Ganduri de Bunavestire

Am fost atat de mult plecata in pelerinajul meu in Ucraina, cel faptic si apoi efortul de a-l retrai si rescrie, incat ma simt ca si cand am revenit.

Si iarna geroasa pe care am gasit-o in Ucraina m-a urmat in tara mea, in orasul meu.

Am trait prima saptamana de post.Plina de ispite. Uitasem cum e.Priveam nedumerita la cei de langa mine, plini de inversunare, cerand satisfactii lumesti, revendicativi. Priveam la o fata tare draga care dintr-odata nu putea sa ma mai vada decat dand drumul vorbelor  urate. Aproape uitasem cum e lumea!Si culmea, cand a sosit sfarsitul de saptamana, din biserica au sosit in valuri aceleasi lupte.Am primit palme.Am primit restul de scuipat care ii ramasese cuiva, dupa ce privise cu dusmanie intrega lume...

Am uitat de ce.Am petrecut o parte din noapte in tristete pentru sufletul celei care lovise, o fata mai mica decat fiica mea cu 1 an si patru luni si ma gandeam, de cate ori nu procedam asa, de cate ori nu uram fara motiv, doar pentru ca nu reusim prea bine in lumea aceasta atat de materiala  si pragmatica.De cate ori nu smintim pe altii, cu ceea ce pare ca noua ne este bine, cand de fapt ne taram in greutati, in neputinte, in spaime...

Vineri noaptea am luat ca si canon in mainile mele Noul Testament pentru a citi  capitolul 11 din Epistola catre Evrei.Si nu am putut sa-l mai las! Vineri, sambata, duminica, zi, noapte, cu timp si fara timp, am citit Noul Testament. Doar cateva pagini ma despart de o lectura integrala.Citeam si plangeam. Desigur nu este prima data cand citesc Noul Testament, dar... e prima data cand el ma copleseste.A fost ca si cand, din pagini, cineva a coborat spre mine si eu desi traisem toate minunile, desi ma inchinasem Lui, eram partas la rastignire, dupa ce Il lovisem.

Se apropia Bunavestirea!Undeva Fecioara Maria primea vestea nasterii Mantuitorului, pleca capul si spunea" Iata roaba Ta.Fie mie dupa cuvantul Tau!", si desi trebuia sa simt bucuria, nu puteam, pentru ca deja traisem rastignirea si fusesm partas la clipa cand prin inima Maicii, dupa prorocire, trecuse sabia.

Milenii de la aceste momente s-au scurs si totusi ele sunt actuale, si atat de repetabile incat ma intreb, cum putem spera sa ne mantuim fara mila Tatalui?

Priveam ieri in biserica icoana Maicii Domnului pe care nu erau decat cateva flori.Cum o cinstim? Cum am praznuit Bunavestire? Fetita aceea care m-a palmuit, era in primul rand in biserica, probabil cu ochii larg deschisi la sfantul altar.

Eu, undeva mai in spate, ma gandeam pentru care din multele pacate, a ingaduit Dumnezeu si lovitura aceasta? Ce era gresit in atitudinea mea, unde smintisem? 

Si dintr-odata am realizat ca Maica Domnului sta nevazuta in fata noastra si ca ar trebui macar sa dorim ca chipul ei sa se reflecte in ochii nostrii.Nu-i pot semana! Ma lupt si plang de cinci ani sa seman un pic cu ea, sa aduc macar blandete in viata celor de langa mine si uite,desi tac, aduc vrajba, tulburare si spini.Si asta face ca chipul Maicii sa nu se mai vada dincolo de geamul murdar al sufletului meu...

Si m-am gandit la toate acele femei pe care  Domnul Iisus le-a intalnit in viata Sa.La femeia samarineanca asezata la ceasul al  6-lea la fantana sa ia apa, cea care a plecat de acolo aruncand galeata si viata intrega de pacat,plecand pe drumul vestirii Lui , drum al mortii ei din pacate dar  si  al Invierii.La femeia cananeanca disperata de boala fiicei ei, dar smerita si convinsa ca El o poate vindeca.La Maria, sora lui Lazar cu care a plans Iisus moartea lui Lazar.La Maria Magdalena care a luat un vas cu mir din alabastru si a turnat mirul pe capul Lui...ramanad ca milenii, oriunde se va propavadui evanghelia sa se povesteasca ceea ce a facut ea, la Maria Magdalena, Maria si Salomea care au plans la rastignirea Lui stand in multime si nelapadandu-se de El.La ele cand au venit dimineata la mormant  si plangeau...Femeie de ce plangi? 

Ma gandea la ele, toate aceste sfinte femei, in inimile carora se oglindea lumina Maicii Domnului, fiice adevarate ale Ei,cele care au  cinstit firea femeiasca .La cele care nu s-au lepadat de El si au prefigurat prin viata lor, sfintele pe care le vedem pe peretii bisericilor noastre.

M-am rusinat de viata mea si poate nu atat de ceea dinainte de moartea lui Grig, aceea prin lipsa lui Iisus din ea, este poate mai usor de acceptat , cat de viata de acum  si de multimea greselilor mele.

E Postul Mare.Sigur vin ispitele.Dumnezeu le ingaduie ca eu sa ma smeresc mai mult, ca eu sa-mi plec nu numai capul dar si inima , sa-mi amintesc pacatele si sa ma asez, acolo unde imi este locul, intre cei care stau la poarta bisericii incercand sa auda bataia prin care Cineva ne cheama. 

Fost-am plecată, departe-am plecat,
Departe de inima mea;
Când m-am întors, pe înserat,
La uşă, era Cineva,
Stătea la uşă şi bătea.

Ce vrei şi Cine eşti? – L-am întrebat –
Dă-Te deoparte din calea mea!
El doar o clipă S-a întristat,
Dar sta tot la uşă; şi tot bătea.

Vreun cerşetor – mi-am zis – dar frumos Bărbat!
N-am, Omule, azi, ce să-Ţi ofer!
Îmi spuse, zâmbind: Eu nimic nu cer,
Stau, doar, la uşă şi bat.

Uitând de El, am adormit,
Cu sufletul greu, încercat;
Şi,-n somn, „Cerşetorul” frumos mi-a zâmbit:
Nu-i nimeni în lume fără păcat!
Iată, Eu stau la uşă şi bat…
Florentina-Loredana Dalian


|