Gata. A trecut.Aproape a si trecut. Maine seara vom trai, cu voia lui Dumnezeu, vecernia si Prohodul Maicii Domnului.Nu stiu cand s-au dus zilele acestea!
Simt deja regretul ca nu le-am folosit cat de bine puteam.Nu am vorbit cat trebuia cu Maica Domnului! Si cand era mai bine sa vorbesc cu Ea decat acum?Nu am facut cat bine trebuia! Simt asta. Si vom da raspuns si pentru binele pe care nu l-am facut.
Am spus aproape zilnic"Graiurile mele asculta-le, Doamne! Intelege strigarea mea! Ia aminte la glasul rugaciunii mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu"(Psalmul 5)
Dar i-am spus lui Dumnezeu altceva decat deja e scris in cartea vietii mele? Am facut ceva in plus astfel incat sa inclin balanta in favoarea mea? Prea putin... Si adevarul e ca am convingerea ca inutil facem niste lucruri incercand doar sa dobandim ingaduinta lui Dumnezeu, trebuie sa facem acele lucruri pentru ca vream sa ne schimbam viata, vream sa redobandim chipul lui Dumnezeu de la sfantul botez, nu ca pret al rascumpararii. Rascumpararea pacatului trebuie sa fie indreptarea din inima, din iubire.Poate gresesc...
Vreau sa pun in centru vietii mele iubirea pentru voi. Stiu ca nu pot hrani lumea intrega. Stiu ca nu pot obloji toate ranile. Stiu ca nu am suficienta putere sa duc poverile lumii. Dar trebuie sa am atata iubire incat... sa mut si muntii. Simt asta. Oricata oboseala este in mine, indiferent cat stres, cata durere pentru poverile proprii,trebuie sa am in inima iubire incat sa-mi pese si de altii.
E greu.Dar trebuie ca acesta sa fie un lucru pe care sa mi-l doresc, un deziderat care sa-mi marcheze viata.Iubirea pentru altii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu