Acum cativa ani a slujit in manastirea in care merg acum aproape zilnic.Nu ma desparteau de sfintia sa decat 3-4 minute de mers pe jos si o viata de patimi.Asa ca nu ne-am cunoscut cand era langa mine.Nu am meritat asta si uneori e in mandria mea, un gand ca nu l-am cunoscut atunci si nespuse au ramas pentru sfintia sa pacatele mele...
Cand cunosti oameni care chiar iti plac, vrei sa te placa si ei si e dorinta de a te arata mai bun, mai curat, mai destept...Lupt cu lucrul acesta!
Dar parintele Siluan stie despre mine tot, fara sa ma fi spovedit vreodata.Si desi stie, Parintele ma primeste cu seninatatea parintilor din pateric,care pe tine te vedeau sfant, iar pe ei, pacatosi.
Parintele iubeste oamenii pentru ca din tot cea minunat a creat Dumnezeu, nimic nu e ca faptura omeneasca!
Parintele Siluan, este un monah care a parasit, cat de mult a putut, lumea, si s-a retras pentru rugaciune, undeva intr-un spatiu aproape de Ceahlau.
Am cunoscut multi preoti, viata mea e plina de prezenta lor, ei sunt marele dar al lui Dumnezeu pentru mine.Stiu ca sunt plina de pacate, stiu ca fac greseli, dar peste toate aceste lucruri e rugaciunea acestor preoti pentru mine si sfatul lor si nadajduiesc ca Dumnezeu pentru rugaciunile lor sa ma ierte si sa ma mantuiasca, ultima dintre oameni dar, sa vad si sa raman Acolo.
Parintele Siluan e preotul care imi aseaza in ordine viata si atunci cand nu e cu mine , dar si atunci , cand ca astazi, ajunge in preajma mea.Sunt multe lucruri pe care Parintele mi le-a lamurit si a facut-o cu rabdare, desi uneori e obosit si asteapta in incaperea de alaturi alti oameni.Nu se grabeste, nu-ti arata ca nu esti important, ca altcineva are mai multa nevoie de sfintia sa, ca il deranjezi, ca e tarziu...ca spui prostii...
Ne vedem rar, odata-de doua ori pe an, dar ne "vedem" in rugaciunea comuna dincolo de spatiu, de kilometri dintre noi. E sigurul care nu uita ce-i spun,de fiecare data reia discutia cu mine de la cel mai important lucru pe care l-am discutat ultima data.Reintalnirea cu sfintia sa ca si despartirea e ca si cand ...ne-am vazut acum o ora si o sa ne revedem maine.Nu e niciun dor, nicio graba, doar siguranta ca nimic nu ne poate desparti , asa cum nimic nu ne poate desparti de Hristos.
Am listat de pe blogul meu la intamplare cateva pagini, luni diferite, stari diferite si i le-am lasat pe masa.Le-a luat cu blandete in maini si a citit:
-Amintiti tarzii.De ce tarzii?
-Pentru ca sunt amintiri ale pacatelor mele si ar fi trebuit sa le am mai devreme, Parinte!
A ridicat ochii peste ramele ochelarilor si a ras incurajandu-ma:
-Nu e prea tarziu!
-Stiti, Parinte, imi doream sa mor repede, acum ma gandesc ca e bine sa am timp de pocainta, sa mai indrept ceva!
A ras cu mine
-Vedeti?
Ma gandesc, acum cand scriu, ca am procedat cu egoismul nostru, al fiilor duhovnicesti, al mirenilor, nu l-am intrebat nimic despre sfintia sa, despre sanatate, despre cum as putea sa-l ajut la randul meu...Am plecat de parca m-as intoarce ! Dar,acum cand scriu, e ca si cand Parintele e aici peste umarul meu, citeste si cu iubirea parintilor din pateric, ma binecuvinteaza si ma iarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu