SFINTELE FEMEI (II)

Simteam ca nu am spus tot, ca este ceva esential care nu a fost spus, care imi scapa .Si dimineata pregatindu-ma pntru slujba de duminica, am deschis Biblia si am citit evanghelia zilei( Marcu 8:34-38; 9:1)

"Iisus le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împrăţia lui Dumnezeu venind întru putere."

Si am inteles ca mesajul acesta, e cel pe care l-au auzit sfintele femei, lepadandu-se de viata plina de liniste, urmandu-i lui Hristos,  au inteles ca drumul pe care pasesc e un drum al crucii , al suferintei si al lepadarii de sine. Au acceptat ca bucuriile lor vor fi doar bucuriile celorlalti, ca vor plange cu cei in nevoi si se vor bucura cu ei, ca trebuie sa accepte viata ca pe o lupta cu patimile, cu slabiciunile firii,si punandu-si dorintele pe ultimul rand, considerandu-se moarte pentru viata aceasta, tocmai atunci vor dobandi Viata.
Mantuitorul ne-a chemat la o viata pe cruce, dandu-ne exemplul Sau, de curaj.

Dar in marea Sa iubire, Iisus Hristos ca si Dumnezeu Adevarat, ne da libertatea de alege,El  ne spune, "Oricine voieste sa vina dupa Mine..."Avem libertatea de a alege, fie viata acesta in nepasare si indestulare, fie o viata de lepadare de eu-l egoist si primirea din mana Mantuitorului a crucii pregatite pentru noi.Si eu cred ca sfintele femei au primit crucile lor cu bucurie: erau cruci incarcate de flori si spini: sfanta Elena avut crucea prigoanei...mult timp, asemenea Mantuitorului,  nu a gasit unde sa-si plece capul, traind tristetea de a-si pierde chilia,manastirea arzand de doua ori, surorile izgonind-o, fata pe care o crestea intorcandu-i spatele, dar ea stia ca trebuie sa nu cerem mai mult decat El a avut, pentru ca scris este..".vulpile au vizuini si pasarile  cerului cuiburi,  Fiul Omului insa  nu are unde sa-Si plece capul"(MATEI 8: 20), si dupa lacrimi si rugaciuni si acceptarea crucii, Dumnezeu  i-a daruit o prietena pentru restul de viata si a refacut manastirea in care sfanta a ramas pana la moartea fizica si Invierea in ceruri.

"Privita omeneste deci, Crucea este osteneala, rabdare, su­ferinta, lupta impotriva raului; si fiindca acestea nu pot fi ocolite in viata, nici crucea nu poate fi ocolita, tot omul trebuie sa-si poarte crucea sa. Plata pacatului este moartea: crucea ispasirii si a suferintei este fireasca in acest veac. Prin suferinta Sa, Man­tuitorul insa a deschis o noua perspectiva asupra Crucii: su­ferinta, dar nu spre moarte, ci spre viata, popas spre bucuria Invierii. Putina suferinta a Crucii ne scapa de vesnicia mortii. De aceea Hristos astepta cu dor Crucea, iar mucenicii cautau si se bucurau de chinuri, stiind ca „patimirile de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18)spune Parintele Petroniu 

Aceasta cruce a osteneli si a uitarii de sine au dus-o si sfanta Anastasia ingrijind bolnavi si sfanta Dositeea, nevoindu-se in post si rugandu-se pentru lumea intreaga.

Au asteptat ceva de la lume?Le-a daruit lumea ceva? 

Nici nu au asteptat si nici nu au primit. Dumnezeu le proslavise in Ceruri si acolo au luat cununa nemuririi.

Asa cum spunea Parintele ieri la predica, crucile  lor au fost altar sfintit cu sangele nevointelor si arma a mantuirii.

Oare unde au cautat sfintele femei mangaiere in greutatea purtarii crucilor ? Stiu cat e de greu si cum uneori lumea intrega pare ca se inchide in fata ta si chiar se inchide si Dumnezeu isi doreste sa ramai singur.Pentru ca singuratatea ta este locul in care il gasessti cel mai bine pe Hristos.El singur sta acolo  si dupa ce bate la usa ta, te asteapta sa deschizi. Si asa cum spune Sfantul Luca al Crimeeii :

"Niciodată nu vor afla mîngîiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mîngîiere în necazuri? Despre aceasta Sfîntul Proroc David spune: “Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu”. Fericiţi cei ce află mîngîiere adîncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţîşneşte, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu. Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a dăruit cea mai adîncă şi mai înaltă mîngîiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei.(Sf. Luca al Crimeei, La porţile Postului Mare. Predici la Triod)

Si eu imi port crucea: e crucea pierderii lui Grig, a singurului sprijin permanent si neconditionat pe care Dumnezeu mi l-a dat.Lipsa lui de 5 ani si cinci luni, lipsa acelui om pe inima caruia sa ma plec si sa plang, lipsa ajutorului lui financiar,lipsa singurului om care nu m-a judecat si nu m-a condamnat niciodata...Si mai am pe crucea mea si alte flori frumoase de ciulini:clevetiri, calomnii, vorbe urate. Imi plac ciulinii pentru ca au in salbaticia lor o frumusete incredibila.

Aseara tarziu, rascolita de greutatea crucii mele, de ciulinii care imi patrunsesera in palme,desi e probabil cea mai mica cruce din univers, eu, femeia neputincioasa, am intors spatele lumii si m-am intors spre Dumnezeu, stiind ca in El este sprijinul si mangaierea.Dimineata cand m-am trezit,crucea mea era deja mai usoara de dus. 

Si mi l-am amintit iar pe Mantuitorul spunand: "In lume necazuri veti avea: dar indrazniti, eu  am biruit lumea"(Ioan cap16;33)