Sfânta Cuvioasă Elena Behteeva (Florovskaia) din Kiev, Ucraina

Sfânta Cuvioasă Elena Behteeva (Florovskaia) din Kiev, Ucraina (23 martie)

Aceasta s-a născut în anul 1756 în Zadonsk, guberia Voronej din Rusia, într-o familie înstărită şi de vază, primind numele Ecaterina. Familia sa, precum şi rudeniile sale, se aflau în relaţii apropiate cu sfântul ierarh Tihon din Zadonsk (pomenit la 14 mai si 13 august) care venea din vreme în vreme la dânşii şi stătea câte două luni sau mai mult. Evlavia prieteniei cu sfântul Tihon s-a transmis fără îndoială şi tinerei Ecaterina, care la 18 ani, mânată de dorul de a petrece departe de desfătările cele vremelnice ale lumii acesteia, plecă pe ascuns din casa părintească îndreptându-se către mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Voronej.

Mare fu întristarea părinţilor ei care începură să o caute pretutindeni până o aflară. Aceştia încercând a o convinge să se întoarcă din drumul cel plin de osteneli pe care îl apucase, fură ei înşişi înduplecaţi de neclintirea fiicei lor şi de cuvântul cel plin de înţelepciune al egumenei.

După intrarea sa în mănăstire, luă asupra sa sarcina educaţiei unei orfane dintr-o familie de vază dar săracă şi începu a petrece în îndelungi postiri şi în rugăciune neîncetată. Curând, vestea bunei sale sporiri se răspândi în împrejurimi, mulţi cercetând-o pentru a primi povăţuire duhovnicească. Aceasta stârni nemulţumirea egumenei care se strădui cu orice chip să o îndepărteze din mănăstire, vrăjmăşie ce cuprinse curând şi inimile maicilor precum şi a elevei sale. Astfel, cuprinsă de adâncă mâhnire tânăra Elena se rugă Domnului şi sfântului ierarh Tihon din Zadonsk şi curând primi mângâiere căci căzând istovită într-un somn adânc îl visă pe sfântul ierarh care îi spuse:

- Te-ai plâns că ţi s-a luat tot. Să ştii că te voi răsplăti pentru pierderea ta cu o mângâiere neaşteptată.

În locul elevei sale, se apropie de sora Elisabeta (mai apoi, în monahism, Evghenia), cu care hotărî să plece la Kiev pentru a afla o mănăstire unde să se poată nevoi în pace.

După sosirea la Kiev, îşi luară cu chirie un ungher sărăcăcios departe de oraş şi zilnic mergeau la Marea Lavră a Peşterilor, unde se rugau cu multe lacrimi sfinţilor sfintei lavre. Aici, aflând despre necazurile tinerelor surori, sfântul Antonie Smirniţki (ieromonah iar mai apoi stareţ al lavrei, trecut în rândul sfinţilor la 24 iunie 2008) le ajută să intre în mănăstirea Sfinţilor Flor şi Lavru (Florovski) din Kiev.

După o vreme, în mănăstire izbucni un incendiu care prefăcu în scrum şi chilia lor. Cele două nevoitoare, primind nenorocirea ca fiind voia Domnului, se întoarseră în Voronej încercând a intra din nou în obştea unde vieţuiseră mai înainte, însă curând primiră vestea că mănăstirea Florovski se va reînfiinţa. Cuprinse de bucurie, se întoarseră la Kiev. În călătoria lor, întâmpinară multe greutăţi, foame, mizerie şi multe alte lipsuri, încât cu greu ajunseră la locul dorit. Sălăşluindu-se din nou în mănăstirea Florovski, după o vreme le arse din nou chilia, iar ele fură izgonite din mănăstire. Acestea rugându-se iară fierbinte Domnului şi sfinţilor marii lavre, primiră ajutor curând căci un om de vază din Voronej care sosise la Kiev şi cunoştea familia sfintei cuvioase Elena, îl înduplecă pe mitropolitul Kievului Serapion să binecuvânteze întoarcerea celor două nevoitoare la mănăstirea de unde fuseseră izgonite. Ierarhul promise, însă făgăduinţa fu împlinită abia de succesorul său, mitropolitul Evghenie care era rudă îndepărtată cu sfânta Elena. Astfel, în anul 1817, pe când sfânta Elena avea 61 de ani, fură reprimite în mănăstirea lor unde petrecură până la sfârşitul vieţii lor.

Mulţi primeau mângâiere şi tămăduire sufletească din blândeţea sfintei Elena, din iubirea sa de aproapele şi din pacea pe care toţi cei care o cercetau o simţeau în inimile lor. Iar ea se nevoia în taină în privegheri de toată noaptea, în rugăciuni fierbinţi pentru întreaga lume şi în postiri, acoperindu-le pe toate în haina smereniei şi simplităţii purtării. Pentru virtuţile sale cu care se împodobise în urma îndelungii răbdări în toţii ani vieţii sale de strâmtorări şi necazuri, sfânta Elena era iubită de toţi.

Pe când avea 78 de ani, în primăvara anului 1834, fu cuprinsă de boală, căci se apropiase clipa părăsirii celor pământeşti. Sfânta Elena, care îndurase multe necazuri întreaga sa viaţă, primi boala cu o neobişnuită răbdare, adâncindu-se în rugăciune şi având liniştea primirii a toate ca din mâna cea atotputernică a lui Dumnezeu. 

Când fu împărtăşită cu Sfintele Taine, rosti cu multă însufleţire cuvintele „Cred, Doamne!”, căci după cum povesti maicilor după aceea, văzu sfântul potir cuprins de o lumină cerească.

După ce îşi ceru iertare întregii obşti, plecă în pace pentru a se sălăşlui în locaşurile cele de sus ale Domnului, fiind îngropată în mormântul sfântului ierarh Tihon din Zadonsk. Acest mormânt sărăcăcios şi-l pregătise sfântul ierarh cu mult timp înainte de adormirea sa cerând cu stăruinţă să fie înmormântat acolo, însă după plecarea sa la cele veşnice, mormântul se află prea strâmt, iar fraţii îl îngropară în altul, împărţind apoi sărăcăcioasa agoniseală a sfântului printre care şi acest mormânt care ajunse la sfânta Elena, iar aceasta îl păstră vreme de 50 de ani.

Vreme de aproape două veacuri, mulţi credincioşi aflară mângâiere şi izbăvire din necazuri, nevoi, boli şi neputinţe, la mormântul său, iar toţi simţiră în sufletele lor aceeaşi pace pe care sfânta Elena o răspândea încă din viaţă tuturor celor care o căutau.

Din rânduiala lui Dumnezeu, afându-se cinstiele sale moaşte, la 6 octombrie 2009 sfânta Elena fu proslăvită cu sfinţii. În cuvântul de la canonizare se vorbi despre preţuirea pe care stareţi şi mireni o aveau pentru dânsa, precum şi de puterea de a dărui mângâiere în necazuri.

Din slujba de proslăvire a Sfintei Elena

Moaştele Sfintei Elena

+ * + * +

Mănăstirea Florovski din Kiev

Sursă: http://sfintisiicoane.wordpress.com