Prietenul meu, Blogul

Am un prieten. Mi-l-a daruit Ruxandra in vara. Nu e un catelus.Nu e o pisica.Nu e nici sticlete sau papagal.E blogul meu .Acum a ajuns o prezenta atat de mare in viata mea incat ma gandesc ce va fi cand nu voi mai scrie aici.Dar nu are sens sa privesc atat de departe.

Azi, si azi,unii din cei care citesc mi-au transmis mesaje din care am inteles ca oamenii deschid blogul si citesc.Pot sa spun ca am si cativa preoti care citesc si o promisiune ferma a unui Parinte, ca daca voi gresi, ma trage de urechi, asa ca, nadajduiesc sa nu fie si asta spre osanda.

Prietenul meu,Blogul, mi-a daruit prieteni.Am plans mult scriind si recunosc,e dificil sa scrii si lacrimile sa-ti curga pe obrajii, dar, fara sinceritate nu poti face nimic, daca nu am nici acum puterea sa ma privesc cum sunt, sa-mi recunosc amintirile si sa ingenuchez pentru ele, inseamna ca degeaba cred ca m-am intors.Spuneam cuiva, acum,cateva minute, pe facebook, ca am fost pe drumul Damascului, ca si Saul.

Desigur este o metafora.Dar este un adevar in afirmatia mea.Eu, prin insasi modul meu de viata,zeci de ani, am inteles sa aleg sa traiesc in afara bisericii,desi eram  botezata,ma inchinam, ma rugam, credeam profund in Dumnezeu.Dar lipsa de cunostiinte era ceea ce ma tinea in afara bisericii.Si ca mine era intrega familie.Progonitorul numarul 1 eram eu, pentru ca in cele mai multe cazuri, femeia este cea care pregateste familia pentru biserica,si marele prigonit eram tot eu

Nu am sa sustin, ratacita, ca l-am auzit pe Dumnezeu strigandu-ma! Nu eram vrednica si nici vas ales cum a fost Saul"Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel"Fapte cap 9:15.

Dar am avut gandul clar ca a fost ceva gresit in modul in care am trait si acest lucru trebuie schimbat si a mai fost disperarea ca Grig a murit nespovedit si neimpartasit si trebuie sa fac ceva pentru el, ca sufletul lui sa poata fi mantuit.

Restul e deja un timp lung cu multe zile, zile pe care de ieri nu le mai numar, voi numara in sens invers... Este un timp in care eu am facut doar acel pas lateral de pe un drum nepotrivit si am intrat pe un drum stramt si dificil.

Recunosc ca era mai usor sa raman acolo unde eram.Stim cu totii ca pacatul poate fi frumos atat timp cat crezi ca ai timp de pocainta si de iertare.Razi, flecaresti, mananci de dulce, bei cafeaua si apoi satul mergi la sfinta liturghie,in loc de vecernie mergi intr-un barulet cu prietenii si discutii despre moda si filozofie, ultimile aparitii  editoriale, in Sambata Mare mergi la teatru..Totul pare frumos si meritat.Muncesti.Esti un om respectat in societate, ai niste responsabilitati de care te achiti onorabil, este recompensat financiar pentru asta, practic ai pentru ca meriti, muncesti, esti harnic si...normal iti trebuie si relaxare.

Nu gandim asa? Nu este aceasta societatea in care traim? Nu ea a inventat statiunile cu hoteluri dotate cu spa, jacuzii,partiile de ski...

. Dar… “nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu”. In ispitirile Mantuitorului Iisus Hristos intalnim, de fapt, tentatiile vietii. Diavolul seamana obsesia lipsurilor materiale dar si exemplele celor care au si carora "li-se cuvine" .Nu spun ca este un lucru gresit sa te bucuri de viata, de ceea ce dobandesti, dar e profund gresit sa uiti cine ti-le-a daruit, ca toate sunt ''Ale Tale dintru ale Tale'' si sa uiti ca sunt atatia care nu au banii sa-si cumpere medicamentele(e un exemplu din multe).

Bogatul  caruia i-a rodit tarina nu se gandea la cei care nu aveau ce sa puna pe masa si se gandea doar la el si la cum sa-si conserve pentru el belsugul pe care l-a dobandit," Si voi zice sufletului meu:Suflete ai  multe bunatati stranse pentru multi ani:odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.Iar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Şi cele ce ai pregatit ale cui vor fi?” (cf. Luca 12, 19-20).

Nu stiu daca citisem acesta pilda, dar in noaptea in care a murit Grig, am trait-o atat de dureros, atat de real incat a fost ca si cand Mantuitorul pentru noi a povestit-o ucenicilor Sai.

Frica, mai mult decat durerea a facut sa pun acel pas lateral si sa ma asez la poarta cea stramta.Dar ca sa reusesc sa intru nu e suficient doar sa stiu toate acestea, trebuie sa le si implinesc.

Imi doresc ca prietenul meu,Blogul, sa fie un sprijin in mantuirea mea .Dar voi cei care cititi, rugati-va si pentru mine!