Au trecut deja doua saptamani si uite, din cea de-a treia, pana si a doua zi este aproape terminata.
"Îmbrăcatu-m-am cu întinăciunea cea rea a greşealelor mele, şi din bucuria cămării am fost izgonit. Milostiveşte-Te spre mine cu negrăită îndurarea Ta, ca spre fiul cel pierdut, Dumnezeule, şi mă miluieşte."
Simt in cei de langa mine dorinta de curatire de pacate:cozile la spovedit sunt tot mai mari, tineri veseli, dar de fapt, ingrijorati de spovedanie si de momentul in care trebuie sa ingenuncheze si sa se marturiseasca, femei care cauta rezolvari spectaculoase la probleme acute, crize familiale...boli...patimi...toate stau puse in fata noastra.Si preotii deja obositi, privind lung multimea celor care vor sa se spovedeasca...Si cu fiecare zi , cozile sunt parca mai lungi...
Dar este spovedania noastra o stare de pocainta?
Parintii filocalici spun ca pacatele sunt iertate de Dumnezeu, atunci cand nu le-am mai face, cand le uram si ne scarbim atat de mult, incat nu le-am mai repeta.
Si oare le-am urat ata de mult incat nu le-am mai face?
Cred ca pacatul cel mai frecvent e judecarea aproapelui.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; Căci cu judecată cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsură cu care măsuraţi vi se va măsura” (Matei 7, 1-2)
Si totusi din mandrie si lipsa iubirii judecam si osandim!Ne indreptatim in fiecare clipa pentru toate, pentru lucrurile mari din viata noastra si pentru cele mici, detinem solutia,dreptul, adevarul...
Pentru ca nu iubim! Daca ar fi iubire in inimile noastre, asa cum face o mama care isi iarta pruncul care o deranjeaza cu plansul si ceva mai mult de iertare e disperata ca plange si cauta sa-l impace, asa am face si noi!
Dar nu putem pentru ca nu exista iubire!Ne deranjeaza orice: faptul ca altcineva sta in locul nostru in biserica desi...de unde avem noi loc in biserica? Ne deranjeaza ca altcineva vorbeste mai mult cu Parintele. Ne deranjeaza ca altcineva se impartaseste mai des...Privim prea mult spre alti si prea putin spre noi!
Cineva intreba cate lumanari se pun pe coliva si daca e corect ca cineva sa puna lumanare pe coliva ta si era revoltat de lumanarile- pastilute pe care le pune lumea pe coliva.
-Care cine stie prin cate maini au trecut!
-Sigur ca da, o singura lumanare.Si doar fiecare sa puna lumanare pe coliva sa.Doar n-o sa primiti toate lumnarile nespalate de la altii pe coliva voastra!-a spus cu umor Parintele!
O deranjasera lumanarile multe puse de altii si...faptul ca in ideea ca pui pentru mortii tai,unele persoane nu prea vrednice la facut coliva, pusesera lumanari aprinse pe coliva ei!
Unde e vesmantul iubirii nostre?
Astazi am fost la spital, la Urgenta.Am ajuns pe picioarele mele, cum spune romanul, frumos imbracata si parfumata.Special.Stiu cum ne privesc oameni, mai ales in spitele! Si acolo la sectia unde am ajuns era extrem de aglomerat.Sapte bolnavi asteptau sa fie bagati in seama, asezati pe canapele, palizi, incercanati de suferinta...avand alaturi genti mari din rafie, pe care scriau nume de supermarketuri.Personalul de acolo egal ca numar cu bolnavii era, infloritor!Scriau in foi, vorbeau tare, se bucurau ca se vad unii cu altii:
-Salut! Bine ai venit Smurd!
Fete in uniforme rosii, verzi...machiate puternic, rujate,coafate, mirosind a parfum si cafea!
Am stat un timp si am observat ceea ce se intampla acolo, luptand cu amintirile dureroase.Dar, desi lumea era aceeasi, locul era schimbat mult de cand am fost cu Grig, acum...5 ani si 4 luni...
Bolnavii?Sunt obisnuiti cu suferinta, iar personalul medical cu ei! Nu au nume decat daca, vorba lui Paunescu, cunosti un doctor de spital, in rest...
Eu cunosteam! Si am fost ingrijita impecabil! Si eu eram cea mai putin in nevoi din toata lumeaa.O batrana de 78 de ani legata de scaunul cu rotile sa nu cada...un barbat in papuci plecat de acasa, asa cum era in momentul in care nu a mai putut indura...un barbat care nu-si amintea medicamentele pe care le ia zilnic...un cersetor cu vesnica lui punga in mana, asteptand mila de la cineva.
Dar acolo nu era decat mila lui Dumnezeu peste noi!Si doar El singur este indreptatit sa ne judece, dar din iubire, nici Dumnezeu nu ne judeca dorind moartea noastra...
Dumnezeu nu isi lasa pe fii lui! O asistenta tanara, frumoasa si vesela mi-a pus branula.De alaturi o alta m-a intrebat:
-Cum va numiti?
-Doina- Elena- am spus
-Dumneavoastra sunteti deci Doina- Elena.Soacra mea vorbeste mereu de dumneavoastra!Elena B e soacra mea!
Si lumea mea intrega a navalit peste mine si patul meu putin murdar in care cine stie cati amarati au zacut pana in acel moment, s-a umplut de rugaciunea lor!
-Tii post?-a venit intrebarea acuzatoare de la doctorita.
Adica, de aceea esti aici!Aceasta e cauza!
-Nu de aceea sunt aici!
-Postul nu face rau nimanui!-a zis incet asistenta ca sa nu deranjeze sefa!Am vazut asta si pe mine si pe familia mea.Dar eu nu pot sa zic nimic, pentru ca nu pot rezolva nimic.Tac din gura si spun Tatal nostru!Atat.Spun mereu Tatal nostru!
" Domnul ne-a poruncit: Privegheaţi şi rugaţi-vă, ca nu cândva să cădeţi în ispită (26, 41) - iar noi dormim, fiindcă suntem depărtaţi de Domnul, întristaţi, deznădăjduiţi, leneşi sau pur şi simplu nepăsători. Şi cât de mulţi sunt nefericiţii care uită adeseori, câteodată de tot, pătimirile îndurate pe Cruce de Hristos şi calcă poruncile Fiului lui Dumnezeu, nesocotind sfinţenia Sângelui Legământului, cu care au fost sfinţiţi, şi jignesc Duhul harului (v. Evr. 10, 29)! Trebuie să plângem pentru aceştia: mântuieşte-i, Doamne! Să ne plecăm, dar, cu frică şi cutremur înaintea nemăsuratei măreţii a pătimirilor lui Hristos. Să cădem la Cruce şi să cântăm din toată inima: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă învierea Ta slăvim!”Cuvinte în a treia săptămână din Postul Mare - SFANTUL LUCA AL CRIMEEI
Si rugaciunea femeii acestea tinere aduce binele si mila lui Dumnezeu mai mult decat perfuziile puse cu nepasare pentru durerea altora.
Am plecat din spital dupa ce i-am daruit tinerei asistente Evanghelia dupa Luca(de ce din toate evangheliile dimineata luase la mine tocmai acesta evanghelie?) grabita sa scap de doctorita care ma sfatuia prieteneste, tipand:
-Termina cu biserica- de asta esti bolnava!E o prostie.Biserica e o prostie!
In spatele ei tanara deja se ruga in tacere, i-am aruncat o privire si razand am plecat.Din greseala am iesit pe usa care ma ducea foarte departe de statia de taxi, dar imediat a aparut o masina de la societatea mea, din...neant! Si un om drag si apropiat m-a adus acasa.Dumnezeu si Biserica mea il trimisese!
Iubesc Postul! Iubesc zilele din Postul Mare poate si pentru aceste incercari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu