Parintele Vasile

Am promis ca astazi am sa va povestesc despre calugarul pe care l-am cunoscut ieri.

Il asteptam demult.
 Acum mult timp, Maria-Octavia, Dumnezeu s-o odihneasca cu dreptii in imparatia Sa, imi povestea cum acum cativa ani, a disciplinat-o in biserica, vazand-o ca in timpul slujbei mergea sa sarute icoanele". Acolo e mantuirea ta? In faptul ca nesocotesti slujba si saruti icoanele?''

- Parinte ca parintele Vasile, nu am mai cunoscut noi in manastirea aceasta! - spunea ea trista.

Plecarea lui din manastirea aceasta, prin lucrarea diavolilor, tocmai pentru ca incerca sa ajute pe cati mai multi sa gaseasca calea ingusta spre Domnul, a lasat rani in inimile multor credinciosi. Dar nu a reusit sa rupa legaturile! Ceva mai mult, oameni ca si mine care nu l-au cunoscut inainte, abia asteptau sa-i sarute mana si sa-i primeasca binecuvantarea.
 Si iata-l ieri in orasul nostru! Venit la prima ora dupa un drum lung, drum de noapte. Si atata de proaspat ca si cand abia a coborat din chilie dupa ore de rugaciune rodnica. Senin. Zambitor. Bucuros de intalnire. Micut de statura, fragil si delicat, abia il vedeam parca topita toata in privirea neagra, adanca si totusi cu o multime de lumini. Ochi scanteietori si luminosi. Maini sfintite asezate cuminti pe genunchi. Vorba blanda. Cuvinte cu rosturi adanci... Si acum cand scriu, mi-se pare incredibil ca am fost atat de aproape, ca am avut binecuvantarea de a petrece un timp alaturi. Emotionati, oamenii din incapere, oameni simpli si credinciosi, traiau in tacere bucuria de a fi aproape. Dar eu nu am putut sa tac! Stiam, eu stiam  mai bine decat ei, ca timpul trece repede si poate in acesta viata nu ne mai intalnim. I-am povestit un pic, nici nu trebuia foarte mult, parintele am sentimentul ca stia tot, despre sotul meu si momentul mortii lui si pentru prima data parintele mi-a spus ca fara jerfa mortii lui, eu nu m-as fi schimbat...Vorbe mari care fac ca vina mea sa fie si mai mare iar iubirea lui Dumnezeu pentru mine la o dimensiune pe care nici macar nu o pot cuprinde cu mintea. O iubire care ma face sa ma simt datoare pentru restul de viata. Stiam ca ma iubesti, Doamne si asemenea lui Petru imi vine sa spun iar trist ca si el  "Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca te iubesc". (Evanghelia dupa Ioan:21;17). 

Si a mai fost un moment extraordinar in care ne-a spus o pilda pe care vreau sa o povestesc cu aproximatie, asa cum o mai retin: un sfant se ruga pentru ucenicul lui, un pacatos care murise. Si Dumnezeu i-a zis: "Mai, nu te mai ruga, ca el a fost un pacatos. Uite, pentru iubirea ta, eu il mantuiesc daca se roaga si el o singura data la mine! Si pentru ca ucenicul s-a rugat din iad, Dumnezeu l-a scos de acolo.Si atunci sfantul i-a zis:

- Doamne, ce rost mai are sa ne rugam tot timpul, daca tu pentru o singura rugaciune l-ai iertat?

Iar  Dumnezeu i-a zis:

- Voi, cei care va rugati mereu, sunteti prietenii mei!"

Este extraordinar. Este un lucru care trebuie sa-mi schimbe  felul de a ma ruga. Pentru ca daca eu ma pot apleca in rugaciune, stiind ca asa cu sincope, cu rugaciune uneori mai slaba, sunt totusi intre cei pe care Domnul ii numara in ceata celor care se gandesc la El, chiar merita sa fac rugaciunea cu atentia cuvintelor si cu strigarea de care vorbea parintele Vasile. Deci, ajuta-ma, Doamne, cand strig catre Tine: Aliluia!

Mare speranta a sadit in doar cateva zeci de minute in inima mea, parintele Vasile!
Dar acesta este si scopul sfintiei sale, sa ne ajute sa nu pierdem speranta in mila si iertarea lui Dumnezeu, in mantuirea noastra.
Scopul pentru care Dumnezeu ne-a dat viata este sfintenia noastra si de aceea drumul nostru trebuie sa fie un drum in care sa urmarim recastigarea darurilor primite de la Dumnezeu, pecetuite prin sfantul botez si din pacate pierdute apoi... Dar nadajduiesc in mila si ajutorul lui Dumnezeu pentru asta. Si vad cum ajutorul vine prin acesti sfinti parinti pe care mi-i aduce aproape si care prin rugaciunea lor ma sprijina. Da, rugaciunea!
Parintele Vasile construieste o manastire, dar imi spunea ca PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei i-a spus ca inaintea tuturor sarcinilor lui este rugaciunea.
Ma rog pentru mine si ma rog si pentru voi, ca Dumnezeu sa ne invredniceasca sa dobandim o rugaciune curata si bineplacuta Lui. Si ma mai rog, ca parintele Vasile sa nu ma uite prea repede si sa se roage restul de viata (vreau mult, stiu, vreau mult, dar nu pot altfel!) pentru sotul meu, catre Domnul! Cu dreptii, pomeneste-l Doamne, pe robul Tau, Gheorghe!