Inima mea

Vreau astazi sa scriu despre inima mea.

Am fost totdeauna un om atat de prietenos incat am agatat de inima mea multi oameni.Va povesteam ca in copilarie joaca copiilor incepea cu mine si se sfarsea noaptea tarziu...

Am stat in parcuri zile intregi pentru ca eram prietena cu totii copii si nu puteam sa ma despart usor de ei...

Imi amintesc o zi in care am plecat dimineata in  singurul parc din oras  si m-am jucat acolo cu randuri-randuri de copii.Ei veneau, se jucau cu mine,ni-se adaugau alti copii...unii plecau acasa...veneau altii...eu insa ramaneam acolo, soldat la datorie! M-am dat in barcute atat de mult, incat imi era rau de la clatinarea ritmica a lor...Intr-un tarziu, cand parcul s-a golit, m-am hotarat sa plec spre casa.Era deja seara, imi amintesc , soarele asfintea bland peste oras si eu abia ma taram pe strada spre casa.Eram obosita de joaca, flamanda si murdara.Imi priveam picioarele slabe, doua bete negre si cumplit de murdare, praful parcului stropit de apa de la tasnitoare lasase urme luungi...Si ma gandeam:

-Mama o sa ma omoare cand o sa ajung acasa!Si are tot dreptul!

Numai ca mama cand m-a privit, a inteles ca orice vorba era prea mult, cu mine deja se invartea casa...Tin minte, a desfacut patul si in ceasafurile ei albe, apretate si impecabil scrobite,mirosind a lavanda, m-a bagat asa cum eram, murdara...pentru somnul de noapte.

Si niciodata nu am iubit-o pe mama mea ca atunci pentru intelegerea neputintei mele.

Am strans langa mine toti copii cu handicap fizic si pe cei slabi la invatatura.Am fost mama ranitilor lumii.Si asa am ramas si acum.Prietenia a fost un alt mare dar al lui Dumnezeu pentru mine.Si inima mare in care au avut loc toti.Mi-o amintesc vag pe prima mea prietena, pe frumoasa Claudia,cu parul blond si frumos imbracata, care venea in vacante la bunica si cu care imparteam merele din pomii vecinilor.Am impartit cu Cristiana, prietena de mai tarziu, povestile ei de iubire  si simpatia comuna pentru prietenul ei!Oare cum il chema?

Am o veche prietenie de 30 de ani cu Petre, baiatul plin de teribilisme care m-a ajutat sa inteleg Bucurestiul si capcanele lui.

 Prietena mea cea mai buna, Mariana, este fosta colega de facultate si suntem una langa alta de zeci de ani...

Tedy este sufletul meu geaman de cand Andrei a implinit un an, exact in ziua aceea a inceput prietenia noastra ...

 Pe Ina, nu am putut niciodata sa ma supar atat de mult incat sa nu iert, sa nu revin...

Am iubit-o pe Lacramioara atat de mult incat am transferat iubirea pentru ea, in fata ei si o vad asa cum nimeni nu poate , in rasul  senin, in timbrul vocii si in seninul privirii ei desi ochii sunt altii.

Am trait cu Camelia o prietenie care ne-a dus pe strazile Granadei si pe tarmul Adriaticei... si mai apoi , pe alei in cimitirul lui Grig...

Am trait bucuria ca Marcela sa ajunga foarte tanara director de spital judetean, imi amintesc ca i-am trimis flori in ziua aceea...din plinul inimii mele!

Am leganat copiii prietenelor mele si i-am iubit si insotit de la botez la aniversari si apoi la nunti.

L-am iubit pe Grig si nici dupa moarte, iubirea mea nu s-a stins, dar mai mult decat iubirea ne-a legat o extraordinara prietenie.Si asta pentru ca prietenia a fost singurul lucru perfect pe care l-am facut in viata mea.Atat timp cat am daruit inima mea, nu am mai stiut niciodata cum sa-mi iau inima goala inapoi.

Am strans langa mine multi oameni.Si nu am facut nimic deosebit pentru asta.Doar i-am placut grozav de mult si asta, asa cum zice romanul, in toata inima.Am crescut cu multi dintre ei, am evoluat impreuna implinindu-ne ca indivizi iar prieteniile noastre au fost carma de care ne-am tinut.

-Am astazi examen!Tine-mi pumnii! Am cunoscut un baiat bun! Roaga-te sa ma iubeasca! Sunt insarcinata! Sa vii la botez...

Cate momente din viata mea cu prietenii alaturi. Niciodata singura! Niciodata!

Cand Grig a murit, eu, femeia care traisem pana atunci,Doina, cum ma numeam atunci, a murit cu el si din ingenuncherea mea s-a ridicat o alta femeie. Sunt astazi o femeie cu broboada pe cap, nemachiata si parfumata cu mir.Si sunt Elena.

Dar am langa mine prietenii vechi, de iubirea lor bucurandu-ma inca si am langa mine prieteni noi, oameni pe care daca Grig nu murea, nu i-as fi cunoscut.Sunt "babele" mele din biserica, sunt fratii mei de potir, cei care se spovedesc la acelasi duhovnic,sunt prietenii mei de pelerinaje, finii pe care i-am facut in acesti ani si pe care ii tot fac, familiile in care copii mei ma introduc cu viata lor... Si am prieteniile de pe internet, la o alta dimensiune a trairii si a apropierii noastre, cei multi din lista mea de prieteni, cei care citesc blogul meu si sunt partasi la trairile mele, cei de care ma rog la Dumnezeu sa nu ma pierd, pentru ca sunt la fel de valorosi si dragi ca si prietenii vechi.Ei imi trimit mesaje de incurajare, ei se vad reflectati in amintirile mele, ei imi pun pe peretele de facebook canute cu cafea sau ceai si biscutei in forma de inima, ei ma intreaba cum ma mai simt...ei afla poate primii din fuga internetului ce fac, cum gandesc, cum ma mai simt si poate inaintea familiei mele si a prietenilor vechi inalta o rugaciune si pentru sufletul meu...Si-s multi pentru ca mare e inima omului!

Iubesc oamenii pentru ca iubesc lumea reflectata in ei, pentru ca Il  iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate si pentru ca stiu cat de mult isi iubeste Dumnezeu fiecare faptura. 

Imi este mai usor, de cand am inteles ca nu trebuie sa am asteptari de la nimeni.A iubi inseamna a darui fara sa astept ceva in loc.

Atunci cand iubesti pe cineva, indiferent de evolutia relatiei, si tu ai o mare satisfactie: satisfactia de a iubi cu adevarat pe cineva.Daca celalalt ramane sau pleaca, depinde numai de el. Daca tu il iubesti pentru ca el sa ramana, aceasta nu este iubire. Prietenia pe care o traiesc acum , ca si iubirea tineretii se daruieste fara conditii, ea este un angajament, intr-adevar, dar fata de mine insumi.  Ma angajez sa-i ofer celuilalt inima mea si rugaciunea mea.,,Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod.",imi spune un prieten nou, Ionel Marius, pe facebook cand ii scriu ca ma pregatesc sa postez ceva despre prietenie.Doar ca sa ma ajute!

Ofer prietenia mea si ma angajez sa nu-l critic, sa nu judec, sa nu emit judecati in ceea ce il priveste . Ma ofer sa-l primesc pe celalalt cu toate slabiciunile lui, cu defectele, cu angoasele lui .Si vazand nu numai partea lui luminoasa, cat mai ales intunericul sufletului lui, din iubire si  prietenie inseamna sa-l alin, sa-i dau motive de lumina, de curaj, de sperante.Inseamna sa-l urmez oriunde are nevoie de mine, pana si in iadul lui personal, iad in care impreuna trebuie sa luptam.

Prietenie inseamna sa-ti poarte cineva de grija si sa-l doara cand te doare si pe tine..

A fost un timp de incercari, in care un prieten drag, am simtit ca e tulburat si atunci razand i-am spus:

-Gata, s-a terminat! Mergi la duhovnic si spune-i ce crezi despre mine! Nu poti sa-mi spui mie, spune-i lui!

Si nu am tacut pana cand, scuturat de Dumnezeu, nu s-a intors spre mine cu zambetul vechi!Si asta a fost dovada prieteniei  noastre!

Cand stai foarte mult timp cu un om, ajungi sa-i cunosti destul de bine slabiciunile si defectele. Desigur, ma bucur nespus pentru reusitele prietenilor mei, dar nu le intorc spatele pentru esecuri.A ramas in inima mea copilul acela care aduna langa el pe cei mai neajutorati si in slabiciunea lor se vedea parca mai mult iubirea mea...Nu imi doresc decat ca toti sa-l cunoasca pe Dumnezeu si sa se inchine Lui, cu iubire, astfel incat sa-i am si Dincolo.

Si retraiesc de multe ori plansul si tristetea prietenilor lui Grig  la moartea lui si vad inca in plansul lor,lacrima lui Iisus la moartea lui Lazar si-mi amintesc cum le spuneam  sa se roage pentru sufletul lui, intelegand ca lacrima unui prieten poate sa-ti aduca Invierea.