CREDINTA

Dimineata, chiar foarte de dimineata, am fost la biserica. Astazi slujba incepea la ora 6! Bineinteles, taranul din mine, cel care nu doarme daca pleaca la drum, nu a mai dormit! M-am trezit din ora in ora. La ora 5 m-am hotarat sa nu mai adorm! Sa vina slujba! Sa inceapa utrenia!Sa bata clopotele anuntand sfanta liturghie!

Cand am plecat din casa era atat de intuneric si pustiu de parca eram pe o planeta pustie. Doar eu si Nicolae hotarati sa ajungem la biserica. Batea un vant rece si suflul lui ne transforma obrajii in gheata.

Dar noi razand, bucurosi de moment...traitori spre sfintele slujbe.

In biserica, in paraclisul in care se tinea slujba, cand am intrat erau doar cateva persoane in afara slujitorilor bisericii.

-Cine vrea sa fie singur cand se impartaseste, sa nu se impartaseasca!-zice un Parinte.

Acelasi lucru si pentru slujbe, cred eu! Ar fi minunat daca atunci cand aud clopotele, credinciosii botezati de acasa, ar arunca pilotele calduroase de pe ei si ar veni in fuga. Dar chiar daca ei nu vin, biserica ii poarta in inima ei si-i pomeneste. 

Eu, dimineata, m-am bucurat de linistea paraclisului, de apropierea in rugaciune a prietenului meu Xenofont, a Lucretiei si a doamnei mai in varsta, nou aparuta in biserica, dar extrem de prezenta, zambitoare si dulce.Si a prietenului meu Nicolae. 

Astazi vreau sa va scriu un pic despre domnul Xenofont.

A fost un barbat frumos, destept, instruit si puternic. A ocupat una din marile functii sociale ale societatii. S-a achitat totdeauna cu dreptate, cinste si profesionalism de indatoriri. Nu stiu daca era credincios in tinerete. Probabil acea credinta in Dumnezeu necunoscut si prea putin perceput noua, generatiei noastre. Si intr-o zi s-a imbolnavit. Pe creierul lui a aparut o tomoare...au urmat cateva interventii chirurgicale...suferinta... si Xenofont a pasit din suferinta aceasta pe un alt drum.

Ne cunosteam, prin natura relatiilor de serviciu, ne-am cunoscut, fara sa fim foarte apropiati. La un moment dat, dl Xenofont a infiintat o fundatie pe care a denumit-o Maica Domnului si a inceput o munca grea de ajutorare in mod sistematic, a celor aflati in nevoi. Multe fapte de milostenie, cele mai multe nestiute de nimeni: studenti care altfel nu ar fi putut sa invete carte, inclusiv studenti la teologie,copii din familii foarte sarace... vaduve fara niciun ajutor... bolnavi uitati de lume.

Dupa moartea sotului meu m-am trezit cu dansul la usa biroului meu, spasit, emotionat si atent cu vorbele.

Venise singur. Dar, langa el erau sigur ingerii, cei care il sustineau. De la dansul am aflat ce inseamna sfanta liturghie si ca ar fi bine sa caut carti care sa mi-o explice. Dansul mi-a vorbit despre sfinti. Dansul mi-a vorbit despre preoti. Sunt nume de sfinti pe care de la dansul le-am auzit prima data. Mi-a predat acel abc al cunostintelor religioase, cu multa intelepciune, toleranta si iubire. In vremea aceea, eu eram prezenta permanent in Manastirea Sfintii Voievozi , iar dl Xenofont venea acolo doar duminica. Era perioada cand acolo slujea parintele Gavriil, iar predicile sale reuseau sa adune orasul. In restul timpului mergea la parintele lui duhovnic. Era fascinat de acesta. Topit de iubire.

Prin el, Dumnezeu a lucrat drumul meu la acelasi duhovnic. O prietena imi povestea:

"-Prin el am cunoscut saracia si problemele grave ale societatii noastre. L-am insotit in case fara curent electric, unde copii lipsiti de cele mai elementare lucruri, cresc privind prin geamuri murdare o lume ostila. O lume pe care noi le-o daruim. 

Nu intelegeam "zgarcenia" domnului Xenofont, care se uita nemultumit la bomboanele de ciocolata si cafeaua si sucurile pe care eu le puneam in pungi si declara timid ca ar prefera mai bine sa mai trecem la un anume interval si de banii aceea sa ducem cartofi si ulei...

Ma irita uneori ca zaboveam mai mult in case, cand stiam ca avem drumuri lungi de facut, dar dansul vroia sa si discute cu ei, sa-i intrebe daca au fost si la biserica, cand s-au spovedit, cand s-au impartasit...Dar incetul cu incetul am aflat ca drumurile noastre sunt drumuri care trebuie sa duca intreaga hrana la cei napastuiti de societate si atat de iubiti de Dumnezeu." 

Saraci, flamanzi,bolnavi... 

Si domnul Xenofont poate e mai bolnav decat ei!

Dar e in el o flacara care il lumineaza.Este in el flacara credintei. 

Dimineata, la predica, parintele ne-a citit un cuvant foarte frumos al sfantului atat de drag noua, sfantul Nectarie, despre credinta. Nu am retinut cuvintele exact.Esenta este aceea a tuturor sfintilor parinti. 

ADEVĂRATA CREDINŢĂ, este un DAR DUMNEZEIESC (Rom. 12, 3; Efes. 2, 8; Filip 1, 29, 2), dar el trebuie insotit de efortul omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se asemăna cu Dumnezeu prin sfinţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor (împlinirea Poruncilor Dumnezeieşti). 

Creştinul care CREDE în Dumnezeu şi împlineşte PORUNCILE DUMNEZEIEŞTI, va moşteni RAIUL şi se va îndulci veşnic de SLAVA LUI DUMNEZEU. 

Există un SINGUR DUMNEZEU şi o SINGURĂ CREDINŢĂ ADEVĂRATĂ - CREDINŢA ORTODOXĂ (Efeseni 4, 5). 

Ascultam cuvantul sfantului Nectarie si ma gandeam cat de potrivit este cuvantul pentru prietenului meu. 

Am inteles ca toate faptele lui bune vin din iubirea lui Dumnezeu, din credinta cu care Dumnezeu l-a miluit si din intelepciunea de a asculta cuvintele duhovnicului de a lucra faptele bune, pentru ca si credinta fara fapte bune nu are rod.

"Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, CREDINŢA."(Gal. 5, 22). 

Modul acesta exemplar de a purta sarcinile altora, implinind porunca iubirii, este ceea ce aduce harul peste el si azi dimineata, chiar inainte mea, desi venea de la cativa kilometrii departare de oras, desi e mai in varsta decat mine, desi este probabil mai bolnav decat mine,era senin, bucuros de sfanta liturghie in sfanta biserica si de praznuirea sfantului al carui nume il poarta.Cum sa nu-l admiri? Cum sa nu-l iubesti?Cum sa nu multumesti lui Dumnezeu pentru el?Si pentru sansa de a-i sta alaturi in biserica si a ingenunchia la " Pe tine te laudam..."

Mi-a impartit coliva adusa la biserica in cinstea sfantului al carui nume il poarta, face asta de cand l-am cunoscut, in fiecare an. Il cinsteste pe sfantul al carui nume il poarta, iar eu ma gandeam cat de bucuros este sfantul Xenofont ca are un astfel de fiu, care ii poarta numele, cinstindu-l cu atat iubire. 

Nu va citi blogul meu, nu foloseste internetul decat daca altfel nu se poate, nu cauta slava lumeasca si nu ar fi foarte bucuros daca ar citi ceea ce am scris. Dar nici nu m-ar certa, ca sa nu ma supere. Blandetea inimii lui este imensa. Si nici nu scriu pentru dansul. O fac pentru ca modul dansului de viata intru Hristos sa fie un exemplu si altora, nu numai mie! Dumnezeu sa-l tina sanatos si sa lucreze prin el mantuirea tuturor celor pe care ii intalneste in cale, iar sfantul Xenofont, sotia sa Maria si fii lui Arcadie si Ioan sa-i fie mijlocitori neobositi spre implinirea celor placute lui Dumnezeu. Amin.