem chilia Cuviosului Teodosie in care a trait staretul o mare parte din viata si mai este o chilie in care a trait in ultima parte a vietii, o veti vedea la intrarea in pesteri in partea dreapta, cu doua paturi sapate in piatra La batranete Cuviosul Teodosie a stat in acea chilie impreuna cu un frate de manastire. Chiliile sunt foarte mici. Cuviosul Teodosie a ramas pana la sfarsitul vietii sale staretul manastirii. La un moment dat cand numarul fratilor din manastire s-a marit trecand de o suta, au aparut probleme de spatiu. In pesteri sunt trei biserici foarte mici. Le era foarte greu fratilor sa slujeasca si era nevoie de-acum de o biserica deasupra pamantului, era nevoie de construirea unei manastiri pe pamant. S-au apropiat din nou de Cuviosul Antonie cerand binecuvantare pentru construirea unei biserici mari. Cuviosul Antonie l-a binecuvantat pe staretul Teodosie sa ceara de la cneaz terenurile de la Pesterile din Departare pentru construirea bisericii. Cneazul a dat aceste terenuri ale sale, cu mare bucurie, auzind ca numarul fratilor se mareste. S-a construit la suprafata o biserica mai mare, pe locul in care acum se afla Biserica N asterii Maicii Domnului . Majoritatea Sfintilor din raclele de sticla din Pesteri sunt canonizati.In total sunt 120 de sfintii, in pestera sfantul Antonie sunt 70 si 50 in Pesterile de jos, la sfantul Teodosie. 
Am coborata la lumina candelor care ard la icoanele sfintilor si la lumina tremuranda a lumanarilor noastre in pesterele sfintilor Antonie si Teodosie.Este cutremurator, emotionant si tulburator sa pasesti alaturi de sfintii care nu dorm, asteapta rugaciunile noastre.Ghidul ne-a asezat in sir indian(va mai amintiti ce inseamna? unul dupa altul cu rugamintea de a nu lasa persoane straine noua intre noi, si ne spunea numele sfantului la care ne inchinam.Cele doua pesteri poarta numele sfintilor : sfantul Antonie, pestera de sus si sfantul Teodosie, pestera de jos

- In stanga este Cuviosul Atanasie Zavoratul. Cei zavorati isi duceau viata inchisi intr-un loc foarte stramt, intr-o chilie mica si li se dadea mancarea printr-o ferestruica. In partea dreapta este Sfantul Isachie Zavoratul. In aceasta pestera sunt foarte multi sfinti care s-au nevoit prin zavorare.Cuviosul Spiridon care cocea prescuri,Cuviosul Nifon postitorul, Damian Tamaduitorul.Cuviosul Prohor,Cuviosul Grigorie, Alexei zavoratul..
Inalam rugaciuni care sfinti, fiecare dupa durere si grije, sarutam cu evlavie si mergem mai departe...
Rugaciunea noastra ajunge direct la Prestolul lui Dumnezeu. 
“Cu ingerii impreuna se bucura, Preacuvioase Parinte Antonie, duhul tau. Cu fulgerele lacrimilor tale robia pustiului o ai alungat si cu suspinurile celor dintru adanc spre insutite osteneli ai facut-o roditoare. Si te-ai facut lumina tot, lumii stralucind cu minunile tale. Antonie, Parintele nostru, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.” 

Am vazut bisericile in care  slujeau, trapeza...locurile in care ei petreceau in rugaciune si post pentru ca Dumnezeu sa priveasca cu milostivire spre noi si dupa veacuri.

Este o nevointa foarte mare. Am simtit conditiile grele,raceala pietrei, umiditatea si recunosc ca iesind la suprafata, vazand lumina dupa amiezii, am multumit pentru ea si m-am considerat prea putin vrednica sa pasesc in acele locuri. 

























Am coborata scarile multe care ne-au dus in acest loc sfant , cu bucurie dar si cu un pic de treistete ca in toate despartirile, ducand in inima mea prinosul de recunostiinta pentru darurile primite si in brate icoana sfintilor de la Lavra Pecerskaia...




In urma ramaneau rugaciunilr credinciosilor unite cu rugaciunile preotilor dar si ale sfintilor care au binecuvantat pamantul Rusiei si sigur si pe noi pelerinii!















3 comentarii:

  1. Ma bucur si eu alaturi de dumneavoastra care ati ajuns la acele locuri frumoase si sfinte!Doamne ajuta sa ma intareasca Dumnezeu sa ajung si eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin! Eu cred ca sfintii ne ajuta sa ajungem la ei.Rugati-va sfantului Iov sau oricarui dintre sfintii despre care am scris ca sunt in aceasta tara minunata si cred ca pentru limpezimea sufletului dumneavoastra o sa va ajute !

      Ștergere
    2. Amin!Multumesc din suflet pentru aceste lucruri minunate care le-am primit!

      Ștergere