Pelerinaj V Manastirea Secu-Parintele Cleopa

Sunt locuri care iti raman in amintire pentru un anume lucru, un zid mai inalt, o floare mai frumoasa pe care ai vazut-o acolo, o icoana care te-a chemat mai puternic, un om care te-a asteptat acolo...
Pe mine, la Manastirea Secu, m-a asteptat un calugar la usa bisericii celei mari. Ma grabeam sa intru imediat dupa parintele Adrian, stiind ca doamna Violeta si Andrei, totdeauna din respect fata de mine, persoana cea mai in varsta din grup, asteaptau sa intru eu mai intai. Drumul era lung, era ultima zi in care deja trebuia sa ne intoarcem acasa si ne grabeam... Dar nu se putea sa nu ne inchinam si la manastirea Secu, sa trecem fara a saruta moastele sfantului Varlaam si fara a ne pleca capul la Maica Domnului Cipriota .
Maica Domnului randuise insa pentru noi altceva. In usa, o tanara il asculta pe un calugar. Acesta, intors cu fata exact spre intrare, privind spre mine, spunea ceva, cuvinte duhovnicesti ale parintelui Vichentie Marlau. Am plecat capul adanc in fata lui, mana sfintiei sale a aparut din maneca mare a rasei, m-a binecuvantat odihnindu-se pe capul meu, am sarutat-o remarcand intr-o fractiune de secunda ca incuviinteaza gestul si am trecut in spatele Parintelui. In urma mea doamna Violeta si Andrei s-au plecat asemenea mie pentru binecuvantare.
Parintele desi ne binecuvanta continua sa vorbeasca si atunci m-am asezat un pic lateral, in partea stanga a Parintelui, destul de departe ca sa nu deranjez si totusi aproape sa pot auzi. Acelasi lucru, dar in partea dreapta au ramas si prietenii mei. Parintele si-a continuat versurile ridicand tonalitatea ca sa auzim si mai bine, zambind deloc incomodat de noi, ba dimpotriva, bucuros. Si cand a terminat, privind cu coada ochiului spre mine mi-a zis:
-Nu ai mai putut sa pleci! Ai ramas langa mine! Nu te-ai mai desprins!
Bratul sfintie sale s-a intins dupa mine si m-a cules bland lipindu-ma de umar stang.
-Vino aici!
A fost in chemarea Parintelui glasul acela care i-a chemat pe ucenici, "Vino dupa Mine" (Evanghelia dupa Matei cap 9.9) si a fost in sufletul meu acea transformare care se poate face dintr-odata cu fiecare dintre noi, cand Dumnezeu ne cheama. Stiu sigur: dintre noi toti de acolo, o tanara draguta aflata in usa bisericii pe punctul de a pleca, un preot care se inchina deja la Maica Domnului, o preoteasa si un copil de preot, eu eram vamesul, talharul, pacatosul pe care Dumnezeu il chema. Ei toti erau deja pe drumul drept, ingust dar sigur al salvarii, numai in mine inca mustesc pacatele vorbirii in desert, ale judecarii inclusiv a preotilor, ale mandriei, ale iubirii de argintii si de mine insumi, eu, numai eu, eram pe pragul alunecarii in genune... si numai pe mine Dumnezeu trebuia sa ma cheme atunci, ei erau deja chemati. "Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi... n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta" (Evanghelia dupa Matei 9, 12- 13)
Parintele stia boala mea si ma astepta sa ma vindece. Stia ca ma doare sufletul rau pentru ca pentru pacatele mele, unele de moarte, traiesc in lume insingurarea de lume, de duhovnic avand duhovnic, ca port povara mortii lui, a sotului meu, ca imi cresc greu copiii deja adulti cu dinti duhovnicesti de lapte...stiute si nestiute... Si ma astepta sa ma vindece cu imbratisarea lui calda. Mi-am pus capul obosita pe umarul larg al Parintelui si am plans. Capul Parintelui s-a plecat stiindu-mi plansul si m-a sarutat pe crestet.
-Cum te cheama?-m-a intrebat dorind sa-mi pastreze numele. Nu spunea Parintele Teofil ca asta fac calugarii?
-Doina-Elena-i-am raspuns
-Elena- a repetat Parintele!
Si atunci, ca dupa secole m-am desprins din barba aproape alba, pana in brau, a Parintelui si i-am spus:
-Nu, Parinte, nu va rugati pentru mine. Eu nu merit. Rugati-va pentru sotul meu, Gheorghe, mort acum patru ani si jumatate, nespovedit si neimpartasit.
Ochii mei plangeau lacrimile atat de amare ale acestor ani si inima mea era grea de toata aceasta disperare a mantuirii lui...M-am rasturnat in ochii albastrii ai Parintelui care a plans cu mine, m-a imbratisat iar si sarutat pe crestet
-Stie Dumnezeu sufletul lui! Nu-ti pierde nadejdea in iubirea lui. Am sa ma rog. Nu am sa uit. Uncheasul meu se numea Gheorghe. Si tu sa te rogi pentru el, unde ai un Gheorghe, sa mai pui unul!
Zambea iar. Ochii se inseninasera cu iubirea lui Hristos.
-Sa nu pleci pana nu mergi la Sfintii Imparati Constantin si Elena sa te inchini si sa le ceri binecuvantarea.
A dat sa plece si dintr-o data s-a intors din usa si mi-a spus:
-Parintele Cleopa, ma cheama!
Si vorbele aceste au completat tot ce mai trebuia spus.
Binecuvantarea Parintelui m-a insemnat daruindu-mi o bucurie cu lacrimi , asa cum nu am mai trait demult, demult... Am mers la Maica Domnului si m-am rugat cu vorbe putine, stie Maica Domnului tot gandul meu si tot ce imi este de folos, am cautat Sfintii Imparati Constantin si Elena pentru binecuvatarea lor si am plecat rugandu-ma ca chemarea "Vino dupa mine" sa-mi fie chemare de lepadare a patimilor...