Inmormantarea

In scurt timp, de fapt o sa termin de scris si voi pleca, voi merge la inmormantarea unui domn, Gheorghe.Nu stiu ce a fost in aceasta viata.Cred ca frigotehnist, asta insemnand un electrician specializat pe aparate electrice care ingheata?Ceva in sensul acesta.Avea 71 de ani.Pensionar.Si-a petrecut ultimii ani de viata mesterind diverse instalatii care luminau icoanele Maicii Domnului si fiind prezent in biserica la sfintele slujbe!

Era casatorit cu aceeasi femeie pe care a luat-o de sotie in tineretea lor, are o fiica casatorita si ea , cu un domn, profesor de matematica la un liceu de renume, la noi in oras. Sotia domnului, a lucrat  la Protoierie, inconjurati permanent de preoti!

Vietii in care Dumnezeu a fost vizibil si pentru altii nu numai pentru ei.

Nu spun ca a fost un sfant! Nu este treaba mea sa judeca asta si nici nu o fac.Poate a fost! Oricum pacatele mele sunt mai mari decat ale lui.

Dar, undeva intr-o biserica, in mijloc, dupa randuiala noastra a romanilor botezati, ortodocsi, in straie de nunta, domnul Gheorghe asteapta slujba de inmormantare.Famila intristata, a pregatit cosul cu 44 de pachete, coroanele, prosoapele cu lumanari pentru preoti, batistele cu colac...la ora aceasta la cimitir groparii sapa groapa in locul de veci cumparat cu multi ani inainte ...aseara povesteau ca vor duce si acolo mancare si un pic, o sticluta, doar o sticluta cu tuica sa se incalzeasca groparii...Vom plange la vesnica pomenire! Pentru el! Pentru ca nu-l vom mai vedea in viata asta! Pentru ca niciodata nu va mai intra in biroul meu, aducandu-mi din simpatie si inima buna, din pensia lui mica, un crin...o floare  si o fotografie din pelerinajul nostru la manastirii, pusa in rama, asa cum a facut-o de doua ori...

Vom plange si ne vom ruga:

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitului  robului Tau Gheorghe, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormitului robului Tau Gheorghe, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

Vom plange si pentru el dar si pentru toti cei pe care i-am pierdut.Am inteles, dupa moartea lui Grig, ca este firesc, e normal, e omeneste asta, ca nu stirbeste cu nimic durerea dupa cel pe care preotii il prohodesc.

Sa multumim lui Dumnezeu pentru acest lucru! Pentru faptul ca intelegem sa ne inmormantam dupa randuiala Bisericii.Sa multumim pentru preotii care se roaga la capetele celor dragi noua! Sa multumim celor care indiferent de vreme, isi lasa cele ale lor si ne urmeaza pe drumul de final!

Sunt zguduita de faptul ca familia regizorului care ne-a insotit copilaria, Sergiu-Florin Nicolaescu, in mod grotesc il vor arde si...nu stiu ce vor face, dar el nu va avea parte de nicio slujba, nici macar de parastasele care se fac pentru cei adormiti.

El si-a inceput calatoria ca si Gheorghe.

Dar in timp ce pentru Gheorghe, familia si prietenii au pornit rugaciunea odata cu preotii, insotindu-l atat cat pot la trecerea vamilor, el, omul destept, instruit...ramane singur in preajma dracilor, in chin, in suferinta...

Nu stiu cum e Dincolo! Sigur nu am fost! Dar cred in BIBILIE, cred in Evanghelii, cred in sfintii parintii, cred ca trebuie sa trecem vamile, cred ca trebuie sa urcam scara pe care bisericile noastre din Moldova ni-o arata si trebuie sa prindem mana lui Dumnezeu pe care acesta ne-o intinde! Cine e de vina daca noi refuzam sa facem asta pana si in clipele de final?

Ce ramane de facut? Psaltirea, spune Radu Iulian! Asa e!

Dar cred ca trebuie sa ne rugam cu totii pentru el, pentru ca l-am iubit cu totii si pentru ca si el ne-a iubit, daruindu-ne atatea filme valoroase! Dumnezeu sa dea gand bun celor din preajma lui si sa-i lumineze! Mai e ceva timp! Inca mai e!