Ma simt obosita.Nu stiu, inca nu stiu sa-mi ordonez viata, sa-mi programez timpul.Si astfel el, timpul nu-mi ajunge.Nu citesc cat as vrea.Nu dorm cat ar trebui.Nu petrec cu cei dragi timpul pe care ar trebui sa-l petrec.Si zile trec cel mai adesea repede, ca si noptile.Acum e dimineata.Acum e seara.Acum e noapte, miez de noapte si trebuie sa sting lumina.Abia am timp sa ma gandesc la copii, oare ei dorm? La Grig,oare el... La Dumnezeu...iarta-ma, Doamne! La ingerul meu care se aseaza langa mine sa ma pazeasca de duhurile rele...Si gata, dorm!
In cateva ore ma trezesc atat de obosita incat as lua de la capat: Dumnezeu,copii, Grig, ingerul...
Dar trebuie sa cobor din pat, sa-mi fac crucea pe piept insemnandu-ma cu ea, ca sa ma apere de urati, ma gandesc adormita:Dumnezeu,copii, Grig, ingerul...si ma tarasc la baie unde nimic, nicio apa in cap nu reuseste sa alunge oboseala. In viata dinainte mergeam direct la bucatarie si puneam ibricul cu apa pe foc, pentru cafea.Acum nici macar nu mai intru in bucatarie!
Alta viata.Si sunt un alt om! O alta femeie se oglindeste in oglinda mea venetiana.Lucrurile altei femei sunt in dulapurile mele.Pana si in biblioteca mea sunt alte carti...
Chiar si numele pe care il port e alt nume.
Gata.E timpul sa ma trezesc bine, e timpul sa ma scutur.Am asa de mult de lucru!Biroul meu e plin de hartii in dezordine si nimeni nu le va lucra in locul meu.
Pana la urma, deja au trecut cateva ore din dimineata, in curand va fi pranzul, seara, noaptea...si iar dimineata.
Cred ca va trebui sa-mi regandesc programul de viata ca sa pot face ceea ce e de folos sufletului meu.Calea de mijloc!Ieri am gasit niste sfaturi ale Sfantului Serafim de Sarov.Am sa le transcriu iar,ca sa nu le pierd i sa-mi fie indreptar si mie dar si altor obositi.
"Nu trebuie să te dedai la nevoințe care sunt mai presus de puterile tale, ci să te străduiești încât prietenul nostru, trupul, să rămână credincios și în stare să contribuie la întărirea virtuților.
Să umbli pe calea de mijloc: Să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga (Proverbe 4,27). Duhului să-i dai cele duhovnicești, iar trupului cele trupești, adică cele necesare pentru întreținerea acestei vieți trecătoare, după cuvântul Domnului: Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21)
Să fii îngăduitor cu sinele tău. Să nu-i ceri mai mult decât poate. Să rabzi slăbiciunile tale, așa cum răbdăm slăbiciunile aproapelui nostru. Dar să nu te cuprindă moleșeala, ci să te îndrepți mereu spre mai bine.
Dacă ai mâncat mult sau ai cedat în fața vreunei slăbiciuni, nu te tulbura, nu adăuga o rană lângă altă rană. Ia-o cu curaj pe drumul îndreptării și străduiește-te să-ți păstrezi pacea sufletească.
Dacă trupul s-a istovit de trudă sau de boală, să-l întărești cu somn, hrană și apă pe măsură.
Orice izbândă a noastră în asceză trebuie s-o atribuim Domnului și să spunem cu Profetul: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă (Psalmi 113, 9)
Când omul ajunge la vârsta de treizeci și cinci de ani, adică la jumătatea perioadei vieții pământești, are nevoie de mari nevoințe pentru a se menține pe calea dreaptă. Mulți la vârsta aceasta se abat și se întorc la dorințele lor păcătoase. ”Mulți au adunat multe în tinerețea lor, mărturisește Vasile cel Mare. Însă la jumătatea vieții n-au îndurat furtuna pe care au ridicat-o împotriva lor duhurile viclene, și le-au pierdut pe toate”.
Așadar, pentru a nu fi loviți de o asemenea catastrofă, să fim cu luare aminte la sinele nostru, după cuvântul lui Isaac Sirul: ”Trebuie să ne trăim viața ca și când ne-am afla pe o balanță”.
(Sf. Serafim de Sarov)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu