Ne cresc copiii, pleaca intai la gradinita, timizi, speriati, plangand, considerand ca au pierdut echilibrul si linistea fara noi, invata apoi ca e mai bine intr-un fel fara noi, ochii permanent peste tot, apoi pleaca in tabere (o cat bine si cat rau au in ele tabere aceastea) la scoli in alte localitati, alte tari, alta lume...si una cate una vin despartirile de puii nostri. Lucrurile lor ii urmeaza, raman caietele de scoala de care nu se pot desparti si care incurca sertare, jucariile sfaramate, cate o pijama mai mica...nimicuri...
Toate despartirile dor, dar unele au in ele o bucurie a implinirii copilului de care te desparti si atunci venirea lui este ca momentul acela in care constati ca a inflorit ciresul, iar plecarea... ca furtuna aceea dinainte de ploaie. Te zgribulesti un pic, moare in tine un zambet, dar scutarandu-te de tristete, privesti in urma lui si zici:
-Binecuvinteaza-l, Doamne, sa ajunga cu bine la el!
Pentru ca de cele mai multe ori, desi casa parinteasca ramane pentru noi un loc drag, fiecare isi construieste un confort in casa lui, isi zideste o viata care pe alte coordonate se implineste fara parinti si acasa inseamna altceva. Dar e in asta un rost al lui Dumnezeu. Ei, copiii nu sunt ai nostri si nici copiii lor nu sunt ai lor. I-am primit in dar pentru un timp de la Domnul si cred ca singura mea responsabilitate care ma diferentiaza de ale fapturi- mame, care imi da umanitatea, este sa-i asez cu fata spre Dumnezeu, Dumnezeu care mi-a implinit prin ei, prin copiii mei nu numai menirea mea dar si visul meu tainic, de copil cand ma jucam cu papusi, de a fi mama! Si pentru acestea spun iar:
"Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut.
Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gandurile mele de departe.
Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut.
Ca inca nu este cuvant pe limba mea
Si iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cele de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta
Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine;este inalta si n-o pot ajunge..." Psalmul 138
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu