Astazi am fost la scoala.
Parcurg impreuna cu mai multi adulti niste cursuri finantate printr-un program european.Nu intru in amanunte, pentru ca nu cele legate de cursuri sunt importante, nici macar pentru mine.Importanta e emotia care o trezeste in mine, asezarea in banca, in calitate de elev nestiutor si un pic neincrezator ca voi invata prea multe.Alaturi de mine tineri, multi tineri, femei si barbati de varsta fiului meu.Doar eu, un domn poate chiar mai in varsta decat mine si lectorul suntem maturi, ca sa spun elegant, ca suntem maturi!
Parcurg impreuna cu mai multi adulti niste cursuri finantate printr-un program european.Nu intru in amanunte, pentru ca nu cele legate de cursuri sunt importante, nici macar pentru mine.Importanta e emotia care o trezeste in mine, asezarea in banca, in calitate de elev nestiutor si un pic neincrezator ca voi invata prea multe.Alaturi de mine tineri, multi tineri, femei si barbati de varsta fiului meu.Doar eu, un domn poate chiar mai in varsta decat mine si lectorul suntem maturi, ca sa spun elegant, ca suntem maturi!
O priveam astazi cu admiratie pe doamna care ne preda: o femeie de varsta mea, eleganta, desteapta, rafinata, imbracata impecabil intr-un costum maro,cu brosa de aur pe reverul rotund frantuzesc, incaltata cu botine din piele de caprioara cum spuneam noi candva...Generatia mea.Am terminat facultatea cam in aceeasi perioada, am parcurs acelasi traseu, casatorita de studenta cu un fost coleg, mama de doi copii...Multe similitudini intre povestile noastre.In pauza de cafea ne-am adunat impreuna la o masa, sa discutam putin despre vietile noastre si in momentele de tacere, amandoua ciuleam urechile la tinerii de alaturi, la discutiile lor.Am inteles impreuna ca vorbeau de copii lor aflati la varsta gradinitei, acum caminul la care ele duc copii se numeste Gradi, unii deja erau in cumplita clasa 0 si se intrebau contrariate ce e acolo, la ce foloseste...preocuparea lor de crestere bine a copiilor ne-a adus zambetul pe buze si a rasturnat peste noi amintirea tineretii noastre, cand si noi trageam de ei sa-i ducem la camin,sa-i scoatem in parc, sa le organizam aniversari.
Eram exact doua generatii, despartite doar de timpul fizic, in rest lucrurile se retraiesc identic.Chiar i-am spus doamnei:
-Parca traiesc viata noastra!
Si doamna a ras elegant incuviintand.
Am avut un sentiment de mare iubire pentru ei toti, pentru cei tineri care acum traiesc viata mea, crescand copii,cumparand case si masini, achitand rate la banci,muncind prea mult, invatand in speranta unui alt castig suplimentar, dar si pentru doamna eleganta din fata mea.Si nu ma puteam opri din a ma intreba oare ce relatie au cu Dumnezeu. Nimic nicaieri nu vorbea in atitudinea lor sau in tinuta, nici cruci nu se vedeau, nici metanii la mana, nimic sa indice ceva...Dar cand cursurile s-au terminat si doamnele au disparut primele din clasa, sa-si culeaga copii de la Gradi,am ramas sa-i spun doamnei:
-Daca iesiti din hotel si mergeti sa vedeti orasul, drept inainte, pe bulevard, dincolo de Magazinul Mare... pe dreapta cum mergeti spre Constanta, este Manastirea Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil, cel mai vechi loc si cel mai frumos din judetul nostru...
-Da?Am sa merg sa-l vad! a raspuns doamna zambind bucuroasa.
-Sau puteti sa mergeti aici, drept in fata pe acest bulevard si drept inainte e Catedrala! -a intervenit un tanar ramas ca si mine in clasa...
Am plecat cu tanarul.
-Unde lucrezi? l-am intrebat
-La firma familiei, la mama.Tatal meu a murit acum trei ani si jumatate, a facut un accident cerebral, intr-o clipa...fara sa fie bolnav...si a trebuit sa o ajut pe mama, sa preiau cu ea afacerea.
Inima mea s-a strans iar intr-un pumn, pumnul Tau Doamne!In inima lui batea inima copiilor mei.
Ma tot gandeam cum sa aduc vorba de mantuire si de Dumnezeu, despre biserici si participarea la sfintele slujbe si dintr-odata tanarul mi-a zis,inainte sa apuc sa zic ceva:
-Astazi este sfantul Antonie cel Mare!
Si vorba lui a spus tot ceea ce trebuia ca eu sa inteleg ca si ei au gasit drumul.Si dintr-o data am fost fericita intelegand ca Dumnezeu striga dupa noi toti ''Vino dupa Mine"(Matei 9, 9)si cei mai multi dintre noi auzim strigarea si fiecare in felul lui personal raspunde.Atat doar sa intelegem ca plecand trebuie sa ne punem increderea toata in El stiind ca niciodata nu ne va lasa .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu