ADEVARATUL REVELION.

"Ziditorule a toata faptura,Cel ce timpurile si anii ai pus intru puterea Ta,binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale, Doamne, pazind in pace poporul si tara aceasta, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ne mantuieste pe noi"(Minei pe septembrie)

Iubesc luna septembrie!

Porunca lui Dumnezeu a fost sa se praznuiasca in chip deosebit :''Spune fiilor lui Israel:in luna a saptea, ziua intai a lunii sa va fie zi de odihna, sarbatoarea trimbitelor si adunare sfanta sa aveti; nicio munca sa nu faceti ci sa aduceti ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25)

Minunata luna, luna septembrie pentru istoria oamenirii!

In aceasta luna scazand apele potopului,corabia lui  Noe a stat pe muntele Ararat.

In aceasta luna Sfantul prooroc Moise  s-a coborat a doua oara din munte, avand fata prealuminata si aducand Tablele cele noi, care aveau scrise in ele Legea Domnului.

In aceasta luna a inceput a se zidi cortul Domnului de catre israeliti.

In aceasta luna arhiereul cel mare intra singur in Sfanta Sfintelor, ca sa aduca jertfa sangeroasa pentru sine si pentru nestiintele poporului.

In aceasta luna, poporul ales se curata de pacatele facute in anul intreg, smerindu-se prin post si ardere de tot catre Domnul.

In aceasta luna a fost sfintita biserica zidita de Solomon si s-a pus in ea Chivotul Legii.

In aceasta luna, spune Leviticul 16,31, se adunau toate semintiile lui Israel in Ierusalim la praznic.

Din aceasta luna incepeau a se numara anii poruncilor Legii Vechi care se intindeau pana la 50 de ani, precum a poruncit Domnul celor care intrasera in pamantul fagaduintei.

Dumnezeu a poruncit sa''Sa vestiti anul odihnei in luna a 7-a(adica in septembrie)pentru ca aceasta este a 7-a luna de la martie, care este intaia luna de la facerea lumii"

Deci, asa cum spunea parintele in seara aceasta  la biserica, inainte de binecuvantarea de final, este Revelionul.

Doar ca ma rog sa avem intelepciune in a-l sarbatori.Noi am primit felicitari si urari  ca incurajare"Sa fiti buni crestini!Sa fiti ortodocsi!"De fapt cuvintele preotilor se pot implini, daca si noi ne dorim lucrul aceasta, asa ca... imi doresc si va doresc si voua ca Anul Nou care va incepe peste aproape o ora, sa ne aduca mai multa iubire crestineasca pentru toti, sa ne daruiasca rugaciune bineplacuta lui Dumnezeu, sa fim mai toleranti cu neputintele altora si mai acuzatori cu ale noastre, sa fim mai prezenti, dar prezenta rodnica sufleteste la sfintele slujbe, dar si in azile de batrani, orfelinate, langa cei care sunt uitati de lume.Sa umplem noi golurile din viata lor si sa multumim lui Dumnezeu ca ni-i aduce aproape.

Si cred ca cel mai bun lucru pe care il putem face, ca sa punem inceput bun, este sa ne spovedim iar si sa ne impartasim.

Pomenirea mortilor

Apostolul Pavel catre Telasoniceni cap 4;13...

"Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti care nu au nadejde.Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El"

Il iubesc pe sfantul Apostol Pavel, poate cel mai mult dintre apostoli,si ma rog sfantului sa ma ajute sa nu cad, firea mea omeneasca sa fie biruita de iubire.

"pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El", aici este marea problema! Ca momentul mortii sa ne gaseasca marturisindu-L, iubindu-l...

Am nadejde in iubirea si iertarea Lui, dar am indoieli in ceea ce priveste puterea  mea de a trai iubirea lui Hristos ca fiind suficienta , atot cuprinzatoare a fapturilor sale, a intregii creatii.

Ma preocupa altii mai mult decat o fac cu persoana mea, cu cei dragi mie?Sunt pe acelasi palier in grija mea toti, sau am si eu preferinte,sincope in iubire,(de cate ori nu-mi spun" hai sa ma mai gandesc si maine la celalalt si nu astazi, cand am atatea pe cap...'')?De multe ori ma gandesc ca voi gasi si la coltul celalalt un cersator si pot sa-i dau si aceluia, de parca foamea unuia astamparata cu covrigul meu, ajunge tuturor! Prea putin fac, prea putin...

Dimineata am fost la sfanta liturghie la manastire.Sansa mea e ca manastirea e aproape de biroul meu si pot ajunge in 3 minute.Slujba era deja inceputa, si m-am asezat cuminte la usa sa nu deranjez,sa nu fie nimic in prezenta mea care sa atraga atentia si in felul acesta si eu sa ma simt singura cu Dumnezeu.La strana era unul din preoti,singur, iar cel care era de rand in altar e deja ...preferatul meu.

Vedeti, asa iubim,pe unii mult, pe altii fie si cu o centima mai putin...

Am plans, zilele in care sufletul meu plange la sfanta liturghie sunt zile minunate mai apoi!Inca imi suna in minte vocile minunate, iar linistea si pace de acolo m-au urmarit intreaga zi...
In biserica eram patru persoane exceptand slujitorilor:tanti Dumitra impreuna cu nepoata ei, Andreea, eleva in clasa a VII-a,eu, si mos Stelian.
Mos Stelian, este un batran care are 93 de ani, aproape surd, cu proteza la picioare, care vine dimineata de dimineata la biserica.Sta  linistit  pe scaun,pana la momentul aducerii anafurei si atunci vine sontac-sontac, isi ia anafura, o mananca rapid si apoi vine spre butoiul cu aghiazma.Isi ia aghiazma si o bea zgomotos, iar apoi se aseaza pe scaun langa masa cu coliva pentru  cei adormiti.Nu aude slujba, dar sta rabdator, asteptand momentul pe care el il doreste. Pomenirea mortilor.
Are in teancul de pomelnice, un pomelnic mare,aproape jerpelit, scris pe o foaie A4...zeci de nume, cei adormiti din neamurile lui.Teancul cu pomelnice e mare si el pana se apropie preotul de masa, isi cauta febril pomelnicul  pentru a-l pune intre primele, sa fie sigur ca e citit.Totdeauna parintele le citeste , dar el e aproape surd si atunci, ca sa nu-si piarda rabdarea, il scoate in fata...azi il urmarea cu atentie pe preot si cand a vazut pomelnicul in mana sa, si-a intins gatul sa vada mai bine si a inceput sa-si faca cruci pe piept, cadentat, la fiecare nume!93 de ani!
As vrea sa fie neam cu mine, as vrea sa impart cu altii, grija pentru sufletele celor dragi mie!
Si pomelnicul meu e lung, uneori ca sa para mai scurt, scriu cu litere mici, dar greu renunt la cate un nume, mi-se pare cumplit sa tai pe cate cineva, mi-e teama ca il lipsesc de rugaciune tocmai cand are mai mult nevoie de ea.Cred ca le  este de mare ajutor ca cineva, un preot sa se roage pentru ei, si noi alaturi de preot.
Acum  trei ani, am ramas dupa vecernie de vorba cu parintele meu duhovnic, asteptam de la el sfaturi despre ce sa fac pentru sufletul sotului meu, Grig.Intrebam permanent peste tot, dar indiferent ce mi-se spunea era ca si cand lipsea ceva, o informatie.Viata mea era mai fara rost decat este acum,eram  ca o cioara stinghera pe un gard rupt...
-Unde e sufletul lui, Parinte?Poate fi speranta de mantuire la un suflet plecat total nepregatit...Ce sa mai fac pentru el?
-Cel mai bun lucru pe care il puteti face e sa participati zilnic la sfanta liturghie.Fiecare zi pe care o traiti sa fie o liturghie pentru el.Traiti o zi ii dati o liturghie.Traiti un an ii dati 365 de liturghii.Hai sa ne rugam impreuna.Vino in fiecare zi cu o paine si o lumanare si un biletel cu numele lui si sa ne rugam impreuna!Hai sa facem impreuna acest lucru pentru el!Gandeste-te ca trebuie sa traiesti pentru a te ruga pentru el!Daca nu vei mai fi, cine o sa mai faca lucrul acesta pentru el?Esti singura care te poti ruga pentru sufletul lui. 
Nu contau copii pe care Dumnezeu mi-i lasase mie .Cumva pe ei, saracutii, ii dadusem in grija Maicii Domnului,dar sufletul dragului meu...gandul ca poate sa fie in iad ma cutremura cumplit.
Sunt ani deci, era 2 iulie 2009, cand am discutat cu parintele, pe 3 iulie am facut prima pomenire asa...apoi am continuat! Am parcurs si parcurg periodic mii de kilometrii, am inconjurat pamantul cu plansul meu si cu rugamintea"Pomeniti-l si pe sotul meu, Gheorghe!"L-am dat in sufletele si mintilor a sute de preotii, monahi si monahii, si tot nu pot avea liniste deplina..."pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El".
Iubirea lui Hristos este atat de mare incat nadajduiesc in mila Lui, dar nu ma pot opri! Maine,indiferent de vreme, eu voi fi intr-un colt de biserica plangand la sfanta liturghie si apoi voi ridica o paine cu o lumanare si coliva manastirii pentru toti cei care se pomenesc acolo., pentru mortii mei, incepand cu stra-strabunicul Dumitru si continund cu Grig, dar si pentru mortii mosului Stelian.Suntem intai partasi si rugatorii impreuna catre Domnului cu rugaciunea"Cu Sfintii odihneste, Hristoase, sufetele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare,nici suspin, ci viata fara de sfarsit!"
Si uneori lacrima mea se transforma in zambet gandindu-ma ca Dumnezeu pentru efortul lui mos Stelian , pentru cumintenia  micutei Andreea, care la doar 13 ani este in biserica dimineata de dimineata, pentru smerenia lui tanti Dumitra, si mai ales pentru  rugaciunea niciodata obosita sau plictisita a preotului pentru mii de oamenii-mii de nume,ridica din iad sufletele celor pomeniti.
Si uite asa se infaptuieste...pomenirea lor din neam in neam, iar eu il mai tin odata in bratele mele, pe el, pe dragul meu,  dar si pe  tatal meu, pe nasa mea, pe socrul meu, pe soacra mea, pe Daniela, Ionut, Iulian, Alexandru, Radu, Laurentiu, Dumitru....Elena, matusa mea inmormantata astazi, departe de mine! Dumnezeu sa le dea odihna vesnica si iertarea pacatelor lor.Iar noua, spune parintele meu , viata lunga , sa putem sa-i pomenim!Pentru ca si asta e o dovada a iubirii noastre.

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

Nu scriu niciodata fara sa ma inchin si sa ma rog.Stiu ca putem face mult rau altora cu gandurile noastre, putem tulbura, putem intrista, putem incuraja in pacate...fereasca Dumnezeu!

Mi-am pus inima pe paginile mele.Nici nu puteam sa fac altfel, si nici nu pot sa transmit sentimentele mele, credinta mea decat taind din inima mea de carne.Este darul meu pe care il fac si pentru ca el, darul, e sincer, Dumnezeu pune in scrisul meu ceea ce e de folos si altora.Asa cred! Asa arata pagina mea de facebook!

Vreau sa-l cinstim  toti crestinii ortodoxi, pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul.Am pus iarasi o icoana a sfatului.Aici are aripi de inger, si cinstitul lui cap il tine in brate, ca o dovada a crimei oribile infaptuite la betie. „Ziua nașterii lui Irod tuturor s-a arătat necuvioasă, când în mijlocul celor ce se dezmierdau, s-a pus înainte capul postitorului, ca o mâncare, cu bucuria s-a împreunat întristarea, și cu râsul s-a amestecat amara plângere; căci capul Botezătorului ducându-l în tipsie, a intrat fata înaintea tuturor precum i s-a zis ei. Și pentru înfierbântarea desfrânării, plângerea a căzut asupra tuturor celor ce se ospătau atunci cu împăratul, că nu i-a veselit pe aceia, nici pe însuși Irod, căci zice: Și s-a întristat cu întristare nu adevărată, ci amăgitoare, vremelnică” [Minei, luna august  ].

Omorarea  lui Ioan Botezatorul a fost un gest de imensa prostie, un gest care nu a folosit nimanui,nici macar Irodiadei.Poate acoperi crima, pacatul savarsit, sau oamenii vor striga ei si mai mult decat Ioan Botezatorul, pacatul Irodiadei? Si oare de gura lumii trebuie sa ne fie frica sau de Dumnezeu care le stie pe toate, le vede chiar si pe cele pe care credem ca le savarsim in taina?

Ne intristam de secole pentru momentul taierii capului sfantului Ioan Botezatorul, praznuim cu post aspru,cu mai multa aplecare asupra pacatelor noastre, plangem pentru ele...

Este destul? In Filocalie, sfintii parintii, batranul Varsanufie spune ca abia cand urasti pacatul atat de mult incat nu l-ai mai face, acesta e semnul iertarii lui Dumnezeu.

A regretat Irod?Ametit de bautura...inmuiat de desfrau si de pofte...a regretat, pentru ca il respecta si-l iubea in felul lui pe sfantul Ioan, in unele momente, cobora in temnita si vorbea, se sfatuia cu Sfantul Ioan Botezatorul! De cate ori nu luam hotararii pe care apoi le regretam! Dar Irod, ca si noi,considera ca e important sa-si respecte cuvantul dat! Cuvant dat unor femei deprevate,dar cuvantul unui rege!Orgoliu, mandria, mama tuturor pacatelor! A regretat? Vremelnic! Mai important era cuvantul lui murdar, decat viata celui mai bland si nevinovat dintre oameni.

Trupul sfatului a fost luat de ucenici, spune evanghelia de azi si ingropat,iar capul a fost ascuns de Irodiada(nu ingropat) intr-un loc necurat ...teama de sfant era atat de mare, inclusiv dupa moarte pentru ca le era frica ca va invia si va striga iar pacatele lor.

Dar Ioan Botezatorul murind isi implineste sarcina mare pe care o avea, aceea de a duce in iad vestea nasterii lui Iisus,iadul din care iese triumfator prin Invierea Mantuitorului.

Dumnezeu a incuviintat taierea cinstitului cap, dar tot Dumnezeu a pedepsit.Salomeea a cazut intr-un rau inghetat si gheata i-a taiat capul.Irodiada a primit capul ei,asa cum ei i-s-a adus pe tipsie capul cel frumos si preacurat al sfatului!

Irodiada si Irod au murit inghititi  de pamant.Cine pe acest pamant s-a rugat sau se roaga pentru iertarea lor?

In schimb,Ioan Botezatorul, prietenul Mirelui este si mijlocitorul nostru catre acesta pentru cererile noastre.Imi doresc, ma rog ca intr-o zi sa tin in brate un nepot care sa poarte acest nume atat de frumos, Ioan!

Si peste veacuri, mesajul lui ramane actual"Pocaiti-va" pentru ca Dumnezeu  ne va primi asa cum suntem plini de pacate, dar numai cu conditia recunoasterii lor si a indreptarii noastre."Indreptati calea Domnului"...

Sa pastram icoana sfantului cu drag si cu convingerea ca atunci cand  il vom striga in ajutor, cu blandete ne va boteza cu botezul iubirii sale nemarginite.Dar sa nu uitam, asa cum imi spunea o prietena mai tanara, ca pe aceeasi poarta pe care a intrat sfantul in Imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa ne straduim si noi sa intram.

La multi ani, tuturor celor care poarta acest nume atat de frumos le doresc sanatate trupeasca si sufleteasca!Sfatul Prooroc Ioan Botezatorul sa va fie ocrotitor in toate zilele vietii voastre!

Sfinte drag, roaga-te la Dumnezeu si pentru iertarea greselior mele.Amin

DEISIS

Deisis.Frumos nume. Inseamna  in limba greaca, rugaciune.Iubesc icoana aceasta, aproape lafel de mult ca icoana Sfintei Treimi.Ea il reprezinta pe Iisus Hristos asezat pe tron, avand in dreapta Sa pe Maica sa, Fecioara Maria si in stanga Sa pe Sfantul Ioan Botezatorul,amandoi in picioare , rugandu-se.Vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania spunea ca in cazul de fata nu e vorba de orice rugaciune, ci de aceea pe care cineva o face pentru altcineva sau pentru altii.

Amandoi sunt cu mainile deschise spre Iisus, rugandu-se pentru iertarea greselilor noastre, iar Iisus Hristos cu cartea deschisa pe genunchi ne binecuvinteaza...

Este in ea, in aceasta icoana pe care eu recunosc ca nu am inteles-o decat de curand, speranta noastra ca vom fi iertati.Cum ar putea Iisus,sa nu asculte rugaciunile Maicii Sale si ale Inaintemergatorului Sau?

Deja il praznuim.Maine este ziua de 29 august, ziua in care cinstim Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul.

Stiam din copilarie o icoana care il reprezenta pe sfant incruntat, si parca avand alaturi un cap pe o tipsie. Simteam asa o spaima la vederea lui incat imi venea sa fug.Cred ca uratii ma speriau.

Ioan Botezatorul este" faclia care arde si lumineaza"(Evanghelia dupa Ioan cap5 ;35)Nu poti fi indiferent la vederea lui! El a trezit  in sufletul meu  spaima zeci de ani, fara sa inteleg de unde vine sentimentul acesta. Acum stiu, el, sentimentul venea din constiinta pacatelor. Auzeam  stigatul lui"Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor"(Matei 3:2) si il vedeam imbracat in haine din par de camila ,cu cingatoare de piele in jurul mijlocului, descult, botezand in raul Iordanului...Dar auzeam doar strigatulul lui pentru recunoasterea pacatelor.

Abia in ziua in care l-am vazut pe catapeteasma manastirii mele, Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil, zugravit cu aripi...bland...purtand in ochi tristetea pentru pacatele mele,am inteles ca el, cel care nu a putut sa manance niciodata decat miere si ierburi, niciodata nu ar fi putut sa-mi faca mie rau, oricat de pacatoasa as fi fost.

Abia cand am citit iar si iar vorbele lui"Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine;Lui nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea!" am inteles ca  cel care, desi adorat de multime, se arata smerit si propavaduieste venirea Imparatului, acela nu poate fi decat rugator si pentru mine.

Capul lui plecat, aripile lui de inger, ochii lui arzand de iubire, tristetea chipului lui uscativ care a trait doar pentru a striga pentru indreptarea noastra..."Cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are  si cel ce are bucate sa faca asemenea"(Luca;9/11), pentru botezul nostru , pentru propavaduirea  lui Hristos... nu poate fi decat sprijinul noastru la judecata.

Pocaiti-va! E strigatul lui , indemnul de a ne opri din multimea pacatelor.Stiu ca nu pot s-o fac.Oricat de mult mi-as dori.Firea mea pacatoasa, slaba, acea Eva care s-a strecurat in sangele meu dupa ce am murdarit primadata haina botezului, ma face sa recidivez...plang pentru asta, plang sincer,dar ma rog ca plansul meu sa nu aibe deznadeje in el, ma rog sa stiu cu inima ca oricat de mult as gresi, El, Sfantul Ioan Botezatorul, sta langa tronul lui Dumnezeu-Fiu  si sopteste o ruga pentru mine! Iar dincolo, Ea, Maica Domnului, cu iubirea ei de mama pentru noi,spune bland, odata cu Proorocul Ioan"Fiule..." 

Icoana, Deisis, mie asta imi spune!Si inaintea tuturor acelor lucruri pe care le vad, vad binecuvantarea Lui, a Lui Iisus Hristos!

Ploaia

Ploua.

Ma lupt in unele zile cu amarnice dureri de cap.Si leacul lor il reprezinta somnul.Asa ca am dormit dupa-amiaza si m-am trezit in suier de vant si lovituri de ploaie in geam.Si acum ploua si suiera vantul.

Stiu ca e posibil ca doar la mine, in orasul meu sa ploua, dar eu traiesc ploaia peste toate amintirile mele si peste toate locurile mele dragi.

Mi-e drag cimitirul in care e Grig.Si totdeauna, la orice ora din zi sau din noapte, la ninsoare, la ploaie sau caldura torida, gandul meu zboara acolo.

Stiu..."Femeie pe cine plangi?" dar nu pot sa nu vad cu ochii mintii, locul acela in care ei singuri, isi fac somnul de veci.Cum cade ploaia pe placa lui de marmura alba?Cum spala ploaia florile lui? Merg pe balcon si privesc in departare.Daca as fi mai putin comoda, as lua umbrela si as merge acolo.

Oricat de curajoasa sunt, nu pot sa nu traiesc spaima si durerea de a fi despartiti.Si oricata credinta e in inima mea si oricat bine as gandi ca e in viata lor Acolo, nu pot sa nu traiesc durerea de a sti ca suntem despartiti.E seara, familiile isi traiesc intalnirile pentru care au muncit, mananca in bucatarii, fac planuri de ziua de maine, povestesc intamplarile zilei...doar unii stau muti in casele lor, telefoanele nu suna...ploaia bate in geam si pervaz...singuratate.Ies din camera spre alta camera...ce mare e casa mea care parea neincapatoare cand erau copii mici!

Miroase a busuioc si tamaie de Athos.Nici pic de miros de mancare, nici macar de la vecini...Pe hol am un aparat de parfumat incaperea, care porneste la senzorii de miscare.Acum rezervorul e gol, dar el porneste la miscarea mea si eu il las...pentru ca e ca si cand mai e cineva cu mine in casa, rupe tacerea casei,e ca un salut.Oare mintea mea o ia razna? Mai mult decat  razna e? 

Ion, un alt om drag, a fost diagnosticat cu cancer.Poate e si in asta inca o plata pe care trebuie s-o fac, un prinos pe care trebuie sa-l aduc lui Dumnezeu, pentru a fi iertati pentru greselile tineretii noastre, demult trecute.Agonia mortii lui.Ne-am despartit acum cateva minute la telefon,spunandu-mi sa nu-l mai sun pentru ca nu mai poate vorbi, sa sun copii...

E greu sa pierzi oameni dragi, e ca si cand cu ei se pierde si ceva din tine si e ceva important, ceva valoros care te-a definit si pe tine.Mi-se strage inima,Doamne!E toata in pumnul Tau si doare .

Grig, eu, Amicut si Trelu.Gheorghe, Doina-Elena, Aurica si Ion.Noi doi si nasii nostrii.Si nunta noastra in care am petrecut lumeste, asa cum o faceau toti in vremea aceea.Astazi sunt un pic mai ingaduitoare cu noi decat ieri.Atat putea face pentru ca atat stiam.

Ploua, inca mai ploua...Ploua peste amintirile mele, ploua peste Lainiciul pe care nu vi-l-am povestit, peste Manastirea Jiet si Parintele Vasile, peste mormantul Parintelui Arsenie Boca, ploua peste Parisul meu drag, imi amintesc ultima toamna in care l-am vizitat si statia de autobuz de la Hotel de Ville,pentru mine ploua la Londra, in Granada si pe strazile inguste si frumoase din Cordoba... peste Marea Egee si  Oceanul Atlantic...Ploua peste palate si peste cocioabele in care se strag copii, in casele fara curent electric si cu lut pe jos, da,inca mai exista astfel de case...

Traim ploaia si multumim lui Dumnezeu pentru ca traim ploaia si ne intereseaza, pentru ca trezeste in noi amintiri.Sunt oameni care acum sunt in suferinte, carora nu le pasa ca ploua, pentru care zi sau noapte este lafel...oameni care se despart de noi si sufera cum si noi suferim. 

Sa multumim lui Dumnezeu pentru ploaie,pentru sanatatea noastra si a copiilor si parintilor nostrii, pentru singuratate care il are pe Dumnezeu in centrul ei, sa multumim pentru ziua care se stinge in noapte, pentru planeta Marte care in noaptea aceasta se vede cel mai bine de pe pamant, pentru oamenii pe care i-am cunoscut, pentru pomelnicul nostru care e oglinda vietii noastre...pentru copii care se vor naste in noaptea aceasta, pentru copii care se vor zamisli...

Sa multumim Domnului!Si pentru toate,slava Tie, Doamne, slava Tie!

Libertatea mea si taina nuntii

E blogul meu si pot sa scriu pe el ce vreau eu! Doar eu am "creionul" cu care modific(ma rog, si fiica mea, dar ea nu face decat uneori, usoare corectii,si doar daca ii cer eu).Asa ca eu scriu ce vreau, cand vreau. E libertatea mea! Asa cum libertatea mea e sa stau azi in casa, sa zac, sa scriu, sa plang, sa ma rog .

Si astazi asta voi face!E duminica deja...aproape luni.O sa treaca vecernia, fata mea va face un ocol prin orasul meu si ma va vizita, asa pe scurt...cui ii trebuie sa stea la mama ?

O sa vina seara, o sa vina intunericul si ma voi ascunde in el.Asa sa nu ma mai vada nimeni, nici macar eu.Am sa sting luminile si voi trece cu capul in jos in dreptul oglinzii mele venetiene, mari,de pe hol.Nu cumva sa ma vad! De ce m-as privi? Ce e de privit in ceea ce a fost viata mea? Ce am facut eu sa merite oboseala lui Dumnezeu de a ma zidi?

In noaptea in care Grig a murit, am uitat mult din ceea ce am trait.A fost dureros sa dispara asa o parte din viata mea.Nu-mi mai aduceam aminte oamenii pe care i-am cunoscut, vorbeam cu ei, mimand ca ii cunosc si apoi intrebam pe altii, cine sunt persoanele aceleaNu-mi aminteam multe din evenimentele familiei, nici macar aniversarile .A fost dureros.Un timp ma chinuiam sa-mi amintesc si ma durea ca ma loveam de ceva ca un zid cenusiu dincolo de care parea a fi ceva...Apoi am realizat ca e mai confortabil asa.Sa uit! Sunt atatea greseli, atatea lucruri urate pe care le-am facut,atatea pacate unele dulci,repetate si iar repetate, atata noroi, atata decadere, depravare...focul iadului alaturi de mine...Mai bine sa uit si ceea ce imi amintesc, nicidecum sa-mi recastig memoria! Sa raman numai ceea ce arat: o doamna draguta, imbracata in negru, cu perle in cutia de bijuterii!

Numai ca...uite asa, din senin vine cate o amintire si ea, rastoarna echilibrul meu.

Astazi am participat la o nunta cum nu am mai trait.Doi tineri din catedrala mea s-au casatorit.El student la Teologie, ea absolventa la Academiei de Studii Economice.Frumosi ca doi printi au venit dimineata la sfanta liturghie, ea in rochie de mireasa, alba, pura ca si ea.Tremurau de emotii si toata suflarea catedralei a tremurat cu ei.Au stat acolo, in fata, participand cu sufletul si rugaciunea la sfanta jertfa.S-au impartasit primii.Ea aproape plangea cand a deschis gura spre a-L primi.Au ramas acolo, pana la ora 13 cand a inceput slujba de cununie.Nasi? Una din familiile pe care le respect cel mai mult.El un tanar preot la o biserica langa Roma, Italia, ea o mamica de exceptie...cu trei fetite ca niste ingeri si gravida pentru a patra oara.Frumosi cum nu va imaginati.Frumosi cum noi nu am fost niciodata desi si noi eram frumosi.Dar ei il au pe Dumnezeu.Sunt luminosi.El, inalt, cu par lung prins la spate cum poarta calugarii si barba lunga, imbracat in reverenda, cu picioarele goale in sandale romane, asemenea lui Iisus.

Inainte de slujba a venit in preajma mea si l-am rugat sa ma binecuvinteze.A facut-o cu bucurie si cu o blandete care ma face si acum sa plang...am zis ceva, nu stiu ce...si el, tanarul mai mic decat mine cu 20 de ani, el, fiul meu, m-a mangaiat pe obraz cu blandetea si iubirea Parintilor din Pateric.Cum sa nu fie blanzi, ingeri, copii lui daca si ei, parintii sunt lafel?Ea, tacuta , cu un chip de medalie si un zambet cuprinzator a toate!

Niciun fast lumesc.Singuri, nasii au tinut lumanarile din ceara impodobite frumos, dar fara a fi extravagante.Fara clasicii cavaleri si domnisoare de onoare."Onoarea" cui in desfraul nuntilor noastre?

La strana psalti din Bucuresti cantand ca pentru Dumnezeu.Sobor de 9 preoti.Iar in mijloc mirii, ca doi printi,tinand in brate:el, icoana Mantuitorului, ea, icoana Maicii Domnului.Pe sfanta masa icoana mare, pictata, a sfintilor praznuiti azi:Sfantul Adrian preotul si sotia lui,Natalia.Au ales sa fie casatoriti astazi in acesta zi! Si-au dorit si s-au rugat pentru binecuvantarea sfintilor!

-Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema...In mana preotului era o bucata din sfanta anafura! Pana la ora aceea tinerii nu am mancat dupa sfanta impartasanie.Sa fie curati si cu trupul.Desavarsiti pentru primirea acestei taine!

Dumnezeu a binecuvantat nunta aceasta!Stiu, sigur ca Dumnezeu s-a bucurat astazi de cum au gandit nunta aceasta tinerii si nasii lor!Si cum au trait-o!

Acestea sunt lucrurile placute lui Dumnezeu!Sa luam aminte .De aceea scriu, sa invete si altii, sa repete si altii.Si poate asa lumea se va indrepta.Si poate plangand, Dumnezeu se va milostivi si de mine si ma va ierta desi nu merit.

Am libertatea de a plange, asa cum am avut liberatatea de a trai la limita interioara a pacatului.Alt timp,alta viata!

Dumnezeu sa ma ierte pentru greselile mari pe care le-am facut!

Ma simt prea intinata ca sa ma rog pentru miri si pentru nasi.Eu, femeia matura, plec capul in fata lor si cer rugaciunea lor de iertare a pacatelor mele.Doamne, pentru rugaciunile lor, iarta-ma!

Intre manastirea Visina si Manastirea Jiet-Parintele Ambrozie si Parintele Vasile

Parintele Ambrozie. Sfintii parinti filocalici spun ca ei, calugarii nu pot fi prieteni cu oamenii.Lumea din afara lor, este un obstacol pentru mantuire, atat timp cat se fac partasi lumii.Si de aceea, ei, calugarii se leapada de lume, pentru a se ruga mai bine pentru ea. Pare un paradox, greu de crezut ca cineva  care nu ma cunoaste,se poate ruga pentru mine. Si totusi asa e!

Dar mai minunat este ca sfintia sa, Parintele Ambrozie, este  totusi prietenul nostru.Si cand spun''nostru'', ma gandesc la Nicolae care l-a cunoscut primul, la Maria, sotia lui, la Daria fiica lor de un an si la mine. Parintele Ambrozie e unul din  darurile  pe care Dumnezeu ni l-a facut intr-un timp de mari suferinte. Sfintia sa este unul din cei care ne-au ajutata sa ne ridicam.Slujeste la manastirea Visina,aproape de Bumbesti la doar 12 km de Lainici.

Manastirea Visina dateaza se pare din secolul al XIV-lea si a fost inzestrata de catre multi domnitori, de Radu Basrab, Neagoe Basarab , Mihai Viteazul  cu mosii, cu munti, cu toate bogatiile care au facut din ea, o manastire bogata.Primul ei ctitor a fost un ucenic al sfantului Nicodim, pe numele lui, Dionisie. Pamanturile manastirii se intindeau pana unde se auzea dangatul clopotului...Vremuri de marire dar si de pizma.Legenda spune ca suparati pe darile mari pe care le dadeau manastirii, taranii au ucis un calugar si au furat clopotul care a cazut in Jiu, iar dangatul lui se aude  uneori vuind din valuri.Moartea calugarului a intinat locul care a cunoscut secole de pustiire.

Abia in anul 1995, la propunerea mitropolitului Nestor, s-a luat hotararea de reinfiintare a manastirii, lucrarea fiind incredintata arhimandritului Melchisedec.Prin stradania lui a fost zidita o alta biserica  din lemn si au inceput lucrarile la un corp de chilii.Hramul? Mi-e draga manastirea Visina si pentru hramul ei: Sfanta Treime!

Acolo,acum e staret parintele Irodion, parintele Ambrozie e preot slujitor, iar la strana mai este un calugar.Am cunoscut blandetea oamenilor, dar ea este un sentiment care nu dureaza.Am inteles in viata mea, ca e ceva care trece mai ales cu timpul, cu cat cineva te cunoaste mai bine.Parintele Ambrozie mi-a aratat ca ea, blandetea, poate ramane chiar daca trece timpul.Bucuria de a ne cunoaste, de a ne pleca capetele la mana sa pentru sarut, iar Parintele de a ne imbratisa cu palmele crestetul capului, este un sentiment pentru care merita sa strabati lumea.Si noi, cei trei, pentru ca Daria e prea mica, din cand in cand strabatem lumea ca sa traim sentimentul acesta.Cand lumea ma uita, parintele Ambrozie nu ma uita niciodata.Binele din viata mea, faptul ca ma ridic din pat in zilele in care totul se topeste in mine, e o dovada a rugaciunii si a lui.Nu spun ca e singurul, dar e poate singurul care cu iubire, ma scrie in lista lui de fii si fiice, desi nu- mi este duhovnic.

Pelerinajul meu avea de data asta un tel exact,o limita peste care nu puteam trece:Parintele Ambrozie.Si am ajuns la sfintia sa, ne-am bucurat enorm, atat de mult incat cuvintele au ramas nerostite, doar zambet tamp pe fata mea si  bucurie imensa la Parinte.Am convenit sa ne continuam drumul spre Lainici, Prislop si manastirea Jiet, la Parintele Vasile urmand sa ne intoarcem apoi la Visina si sa dormim acolo.Am sa reiau separat manastirile, dar acum vreau sa va vorbesc despre parintele Vasile.

Drumul pana la el l-am facut extraordinar de greu.Harta arata manastirea ca fiind la 20 de km de Petrila.Aproape.Numai ca era ceva care ne incurca mai rau decat la Iezer.Am strabatut sate, drumuri in lucru, poduri...ne intorceam, mai intrebam de manastire si ne mai intorceam odata...seara se lasa parca ca o negura peste drum...era tarziu, ne astepta un drum lung inapoi spre Visina, dar noi ne incapatinam sa ajungem, iar intrebam, iar mai mergeam, nicaieri nu se vedea nimic, ne-am mai intors odata si atunci am vazut borna care indica 17 km pana la Petrila:
-Deci mai erau trei km si ajungeam!

De undeva a aparut un om in pustietate care a confirmat, dar mai parcursesem 3 km deja, am intors si am refacut iar drumul...in stanga, intr-o poiana frumoasa, biserica arata exact ca in pliantul pe care mi-l daruise in primavara!

Am coborat cu bucurie, am intrat cu totii in biserica goala.Parintele isi pusese reverenda care ii da acea inaltime extraordinara, de neegalat, a preotie sale.Era obosit, dar bucuros, ca mi-a implinit o dorinta, eu am zburat in cladirea in care se vedea lumina si am strigat aproape:

-Doamne ajuta!Parinte Vasile!

Nu l-am vazut decat odata pana acum. Dar ce importanta are? Stiu ca-mi  sta  alaturi in luptele pe care le duc, stiu ca ma stie cu bune si mai ales cu relele vietii mele nespuse.

Stateau la masa, sfintia sa si cativa muncitori.S-a ridicat si a venit spre mine aproape zburand la chemare.

Ochii ni-s-au apropiat:eu bucurie si izbanda(v-am gasit, am ajuns), parintele bucurie( sant aici,stiam ca o sa ajungi intr-o zi).Exact asa mi-a spus:

-Mi-s-a spus ca o sa ajungeti!

Calugarii nu sunt prietenii nostrii, nici macar neamuri cu noi , nu ne putem imbratisa, ar fi deplasat, dar e acea bucurie a inimii, care valoreaza cat multe imbratisari lumesti.

Nu am stat mult, l-am prezentat prietenilor mei,ne-a dus in biserica care e mare bucurie a Parintelui, ne-am inchinat la icoane,nestiind ce sa facem mai repede in putinul timp cat puteam sa stam.Era deja noapte.Intunericul se lasase deja peste brazi. Ne bucuram atat de mult incat am fi putut sa nu ne spunem nimic, numai ca... am discutat despre cei de pe pomelnicul pe care i l-am dat parintelui Vasile in primavara si am vazut ca pentru sfintia sa nu sunt doar nume, sunt oameni, probleme, dureri...

-Virgil! Sigur ca trebuie sa-l ajutam sa fie sanatos! Cum se mai simte? Cum evolueaza boala?...Da, cred ca trebuie sa se opereze, sa asculte de medici...

Parintele a gasit cate o vorba buna pentru toti si un zambet si ceva care particulariza relatia sa cu fiecare, si cu Parintele Adrian, si cu doamna Violeta dar si cu Andrei.Vesel, binevoitor:

-Ramaneti sa dormiti aici!Am doar o camera cu usa si una fara usa...dar ramaneti!

-Sarut mana.Trebuie sa ajungem la Visina, la Parintele Ambrozie!

-Ramaneti macar sa mancati!Astazi am ce sa va dau!

Atat bucurie si renuntare la tot, la pat, la mancare...pentru noi.Ochii ni-s-au incalzit de iubirea Parintelui.

-Sarut mana! Mergem...este deja tarziu!

-Aveti un drum lung, pana acolo, doua ore-doua ore jumatate!

Ne-am privit iar lung cu bucurie, toti patru, prieteni fara sa putem fi prieteni...

Mana Parintelui s-a plecat pe capul nostru inchinandu-ne, s-a plecat spre Parintele Adrian pentru a-i saruta mana, gest repetat de celalalt parinte, fratii in Hristos...s-au imbratisat asa cum numai preotii o fac...ne-am urcat in masina nestiind daca ne vom mai vedea in aceasta viata, poate Dumnezeu o mai randui, oricum ramanand nedespartiti in rugaciune, unii pentru altii si am plecat spre Visina.

Nu puteam vorbi.

-Doamne, ce Om!Ce calugar!

Calugarii sunt lumina lumii.Vorbele le spuneam rar, aproape in soapta toti trei.

-Este asa o liniste in inima mea,am spus

-Si in a mea-a spus Andrei

-Si in a mea-a spus doamna Violeta

-Da, asa e!-a confirmat Parintele Adrian.Trebuie sa-l ajutati! Aici e un loc in care chiar trebuie sa-l ajutati!
Asta simt si eu.As spune tuturor.Parintele Vasile merita ajutat, pentru ca acel loc trebuie terminat. Lumea are nevoie de el, altfel Parintele Vasile nu ar sta acolo! 

Drumul de intoarcere?Doua ore si jumatate? Am ajuns la Visina in mai putin de o ora!Desi era noapte tarziu, intuneric deja. Parintele Ambrozie ne astepta, rugandu-se pentru noi, pe podul care trece peste Jiu.La celalalt capat, Parintele Vasile ne pazea cu rugaciunea sfintie sale.Sigur, in alt loc cineva se mai ruga pentru noi.Iar masina o conducea un preot!

Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda lui in gura mea.

In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca.

Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna.(Psalmul 33)

SFANTUL ANTONIE DE LA IEZER-CHIP LUMINOS DE CREDINTA SI EVLAVIE

Uneori sfintii te cheama si te ajuta sa ajungi la ei.Sfantul Antonie de la Iezer ne-a chemat la El si ne-a ajutat sa ajungem.

Era prima zi din acest pelerinaj:ne inchinasem la sfanta Filofteia, la Curtea de Arges, vizitasem Turnu, Cozia, Bistrita si Arnota iar harta noastra indica clar ca undeva pe acolo...cumva  in linie cu Bistrita si Arnota trebuie sa fie si Manastirea Iezer.Acum patru ani. ajunsesem acolo si pastram amintirea sfantului cu mare evlavie .In toti acesti ani in ziua in care sfantul e praznuit,23 noiembrie, fusesem prezenta in biserica, ca semn al evlaviei mele.

Si uite-ma acum incercand si eu ca si prietenii mei:Parintele Adrian, doamna Violeta si Andrei, fiul lor, sa ajung iarasi la sfant. Drumuri ...multe...intersectii si intrebari:

-Mamaie, nu te supara, manastirea Iezer pe unde este?
Greu...cald...obositor si totusi dorinta de a ajunge...

-La stanga, drept inainte, apoi o intersectie mare si o luati inainte...si mergeti si mergeti...

Si am mers, am mers... si parca nu stiu cum, ne intorceam in acelasi loc...

Dintr-o data,Parintele a remarcat o masina oprita in drum si a mers sa vorbeasca cu cei din ea.Erau niste barbati care oprisera, asa fara explicatii sa ne indrume!Si ei ne-au dus pana la un alt drum, altul decat cel indicat pana atunci .Cu toate acestea drumul a parut ca duce spre o bisericuta veche, undeva pe un deal. Am coborat din masina si ne-am inchinat usilor inchise ale bisericii, am cules mure din rug, ne-am tras sufletul, frumoase sunt dealurile valcene si am pornit! Sfantul ne astepta !

Am ajuns pe inserat.Maicutele se adunau deja pentru vecernie in biserica noua, alipita de chiliile lor. Am mers si ne-am inchinat sfantului Antonie care raspandea miros sfant.Lacrimi de bucurie si smerenie:

-Ma mai cunosti, Sfinte Antonie? Multi iti cer ajutorul, si eu cu maica mea,Varvara, am facut-o.Ajuta-ma sfinte, Antonie!

Dar drumul nostru nu se termina cu inchinarea la racla cu moastele partiale ale sfantului.El era dincolo, peste deal...pe culme...Am plecat iute si am urcat aproape zburand toti patru spre pestera sfantului. Sa nu credeti ca e usor! Nu! E greu, dificil.Din loc in loc bari orizontale din metal prinse in pamant te ajuta sa te sprijini.Se urca mult,picioarele pot aluneca usor si drumul se poate sfarsi prost.Dar sfantul te cheama si te asteapta ! Scoti,cum spune romanul, limba pana la poiana.Doar Andrei alerga peste culmi

-A facut Dumnezeu, picioarele tale ca a le cerbului-ar fi spus parintele Leontie si nu ar fi fost nicio exagerare.

Si cand plamanii sunt plini si crezi ca nu mai poti, ajungi la o poienita deosebit de frumoasa, mananci coarne din pom si iti tragi sufletul intelegand ca mai ai de strabatut un urcus.Poate cel mai greu, dar deja vezi pestera si e ca si cand sfantul de veacuri te asteapta.

Cuviosul Antonie este aroman.A ajuns in Tara Romaneasca  in anul 1648 pe vremea domnitorului  Matei Basarab si a ales sa locuiasca in Oltenia,in Ramnicu Valcea .Cuviosul Antonie a fost un om ca si mine.A fost casatorit, a avut  copii, a practicat negustoria pana la varsta de 64 de ani cand s-a hotarat sa se dedice exclusiv vietii monahale.Este tuns in monahism in anul 1692 si primeste numele de Antonie.Si-a dorit sa plece la Muntele Athos, dar episcopul Ilarion al Ramnicului aratandu-i problemele pe care le avea monahismul in tara noastra il roaga sa-l ajute, sa intareasca cu oameni aceste asezari.Il indruma spre schitul Iezer, in paragina .Nu locuia nimeni acolo, biserica era surpata de tot, accesul era foarte dificil...dar monahul de atunci, cuviosul Antonie a vazut ca acolo,  este un inceput al sfinteniei lui.A refacut biserica,a infrumusetat-o, a zidit chiliile, a adus acolo obste de monahi care au reinceput acel fir minunat al rugaciunii.Si odata refacut totul, Cuviosul cere binecuvantare si se retrage la o mica pestera, acolo unde dorim noi sa ajungem.Rugandu-se mai multe zile acolo, in acea pestera Cuviosul primeste in vedenie sa sape cu mana lui, ajutat de ciocan in peretele pesterii si sa-si contruiasca un mic paraclis.In acest loc a trait inca 28 de ani.Acolo s-a ostenit singur,luptand cu duhurile rele si neputintele firii omenesti. Nu manca decat o data pe zi pe la ora trei dupa amiaza, cateva bucatele de paine aspru dramuite si apa.Nu dormea decat  rezemat de pietre, cateva ore pe zi.Acolo a sapat o alta chilie si o gropnita, locul sau de veci.

Si-a cunoscut sfarsitul si a rugat sa fie inmormantat acolo, in gropnita sapata de el.Si-a petrecut ultimile zile in rugaciune.La ceasul cuvenit si-a luat ramas bun, apoi s-a culcat pe rogojina si a adormit pentru aceasta viata. 23 noiembrie 1720. In locul randuit de el a fost pus, mormantul lui ramand prin lucrarea lui Dumnezeu, aproape neumblat.

Pe vremea Sfantului Calinic de la Cernica s-a facut priveghere de toata noaptea urmand ca apoi, in ziua urmatoare un sobor de preoti sa umble la moaste. Numai ca in acea noapte o stanca s-a prabusit exact peste gopnita care adapostea moastele.Sfantul Calinic a inteles si a oprit lucrarea.Abia in anul 1950, o femeie cu mare evlavie la sfant a sapat langa stanca aflata pe mormant si a scos cateva oseminte, cele care sunt acum in racla din biserica.In 1992 a fost canonizat intr-un act sinodal in care se spune"Osarduitor intru toata asprimea vietii manastiresti, in pestera de langa Schitul Iezerul, care zabovea indelung in postiri si privegheri de toata noaptea...ramanad chip luminos de credinta si evlavie pentru calugari si credinciosi"

Am urcat incet cu atentie ultima portiune de drum  pana la pestera.Doamna Violeta era un pic in fata mea, Andrei urca si cobora alergand povarnisul cu veselia anilor lui iar Parintele era deja in pestera in genunchi.Au ingenunchiat si ei, eu am ramas in picioare ,pentru ca genunchiul meu inca nu poate fi indoit si l-am asculat pe Parinte  citind cu evlavie acatistul sfantului Antonie. Spre final, am citit si noi cate un icos si cate un condac...din trupurile noastre curgea deja apa si o caldura sfanta ne imbratisa.Sfantul ne asteptase si ne ajutase sa ajungem acolo.Si tot sfantul ne rasplatea pentru perseverenta, pentru putina iubire pe care i-o marturiseam.E emotinant sa respiri aerul sfant al acelor locuri.

Inserarea cobora peste crestetele padurilor.Totul arata ca intr-o ilustratie atent facuta.Frumos.Linistit.Pace.

Sunt multe de povestit,despre cum am coborat si parca intr-o clipita am fost jos langa  cimitir,  apoi langa biserica si chilii, despre seara pe care maicutele o traiau linistite in rugaciune, in biserica, despre florile care se leganau bland in pacea acelei zile...Am lasat pomelnicele in mainile maicilor cu convingerea ca Sfantul Antonie va duce rugaciunile lor la Dumnezeu si am plecat bucurosi de a-l fi cunoscut fie si numai atat.

O ,Sfinte noule Antonie, Parintele nostru, cu rugaciunile tale neincetate si pe noi ne ajuta sa putem duce crucea noastra pana la invierea sufletului, ca sa fim si noi fii imparatiei lui Hristos, unde sa cantam vesnic: Aliluia!

Acasa

Am ajuns acasa. Am fost iarasi intr-un pelerinaj.Iarasi am strabatut 2000 de km impreuna cu prietenii mei:Parintele Adrian, doamna Violeta si tanarul si cumintele Andrei.Aseara foarte tarziu am ajuns in casa mea.Azi noapte casa mea nu mi-s-a mai parut  pustie. Pe capacul pianului inchis de la moartea lui Grig, ultima icoana ajunsa la mine, Iisus Hristos, ma astepta umpland casa.

Am abandonat bagajele pe hol, si doar in cateva  minute am deschis calculatorul.Blogul meu! Copilul meu mai mic! Zeci de cititori, unii din ei asteptandu-ma! Pagina mea de facebook, cu zeci de mesaje!  O parte din lumea mea. 

Am sa povestesc ce am vazut. A fost un pelerinaj extraordinar.Am ajuns in locuri in care se ajunge greu, dar si in locuri in care pelerinajul nu se sfarseste decat noaptea tarziu...pana si noi, la ore tarzii "bateam" la portile manastirilor, figurativ spunand asta, pentru ca noi am gasit portile larg deschise.Maica Domnului ne ducea peste tot, iar Domnul..."gatit-ai masa inaintea mea"(psalmul 22).

Am sa va povestesc, dar acum , traiesc acea dulce oboseala a primei zile in care iti intinzi oasele.

Va multumesc insa tuturor celor care ati poposit pe paginile mele. celor care v-ati rugat pentru mine, celor care m-ati asteptat...Celor care ne iubesc si care ne urasc, Dumnezeule, mila Ta!

Iertarea celor carora le-am gresit

Desi ne controlam uneori intr-atat incat putem simti ca nu mai avem vointa proprie,  usor ii suparam pe altii.Foarte usor ii putem mahni pe cei carora le pasa de noi! Si foarte usor simtim raceala din privirea celor dragi, sagetile de gheata care trec prin inima noastra, departarile care se nasc din senin!

Stiu ca acest timp pamantesc este doar un fragment dintr-o vesnicie care se desfasoara Dincolo.Stiu ca deja multi din cei dragi mie, sunt Dincolo.

Intr-o noapte l-am visat pe Grig aratandu-mi un loc de o frumusete cum nu exista aici, alte culori, alte peisaje, alte ape curgand, dincolo de locul in care ma tinea imbratasandu-ma, cand imi arata:

-Acela este locul nostru, sa stii!

Si visul e una din promisiunile ca avem sansa sa fim impreuna candva, sa ne regasim suflete mai frumoase si mai bune decat eram la 25 de ani, cand ne-am cunoscut!

Privesc zilnic calendarul pe care il am acum pe blog. Astazi este sfantul...si ma gandesc ca in mod minunat sunt si Acolo si Aici mijlocind pentru noi, partasi zbaterii noastre permanente, si imi doresc macar sa-i recunosc...

Nu am orgolii, sau cel putin, nu am ochi sa le vad.Nu am trufie.Nu vreau avere si nici mariri.Doar cele pe care Tu,Doamne, consideri ca imi sunt de folos pentru mantuire.

Vreau insa  doar un pic din atentia celor care ma pot ajuta nu lumeste, ci duhovniceste.

Oricat de putin mi-am dorit lucrul acesta, oricat de putin  sunt vinovata ca as fi provocat deliberat acest lucru prin faptele mele, consecintele unor fapte au dus la mahnirea unui suflet. Si nu orice suflet! Unul care va sta langa mine si va da raspuns cu mine pentru pacatele mele.Si am un cumplit sentiment de povara si jena.

Sau poate e doar o ispita ca sa ma intristez si eu.

Ce ar trebui oare sa fac?

Ce spun oare sfintii parinti?

Poate am pus in inima  mea gandul ca sunt nevinovata si vinovat de suparare  este cel care s-a suparat.Si adevarul este ca chiar daca nu am avut intentia de a supara pe cineva, fapta petrecuta a dus la intristarea cuiva si eu am fost cauza.Deci, vinovata sunt eu!

Si iarasi ma intreb:ce spun sfintii parinti?

Nicolae Steinhardt spune foarte frumos despre iertarea celor carora noi le-am gresit:"Pare a fi un paradox, de nu un sofism si ar constitui o contradictie, o formulare absurda. Cum oare am ierta noi pe cel  de noi vatamat?Nu-i limpede ca lumina zilei ca lui ii incumba a ne ierta eventual pe noi?

Si totusi formularea nu este gresita sau fortata si nu incape indoiala ca de tot gingas  ne este a ierta pe cei carora noi le-am gresit, adica pe cei carora le-am dezgolit toata nemicnicia, toata slutenia sufleteasca,nerozia, rautatea, necinstea,salbaticia, perfidia, nestapanirea, josnicia,badarania sau netrebnicia noastra.

Pe cei in prezenta ne-am desartat strafundurile tulburi ale subconstientului,ne-am dat arama pe fata si  poalele peste cap,ne-am facut de ocara, de basm si de minune,  ii uram.

Nu lor ne-am infatisat cu purtarea noastra cea mai murdara si ticaloasa?.Nu-i nevoie de prea rafinata psihologie pentru a intelege, ca de mai multa rusine si ciuda avem parte cat priveste pe cei carora le-am gresit noi, decat in privinta celor care ne-au gresit noua!"

Deci, mandria din noi ne face sa avem sentimentul acesta de jena fata de cei carora le-am gresit,pentru ca chiar daca greseala a fost fara de voie, fara stiinta, ea exista, ea a dus la intristarea, la pagubirea celuilalt.Diavolul, vicleanul diavol, care lupta cu subtilitati, cu "fineturi".

Asa cum spune tot parintele Nicolae de la Rohia, trebuie sa ies din mine, sa ma privesc cu ochi straini, din afara,obiectiv, la rece, sa ma consider, ceea ce sunt, un fir de nisip, din nisipul Tau Doamne, pururea vinovat, dator,prihanit.

Si fac asta!Am puterea de a pleca capul si a-mi cere iertare pentru cele fara voie, fara stiinta, dar prin mine facute!

Botezul, sfanta luminare

Iubesc slujba botezului.As fi in stare sa merg la biserica chiar si neinvitata numai sa mai aud odata aceasta slujba a bisericii atat de frumoasa si de importanta.

Astazi insa sunt invitata, ma rog, este un pic cam mult spus, "invitata", mai mult m-am invitat eu sa fiu partas la botez. Astazi o tanara care imi este foarte draga,o fata credincioasa, instruita si deja bine pozitionata profesional, este nasa unei fetite care va creste in catedrala unde eu merg de regula la slujbe. Vom fi...surori de potir, intrucat o va boteza duhovnicul meu si apoi aici o vor aduce parintii si nasa.Familia in care va creste este o familie de tineri credinciosi, iubitori de copii,o familie, cum zic tinerii, OK!

Fetita va primi numele  de Antonia-Maria si va avea ca ocrotitor pe insasi Maica Domnului si pe sfantul Antonie cel Mare.Dumnezeu sa o ajute sa creasca sanatoasa, sa-si implineasca viata ei in pace si intelegere a cailor Imparatiei Cerurilor.

Dar nu numai despre ea vreau sa va scriu!

Odata cu ea , o prietena, o doamna  simpla, modesta,vaduva, mama a doi copii si "mama" de nevoie a unei fetite nici macar  abandonata de familie, o fetita abuzata psihic si fizic de familie si luata in grija statului, va boteza o alta fetita dintr-o familie saraca.Si ea va creste tot in catedrala in care merg eu.Si ea va fi sora mea de potir.

Este un copil nascut fara nimic special, dar...special prin insasi nasterea lui.A vazut lumina lumii cu binecuvantarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in ziua praznuirii lor si o cheama Maria-Paula.

Este al cincilea copil al unei familii mixte, adica mama romanca si tatal romm.Locuiesc  toti sapte,intr-o garsoniera de cel mult 15 mp.O camera cu un pic de bucatarie si o mini baie, cu dus. Saraci.E greu sa-ti gasesti ceva de munca intr-o tara in care si romanilor le este greu sa-si gaseasca, dar celor fara carte  si pe deaupra si...bruneti! Nu stiu daca e vrednic sau nu. Nu stiu daca are o calificare sau nu.Stiu doar ca ii aduce pe toti copii in biserica la slujbe, ca stau cuminti, fara sa deranjeze, in timp ce copii preotilor slujitori in catedrala alearga in timpul slujbelor ca pe stadion.

Copii saraci sunt de regula mai cuminti pentru ca nu au indrazneala celorlati, nu au apararea parintilor. Si ei sunt cuminti! Nu plang niciodata, nu cersesc, rad cand preotul ii stropeste cu aghiazma mai mult, fara a fi deranjati de asta.

Dar cum va fi viata lor mai tarziu?Vor repeta poveste mamei lor? M-a surpins sa o gasesc lucrand la o fundatie pe care o vizitez din cand in cand, fundatia unei englezoaice,Norine, care ingrijeste desarvarsit copii cu handicap fizic si psihic sever, copii abandonati de parinti si lume,vorbea bine engleza, ceva mai mult imi traducea ce spunea Norine...

Dar e un lucru gresit asta?

Nu stiu, poate in dorinta mea de cat mai multa simplitate, gresesc, dar inclin sa cred ca e mai usor sa te mantuiesti cand esti crescut mai simplu si iti pastrezi sufletul curat , nedorindu-ti diamante lumesti.Nu stiu. Mai ales ca tocmai cei simpli isi doresc aceste ...diamante. Miracolul pe care diavolul ni-l flutura sub ochi!

Dar astazi e botezul, e cantarea minunata a preotilor pentru pruncii lui Dumnezeu: 

" Pentru ca sa se sfinteasca apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea, si cu venirea Sfantului Duh...Domnului sa ne rugam!" Cat de frumos va fi!

Se va sfinti apa botezului cu cantari foarte frumoase, lafel ca la Boboteaza...preotii se vor ruga inclusiv pentru noi sa ne luminam cu lumina cunostintei si a dreptei credinte, prin venirea Sfantului Duh...pentru copilul care se boteaza, pentru ca apa sfintita sa fie izbavitoare de lucrarea nevazutilor vrajmasi, iar cel care se boteaza sa devina vrednic de Imparatia lui Dumnezeu, sa se faca partas mortii si Invierii lui Hristos si mai ales  sa-si pazeasca  haina acesta a botezului neintinata si logodirea cu Duhul Sfant  pana in ziua  cea Infricosatoare a lui Hristos...

"Mare esti, Doamne si minunate sunt lucrurile Tale, si niciun cuvant nu este de prisos spre lauda minunilor Tale!"

Este emotionant momentul sfintirii apei botezului.Rugaciunile sunt atat de puternice incat Duhul Sfant  in chip nevazut vine si se pogoara peste noi toti.

Imi canta inima cand preoti canta"Da-mi haina luminoasa, cel ce te imbraci cu lumina ca si o haina, Mult-milostive Hristoase,Dumnezeul noastru!"...si cand e scufundat pruncul  dar mai ales cand  se canta "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati  si-mbracat!' Si ca un strigat de biruinta al celui botezat "Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu; de cine ma voi teme?Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?

Este in evanghelia care se citeste o  porunca " Drept aceea, mergand ,invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" dar si o promisiune "si iata, Eu voi fi cu voi, pana la sfarsitul veacului"(Evanghelia dupa Matei cap 28,19-20).

Le doresc la amndoua fetitele sa se implineasca rugaciunile preotilor care le vor boteza astazi si exact cum se cere intr-una din aceste rugaciuni, sa vada bunatatile Ierusalimul cel Ceresc in fiecare zi a vietii lor si sa-i inalte slava lui Dumnezeu pentru toate. Pentru ca Lui i-se cuvin toate, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, in vecii vecilor!

Iar naselor le doresc izbanda in mantuirea acestor fetite.Amin!

  

Blandetea II

Maria-Octavia era o femeie simpla.Cineva care o cunostea din tinerete, mi-a spus ca a lucrat o viata  intreaga, ca femeie de serviciu la o scoala.Eu am cunoscut-o acum patru ani si jumatate in biserica manastirii in care mergeam. Era prezenta in fiecare zi.Avea locul ei, undeva in fata, langa scaunul arhieresc, aproape de racla cu sfintele moaste.Nu vorbea cu nimeni, dar era o tacere deloc ostila,era o tacere  care demonstra aplecarea ei spre trairile proprii ale evangheliei.  Abia cand se termina slujba, spunea mereu:

-Pacatele mele, iarta-ma Doamne!Nu ma mai mantuiesc eu...

Avea o seninatate in fata vietii si o blandete in trairea ei, cum rar am vazut. Primul sot ii murise cand era foarte tanara, ramasese cu doi copii si, asa cum se obisnuia in acele timpuri, se recasatorise cu un crestin.Locuia intr-un apartament cu doua camere,ea, sotul ei, baiatul din prima casatorie, nora si...doua nepoate deja adolescente.In doua camere! Imparteau totul, spatiu dar si problemele curente, lipsuri, neputinte...Dar nu era nicio resemnare in vorba ei,pentru ca nu exista resemnarea.Era firesc sa locuiasca asa! Era firesc sa-si imparta saracia si lipsurile, ca si bucuriile.Atata iubire era intre ei, incat imi povestea amuzandu-se , cum abia astepta sa plece in vacanta nepoatele, ca sa-si scoata mileurile pitite de ele, sa-si puna bibelourile pe mobila si sa cheme preotul sa-i faca sfestanie.De dragul nepoatelor renuntase la lucrurile si aminitirile ei dragi.

Din cand in cand mergea la mama ei la tara, care avea 90 si ceva de ani si locuia deasemenea in casa cu fratele ei . Facea putina treaba, ii incuraja si avea numai cuvinte de lauda pentru cum o ingrijea cumnata pe mama.

Bunatatea ei era autentica si venea din iubirea evanghelica, din acea inima  a lui Iisus, pe care El ne-o da in sfanta impartasanie, venea din sfaturile preotilor la care o viata intreaga a plecat capul. Nu am auzit-o odata sa vorbeasca decat admirativ de lume.

Lupta de ani de zile cu un cancer care era deja generalizat. Am invatat multe de la tanti Maria.Eu, femeia scolita in atatea scoli, am invatat de la ea  multe lucruri...In primavara , la sfarsitul lui aprilie am vazut-o pentru ultima data, in pat, zacand, asteptand intalnirea cu Domnul. Ii era teama. Inca se temea ca nu se va mantui, si ne-a cerut epuizata de durere:

-Rugaciune!

A murit  privind  ingrozita in jur. Pana si imaginea ingerilor poate fi inspaimantatoare, mi-a spus un preot, dar a uratilor!

Inmormatarea ei a fost o dovada a credintei ei. Ea, femeia modesta ca educatie si social, a adunat o biserica plina de oameni. Si nu erau orice fel de oameni, erau credinciosi veniti sa se roage pentru ea, nu atat pentru"sarutarea de la urma " atat de formala, cat pentru rugaciune. Am citit psaltirea intreaga in grupuri de femei,iar la slujba, biserica intreaga a cantat Fericirile.

Avea dreptate Anelinda "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul".Eu cred ca Maria-Octavia ,pentru blandetea ei si iubirea pentru ceilalti s-a mantuit!

Cred ca si blandetea se poate mosteni, unii din oameni sunt ei, asa mai buni, mai ingaduitori unii cu altii, e un talant pe care l-au primit de la Dumnezeu,  dar cred ca blandetea se poate  si educa.Daca am avea rabdare cu copii nostrii, daca le-am explica,atunci cand ei cred in noi, invatatura noastra ar prinde roade mai usor.

De regula simtim nevoia cand cineva ne ataca sa ne aparam si sa o facem asemenea lui. E greu , atat timp cat traim intr-o societate a concurentei, a competitiei permanente sa fim nepasatori cand pierdem... dar, totdeauna cand pierdem, stie Dumnezeu ca lucrul acela nu este de folos. Incredintarea noastra in grija Lui, ne da si noua blandete si seninatate.Dar este greu sa ne amintim ca trebuie sa ne incredintam lui Dumnezeu! E greu sa cultivam rabdarea.

Nu cred ca e greu sa-i iubim pe cei care nu ne iubesc, daca ei sunt straini cu care doar te incrucisezi ca individ.Cred ca mai mari probleme sunt cu cei apropiati, prieteni, rude, colegi de serviciu  cu care esti de 10-20-30 de ani.Acolo, cand traiesti invidia pentru reusite profesionale, umane, altfel reusite pe care le meriti, ti-le-ai construit cu truda, cu mari eforturi si tocmai cei cu care vrei sa le imparti sunt nepasatori, invidiosi...acolo e greul! Greul de a-i iubi pentru neputinta lor. Greul de a nu gandi urat, de a nu-i dispretui, de a nu te instraina de ei.Greul de a avea blandete autentica in privire si ea sa vina din inima.

Nici eu nu reusesc totdeauna, dar cand am reusit, izbanda a fost atat de mare incat am zambit cateva zile. Aveam asa o bucurie interioara cum rar am trait.

Ma doare cand vad la cei pe care ii iubesc incrancenarea, duritatea, nepasarea, trufia...

Sa ne rugam pentru ei,  dar si pentru noi, ca Dumnezeu sa ne puna in inimi un pic din inima Lui, sa ne daruiasca blandetea pruncilor, fara care nu vom vedea Imparatia Cerurilor!

Blandetea

Imi doresc permanent sa fiu mai buna, mai atenta la nevoile celor de langa mine,mai mult la ale lor decat la ale mele, sa dobandesc o inima crestina in care cuvintele evanghelice sa sune firesc si sa dea roade.
Acum multi ani am facut o surpiza unei persoana pe care o consideram prietena buna si care se mutase intr-o alta localitate.Am ajuns in acea localitate intamplator si am cautat-o mult sa o gasesc. Imi doream sa o vad, imi doream sa-i vada pe copii mei si eu sa-i vad pe ai ei.Aveam asa o dorinta extraordinara sa o imbratisez!Nu vroiam nimic, nici sa mancam, nici sa dormim la ea. I-am gasit blocul, apartamentul, usa... am sunat si cand a aparut in usa si ne-a vazut , in ochii ei s-a citit clar spaima, disperarea, surpiza neplacuta. A fost atat de vizibil incat m-am jenat sa o mai imbratisez.

Am purtat de atunci acel sentiment si m-am educat sa ma controlez cu inima si sa nu simt asa ceva cand am astfel de surpize, sa ma gandesc doar la cel din fata mea.Nu stiu daca reusesc mereu.Probabil ,nu.

A dobandi o inima crestina inseamna a incerca sa ai o inima in care sa fie Iisus.Si El a invatat din inima omeneasca a Fecioarei Maria.Iubirea dintre Ei, a fost o iubire deplina formata din taceri armonioase si gesturi simple.

Din iubirea Ei  pentru oameni a invat sa-si manifeste iubirea. Iisus a iubit cu o iubire atatcuprinzatoare toata creatia. Nu a alungat pe nimeni. A spus si spune de milenii "Vino dupa mine!"A iubit campurile, desertul, muntii, apele pe care mergea ca pe pamant, vantul care sufla lin in foisorul de taina, pasarile cerului, animalele.A iubit privind totul si a plans pentru desartaciunea vietii noastre. Pentru neputintele noastre.

Am gasit o povestioara frumoasa despre Iisus- copil, cand se intoarcea din Egipt si alerga inaintea si inapoia parintilor sa vada tot, sa se bucure de flori, de gaze, de pasari... si s-a oprit la o floare cu trei petale colorate diferit:

-Salom-pace, micuta si frumoasa floare!

-Salom, copil ceresc!

-Unde sunt oamenii? a intrebat micul Iisus

-Oamenii? Existau pe aici vreo sapte-opt.Dar nu i-am mai vazut de mult timp.Vantul ii poarta de ici-colo.Nu au radacini, sarmanii.Intelegi?Aceasta ii chinuie rau;mereu alearga dusi de vant, de interese.Daca ii vei gasi, ajuta-i sa prinda radacini si sa stea locului, fara a se obosi atata.

-Pace, zise copilul

Asta ne spune mereu Iisus"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi da odihna sufletelor voastre.Luati jugul meu asupra voastra si invatati de la mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla alinare sufletelor voastre, caci jugul meu este placut si povoara mea este usoara"(Matei 11, 28-30.

 Si daca asta ne spune, de ce nu avem urechi de auzit? De ce suntem incruntati? De ce ne simtim deranjati de ceilalti si de tot ce nu este asemena imaginii pe care o dorim noi?
 Am cunoscut oameni buni, nu este ceva care sa tina nici de varsta, nici de invatatura, nici de lipsa ei.Port in inima ca pe un dar extraordinar imbratisarea parintelui Cleopa de la Secu, blandetea de neegalat a parintelui Alexie, tacerea si linistea din ochii PS Damaschin Coravu, dar si bucuria din ochii Nicoletei, cersatoarea tiganca de la usa catedralei si strigatul ei cand ma vede"Doamna Elenaaaaaa"

Cred ca inima in care nu se odihneste Iisus e o inima fara iubire.Inima fara radacina inimii Lui.

Sa incercam,sa fim mai buni, mai iertatori, sa zambim mai mult, mai relaxat.Uneori cei de langa noi nu ne cer nimic material, vor doar zambetul nostru, vorba buna si atentia noastra pentru ei..Vor sa ne pese.Cred ca daca nu ne vom aminti ca fara fapte, credinta este moarta, nu ne vom mantui.

Simplificarea vietii

Ma gandesc de cateva zile sa fac iar un control al lucrurilor inutile din casa. Vreau sa zugravesc si gandul de a muta mobilele si mai ales de a le goli de continut ca sa poata fi mutate, ma sperie. Sunt sertare si dulapuri in care nu am umblat de mult. Inseamna ca nimic de acolo nu-mi foloseste, ceea ce poate insemna ca lucrurile acelea folosesc altor persoane si atunci... nu trebuie decat sa le scot si sa gasesc acele persoane carora le trebuiesc.

"Vulpile au vizuini si pasarile cerurilor cuiburi;dar Fiul Omului n-are unde sa si plece capul"( Sfanta Evanghelie dupa Luca,9,58).

Cred ca sunt unele din vorbele care m-au marcat cel mai mult in anii din urma.Intr-unul din psalmii vecerniei,Psalmul 103, traim in apusul zilei, multumirile pentru tot ceea ce Dumnezeu a zidit.

"Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate, cu intelepciune le-ai facut.Umplutu-s-a pamantul de zidirea Ta".Si in acesta perfectiune a lui Dumnezeu, ne incarcam viata devenind robii placerilor de moment, lucrurilor care nu fac decat sa dea mai apoi, prilej de dureri de cap. 

Cat de usor ar fi daca am simplifica viata, daca am renunta la tot ceea ce cu adevarat nu ne trebuie. Cate rochii imi trebuie, cate imbrac? Cati pantofi? Cate posete? Oricum toate sunt negre...dar...sunt multe si inutile.

Am trait zilele acestea intr-un praznic continuu.A fost Prohodul. A fost Adormirea Maicii Domnului. Aseara a fost vecernie cu litie pentru sfintii martiri Brancoveni. Dimineata a fost utrenia si sfanta liturghie... slujba s-a terminat tarziu. Aseara s-a terminat aproape de ora 21, dimineata am ajuns acasa la ora pranzului, atat de obosita incat credeam ca am sa adorm pe scarile blocului. Cu toate acestea, aseara, dupa slujba, doua "cuvioase"(doua din cele prezente tot timpul la slujbe, femei modeste si cu viata frumoasa) din biserica umblau dupa mine sa le dau adresa magazinului de unde mi-am cumparat fusta pe care o purtam.

Si ma intreb daca chiar putem sa ne simplificam viata.Daca pana si lor le este greu!

Nesatiul meu este prea mare. Nemultumirea.Grija ca voi fi judecata prin prizma lucrurilor lumesti si voi fi condamnata ca nu am facut tot ce trebuia...

Plang cand aud cantandu-se la slujba de maslu"dar Fiul Omului nu are unde sa-si plece capul". Era cel mai sarac. Nu avea nimic al lui.Un rand de haine si o pereche de sandale.Probabil un Vechi Testament. Umbla prin lume pescuind oameni."Vino dupa mine!" este chemarea lui de milenii, iar noi credem ca il putem urma ducand cu noi casele noastre pline de lucruri, masinile din garaje, conturile noastre cu bani si peste toate, sufletele noastre carora prea putin le pasa de cei nemancati, nespalati, fara adapost, cei care nu au bani pestru spital, pentru medicamente, pentru a-si trimite copii la scoala...

Abandonul scolar datorita saraciei este un fenomen social real.Pe glob 14%din cei cu varsta de scoala abandoneaza scoala anual, in Romania rata abandonului scolar a crescut cu o treime in ultimii ani.Din pacate nu ne pasa, stim ca fara educatie nu au nicio sansa, dar ne gandim sa mai dam o fuga la mare in sfarsit de vara, sa mai cumparam ceva, sa ne mai distram putin la o terasa...un suc, o bere, o pizza daca tot a trecut postul, fara sa adunam acesti bani si sa imbracam un copil pentru scoala .Macar atat. Desartaciunea Lumii.

"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu", de aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor, spune parintele Paisie Aghioritul.

Abia cand vom dori sa fim asemenea Fiului Omului, asemanandu-ne in simplitate si iubire, cand vom dori asta, simplificandu-ne viata in mod dorit, fericit, abia atunci, cred ca vom putea privi nadajduind spre Imparatia lui Dumnezeu.

A fost Prohodul Maicii Domnului!

Abia m-am intors de la catedrala.Nu stiu cat a durat la voi slujba Prohodului dar la noi a inceput la ora 17 si  abia s-a terminat acum de curand. E ora 23.34! A fost ... 
E trist Prohodul Maicii Domnului, dar e o tristete in care se impleteste speranta si zambetul si pacea... Maica Domnului este un pod intre noi si Imparatia Cerurilor, ea face posibila Invierea noastra, mila Ei, rugaciunea Ei pentru noi, iubirea si intelegerea pentru neputintele noastre. Ne intristeaza Adormirea Maicii Domnului, dar sarutam cu bucurie icoana Adormirii Ei.Ii ducem flori si-i jelim ingroparea, dar  plangand  ne facem partasi Apostolilor si ingerilor la bucuria de a sti ca mutarea Ei este mutare la ceruri.

Ma gandeam in timpul cantarilor la femeile din neamul meu care au cantat aceste cantari frumoase.La stra-strabunica mea, preoteasa.

 Ma gandeam la femeile din neamul meu care nu au cantat si inca nu canta aceste cantari, la fiica mea care din pricini lumesti lipseste din biserica...

Dar ma rog ca fiecare sa descopere aceste slujbe, sa se imbogateasca cu ele.

De sute de ani cantam"Mergi la cer si te aseaza/langa Fiul tau ceresc/si de-acolo privegheaza/peste cei ce te iubesc/."

De sute de ani umplem bisericile: femei, multe femei, barbati,  copii si batrani, cu lumanari in mana cantam cu preotii, cu diaconii, plangem, speram, ne bucuram, dam ocol bisericilor, retraind cu apostolii si ingerii povestea Adormirii Micii Domnului, poveste care a dus la mantuirea neamului omenesc, respectad indemnul:

"De la margini, o Apostoli/La Ghetimani v-adunati/Si-al meu trup, zice Fecioara/Cu cantari sa-l ingropati ..."

Si maine , abia maine e sarbatoarea intreaga.Astazi a fost lacrima. Astazi a fost lumanarea aprinsa pentru Ea, cea care a spalat pacatul stramoasei noastre Eva, cea care ni L-a dat pe Fiul ei, stiind ca va muri pe cruce, scuipat, batut, batjocorit de noi, El Imparatul Veacurilor... si prin inima Ei a trecut sabia nu numai atunci ci de mii si mii de ori crescandu-L si stiind asta, iar mai apoi si pentru noi, fii ei si noi, asa cum suntem: uneori nevrednici, neputinciosi in lupta cu pacatele, dar totdeauna iubind-o, cautand-o,rugand-o, venerandu-i icoanele...

Cant cu voi.Nu stiu daca anul viitor voi mai trai Prohodul, nimeni nu-mi promite asta, poate ... dar cant cu voi acum, pentru toti anii in care nu am cantat si pentru cei in care nu voi canta...

''Iar noi drept recunostinta/Veneram icoana Ta/Totdeauna cu stiinta/Adormirea-Ti vom canta"

La multi ani, dragilor! Maica Domnului sa fie cu noi cu toti!

Zile de sarbatoare-Prohodul Adormirii Maicii Domnului

A fost un timp in care sarbatoarea insemna zgomot, miros de mancare fina, sampanie, plimbari in alte tari, cadouri...

Acum sarbatoarea inseamna adunarea mintii in sensul acelei clipe, acelei sarbatori.Peste putin timp va incepe Prohodul Maicii Domnului.Am dus deja la catedrala un aranjament  frumos.Impreuna cu o prietena am construit un pomisor delicat cu trandafiri mici si lisianthus.L-am dus deja si l-am asezat la icoana  Maicii Domnului de la catapeteasma.Putin mai tarziu la icoana de la iconostas voi pune o coronita cu flori.Mici daruri, mici ofrande pentru Ea.

 Ea m-a ajutat sa ma scol din patul durerii, Ea m-a hranit in zilele in care nu aveam nimic de mancare(poate nu va vine sa credeti, dar uneori chiar nu am nimic de mancare si imi e cumplit de foame, diavolul imi arde trupul cu gandul bucatelor posibile si...frigiderul meu e gol, uneori e noapte tarziu, restaurantele  la care pot comanda sunt inchise..., uneori e jenant sa merg acolo si sa comand o ciorba si mi-o doresc cu ardoare si durere si stiu ca nu am de unde sa iau... dar ca de nicaieri apare o invitatie la  ciorbica sau pestic si prajituri si... Slava Tie Doamne! Sarut mana, Maica Domnului!)Ea, Maica Domnului e in binele din viata mea.

Imi amintesc momentul in care in biserica, in manastirea mea draga, Sfintii voievozi Mihail si Gavriil, Grig era in mijloc, in haine de nunta si eu am luat-o pe fiica noastra de mana si i-am zis:

-Hai sa mergem la Maica Domnului si sa ne rugam!

Nu stiu ce am rugat-o, dar stiu ca Ea, Maica Domnului ne-a ascultat, stiu ca a plans cu lacrimile noastre, ca a stat langa noi ajutandu-ne sa indreptam viata noastra.

Multi ne-au parasit, dar Ea...niciodata!

In primavara am parcurs multi kilometrii in Ucraina.Acolo, in bisericile lor, in iubirea lor pentru Maica Domnului, in plansul si vorbele unei moldovence de langa mine din Poceaev "Maica Domnului  e singura noastra speranta.Maica Domnului e tot ce ne-a mai ramas",am vazut cu adevarat cum o iubesc oamenii pe Maica Domnului, cum ii incarca icoanele cu mii de flori...Momente unice, greu de povestit in cuvinte.

Acum pasesc cu atentie la icoana Ei, dar fara sfiala.Am curaj, am indrazneala, pentru ca stiu ca Maica Domnului asteapta de la noi rugaciuni catre Ea, asteapta sa-i cerem ...si atat timp cat gandul nostru este la ea, cat pentru problemele pe care le avem ii cerem sprijinul, rezolvarea lor va reprezenta vointa lui Dumnezeu uneori schimbata in bine pentru rugaciunile Maicii Domnului.

Iubesc icoanele Maicii Domnului: Maica Domnului de la Nicula, Maica Domnului de la Rohia, de la Namaiesti, Maica Domnului de la Rarau, de la Lainici,Maica Domnului" Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra", exact asa! Nimeni nu poate fi impotriva noastra atat timp cat Ea e cu noi.

 Ii cinstesc pomenirea.Pasesc cu inima pentru inchinare spre toate icoanele ei sfinte.Pasesc cu inima tot drumul spre Nicula, astazi la prohod.Stabat toate bisericile in care am intrat vreodata si ma inchin la sfintele ei icoane, plec capul in miros sfant  de tamaie si mir, pun peste tot florile lumii si imi plec tampla spunandu-i cu bocetul tarancilor adormite din neamul meu..."Am venit , Maicuta, sa ne mai vedem/sa-ti spunem necazul care-l mai avem..."Si stiu ca indiferent cat de mult am gresit, cat o fac inca, cat de pacatoasa sunt, Ea ...ma primeste mereu si are timp si pentru mine. Important ea ca eu sa nu uit asta!

"Urmariti iubirea si ravniti la darurile duhovnicesti"

Gata. A trecut.Aproape a si trecut. Maine seara vom trai, cu voia lui Dumnezeu, vecernia si Prohodul Maicii Domnului.Nu stiu cand s-au dus zilele acestea!

Simt deja regretul ca nu le-am folosit cat de bine puteam.Nu am vorbit cat trebuia cu Maica Domnului! Si cand era mai bine sa vorbesc cu Ea decat acum?Nu am facut  cat bine trebuia! Simt asta. Si vom da raspuns si pentru binele pe care nu l-am facut. 

Am spus aproape zilnic"Graiurile mele asculta-le, Doamne! Intelege strigarea mea! Ia aminte la glasul rugaciunii mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu"(Psalmul 5)

Dar i-am spus lui Dumnezeu altceva decat deja e scris in cartea vietii mele? Am facut ceva in plus astfel incat sa inclin balanta in favoarea mea? Prea putin... Si adevarul e ca am convingerea ca inutil facem niste lucruri incercand doar sa dobandim ingaduinta lui Dumnezeu, trebuie sa facem acele lucruri pentru ca vream sa ne schimbam viata, vream sa redobandim chipul lui Dumnezeu de la sfantul botez, nu ca pret al rascumpararii. Rascumpararea pacatului  trebuie sa fie indreptarea din inima, din iubire.Poate gresesc... 

Vreau sa pun in centru vietii mele iubirea pentru voi. Stiu ca nu pot hrani lumea intrega. Stiu ca nu pot obloji toate ranile. Stiu ca nu am suficienta putere sa duc poverile lumii. Dar trebuie sa am atata iubire incat... sa mut si muntii. Simt asta. Oricata oboseala este in mine, indiferent cat stres, cata durere pentru poverile proprii,trebuie sa am in inima iubire incat sa-mi pese si de altii.

E greu.Dar trebuie  ca acesta sa fie un lucru pe care sa mi-l doresc, un deziderat care sa-mi marcheze viata.Iubirea pentru altii.

1.	De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.( Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap 13) "Urmariti iubirea si ravniti la darurile duhovnicesti," spune Apostolul Pavel, faceti din iubire tinta vietii voastre duhovnicesti, tinta suprema . Sa folosim acest rastimp pana la mare sarbatoare pentru a vorbi cu Maica Domnului, pentru a o intreba cum sa punem in inima noastra iubirea si mai ales pentru a o ruga sa ne ajute sa fim iertatori, sa ne pese de altii, sa nu mai judecam, sa nu mai hulim, sa nu mai impovaram pe altii cu ratacirile noastre...  si sa speram ca pregatiti sa cantam" Mergi la cer si te aseaza/langa Fiul tau ceresc/si de-acolo privegheaza/peste cei ce te iubesc" sa dobandim iubirea, un strop din iubirea pe care Ea, Maica Domnului nostru ne-o poarta.