ZILE SPECIALE

Zilele noastre sunt darul  suprem al lui Dumnezeu oferit pe pamant oamenilor.Este un lucru pe care nu-l apreciezi decat cand vezi clepsidra intoarsa si nisipul scurs aproape tot, sau vezi clepsidrele altora, goale la capatul de sus.

Parintele meu spune ca dimineata cand ne trezim, trebuie sa ne insemnam cu semnul crucii pe piept si apoi sa cadem la pamant, cu metanie multumind lui Dumnezeu pentru ziua pe care o incepem.

Dar unele zile sunt mai speciale pentru ca e ceva in desfasurarea lor, ceva ce le da o bucurie, un zambet sau uneori o intristare.

Pentru mine, cele mai deosebite zile sunt cele in care ma impartasesc.Nimic nu seamana cu zbuciumul zilei in care stiu ca ma voi apropia de sfantul potir,cu trecerea prin mintea mea a pacatelor mele, in nicio zi nu plang pentru ele ca in ziua impartasaniei mele si in nicio zi nu chem mila Domnului pentru noi, ca in astfel de zile.

Asteptam astazi momentul chemarii:'Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va",plecand capul ca si inima, ca si trupul... 

Pe solee era asezat analogul si pe el cartea din care Parintele ne citeste acum"Viata cuviosului parinte, Paisie Aghioritul".A iesit fara graba, privindu-ne mustrator si pe noi dar si pe tinerii de la strana, a mutat nemultumit analogul si cu glas puternic ne-a citit...

Undeva Parintele Paisie spune"Daca as fi avut un frate catolic, vai cat as fi plans pentru el!Dar pentru multimea de oameni care nu-l cunosc pe Hristos, nu ma rog..."

Si vorbele acestea mi-au amintit cati din familia mea,au doar acea credinta "eleganta" a boierilor care doar merg si duc la altar pomelnicul, cati din prietenii mei desi botezati...au pierdut pe drum legatura cu El. Si vad in asta lipsa mea de langa ei, lipsa rugaciunii mele pentru ei .Si vad in asta faptul ca eu, nu am reusit in acesti 4 ani si noua luni sa devin pentru ei un exemplu de urmat, am reusit dimpotriva sa-i inversunez pe altii considerand ca nu e normal cum ma port, ca viata mea ar trebui traita altfel...

Daca as fi gasit drumul spre inima si mintea lor! Dar pentru asta trebuie sa fii credibil in iubirea pe are i-o porti lui Dumnezeu( si poate eu par mai degraba bolnava) trebuie sa arati ca esti fericit, si mai ales trebuie sa ceri prin rugaciune si prin post mila lui Dumnezeu pentru ei si ajutorul Lui ca ei sa creasca in credinta... Nu stiu...

Zile speciale! Zile in care te gandesti cu cutremur la tine dar si cu  speranta.Pentru ca impartasindu-te nu mai esti singur.Vine in tine El, Mirele si El imparateste cu tine, El aduce focul care arde spinii pacatelor tale, El aduce iubirea tamaduitoare,El aduce odihna si pacea...

Iar in zilele in care langa tine sunt toti ai tai, partasi ai sfintei impartasanii, fie ca participanti ai sfintei liturghii, fie ca frati de potir, zile acelea sunt dumnezeisti...Privesc uneori mamele care se impartasesc tinand in bratele lor copiii lor, pruncii daruiti de Dumnezeu, bucuria cu care ii ocrotesc  si-i daruiesc Domnului din Sfantul Potir si chipurile lor luminoase dupa ce ei insisi primesc Trupul si Sangele Domnului. 

Iubesc duminicile de mari praznice in care se impartasesc sute de oameni.Este asa o bucurie colectiva care nu seamana cu nimic din ceea ce am trait.Sunt clipe in care poti muri si stii ca esti nemuritor si tu si altii, sunt clipe in care parca intelegi ca  menirea ta pe pamant aceasta este: sa te intorci Dincolo,dupa ce L-ai cunoscut si iubit aici.

Dar, revin,astfel de zile sunt putine si oricum, oricati frati de potir avem,atat timp, cat astazi,din blocul meu, doar eu am mers la biserica, inca mai e loc de rugaciune...

Imi doresc o zi speciala in care ca in vremurile de demult in care se impartasea toata lumea in biserica, sa fiu la sfantul potir cu mama mea, cu pruncii mei,cu surorile mele, o zi in care sa spun nu numai pentru mine ci si pentru ei, cei dragi :

"Indulcitu-m-ai cu dorul Tau Hristoase si m-ai schimbat cu Dumnezeiasca Ta dragoste"

Iar pentru asta, nu trebuie decat sa participam cu totii la sfanta liturghie, cu credinta si cu dragoste