Cum a inceput prima zi a anului civil

Daca ma gandesc serios si daca privesc sinaxarul, consider ca facem imens si inutil taraboi cu trecerea dintr-un an in altul.Nu e nimic spectaculos.Nu e nimic care sa merite! Din pacate cheltuim mult pentru o noapte in care nu se intampla nimic deosebit.Cumparam.Cheltuim enorm pentru mese din care nu se mananca prea mult.Ramane mancare care se invecheste pentru ca nici zilele urmatoare nu mancam cine stie ce, obositi de atata revelion...Cumparam bautura, care uneori dispare in capetele bulversate ale unora.Cumparam pantofi noi, costume noi, rochii decoltate si lungi,platim coafeze care sa ne arda parul si sa ni-l intinda,sau sa-l increteasca,sa-l zbarleasca cu spuma, gel si nu stiu ce nenorociri.Purtam discret, dar spunem tuturor, lenjerie rosie care sa aduca noroc...norocul fiind de la diavol.Iesim pe strazi la focuri de artificii, ne bucuram de lumini si uneori ne ardem lucrurile de pe noi de la scantei.Acum cativa ani am vazut cum un recipient de la artificii a cazut in capul unei doamne si a ranit-o grav.Stirea a fost transmisa pe toate canalele de televiziune.Oare s-a insatosit?Oare a invata ceva macar ea si familia ei din eveniment?

Numaram imbratisati minutele:10,9,8,7,6,5,4,3,2,1!La multi ani!Urlete, saruturi!Sperante!Ganduri!

Cati ani am trait asa! Si astazi copii mei petrec asemanator! Si pangarim noaptea in care ar trebui sa ne pregatim pentru praznic imparatesc:Taierea imprejur a Domnului si ziua in care il praznuim pe sfantul Vasile cel Mare si pe sfanta sa mama,Emilia!

Nu are nimeni vina pe care sa nu o port si eu!Asa i-am crescut.Asa am procedat!Si daca Grig ar trai, poate as face iar astfel!Dar regret ca nu am crescut intr-o familie cu traditie crestineasca, ca lantul de preoti din familia mea s-a rupt la stra-strabunicul meu, preotul Dumitru si noi nu am reusit sa ne scuturam de comunism, sa fim martiri si sa murim mai bine in temnita, decat sa murim prin pacat!

Am aflat ca in biserica se face slujba in noaptea de Revelion, abia dupa moartea lui Grig,in acel decembrie.Am petrecut acele ceasuri in manastirea sfintii voievozi Mihail si Gavriil.Era intuneric, totul parea sumbru...parintele Gavriil citea niste rugaciuni pe care ma chinuiam sa le inteleg, lumea statea departe de mine pentru ca toti stiau tragedia pe care o traiam...maica Varvara avea ochii plecati in rugaciune pentru noi si eu, cu inima zdrobita, deja nu mai intelegeam ce petrec oamenii dincolo, afara, de unde veneau zgomote mari.Prin geamurile inalte si inguste ale manastirii se vedeau focurile de la artificii.Nici ce se intampla in biserica nu intelegeam prea bine, dar macar era un loc in care puteam respira.Cand totul s-a terminat, in poarta manastirii a aparut Andrei, fiul meu care avea abia 22 de ani, m-a imbratisat stingher, nestiind ce sa spuna, ce sa ureze...nici eu nu stiam...maica insa l-a prins in mainile ei si l-a imbratisat.

Pe drumul spre casa incercam sa arat ca ma bucur de artificiile intaziate care mai brazdau cerul si intunericul.Dar se terminase.Pentru mine, Dumnezeu randuise altceva, imi deschisese ochii si imi descoperise urechile.

Am petrecut aseara vecernia in catedrala.Ador vecernia! Am venit acasa pentru cateva ore si apoi am revenit pentru Miezonoptica si Te Deum.  Mi-am luat cu mine ceaslovul sa urmaresc psalmul 118 , recunosc ca abia asteptam troparele"Iata mirele vine si fericita este sluga pe care o va afla priveghind..."Din pacate nu le-a cantat nimeni, le-a citit un seminarist prea putin constient de greutatea cuvintelor.Pentru patima cu care dorisem cantarea, Dumnezeu mi-a taiat voia .Episcopul nostru a fost cu noi.Si diaconii.Si preotii.Biserica mare s-a umplut de oamenii care vin in mod obisnuit la slujba.Ne priveam zambind, bucurosi de reintalnirea noastra pentru a treia oara intr-o zi.Flori albe si rosii impodobeau icoanele mari de pe catapeteazma.Si Sfantul Vasile cel Mare de pe iconostas! Covorul rosu arhieresc cu vulturul bicefal

Undeva in multimea aceasta  sunt si eu...A valorat cat toate petrecerile de revelion.

Stiu acum cat de valoroasa e binecuvantarea unui preot si ce mult ii place lui Dumnezeu rugaciunea in comuniune.Am strans in rugaciunea mea toate acele lucruri pentru care nu am suficient timp(pentru ca inca dorm mult, inca pierd mult timp cu calculatorul, cu vorbitul la telefon, cu mesajele...)ca sa multumesc.Multe sunt binefacerile pentru care trebuie sa multumesc, am scris pe scurt in ultima postare pe anul 2012, mi-am mai amintit cateva, spre exemplu, nu cred ca am multumit suficient pentru ca Dumnezeu m-a ajutat sa fac atatea pomeniri ale celor din neamul meu, nu am multumit, cred, nici pentru boli,pentru ca prin ele ma curat de pacate, nu am multumit pentru copilul ce se va naste peste cateva luni si pe care cu voia lui Dumnezeu , eu il voi nasi...pentru familia lui pe care Dumnezeu mi-o daruieste, pentru trandafirii galbeni ai Zinei, pentru noaptea de miezonoptica de la Pocaeev si miruirea fruntii mele de mitropolitul Vladimir...le-am adunat pe toate in inima mea"Le stii tu toate, Doamne si stii neputinta mea, dar si credinta mi-o stii!"

S-a binecuvantat cununa anului care deja venise.Prin peretii grosi ai catedralei se auzeau zgomote mari, bubuituri cumplite, ca si cand se tragea cu tunul  de la razboiul de Independenta!Recunosc ca am avut un moment de deruta nestiind ce se intampla, credeam ca a cazut ceva in altar...apoi am priceput ca afara , lumea numarase secundele spre...ce? Imi doresc din inima, tocmai pentru ca toti cei de afara sunt ai nostrii, intre ei, in alte parti sunt si copii mei si prietenii mei si neamurile mele si pentru ca ei sunt imaginea mea de acum 6 ani,Dumnezeu sa primeasca rugaciunile preotilor pentru ei toti si sa le daruiasca sanatate, buna sporire in toate faptele bune, luminare si cat mai buna cunoastere a pacatelor.

Cuvintele de multumire ale episcopului nostru au fost minunate, ne-a binecuvantat, am plecat capul in multimea de credinciosi si mana sa s-a oprit pe crestetul meu in timp ce imi spunea "La multi ani!"

Apoi am sarutat crucea si evanghelia,parintele m-a miruit...Lumea lasase deoparte rigiditatea obisnuita a bisericii si ma imbratisa in orice colt mergeam.Si inima mea s-a incalzit de bucurie si iubire frateasca.Erau acolo toti cei cu care ma vad slujba de slujba, chiar si unii care nu vin mereu.Oameni care ca si mine, candva, cauta drumul...

Cand am iesit din catedrala era deja 12.30 min.Cineva pusese pe treptele catedralei pocnitori , artificii si o doamna eleganta topaia fericita si radea zgomotos.Cand am trecut prin centrul orasului era o liniste deplina.Niciun om nicaieri.Doar cateva masini de taxi in statie in asteptarea unor chemari.

-Ai grija la cioburi! -a atentionat-o pe Mioara care sofa, o doamna de pe bancheta din spatele masinii.

Si atunci am vazut strada plina de sticle sparte, pahare aruncate, confetii...dezastru lumesc de dupa petrecere.Si am realizat ca dracii terminasera in centru ceea ce avusesera de facut si de aceea se mutasera langa catedrala.Si mi-am amintit ca Parintele spune:
-Dracul umbla peste tot, si in biserica, intra si in altar...singurul loc in care nu intra e sfantul potir, sfanta impartasanie!

Am ras.Recunosc ca am ras!

M-am pregatit repede de somn. Am abandonat telefonul in alta camera sa nu aud mesajele care inca veneau de la cei care petreceau, dar  cu iubirese gandeau la mine si m-am culcat! In curand incepea utrenia si sfanta liturghie!Praznic mare:Taierea imprejur a Domnului si Sfantul Vasile cel Mare!.