TACERI

Sunt momente in care linistea doare.

"Voi care va intoarceti acasa

Si dupa ce ati inchis usa spuneti"buna seara"

Voi nu stiti ce inseamna

Sa intri pe o usa tacand"

Sunt versuri de Octavian Paler.Desigur s-a scris mult despre singuratate.Cu totii suferim din pricina ei, sau macar am suferit candva.

Dar singuratatea este pana la urma doar alegerea noastra, a fiecaruia dintre noi. Sunt singura, pentru ca asta aleg.

A fost un timp, dupa moartea lui Grig si plecarea Ruxandrei la facultate, cand eram atat de ingrozita de casa noastra fara el si fara copii, incat dupa orele de serviciu, stateam pe strazi.A fost un timp in care nu faceam deosebirea dintre utrenie si vecernie, nu stiam la ce ora se desfasoara, nu stiam ca poti merge asa pur si simplu...aveam o spaima de ridicol in biserica incat imi era greu sa intru fara sa stiu exact ce pot sa fac sau ce se asteapta de la mine ca si conduita si atunci...impietrita ma retrageam intr-un colt cat mai putin sa fiu vazuta si plecam fara sa inteleg mare lucru...

Preferam dupa-amiaza sa raman cat mai mult la serviciu, singura la birou, singura in cladire .Ma mutam mai apoi in alt loc!Stateam pe banca in fata unui magazin mare... se facea noapte, magazinul se inchidea si eu inca mai ramaneam acolo privind spre ferestrele luminate din blocurile din jur.

Urcam in casa mea, ma asezam intr-un  fotoliu si acolo in fata unui televizor cel mai adesea nedeschis, asteptam sa mor.Sau sa sune telefonul.

Luni de zile nimeni nu a batut in usa mea.Lumea nu stie ce sa spuna, cum sa se comporte in astfel de situatii si atunci esti abandonat tacerii.

Si Dumnezeu, care nu m-a lasat din grija Sa, a randuit o spovedanie  intr-o zi, dupa-amiaza.Nu am vorbit despre asta.Nici nu stiam ca e ceva de spus sau ca singuratate e un pacat.Dar Parintele mi-a zis:

-In curand voi incepe vecernia.Nu vreti sa ramaneti?

Si am ramas de rusine, de jena  si pentru ca nu puteam refuza.Vad si acum locul in care am stat, aproape de usa, rezemata de peretele inca nepictat al bisericii.

Vecernia aceea a fost punctul din care eu am inceput sa alung singuratea- boala care ma distrugea.

 Niciun moment nu am vrut in viata mea altceva decat ceea ce am avut:familia mea.Nu mi-am dorit oameni noi, prieteni noi...altceva decat ceea ce avusesem. Dar vecernia aceea, cantarile supebe"Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte", predica de final despre deasa impartasanie si mai ales aghiazma cu care Parintele ne-a stropit cantand ceva ce auzeam prima data si ma topea de bucurie, acestea au reusit sa sparga definitiv singuratatea mea si sa transforme tacerea in ceva in care se auzea puternic o voce cantand:"Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dânsul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu"

Desi, e greu, nu am sa mint  ci am sa spun ca e foarte greu.E multa tacere in viata mea  in zilele in care aleg sa raman acasa. Dar in tacerea aceasta vorbesc cu Dumnezeu, constienta ca nu fac lucrul acesta cat ar trebui.Citesc .Lecturi controlate.Deschid usile spre Dumnezeu si intalnirea cu sfanta scriptura, cu Moise si poporul acesta atat de razvratit, atat de complex, este  coplesitoare. Moise, cel mai bland si bun om.

4.Si a zis Domnul catre Moise: "Iata tara pentru care M'am jurat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob, zicand: - Semintiei tale o voi da... Iata, le-am aratat-o ochilor tai; dar tu intr'insa nu vei intra!"

5.Si a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, in tinutul Moabului, dupa cum ii spusese Domnul. 

6.Si l-au ingropat in vale, in tinutul Moabului, aproape de templul lui Peor , dar mormantul sau nimeni nu-l stie, nici pana''n ziua de astazi .

7.Si era Moise de o suta douazeci de ani cand a murit; vederea nu i se innegurase, nici gura nu i se zbarcise.

8.Si l-au plans fiii lui Israel pe Moise, in sesurile Moabului, la Iordan, aproape de Ierihon, timp de treizeci de zile, pana s'au sfarsit zilele jelitului in plangerea dupa Moise.-Deuteronomul-cap34

In tacerea casei mele, eu  inca plang moartea lui Moise.
Mi-l amintesc mereu pe PS Damaschin spunandu-mi ca judecatile lui Dumnezeu sunt greu de inteles si stiu ca nu pot intelege de ce Moise, care nu avea nicio vina, nu a putut intra in Pamantul Fagaduintei.

Ma gandesc ca ceea ce Dumnezeu randuise pentru el, trebuie  sa fi fost de miliarde de ori mai frumos si mai de folos decat acel pamant pentru care Moise si-a condus acel popor atat de razvratit 40 de ani prin desert, ca rostul lui se incheiase, dar mie cumva  omeneste imi pare rau pentru el si plang...
Inima mea de femeie! Inima de om care strange, lupta pentru lucruri omenesti, desi realizeaza ca ele, sunt doar incercari pe care nu le trece.

Dar plansul meu sparge tacerea pe care o impart cumva cu cel jelit de mine si jalea mea il aduce aproape si eu sunt astfel unul din oamenii acelui popor, pe care Dumnezeu l-a trecut Marea Rosie,l-a  hranit cu mana, dar, ca si ei, si eu am cartit de mii de ori,si mi-a construit vitel de aur din profesie, din familie, din iubire, din pasiune, din chip si din minte si m-a inchinat lui, vitelului , uitand ca nimic nu e al meu, totul e primit in dar, ca mie sa-mi fie mai usor sa-mi implinesc menirea de femeie, de om facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Chipul lui Dumnezeu era in mine, dar nu ma asemanam Lui.Dar nici macar nu gandeam asta! Acum, vecerniile la care am fost parte,utreniile, sfintele liturghii, canoanele, macar m-au ajutat sa-mi vad pacatele si sa mi-le plang, iar cand nu mi-le plang sa mi-le povestesc .