De ce ma dor amintirile?

De ce ma dor amintirile pe care le mai am, Doamne?

Imi amintesc plaja pe care copil invatam sa construiesc castele ascultand muzica verii"Les vacances, les vacances..."caruselele din balci in care ma invarteam pana ameteam, luptam cu senzatia de voma si o luam de la capat,marea la care i-am dus pe copii mei si cum ne bronzam inegal, inestetic pazindu-i sa nu se piarda in drumul lor cu galatica de apa la castele lor de nisip, mai reusite, mai frumoase (explicabil  din moment ce tatal lor era inginer constructor)... imi amintesc zilele din satul de vacanta, alte carusele,buburuze, masinute, altii copii, de data asta ai mei invartindu-se pana ameteau si luptau, asemenea copilului care am fost, cu senzatia de voma, dar o luau de la capat...

Imi amintesc...Povestile adolescentei mele si frumusetea mea de atunci.Intr-o zi m-am privit in oglinda  geamului langa care eram. Imi amintesc exact.Purtam o rochie rosie cu  patratele albe, parul meu lung era adus in doua codite si incrucisate pe crestet.Purtam pe fata caldura verii si-n ochii mari negrii se adunase un pic de  tristete pentru cat de efemer simteam momentul acela si un pic din bucuria de a ma sti exact ce eram atunci: o fata frumoasa si desteapta care strangea langa ea o lume intreaga.Si mi-am propus sa tin minte exact cum aratam atunci! Am in minte imaginea mea rasfranta in oglinda acelui  geam si ea ma doare. Cum spune Lucian Blaga atat de frumos "Visand intrezarim prin doruri/- latente pulbere aurii-/Paduri ce-ar  putea sa fie/si niciodata nu vor fi."

Poate e dovada de mandrie, dar nu ma mai pot privi in oglinzi, ceea ce pot vedea acolo nu are nimic din imaginea pe care o tin minte de la 22 de ani...."Paduri ce-ar putea sa fie/si niciodata nu vor fi." 

Poate , nu poate, sigur nu am facut tot ce ar fi trebuit sa fac.Nu am folosit talantii pe care Dumnezeu mi-i-a dat inzestrandu-ma cu atat de mare iubire.

Am risipit anii, sanatatea, cunostintele dobandite in ani de studii, intr-o noapte am uitat poate 70% din ceea ce am trait. Il tineam in brate,impartind cu fetita noastra momentul acela, incalzindu-l si vorbindu-i...Oare ce ii spuneam? E un alt fragment de  amintire care doare.

De ce ma dor amintirile?
"Sunt clipe cand toate le am/tacute, duioase, psihoze/frumoase povesti ca visuri de roze/momente cand toate le am./Iata sunt clipe cand toate le am.../viata se duce in sir de cuvinte/un cantec de mult...inainte.../momente cand toate le am..."In linistea noptii...Bacovia vorbeste si pentru mine.

Cred ca ma dor,  pentru ca am tot mai mult constiinta faptului ca nu am trait asa cum ar fi trebuit, ca m-am inchinat multi ani unor dumnezei falsi, mincinosi,iubire lumeasca, putere, avere... si intr-o zi,modul acesta gresit de a trai, trebuia sa se termine, chiar daca langa lucruri rele erau si acele amintiri ale verii  atat de frumoase despre care scriu acum . Am pierdut atat de mult! Am insa sansa sa castig imens!

Cred ca Dumnezeu a hotarat sa-mi stearga amintirile ca sa ma doara mai putin,si asta a fost o imensa dovada de iubire.Sa ramana doar sentimentul puternic ca a mai fost ceva, a mai fost ceva bun, a mai fost ceva care merita lacrima de acum.

Dar si lucrul acesta, doare ,Doamne!

E vara.Cumplit de cald. Pamantul e ars, crapat. In biserici preotii si mirenii fac rugaciuni pentru ploaie.Orasul arata aproape parasit si cred ca e  posibil sa fie parasit. In preajma mea cei cu banii sunt plecati in croaziere in tarile nordice, altii la marea Egee, altii in Delta...

Eu traiesc postul Adormirii Maicii Domnului si tot ce-mi doresc e ca piciorul meu stang sa se vindece fara sa merg la doctor, sa pot sa ajung dimineata la catedrala la slujba,la sfanta liturghie, sa pot sa-mi fac canonul in picioare si nu in pat.

Poate parea putin, dar e atat de mult, Doamne! Este imens, este sansa mea ca desprinzandu-ma de amintirile mele atat de putin importante, sa traiesc amintirile  Cinei tale cele de taina si ale Invierii Tale.