Desi ne controlam uneori intr-atat incat putem simti ca nu mai avem vointa proprie, usor ii suparam pe altii.Foarte usor ii putem mahni pe cei carora le pasa de noi! Si foarte usor simtim raceala din privirea celor dragi, sagetile de gheata care trec prin inima noastra, departarile care se nasc din senin!
Stiu ca acest timp pamantesc este doar un fragment dintr-o vesnicie care se desfasoara Dincolo.Stiu ca deja multi din cei dragi mie, sunt Dincolo.
Intr-o noapte l-am visat pe Grig aratandu-mi un loc de o frumusete cum nu exista aici, alte culori, alte peisaje, alte ape curgand, dincolo de locul in care ma tinea imbratasandu-ma, cand imi arata:
-Acela este locul nostru, sa stii!
Si visul e una din promisiunile ca avem sansa sa fim impreuna candva, sa ne regasim suflete mai frumoase si mai bune decat eram la 25 de ani, cand ne-am cunoscut!
Privesc zilnic calendarul pe care il am acum pe blog. Astazi este sfantul...si ma gandesc ca in mod minunat sunt si Acolo si Aici mijlocind pentru noi, partasi zbaterii noastre permanente, si imi doresc macar sa-i recunosc...
Nu am orgolii, sau cel putin, nu am ochi sa le vad.Nu am trufie.Nu vreau avere si nici mariri.Doar cele pe care Tu,Doamne, consideri ca imi sunt de folos pentru mantuire.
Vreau insa doar un pic din atentia celor care ma pot ajuta nu lumeste, ci duhovniceste.
Oricat de putin mi-am dorit lucrul acesta, oricat de putin sunt vinovata ca as fi provocat deliberat acest lucru prin faptele mele, consecintele unor fapte au dus la mahnirea unui suflet. Si nu orice suflet! Unul care va sta langa mine si va da raspuns cu mine pentru pacatele mele.Si am un cumplit sentiment de povara si jena.
Sau poate e doar o ispita ca sa ma intristez si eu.
Ce ar trebui oare sa fac?
Ce spun oare sfintii parinti?
Poate am pus in inima mea gandul ca sunt nevinovata si vinovat de suparare este cel care s-a suparat.Si adevarul este ca chiar daca nu am avut intentia de a supara pe cineva, fapta petrecuta a dus la intristarea cuiva si eu am fost cauza.Deci, vinovata sunt eu!
Si iarasi ma intreb:ce spun sfintii parinti?
Nicolae Steinhardt spune foarte frumos despre iertarea celor carora noi le-am gresit:"Pare a fi un paradox, de nu un sofism si ar constitui o contradictie, o formulare absurda. Cum oare am ierta noi pe cel de noi vatamat?Nu-i limpede ca lumina zilei ca lui ii incumba a ne ierta eventual pe noi?
Si totusi formularea nu este gresita sau fortata si nu incape indoiala ca de tot gingas ne este a ierta pe cei carora noi le-am gresit, adica pe cei carora le-am dezgolit toata nemicnicia, toata slutenia sufleteasca,nerozia, rautatea, necinstea,salbaticia, perfidia, nestapanirea, josnicia,badarania sau netrebnicia noastra.
Pe cei in prezenta ne-am desartat strafundurile tulburi ale subconstientului,ne-am dat arama pe fata si poalele peste cap,ne-am facut de ocara, de basm si de minune, ii uram.
Nu lor ne-am infatisat cu purtarea noastra cea mai murdara si ticaloasa?.Nu-i nevoie de prea rafinata psihologie pentru a intelege, ca de mai multa rusine si ciuda avem parte cat priveste pe cei carora le-am gresit noi, decat in privinta celor care ne-au gresit noua!"
Deci, mandria din noi ne face sa avem sentimentul acesta de jena fata de cei carora le-am gresit,pentru ca chiar daca greseala a fost fara de voie, fara stiinta, ea exista, ea a dus la intristarea, la pagubirea celuilalt.Diavolul, vicleanul diavol, care lupta cu subtilitati, cu "fineturi".
Asa cum spune tot parintele Nicolae de la Rohia, trebuie sa ies din mine, sa ma privesc cu ochi straini, din afara,obiectiv, la rece, sa ma consider, ceea ce sunt, un fir de nisip, din nisipul Tau Doamne, pururea vinovat, dator,prihanit.
Si fac asta!Am puterea de a pleca capul si a-mi cere iertare pentru cele fara voie, fara stiinta, dar prin mine facute!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu