SFANTUL ANTONIE DE LA IEZER-CHIP LUMINOS DE CREDINTA SI EVLAVIE

Uneori sfintii te cheama si te ajuta sa ajungi la ei.Sfantul Antonie de la Iezer ne-a chemat la El si ne-a ajutat sa ajungem.

Era prima zi din acest pelerinaj:ne inchinasem la sfanta Filofteia, la Curtea de Arges, vizitasem Turnu, Cozia, Bistrita si Arnota iar harta noastra indica clar ca undeva pe acolo...cumva  in linie cu Bistrita si Arnota trebuie sa fie si Manastirea Iezer.Acum patru ani. ajunsesem acolo si pastram amintirea sfantului cu mare evlavie .In toti acesti ani in ziua in care sfantul e praznuit,23 noiembrie, fusesem prezenta in biserica, ca semn al evlaviei mele.

Si uite-ma acum incercand si eu ca si prietenii mei:Parintele Adrian, doamna Violeta si Andrei, fiul lor, sa ajung iarasi la sfant. Drumuri ...multe...intersectii si intrebari:

-Mamaie, nu te supara, manastirea Iezer pe unde este?
Greu...cald...obositor si totusi dorinta de a ajunge...

-La stanga, drept inainte, apoi o intersectie mare si o luati inainte...si mergeti si mergeti...

Si am mers, am mers... si parca nu stiu cum, ne intorceam in acelasi loc...

Dintr-o data,Parintele a remarcat o masina oprita in drum si a mers sa vorbeasca cu cei din ea.Erau niste barbati care oprisera, asa fara explicatii sa ne indrume!Si ei ne-au dus pana la un alt drum, altul decat cel indicat pana atunci .Cu toate acestea drumul a parut ca duce spre o bisericuta veche, undeva pe un deal. Am coborat din masina si ne-am inchinat usilor inchise ale bisericii, am cules mure din rug, ne-am tras sufletul, frumoase sunt dealurile valcene si am pornit! Sfantul ne astepta !

Am ajuns pe inserat.Maicutele se adunau deja pentru vecernie in biserica noua, alipita de chiliile lor. Am mers si ne-am inchinat sfantului Antonie care raspandea miros sfant.Lacrimi de bucurie si smerenie:

-Ma mai cunosti, Sfinte Antonie? Multi iti cer ajutorul, si eu cu maica mea,Varvara, am facut-o.Ajuta-ma sfinte, Antonie!

Dar drumul nostru nu se termina cu inchinarea la racla cu moastele partiale ale sfantului.El era dincolo, peste deal...pe culme...Am plecat iute si am urcat aproape zburand toti patru spre pestera sfantului. Sa nu credeti ca e usor! Nu! E greu, dificil.Din loc in loc bari orizontale din metal prinse in pamant te ajuta sa te sprijini.Se urca mult,picioarele pot aluneca usor si drumul se poate sfarsi prost.Dar sfantul te cheama si te asteapta ! Scoti,cum spune romanul, limba pana la poiana.Doar Andrei alerga peste culmi

-A facut Dumnezeu, picioarele tale ca a le cerbului-ar fi spus parintele Leontie si nu ar fi fost nicio exagerare.

Si cand plamanii sunt plini si crezi ca nu mai poti, ajungi la o poienita deosebit de frumoasa, mananci coarne din pom si iti tragi sufletul intelegand ca mai ai de strabatut un urcus.Poate cel mai greu, dar deja vezi pestera si e ca si cand sfantul de veacuri te asteapta.

Cuviosul Antonie este aroman.A ajuns in Tara Romaneasca  in anul 1648 pe vremea domnitorului  Matei Basarab si a ales sa locuiasca in Oltenia,in Ramnicu Valcea .Cuviosul Antonie a fost un om ca si mine.A fost casatorit, a avut  copii, a practicat negustoria pana la varsta de 64 de ani cand s-a hotarat sa se dedice exclusiv vietii monahale.Este tuns in monahism in anul 1692 si primeste numele de Antonie.Si-a dorit sa plece la Muntele Athos, dar episcopul Ilarion al Ramnicului aratandu-i problemele pe care le avea monahismul in tara noastra il roaga sa-l ajute, sa intareasca cu oameni aceste asezari.Il indruma spre schitul Iezer, in paragina .Nu locuia nimeni acolo, biserica era surpata de tot, accesul era foarte dificil...dar monahul de atunci, cuviosul Antonie a vazut ca acolo,  este un inceput al sfinteniei lui.A refacut biserica,a infrumusetat-o, a zidit chiliile, a adus acolo obste de monahi care au reinceput acel fir minunat al rugaciunii.Si odata refacut totul, Cuviosul cere binecuvantare si se retrage la o mica pestera, acolo unde dorim noi sa ajungem.Rugandu-se mai multe zile acolo, in acea pestera Cuviosul primeste in vedenie sa sape cu mana lui, ajutat de ciocan in peretele pesterii si sa-si contruiasca un mic paraclis.In acest loc a trait inca 28 de ani.Acolo s-a ostenit singur,luptand cu duhurile rele si neputintele firii omenesti. Nu manca decat o data pe zi pe la ora trei dupa amiaza, cateva bucatele de paine aspru dramuite si apa.Nu dormea decat  rezemat de pietre, cateva ore pe zi.Acolo a sapat o alta chilie si o gropnita, locul sau de veci.

Si-a cunoscut sfarsitul si a rugat sa fie inmormantat acolo, in gropnita sapata de el.Si-a petrecut ultimile zile in rugaciune.La ceasul cuvenit si-a luat ramas bun, apoi s-a culcat pe rogojina si a adormit pentru aceasta viata. 23 noiembrie 1720. In locul randuit de el a fost pus, mormantul lui ramand prin lucrarea lui Dumnezeu, aproape neumblat.

Pe vremea Sfantului Calinic de la Cernica s-a facut priveghere de toata noaptea urmand ca apoi, in ziua urmatoare un sobor de preoti sa umble la moaste. Numai ca in acea noapte o stanca s-a prabusit exact peste gopnita care adapostea moastele.Sfantul Calinic a inteles si a oprit lucrarea.Abia in anul 1950, o femeie cu mare evlavie la sfant a sapat langa stanca aflata pe mormant si a scos cateva oseminte, cele care sunt acum in racla din biserica.In 1992 a fost canonizat intr-un act sinodal in care se spune"Osarduitor intru toata asprimea vietii manastiresti, in pestera de langa Schitul Iezerul, care zabovea indelung in postiri si privegheri de toata noaptea...ramanad chip luminos de credinta si evlavie pentru calugari si credinciosi"

Am urcat incet cu atentie ultima portiune de drum  pana la pestera.Doamna Violeta era un pic in fata mea, Andrei urca si cobora alergand povarnisul cu veselia anilor lui iar Parintele era deja in pestera in genunchi.Au ingenunchiat si ei, eu am ramas in picioare ,pentru ca genunchiul meu inca nu poate fi indoit si l-am asculat pe Parinte  citind cu evlavie acatistul sfantului Antonie. Spre final, am citit si noi cate un icos si cate un condac...din trupurile noastre curgea deja apa si o caldura sfanta ne imbratisa.Sfantul ne asteptase si ne ajutase sa ajungem acolo.Si tot sfantul ne rasplatea pentru perseverenta, pentru putina iubire pe care i-o marturiseam.E emotinant sa respiri aerul sfant al acelor locuri.

Inserarea cobora peste crestetele padurilor.Totul arata ca intr-o ilustratie atent facuta.Frumos.Linistit.Pace.

Sunt multe de povestit,despre cum am coborat si parca intr-o clipita am fost jos langa  cimitir,  apoi langa biserica si chilii, despre seara pe care maicutele o traiau linistite in rugaciune, in biserica, despre florile care se leganau bland in pacea acelei zile...Am lasat pomelnicele in mainile maicilor cu convingerea ca Sfantul Antonie va duce rugaciunile lor la Dumnezeu si am plecat bucurosi de a-l fi cunoscut fie si numai atat.

O ,Sfinte noule Antonie, Parintele nostru, cu rugaciunile tale neincetate si pe noi ne ajuta sa putem duce crucea noastra pana la invierea sufletului, ca sa fim si noi fii imparatiei lui Hristos, unde sa cantam vesnic: Aliluia!