Ma gandesc de cateva zile sa fac iar un control al lucrurilor inutile din casa. Vreau sa zugravesc si gandul de a muta mobilele si mai ales de a le goli de continut ca sa poata fi mutate, ma sperie. Sunt sertare si dulapuri in care nu am umblat de mult. Inseamna ca nimic de acolo nu-mi foloseste, ceea ce poate insemna ca lucrurile acelea folosesc altor persoane si atunci... nu trebuie decat sa le scot si sa gasesc acele persoane carora le trebuiesc.
"Vulpile au vizuini si pasarile cerurilor cuiburi;dar Fiul Omului n-are unde sa si plece capul"( Sfanta Evanghelie dupa Luca,9,58).
Cred ca sunt unele din vorbele care m-au marcat cel mai mult in anii din urma.Intr-unul din psalmii vecerniei,Psalmul 103, traim in apusul zilei, multumirile pentru tot ceea ce Dumnezeu a zidit.
"Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate, cu intelepciune le-ai facut.Umplutu-s-a pamantul de zidirea Ta".Si in acesta perfectiune a lui Dumnezeu, ne incarcam viata devenind robii placerilor de moment, lucrurilor care nu fac decat sa dea mai apoi, prilej de dureri de cap.
Cat de usor ar fi daca am simplifica viata, daca am renunta la tot ceea ce cu adevarat nu ne trebuie. Cate rochii imi trebuie, cate imbrac? Cati pantofi? Cate posete? Oricum toate sunt negre...dar...sunt multe si inutile.
Am trait zilele acestea intr-un praznic continuu.A fost Prohodul. A fost Adormirea Maicii Domnului. Aseara a fost vecernie cu litie pentru sfintii martiri Brancoveni. Dimineata a fost utrenia si sfanta liturghie... slujba s-a terminat tarziu. Aseara s-a terminat aproape de ora 21, dimineata am ajuns acasa la ora pranzului, atat de obosita incat credeam ca am sa adorm pe scarile blocului. Cu toate acestea, aseara, dupa slujba, doua "cuvioase"(doua din cele prezente tot timpul la slujbe, femei modeste si cu viata frumoasa) din biserica umblau dupa mine sa le dau adresa magazinului de unde mi-am cumparat fusta pe care o purtam.
Si ma intreb daca chiar putem sa ne simplificam viata.Daca pana si lor le este greu!
Nesatiul meu este prea mare. Nemultumirea.Grija ca voi fi judecata prin prizma lucrurilor lumesti si voi fi condamnata ca nu am facut tot ce trebuia...
Plang cand aud cantandu-se la slujba de maslu"dar Fiul Omului nu are unde sa-si plece capul". Era cel mai sarac. Nu avea nimic al lui.Un rand de haine si o pereche de sandale.Probabil un Vechi Testament. Umbla prin lume pescuind oameni."Vino dupa mine!" este chemarea lui de milenii, iar noi credem ca il putem urma ducand cu noi casele noastre pline de lucruri, masinile din garaje, conturile noastre cu bani si peste toate, sufletele noastre carora prea putin le pasa de cei nemancati, nespalati, fara adapost, cei care nu au bani pestru spital, pentru medicamente, pentru a-si trimite copii la scoala...
Abandonul scolar datorita saraciei este un fenomen social real.Pe glob 14%din cei cu varsta de scoala abandoneaza scoala anual, in Romania rata abandonului scolar a crescut cu o treime in ultimii ani.Din pacate nu ne pasa, stim ca fara educatie nu au nicio sansa, dar ne gandim sa mai dam o fuga la mare in sfarsit de vara, sa mai cumparam ceva, sa ne mai distram putin la o terasa...un suc, o bere, o pizza daca tot a trecut postul, fara sa adunam acesti bani si sa imbracam un copil pentru scoala .Macar atat. Desartaciunea Lumii.
"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu", de aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor, spune parintele Paisie Aghioritul.
Abia cand vom dori sa fim asemenea Fiului Omului, asemanandu-ne in simplitate si iubire, cand vom dori asta, simplificandu-ne viata in mod dorit, fericit, abia atunci, cred ca vom putea privi nadajduind spre Imparatia lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu