Rugaciunea

Va spuneam ca am sa va povestesc iubirile mele. Acum, in seara aceasta caniculara, asezata sub aerul conditionat, am sa va scriu despre parintele Emilianos Simonopetritul, egumenul manastirii athonite Simonos Petras... Si ce pot sa va scriu despre sfintia sa mai mult decat o fac cuvintele sale? Citeam aseara culegerea de cateheze "Viata in duh". Totul e exceptional, cu adevarat inspirat de sfantul duh si ma gandeam ce sa aleg... Am ales  cateva pagini din cateheza tinuta la data de 13 mai 1978, la Sfanta Manastirea Buna Vestire ORMYLIA despre rugaciune. Sper sa ne fie de folos.




"Rugaciunea este mutarea noastra la Dumnezeu. Rugaciunea e mijlocul legarii noastre. Rugaciunea e transportarea noastra la Dumnezeu. Rugaciunea e mijlocul cel mai bun, e elementul cel mai dumnezeiesc din viata omului. Comuniunea Sfintei Treimi in ea devine o comuniune a noastra cu Dumnezeu prin rugaciune. Prin urmare, nu sa ne rugam pur si simplu, ci totul in noi sa devina o rugaciune, rugandu-ne cu toate ale noastre.
Dar nu numai "prin toata rugaciunea" ci si "prin toata cererea"(Ef6,8). Rugaciunea, cum intelegeti, e o ridicare a mintii omului la Dumnezeu, o ridicare facuta in carul Lui; e desavarsita neputinta pe care o dobandeste omul  de a nu putea trai fara mintea lui in Dumnezeu: e obisnuita rapirii mintii si vointei omului in Dumnezeu si a unirii cu Dumnezeu. Fiindca vai noua daca ajungem la un stadiu atat de pamantesc incat sa fie nevoie sa ne hotaram sa ne rugam, sa fie nevoie sa incepem rugaciunea, sa fie nevoie sa sedem in stare de rugaciune, sa fie nevoie sa facem rugaciune de dimineata, de amiaza, de dupa-amiaza, de seara, sa trebuiasca... sa punem inainte un "trebuie" Atunci rugaciunea e pentru noi un ideal. Nu! Ci mintea trebuie sa dobandeasca rugaciunea drept preocuparea sa principala, asa cum ochii meu au drept scop sa priveasca, mainile sa atinga, gura mea sa vorbeasca, si aceste corzi sa laude pe Domnul, tot asa si mintea are drept scop autentic sa se roage Domnului.
Prin urmare, rugaciunea e dobandirea dreptului mintii de a intra in comuniune cu Dumnezeu. Aceasta inseamna sa ne indreptam spre Dumnezeu "cu toata rugaciunea".
Dar a spus si "cu toata cererea". Ce inseamna cu "toata cererea"? Cand cer ceva inseamna ca simt nevoia, simt lipsa mea, simt ca sunt gol, ca sunt ranit, ca sunt chinuit, ca sunt lipsit. Si  caut ajutor, refugiu, scapare la cineva.
Astfel incat "cu toata cererea" inseamna ca va trebui ca,recunoscand desavarsita mea mizerie si dezarticulare, cum am spus mai inainte, sa simtim ca suntem goi de harul si puterea lui Dumnezeu, ca nu savarsim faptele puterii, ca harul nu vine si nu se misca cu usurinta in mine ca sa faca ce vrea, sa spuna ce vrea si sa ma trimeata unde vrea, vrea sa ma imbratiseze, vrea sa ma orbeasca, vrea sa ma omoare, sa faca ce vrea; sa fiu instrument desavarsit in mainile harului dumnezeiesc.
Cand inteleg ca nu sunt daruit harului si puterii lui Dumnezeu, ca nu sunt dus si purtat de el, atunci aceasta simtire a goliciunii trebuie sa devina o cerere sfasietoare, un plans inaintea lui Dumnezeu. Atunci, dupa ce am biruit caderea, dupa ce am biruit patimile,dupa  ce am biruit pacatul,dupa ce am biruit suferinta, dupa ce am biruit plansul, amaraciunea, durerea, dupa ce am biruit mahnirea, lupta, necazul,atunci incep sa plang si sa  cer cu lacrimi lui Dumnezeu sa dezlege legatura mea cu trupul, cu lumea, cu desartaciunea si sa-mi dea cutitul gordian la harului, care sa ma elibereze de pamantesc, si asa sa zbor si sa ma inalt in spatiul cerului.
Sa plang, asadar, sa cer... va trebui ca ochii mei sa verse lacrimi. Si lacrimile acestea sunt aducatoare de lumina; lacrimile acestea sunt foc; lacrimile acestea umplu existenta mea de lumina si de focul Sfintei Treimi.
Astfel, atunci cand spun "cu toata cererea" ma gandesc la acest lucru. E singurul lucru pentru care mi-se permite sa plang si sa ma tangui. Nu pentru ca am pacatuit, fiindca aceasta ascunde de regula egoism;nu fiindca am facut cutare sau cutare lucru. Pentru nimic altceva decat pentru EL. Cand am depasit patimile si durerea si am ajuns la nepatimire, atunci voi putea sa plang si sa spun ca plangerea mea aceasta e un plans dumnezeiesc. ''Cu toata cererea", asadar, putem sa cautam astfel harul si puterea lui Dumnezeu" (pag 199-201)