ARHANGHELII MEI

In  vara anului 2005 am facut  cu intreaga mea familie prima excursie in Europa.Cand am ajuns la Reims, am fost pur si simplu uimita de frumusetea si naturaletea ingerului care surade pe fatada catedralei.Am uitat multe din lucrurile pe care le-am vazut, dar nu am uitat niciodata ingerul care surade atotstiutor si intelegator.

 La fel de frumos mi-s-a parut peste ani la Bruxelles, ingerul aflat pe portalul unei bisericii aproape de Grand Palace,ingerul melod care ii canta la harpa  Pruncului aflat in bratele Maicii Sale, si Pruncul ii binecuvinteaza bucuria.

Dar, recunosc ca mai mult imi plac asa:

sau asa:

Astazi i-am praznuit! Astept un an intreg ziua aceasta!Asa cum astept Nasterea Domnului si Pastele, sau Boboteaza, sau Izvorul Tamaduirii, sau Intrarea in biserica a Maicii Domnului...

Nu-i stiam cum ii stiu astazi.Si nu-i cinsteam tocmai pentru ca nu-i cunosteam.Dar ei, arhanghelii ma stiau pe mine! L-am nascut pe baiatul meu acum 27 de ani, exact de aceasta zi! Si nasterea lui a fost la o clipa de moartea noastra.Am fost amandoi aproape morti, si aproape de iad.Eu eram bineinteles neimpartasita de copil, el era nebotezat.Am trait amandoi, si nasterea copilului meu a fost un mare prilej de bucurie in familia noastra.Am avut mari tristeti pentru ca trebuia sa-l cheme cumva  altfel,nume alese de noi lumeste,si nu am vrut sa renunt la acele nume.L-am botezat insa si Gabriel si el a fost primul meu Arhanghel.Baiatul meu mi-a daruit extraordinar de multe bucurii, de la primul moment cand l-am tinut in brate, pana acum...

El, baiatul meu mi-a adus peste ani un alt arhanghel, sotia lui ...celalalt Arhanghel!

De aceea ii cinstesc cu bucurie!Pentru ca am realizat tarziu ca ei, ingerii acestia atat de mari si puternici, incat sunt infricosatori, ingerii acestia,chiar surad ca in statuile pe care le-am vazut in Europa, chiar au blandete, bucurie si iubire pentru noi. 

Am cunoscut oameni deosebiti care poarta acest nume, am botezat un baietel Gabriel si am in felul acesta un alt fiu purtand numele sfant si drag!

Am cunoscut un preot calugar Gavriil...se roaga pentru noi! Credeam ca a uitat ca al treilea nume al baiatului meu este Gabriel, dar Parintele nu uita...Mi-a trimis un mesaj de o mare frumusete din care am sa citez"...n-am mai vazut un inger de pe vremea cand traia bunica.Cat era de buna,ca o candela!Si intr-o zi au plecat impreuna.Acum in fiecare toamna, cand aud fosnetul frunzelor, mi-se pare ca aud aripile arhanghelilor."

Asa vreau sa aud si eu!

 Astazi, cand fiul meu a implinit 27 de ani, am dus de mana, pentru prima lui spovedanie, un baietel rrom, fratele Iulianei despre care v-am povestit, fetita bolnava de cancer.Apoi, i-am tinut lumanarea aprinsa in timp ce Parintele il impartasea la usile imparatesti.
Imparatul Slavei iesea in intampinarea baiatului, iar alaturi, pe usi, arhanghelii, desi tineau in maini arme, pregatiti de lupta, mai mult se vedea crinul prin care arhanghelul Gavriil anunta umanitatii ca Iisus se va naste in fiecare suflet curat.Si-n sufletul curat prin spovedanie al baiatului se nastea Iisus imparatind peste el.

Sunt grele pentru mine aniversarile, pentru ca au multe lacrimi pentru tot ceea ce Grig nu traieste, pentru implinirile care l-ar fi facut lumeste fericit.Dar oricat de greu imi este, Dumnezeu randuieste daruri de mare pret.Azi fiul meu a fost cu mine cateva ore, am vorbit, am mancat impreuna in oras, el a platit pranzul...pentru primadata la aniversarea lui.E deja barbat implinit si paseste cu voinicie pe drumul lui, tinand de mana un inger drag noua tuturor, sotia lui...E curajos! Asa a fost de mic, ca orice copil pe care il pazesc arhanghelii.Curajul acesta l-a facut sa porneasca barbateste pe drumul pe care Dumnezeu l-a lasat intr-o zi singur.Aparent! Pentru ca niciodata nu a fost singur!
Privesc in urma lor si ma gandesc, la faptul ca pe noi, chiar ne-au pazit si ne pazesc arhanghelii! Si spun si eu, cantand incet, incet...

Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti,rugamu-te pe voi, noi nevrednicii, ca se ne acoperiti pe noi, prin rugaciunile voastre, cu acoperamantul aripilor mariri voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu dinadinsul si strigam:Izbaviti-ne din nevoi, cei ce sunteti mai-mari peste cetele puterilor de sus!

RETELELE DE SOCIALIZARE-FACEBOOK

Vreau sa va citez de pe un site,un fragment"M-am trezit ieri dimineaţă cu nişte update-uri de status pe facebook de la anumiţi oameni cărora nu le place Haloween-ul şi care nu şi-ar lăsa niciodată copiii să participe la urâciunea unui “ne daţi ori nu ne daţi”. M-am umplut imediat de un sentiment de vinovăţie pentru că am lăsat-o pe fiică-mea să-şi facă de cap seara trecută, îngăduindu-i să se îmbrace în costumul mixt de zână-sirenă ales de ea.

Apoi mi-am dat seama că mă simt astfel mai tot timpul pe Facebook. Vină, frustrare, invidie… Astea sunt sentimentele care alimentează activitatea pe cele mai multe reţele sociale, iar pe Facebook poate chiar mai mult decât pe altele. Astea sunt sentimentele care ne determină să facem share/like/comment. Iar apoi mi-a venit iar în minte călătoria noastră prin Europa şi cât de mult tânjesc după acea vreme de dinainte de a deveni obligaţi să purtăm povara gândurilor, sentimentelor şi opiniilor tuturor acelora cu care suntem conectaţi online, ceea ce Frank Chimero numea “purtarea poverii vieţii digitale a celorlalţi” .http://www.pemptousia.ro/2012/11/o-viata-ceva-mai-putin-postata/

Da, cineva mi-a aruncat o provocare!Sa pledez pentru retele de socializare sau impotriva lor.

Recunosc ca a fost un timp in care mi-am dorit sa fiu procuror.Am incercat sa fiu judecator si nu am putut.Mi-s-a parut cumplit sa-mi petrec viata judecandu-i pe altii si stabilind eu cand  gresesc altii, cum sa traiasca, ce pensii sa plateasca copiilor lor, cand sa se desparta familiile, cine are dreptate si cat de mare e dreptatea unora.Nu mi-a placut nici sa fiu impotriva, asa ca...voi pleda pentru.

Da, eu sunt pentru existenta retelelor de socializare!Mie Facebook-ul mi-a facut un imens bine! Am intrat pentru ca...nu puteam sa vad pozele cuiva!Apoi am constatat ca poti sa scrii ceva ce gandesti si ...unora le pasa de gandul tau.Am gasit cativa prieteni, familia mea mai tanara, apoi am invatat sa cer ca unele persoane de acolo sa-mi fie prieteni,au urmat poze frumoase cu catei si pisoi...peisaje...Altii oameni au cerut sa fie prieteni cu mine. Apoi am descoperit grupurile ortodoxe pe care am si intrat! A urmat blogul pe care l-am primit cadou!Amintiri-tarzii. Si viata mea s-a schimbat.Acum am 206 prieteni, oameni care Il iubesc ca si mine pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos , pe Maica Domnului,pe sfinti...

Aflu de la ei lucrurile ideale spre care trebuie sa ne indreptam.

Invat de la ei smerenia, pentru ca posteaza pentru noi toti, nevoindu-se, cautand lucruri  de folos.

Invat de la ei milostenia pentru ca fac mila cu mine si imi spun lucruri care ma indreapta.

Invat de la ei iubirea, pentru ca din iubire fac asta.

Scriu aproape zilnic pe blog .Si ei, prietenii mei, citesc randurile mele cu stangacii, cu emotii si poate si greseli gramaticale.Nu mi-s-a intamplat decat o singura persoana(si aceea ma cunostea si tocmai de aceea m-a tras de urechi) sa ma atace.In rest m-au felicitat de ziua mea, au ras cu mine cand am povestit cum am stricat clanta mamei, au plans ori de cate ori l-am jelit pe Grig...ma incurajeaza, ma imbratiseaza si ma binecuvanteaza asa cum si eu o fac.

Dar grupurile mele sunt grupuri de credinciosi.Nu stiu cum e in alta parte, dar la mine asa e!O mare biserica in care ma simt minunat!

Am avut bucuria ca persoane de pe facebook sa capete trup, sa iasa din ceata si sa-mi vorbeasca pe mesajele private.O doamna mi-a cerut numele copiilor mei, ca sotul ei, preot,sa ne pomeneasca la proscomidie! Ce dar mai mare dacat acesta am primit noi vreodata? Nici unul!

Am primit, pana si in dimineata, acesta vorbe extraordinar de frumoase de la cei care citesc.Am invatat sa fiu mai buna!Am invatat sa ma bucur pentru fotografiile frumoase care se posteaza.Am invatat sa multumesc pentru ele.Am ajuns, cu ajutorul prietenilor de pe grupuri, in locuri speciale, in manastiri in care nu ajunsesem, am vazut inclusiv Muntele Athos cu ajutorul dl Laurentiu Dumitru!

A aflat despre copii bolnavi si m-am putut ruga pentru ei.Am aflat despre Daniela, tanara care a murit in septembrie dupa o grea suferinta si ea a devenit unul din cei dragi de pe pomelnicul meu...

Am o multime de prieteni la care ma gandesc uneori! Eu multumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe care mi-o trimite.Va amintiti acatistul de multumire?Eu scriu si pentru mine, dar si pentru voi, prietenii mei!

Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!

Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;

Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;

Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;

Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;

Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;

Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;

Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Icoana Maicii Domnului de la Floresti

A venit! Astazi, Maica Domnului a venit la noi. Am asteptat-o mii de oameni de toate varstele, de la tara si de la oras, politicieni, cei mai importanti oameni ai judetului, parlamentari, babe de la tara, copii de scoala, preoti, zeci, sute de preoti, maici, calugari, oraseni, tot poporul.
 Purtand in maini flori si in genti sacosele cu lucruri de "trecut" pe la icoana...cu emotii si bucurie, cu sperante si lacrimi, am asteptat-o pe Maica Domnului la catedrala si apoi am condus-o la Manastirea Sfintii Voievozi.
De aici de la mine, la manastire sunt doar 5 minute de mers pe jos. Deci Maica Domnului este aproape de mine. In noaptea aceasta am sa dorm mai linistita, mai aparata intrucat Maica Domnului e aproape de mine!

Daca veti privi cu atentie chipul Maicii Domnului, o sa vedeti ca zambeste bucuroasa ca intindem bratele spre Ea, ne asezam capul pe icoana Ei si odihnindu-ne, ca niste copii obositi de viata, ii spunem necazurile noastre.

"Umple de veselie inima mea,Curata, ca o mult milostiva si slobozeste-ma de lacrimi ca una care ai nascut bucuria, ceea ce singura esti Maica lui Dumnezeu.Si rogu-ma, scoate pe robul tau din toate necazurile, ca sa te slavesc pe tine si sa te preamaresc cu dragoste, pe tine, ceea ce esti mai presus de toate fapturile."(NOUL THEOTOKARION)

Ana-Portret de femeie

Ana este la mii de kilometri distanta de mine. Acum jumatate de ora, tocmai cand ma gandeam la ea, m-a sunat.

-Doamne ajuta! Doamne miluieste-ne si ne mantuieste! Ana, unde esti, iubito?

Tipam fericita. Fericita ca pe telefonul meu scrie ''Ana'', fericita ca Ana sparge distantele cu rasul ei, cu veselia ei autentica. Nimic nu e prefacut in Ana. Ea este de o dulce naivitate si extraordinara luciditate. Ea este un amestec de imprevizibil si previzibil.

-Sunt in Germania! Acum sunt in Germania!

Pentru ca Ana poate fi in Italia, la Milano, poate fi la Berlin sau la Stuttgard, poate fi in Elvetia sau poate fi deja in garsoniera ei din orasul meu. Fetele Anei sunt risipite in Europa si Ana le urmeaza cand si cand.  Pleaca cand ele o cheama, se intoarce cand treaba ei acolo poate s-o faca altcineva, sau cand deja le-a asezat pe picioare, le-a linistit si mangaiat si ele pot trai catva timp fara ea...Ana poate lipsi 5 zile sau trei luni!Niciodata nu stii!

Ana este o femeie tanara, fragila, poeta, artista preocupata de culorile toamnei, de imnul heruvimic, de sfinti...

I-am daruit acum un an cartea de rugaciuni a sfantului Nicolae Velimirovici. Pleca tot asa, in Europa, dupa fetele ei si i-am dat-o sa citeasca in avion, convinsa ca o va iubi. Asa a fost! Rugaciunile au vibrat in sufletul ei corzi de sensibilitate si durere. In seara asta imi spunea:

-Cautam rugaciunea pentru vrajmasi si n-o gaseam pe internet si am deschis blogul tau si am gasit-o acolo, ca si cand mie mi-ai pus-o!

Radea.Un ras sanatos, curat, sincer. Nu am pus-o pentru Ana, pentru ca  Ana nu poate avea vrajmasi, lumea o iubeste pe Ana pentru ca ea ne da sentimentul ca trebuie s-o protejam, s-o aparam, s-o tinem strans, strans de mana. Este in ochii ei frumosi, verzi, un adanc, un gol care orice a trait, simti ca nimic nu l-a umplut. Abia acum, cunoscandu-l pe Dumnezeu ochii ei se umplu de lacrimi si sufletul ei se completeaza cu iubirea lui Dumnezeu.

-Doamne-Doamne! spune Ana.

Si vorba ei  de copil prea putin alintat, iti aduce zambetul. Ana are tot timpul mana bagata in buzunar pentru bani pentru cersetori. Mancam intr-o zi la o terasa si peste gard un cersetor a cerut clasic "ceva de mancare" desi el voia si astepta bani. Pana sa schitez un gest, Ana i-a intins farfuria ei de mancare! Admirabil gest! Asa cum minunat este cum totdeauna daruieste celor din jur. Acesta e talantul ei:milostenia. Si Ana isi foloseste acest talant pana la...epuizare. 

Ana este prietenul caruia ii pasa de tine, se roaga pentru tine, plange cu tine, dar mai ales rade cu tine.

Ana este prietenul care te apara de tine, de tristete, de caderi, de singuratate...Pentru ca in viata ei avem loc multi si ea, cu iubire si intelepciune ne strange in inima ei pe toti: fetele ei risipite in lume, nepoatele, pe Adri, pe mine, pe Oana, pe Teodora, pe Daria, pe Marilena, pe Nicoleta- cersatoarea de la lumanari...si oricare om de care ii vorbesc, spunandu-i ca are o problema. Ana este un om  frumos si o femeie mironosita.

Si pentru ca e departe, inchei spunandu-i cu vorbele Sfantului Apostol Pavel in Epistola catre Tit

"Te imbratiseaza toti care sunt cu mine. Imbratiseaza pe cei ce ne iubesc, intru credinta. Harul fie cu voi cu toti. Amin!"

Ura

Cineva, o femeie, ma uraste atat de mult, incat chipul cand ma priveste i se schimonoseste ingrozitor. Isi strange buzele intr-o grimasa, muschii fetei i se contracta tremurand si-si schimba privirea de la mine. Dar ura si curiozitatea sunt atat de mari, incat in cateva secunde ma priveste iar. Ura o domina atat de mult, incat persoana mea o obsedeaza. Daca nu ma vede se agita si intreaba pe toata lumea unde sunt. Daca ma vede, este preocupata de imbracamintea si incaltamintea mea, de chipul meu, de ce vorbesc, cu cine vorbesc, cum tac, cum ma rog, cum nu ma rog...Vrea sa cred ca nu o intereseaza persoana mea, dar se aseaza langa mine, la un metru distanta, ca sa ma supravegheze, sa ma vada bine!

Am fost o tanara iubita. Am fost o femeie iubita. Sunt o mama pe care copiii ei o iubesc. Sunt un om pe care, asta e, il iubesc multi oameni.

Dar nimeni, niciodata nu a fost atat de obsedat de mine ca femeia aceasta, care ma uraste. Iubirea oamenilor nu mi-a dat atata atentie, cat ura ei.

 De unde vine ura? Nu stiu daca i-am facut ceva. Probabil, da. Inconstienta de "greseala" am patruns intr-o zona in care exista ea si prezenta mea a fost ca si cand am luat un loc pe care ea il ocupa. Asta crede! Eu insa cred ca sufletul ei mic, mic, ca un copilas  este sufocat de diavoli, este strivit, omorat, distrus sub puterea lor. Si am un cumplit sentiment de mila pentru ea si cu cat ura ei este mai mare, cu atat mai rau imi pare de ea. Acum cateva zile, am trecut pe langa ea insotita de doua doamne foarte dragute, distinse, elegante si ea striga dupa mine:

-Hotii! Hotilor! Si va mai apropiati de sfanta impartasanie!

Am stiut ca nu ea striga, ci uratii care stiu multe, inclusiv o amintire din copilaria mea. Cand eram copil ma jucam intr-un grup mare de nazdravani,  fructele din pomii nostri si ai vecinilor erau comune, erau ale noastre, faceam tot soiul de nebunii, inclusiv intr-o zi, in dorinta de a  fi bucatari, am furat impreuna cu altii, ouale din cuibarul vecinilor. Ce mult ne-am amuzat ziua urmatoare de proverbul "Cine fura azi un ou, maine va fura un bou''. Cred ca ea, femeia aceasta, de fapt uratii stiu ca am furat un ou! Si striga aici dupa mine cu vorbele pe care le vor spune la vami!

Cum as putea sa ma supar pe ea? Eu nu i-am daruit decat acest chinuitor sentiment de ura.

Ea, insa imi daruieste enorm. Ea imi aminteste pacatele mele. Ea imi aminteste greselile mele. Ea imi pune in fata intrebarile pe care le voi auzi la vami. Ea, cand altora nu le pasa de mine, ii pasa! Ce daca ura ii da gandul la mine? Acum, cand nimeni nu se gandeste ce fac, ea poate sta crispata rememorand gesturile mele.

Asa cum atat de frumos spune sfantul Nicolae Velimirovici, ea e doar o prietena aspra, ea, femeia aceasta atat de nefericita, careia i se pare ca eu am tot ceea ce ar face-o pe ea fericita, ma face sa-mi amintesc pacatele tineretii mele, sa-mi amintesc lucruri pe care le-as vrea uitate de Dumnezeu.

Ea imi face un dar de mare pret, ma face sa ingenunchez in linistea casei mele si sa ma rog.

"Doamne, invata-ma sa-Ti cunosc marirea si bunatatea. Da-mi inima curata si lesne iertatoare si cainta pentru supararile ce-am facut altora. Fa sa am dragoste crestineasca si sa pot rabda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facand porunca Ta. Ma fagaduiesc sa nu mai fac rau celor ce-mi fac rau,- pe cel ce ma blesteama, il voi binecuvanta. De va flamanzi vrajmasul, ii voi da paine,- iar de va inseta, il voi adapa. De va cadea, il voi ridica si de se va rataci, il voi povatui.

Doamne, eu nu sunt decat om neputincios. De aceea, ajuta-ma cu darul Tau sa fiu statornic in poruncile Tale. Trimite binecuvantarile Tale peste vrajmasii mei si intoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alunga suferintele si neodihna ce-mi vin de la ei si ne impaca pe noi. Da-mi pacea Ta, Doamne, ca sa putem sa vietuim pe pamant cu pace, cu bucurie, si sa-i zicem in unire, cu fata senina si cu inima curata: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Ca Tie se cuvine slava, cinstea si inchinarea in veci. Amin"

Ea mi-l aduce aproape pe Sfantul Nicolae Velimirovici cu rugaciunea aceasta atat de frumoasa:


"Doamne, binecuvintează-i pe vrăjmaşii mei.
Şi eu îi binecuvintez, şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit cînd eu m-am cruţat de la biciuire.


Ei m-au chinuit atunci cînd eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci cînd eu m-am vorbit de bine pe sine-mi.
Ei m-au scuipat atunci cînd eu m-am mîndrit cu sine-mi.


Binecuvintează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.
Cînd eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Cînd m-am făcut puternic, ei au rîs de mine ca de un ticălos.
Cînd am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.


Cînd m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au tras înapoi cu mînă de fier.
Cînd m-am gîndit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Cînd mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au gonit afară.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au întins mîinile pînă la veşmîntul Tău.

Binecuvintează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.

Binecuvintează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca mreaja de păianjen, ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să se facă mormîntul celor rele; ca toată comoara mea să o adun în Ceruri.

Ah, de m-aş slobozi odată de amăgirea de sine, care m-a înfăşurat în mreaja grozavă a vieţii înşelătoare.
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are vrăjmaşi pe pămînt, afară de sine însuşi.
Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sînt vrăjmaşi, ci prieteni aspri.

De aceea, Doamne, binecuvintează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei.
Sluga blestemă pe vrăjmaş, pentru că nu ştie; iar fiul îl binecuvintează, pentru că ştie.
Căci fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui.
Pentru aceea, el păşeşte slobod între ei şi se roagă lui Dummnezeu pentru ei.

Doamne, binecuvintează pe vrăjmaşii mei.
Şi eu îi binecuvintez, şi nu îi blestem. Amin."

Mosii de toamna

Maine biserica noastra face pomenirea mortilor nostri, a mosilor, stramosilor, a tuturor celor adormiti din neamurile noastre. Adormiti intru nadejdea Invierii. Daca mi-as putea aminti mereu ca atunci cand Mantuitorul ajunge la casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, le-a spus sa nu planga caci copila doarme, nu a murit!

Nu au murit. Ei sunt doar adormiti, iar unii dintre ei sunt deja Inviati.

Dar uit mereu. Pregatesc de ore intregi ceea ce voi imparti maine pentru ei. Nu fac nimic din ceea ce femeile din Romania sa nu fi facut. Astazi si maine tara intreaga va mirosi a sarmale, pilaf, friptura , cozonac...

Vom merge intai la biserica pentru pomenirea lor la proscomidie, vom trai sfanta liturghie,vom ingenunchia cu capul in podea cerand Domnului mila si iertare pacatelor lor, vom suferi, vom plange, ii vom jeli fiecare din noi retraind viata si moartea...vom imparti dupa puteri si dupa dragoste!

Maine e o zi in care ei sunt mai aproape de noi, o zi in care pazim lumanarile aprinse pentru sufletele lor pe coliva, un timp in care ii ridicam in bratele noaste odata cu ridicarea colivelor, o secunda in care este ca si cand ii vedem privindu-ne dincolo de lumina lumanarilor, iubindu-ne, multumindu-ne asa cum poate nu au avut timp sa o faca cand eram impreuna...

-Nu am crezut ca voi trai asta! spunea Ion dupa moartea Lacramioarei.

Nici eu nu am crezut ca voi trai asta! Si uite-ma acum, pregatind de seara pomelnicul cu toti cei dragi mie, deja adormiti. Si ma gandesc ca sunt deja batrana, ca responsabilitatea mea este mare si ca va trebui sa trec incet lista spre copiii mei, astfel incat sa nu pierdem niciun nume,  pentru ca ele nu sunt simple nume , ele sunt suflete. Si eu cred ca ei ma asteapta maine, ma asteapta sa ma rog, sa impart, sa plang , sa cer si sa sper pentru ei. Si am s-o fac, Dumnezeu imi da atata putere incat am sa ma scutur de tristete, am sa ma ridic din genunchi si am sa fac tot ce pot pentru odihna dragilor mei...Si am sa spun aceeasi rugaciune pe care am scris-o ieri seara:

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitilor robilor Tai, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Si am sa cant incetisor cu lacrimi dar si cu speranta..."Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormitului robului Tau, Gheorghe, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit".

Ploaia si ce lasam in urma noastra

Iarasi ploua. E frig. E noapte. E tarziu. Probabil va veni iarna. Am asa un gand sa raman treaza si sa pandesc sa vad daca vine!

Dincolo de toate problemele mele, de ceea ce am trait pe graba zile acestea, ramane un gand care nu-mi da pace.

Spune un vechi proverb ca in viata e bine sa faci o casa, sa sadesti un pom si sa cresti un copil. Contabilizand precum fiscul, am facut case, chiar mai multe, am crescut si inca mai cresc copii...dar nu-mi amintesc daca am sadit un pom! Chiar nu-mi amintesc! 

Am pus la mormant la Grig, impreuna  cu maica, doi arbori ornamentali, frumosi, deja mari acum. Ei imi arata timpul scurs nemilos de la plecarea lui... Anul acesta am vazut ca au rodit. Intr-o zi am gasit pe mormant niste fructe ca merele verzi... Oare pomii acestia, Dumnezeu ii va socoti mie? Sau sunt ai maicii care i-a pus murdarindu-si hainele negre, mari,lungi... Sau sunt ai lui Grig, pentru ca ei, arborii ii pasesc somnul si-i dau umbra in timpul zilelor calduroase si prind iarna  zapada in crengile mari si dese?

A murit Zina. Avea 48 de ani. O femeie inca tanara,desteapta, frumoasa. A fost directoarea unei companii ani si ani. A invatat pentru asta, a muncit, s-a zbatut intr-o lume in care femeile sunt promovate greu. A reusit ce si-a propus. S-a maritat, a facut un copil. Era deja bunica. A construit o casa. O casa in care cresteau deja doi nepoti, absolut adorabili.

Dar Zina mai mult decat orice a iubit florile. Gradina ei era desebit de frumoasa. Era atat de pasionata,incat in orice loc vedea o posibila gradina. Pana in ultimile zile ale vietii si-a ingrijit florile. Avea de la craite pana la cele mai rare specii... Intr-o zi a sadit in curtea casei episcopale trandafiri rosii, galbeni...Ca tot ce punea Zina in pamant, trandafirii s-au prins in pamantul plin de buruieni pana atunci, au crescut si acum, in plina toamna, dupa moartea ei, inca isi leagana florile in soare, in vant, dimineata, la pranz, in noaptea acesta cu ploaie rece.

Un Parinte care locuieste acolo, imi povestea acestea raspunzandu-mi la intrebarea despre florile Zinei, ca ele sunt acolo, dovada a existentei ei si ca ori de cate ori trece pe langa ele, in drum spre slujbe spune: "Pomeneste, Doamne..."

-Adica? am intrebat neintelegand
-Adica..."Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitei roabe Tale, Zina, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormittei roabei Tale, Zina, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

Ma tot gandesc cat de valorosi sunt trandafirii ei, daca au reusit sa trezeasca permanent in inima Parintelui nu numai amintirea ei ci si rugaciunea pentru ea, ruga fierbinte catre Dumnezeu!
Ma bucur pentru ea. Iubirea ei pentru flori i-a daruit ceva ce rar primesti.
Sigur, florile au rasplatit-o cu frumusetea petalelor lor, cu frumusetea si dulceata parfumului, dar cred ca acum, cand sufletul ei este tocmai in acele zile de trecere a vamilor, ele, florile ei ii daruiesc rugaciuni mai importante decat tot ceea ce a primit in acesta viata. Pentru ca ea nimic nu mai poate face pentru a se ajuta. Si o ajuta florile! Trandafirii ei, maine dimineata, in drum spre sfanta liturghie, clatinandu-si petalele pline de picaturi de apa, ii vor spune numele pe care Parintele il va repeta intr-o ruga continuata la sfanta slujba. Ce dar mai frumos ar putea primi? Dumnezeu sa-i daruiasca iertare de greseli si Invierea!
Iar noi...sa ne amintim...sa sadim un pom, sa crestem un copil, sa facem o casa... sa ne implinim menirea de oameni, fapturi exceptional daruite de Dumnezeu! Spre Slava Lui!