Acum aproape o saptamana am ajuns la manastirea Cetatuia,pe Valea Dambovitei, supranumita si Meteora romanilor. Nu v-am povestit. Nu stiam mare lucru despre ceea ce urma sa vad acolo, dar orice mi s-ar fi povestit, nu m-ar fi putut pregati pentru intalnirea care urma sa aiba loc. Ca peisaj si urcus este uluitor. Desi inaltimile nu par ametitoare, pentru ca drumul este pe alocuri anevoios, calatoria spre Cetatuia se transforma dintr-un urcus fizic,intr-un urcus duhovnicesc. 14 cruci marcheaza drumul, tot atatea cate opriri a facut Iisus pe drumul Crucii Sale. Nu poti sa treci pe langa ele si sa nu le saruti, sa nu te impresioneze semnificatia lor: aici a fost judecat,aici a fost biciuit, aici a cazut primadata sub povara crucii,aici isi intalneste Sfanta Sa mama, aici crucea ii este purtata de Simon Cirene, intalnirea cu Veronica care ii sterge cu o batista sudoarea de pe fata, chipul lui ramanand imprimat pe batista, a doua cadere a lui Iisus, intalnirea cu femeile mironosite care il boceau si carora Iisus le spune..."Fiice ale Iirusalimului nu ma plangeti pe mine ci pe voi plangeti-va", a treia cadere a lui Iisus,Golgota!Crucificare.Moartea.
Am urcat greu preocupati ca si in viata de propriile probleme si greutati, fara sa constientizam cu adevarat povara acestui drum. Pietre mari taie parca versantul muntelui.Trebuie sa urmaresti cu atentie traseul pentru ca orice neatentie te poate costa o luxatie.Ce sa facem daca deja suntem batrani? In maini purtam sacosi cu sticle de ulei si pepeni pentru calugari. Cu doar putin inainte de a ajunge la manastire o cruce mare marcheaza un moment in istoria poporului nostru si un domn, Negru Voda.La baza stancii, se afla o piatra careia i-se spune ''Masa lui Mihai Viteazul",semn al trecerii lui Mihai Viteazul pe aici dupa lupta de la Calugareni din 1595.Aceste locuri au reprezentat un extraordinar punct de atractie pentru multe personalitati ale istoriei noastre. Aici, in aceste locuri s-a retras si domnitorul Constantin Serban in februarie-martie 1658. Istoria leaga de acest loc si pe sfantul domnitor Constantin Brancoveanu care se pare ca s-a adapostit in aceste locuri in anul 1690,si din porunca caruia s-a pictat al doilea strat de icoane din biserica.Primul rege al Romaniei, Carol I a urcat aceste poteci de mai multe ori fascinat de acest loc...Stramosii nostrii au lasat urmele lor in extraordinarul peisaj, in padurile care inverzesc totul, in aerul rarefiat care te odihneste, in cerul senin-bolta minunata peste noi...Fericirea de a fi ajuns este atat de mare, incat nici ca-ti mai pasa ca va trebui sa si cobori.Am vizitat pe indelete platoul pe care se afla manastirea.
Inceputurile crestinismului nostru sunt evidente si aici.Pestera Sfantului Apostol Andrei este o dovada a transformarii vechilului altar dacic in altar crestin.In aceasta biserica veneau sa se inchine sihastrii care isi aveau chiliile sapate prin stancile din jur.Este extraordinar sentimentul ca pasesti peste pasi sfinti.Parca ceva sfant te atinge si pe tine mistuind spinii pacatelor.Chilia Mosului, practic o crapatura in stanca, este cel mai impresionant loc din complex.Aici se pare ca s-a nevoit intai un ascet al stramosilor daci, iar mai apoi cand Iisus Hristos a fost propavaduit si poporului de la Istru, in acest loc au inceput sa se nevoiasca si schimnici crestini.Mosul initial a fost inlocuit cu un alt Mos-Dumnezeu al parintilor nostrii.
Alaturi, pe platou s-a ridicat o biserica noua. Am pasit in ea cu emotie desi usile larg deschise erau o invitatie clara de curaj.Afara nimeni.Inauntru totul. Iisus Hristos si Maica Domnului.
L-am cunoscut pe parintele staret, Modest.
-Da, Modest, asa cum ii spune si numele, mi-a zis un frate despre parinte.
A venit dupa ce cuvioasele din grupul meu si-au pierdut rabdarea asteptandu-l. A venit sa dea cateva lectii de rabdare si smerenie.
-Cand plecati in pelerinaj, plecati sa va odihniti sufletul, nu sa va tulburati! A, nu apare staretul? Nu apare parintele? Ce daca? Poate are o treaba, poate are o lucrare...
Parintele intradevar lucra, un lucru al iubirii, pregatea masa pentru seminaristii si studentii de la Teologie care erau in vizita "de lucru" la manastire.Aici se slujeste sfanta liturghie zilnic.
A urmat o lectie duhovniceasca de exceptie aplicata cu iubire si apoi o lectie de istorie despre locurile acestea si despre sfantul atat de drag lor, Sfantul Ioanichie schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor.
Ochii ii ardeau parca de emotie si iubire si ii sticleau prin lentilele ochelarilor.Un teolog, un academician in rasa murdara de rosii si ardei, purtand picioarele goale in sandale vechi.Un exemplu de ceea ce trebuie sa fie monahul si credinciosul.Luminile monahilor sunt sfintii si luminile mirenilor sunt monahii.Acest monah este o lumina.
Am ramas in final in biserica asteptand un moment in care sa fim singuri si l-am intrebat:
-Parinte, pot sa va cer ceva?
M-a privit fix in ochi cu atentie, atentia marilor momente.
-Da!
Fara sa cantareasca, sa judece, sa amane raspunsul!Si m-am aruncat asa cum o fac de patru ani si jumatate:
-Sa va rugati pentru mantuirea sotului meu, Gheorghe, mort acum 4 ani si jumatate.
Si mi-a raspuns...repetand raspunsul parintelui Cleopa de la Manastirea Secu
-Am sa o fac! Am un unchi pe care il chema Gheorghe, langa el am sa mai adaug un Gheorghe.
-Tot restul de viata, Parinte!
-Tot restul!
Si am plecat cu lacrimi capul si am sarutat mana care ma inchina pe crestet, cu iubire.
-Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va intareasca in iubire si suferinta.
O rugaciune comuna care ne-au apropiat pentru totdeauna...Peste varfuri de arbori,peste cruci semete spre ceruri,peste toate ramanea iubirea lui Iisus Hristos legandu-ne deapururea frati cu gandul la mantuire.
Am urcat greu preocupati ca si in viata de propriile probleme si greutati, fara sa constientizam cu adevarat povara acestui drum. Pietre mari taie parca versantul muntelui.Trebuie sa urmaresti cu atentie traseul pentru ca orice neatentie te poate costa o luxatie.Ce sa facem daca deja suntem batrani? In maini purtam sacosi cu sticle de ulei si pepeni pentru calugari. Cu doar putin inainte de a ajunge la manastire o cruce mare marcheaza un moment in istoria poporului nostru si un domn, Negru Voda.La baza stancii, se afla o piatra careia i-se spune ''Masa lui Mihai Viteazul",semn al trecerii lui Mihai Viteazul pe aici dupa lupta de la Calugareni din 1595.Aceste locuri au reprezentat un extraordinar punct de atractie pentru multe personalitati ale istoriei noastre. Aici, in aceste locuri s-a retras si domnitorul Constantin Serban in februarie-martie 1658. Istoria leaga de acest loc si pe sfantul domnitor Constantin Brancoveanu care se pare ca s-a adapostit in aceste locuri in anul 1690,si din porunca caruia s-a pictat al doilea strat de icoane din biserica.Primul rege al Romaniei, Carol I a urcat aceste poteci de mai multe ori fascinat de acest loc...Stramosii nostrii au lasat urmele lor in extraordinarul peisaj, in padurile care inverzesc totul, in aerul rarefiat care te odihneste, in cerul senin-bolta minunata peste noi...Fericirea de a fi ajuns este atat de mare, incat nici ca-ti mai pasa ca va trebui sa si cobori.Am vizitat pe indelete platoul pe care se afla manastirea.
Inceputurile crestinismului nostru sunt evidente si aici.Pestera Sfantului Apostol Andrei este o dovada a transformarii vechilului altar dacic in altar crestin.In aceasta biserica veneau sa se inchine sihastrii care isi aveau chiliile sapate prin stancile din jur.Este extraordinar sentimentul ca pasesti peste pasi sfinti.Parca ceva sfant te atinge si pe tine mistuind spinii pacatelor.Chilia Mosului, practic o crapatura in stanca, este cel mai impresionant loc din complex.Aici se pare ca s-a nevoit intai un ascet al stramosilor daci, iar mai apoi cand Iisus Hristos a fost propavaduit si poporului de la Istru, in acest loc au inceput sa se nevoiasca si schimnici crestini.Mosul initial a fost inlocuit cu un alt Mos-Dumnezeu al parintilor nostrii.
Alaturi, pe platou s-a ridicat o biserica noua. Am pasit in ea cu emotie desi usile larg deschise erau o invitatie clara de curaj.Afara nimeni.Inauntru totul. Iisus Hristos si Maica Domnului.
L-am cunoscut pe parintele staret, Modest.
-Da, Modest, asa cum ii spune si numele, mi-a zis un frate despre parinte.
A venit dupa ce cuvioasele din grupul meu si-au pierdut rabdarea asteptandu-l. A venit sa dea cateva lectii de rabdare si smerenie.
-Cand plecati in pelerinaj, plecati sa va odihniti sufletul, nu sa va tulburati! A, nu apare staretul? Nu apare parintele? Ce daca? Poate are o treaba, poate are o lucrare...
Parintele intradevar lucra, un lucru al iubirii, pregatea masa pentru seminaristii si studentii de la Teologie care erau in vizita "de lucru" la manastire.Aici se slujeste sfanta liturghie zilnic.
A urmat o lectie duhovniceasca de exceptie aplicata cu iubire si apoi o lectie de istorie despre locurile acestea si despre sfantul atat de drag lor, Sfantul Ioanichie schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor.
Ochii ii ardeau parca de emotie si iubire si ii sticleau prin lentilele ochelarilor.Un teolog, un academician in rasa murdara de rosii si ardei, purtand picioarele goale in sandale vechi.Un exemplu de ceea ce trebuie sa fie monahul si credinciosul.Luminile monahilor sunt sfintii si luminile mirenilor sunt monahii.Acest monah este o lumina.
Am ramas in final in biserica asteptand un moment in care sa fim singuri si l-am intrebat:
-Parinte, pot sa va cer ceva?
M-a privit fix in ochi cu atentie, atentia marilor momente.
-Da!
Fara sa cantareasca, sa judece, sa amane raspunsul!Si m-am aruncat asa cum o fac de patru ani si jumatate:
-Sa va rugati pentru mantuirea sotului meu, Gheorghe, mort acum 4 ani si jumatate.
Si mi-a raspuns...repetand raspunsul parintelui Cleopa de la Manastirea Secu
-Am sa o fac! Am un unchi pe care il chema Gheorghe, langa el am sa mai adaug un Gheorghe.
-Tot restul de viata, Parinte!
-Tot restul!
Si am plecat cu lacrimi capul si am sarutat mana care ma inchina pe crestet, cu iubire.
-Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va intareasca in iubire si suferinta.
O rugaciune comuna care ne-au apropiat pentru totdeauna...Peste varfuri de arbori,peste cruci semete spre ceruri,peste toate ramanea iubirea lui Iisus Hristos legandu-ne deapururea frati cu gandul la mantuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu