Pomelnicul

Reflectii asupra scrierii unui pomelnic

Eram in primavara anului 1982, in zilele dupa ce terminasem facultatea, de fapt doar cursurile si examenele de an,pentru ca urma examenul de licenta. Eram pe strada undeva mai jos de Universitate, coborand spre magazinul Unirea. Imi amintesc perfect,pana si cum eram imbracata. Mama ma pregatea, cam de un an, pentru cum trebuia sa merg la Judecatorie, unde se presupunea ca voi fi judecator. Purtam un costum tip Chanel, albastru deschis, dintr-o stofa usoara,pe sub sacoul desfacut, o bluza alba din panza topita cu o superba dantela manuala la gat si niste sandale bej, cu toc foarte inalt, lucrate pe comanda  la Casa de moda Venus! Eram frumoasa! Tanara. Bruneta. Cu parul  drept, lung mai jos de umar... aparent simpla, dar  in fiecare lucru vestimentar se vedea ceva altfel decat avea strada. Stiam exact acest lucru, pentru ca eram foarte atenta la tinuta mea, deoarece ma credeam indragostita, desi profund nehotarata daca eram indragostita de un inginer sef de la Triaj CFR sau de un medic de la Colentina. Rad... dupa patruzeci de ani de la acel moment, pot rade.Frumoasa naivitate a  tineretii!

Si coborand strada am vazut o biserica! Si in fata bisericii, desi cred ca era in miezul zilei, era multa lume ...Nu stiu de ce, fara sa opresc pasul nicio secunda, am mers acolo, ca si cand acolo, trebuia sa ajung.Aveam sa aflu peste cativa ani ca este Biserica Sfantul Gheorghe cel Nou si acolo, nedescoperite in acel timp erau si sunt,moastele Sfintilor Brancoveni.

Dar ce poti face in biserica?Ma uitam uluita si ma inchinam nestiind prea bine cine sunt cei de pe peretii bisericii. Dar acolo,sub cupola acelei biserici se terminase forfota orasului si caldura inceputului de primavara...si imi era bine!M-am asezat intr-o strana sa-mi odihnesc picioarele obosite din sandalele mult prea inalte!

Eram la sfarsitul unor ani de studiu universitar. Imi fusese greu: dintr-un oras de provincie eram singura studenta a facultatii de Drept din Bucuresti. Cu un an inainte terminase o alta fata si dupa mine urma un baiat. Atat. Dintr-un judet!Toti colegii mei, cei  o suta douazeci, veneau din orase mari, cu licee foarte serioase,multi erau  din familii de magistrati... Imi fusese greu sa tin pasul cu ei, dar, cu un efort mare, reusisem. Terminasem cei patru ani, desigur cu medie mare ca si ei, de altfel ultima medie a anului era undeva peste 8.50, deci nici nu s-ar fi putut altfel...Urma licenta pe care o schimbasem de la o disciplina la alta si ma inscrisesem pe o tema care avea sa fie de actualitate peste 40 de ani, ceva de comert exterior intr-o epoca comunista!Stiam ca este greu...luptasem cu traducerea unor cursuri din franceza, cu transcrisul la o masina de scris, cu multiplicatul clasic cu coala de indigou si copertatul  lucrarii in piele neagra. Dar era gata! O tineam in brate! Nu urma decat sa o prezint comisiei in cateva zile...Totdeauna am fost un om emotiv. Dar am ascuns lucrul acesta  poate din mandrie sa nu recunosc ca sunt nesigura . Dar intrata in biserica am stiut ca acolo trebuie sa spun cumva cat sunt de bucuroasa pentru tot ce eram in acel ceas: o fata desteapta, frumoasa, eleganta, purtand la piept lucrarea de licenta. Si spunand,sa multumesc pentru ca sigur nu eu facusem tot! In spatele meu erau doi parinti care isi dorisera mai mult decat mine sa aibe o fata studenta la Drept si  de dragul lor, Dumnezeu implinise in mine, visul lor. In spatele meu era o sora mai mare care imi aducea la caminul studentesc pachete cu mancare, cea mai buna zacusca din lume si peltea cu nuci, care ma primea in sesiune la ea, in mica ei garsoniera sa am mai multa liniste sa pot invata, o sora care ma ajutase si cu tradusul lucrarii si cu scrierea ei si copertarea...Si peste ani,  Dumnezeu avea sa-i dea fiului ei,sa  parcurga mai bine decat mine, pana la varf, aceiasi facultate. Dumnezeu, pentru dragostea ei, implinise in mine un vis...

In spatele meu statea o alta sora care impreuna cu mama scornea modele pentru tinutele pe care eu aveam sa le imbrac la absolvire...Si pentru ea, Dumnezeu implinise o dorinta.

Am gandit toate acestea si am simtit ca bucuria mea fara bucuria lor nu ar fi fost deplina...Dar tot nu stiam ce sa fac! 

Am privit in lateral si am vazut o masa lunga pe care lumea scria ceva...si m-am apropiat.Vazandu-ma total nestiutoare,dar stiind exact ce trebuie sa fac, o doamna imbracata in negru, m-a intrebat:

-Vrei sa scrii un pomelnic sa se roage parintele pentru voi?

-Da, i-am spus!

-Uite o foaie si scrie asa: intai prenumele parintilor,tatal mai intai si apoi mama si apoi ale fratilor, surorilor... apoi al tau...si la urma scrie ca multumesti lui Dumnezeu pentru darurile Lui de sanatate .

Si asa am scris primul meu pomelnic cu toata familia mea, fericita, mai fericita decat de scrisul dificilei mele lucrari de licenta ...Un pomelnic, scrisoarea mea de dragoste catre Dumnezeu! In biserica in care era o familie de martiri...Tainice lucruri ... 

Am pus un ban, atat cat doamna mi-a spus ca ar trebui si plina de speranta ca Dumnezeu stie ca noi ii multumim, am parcurs restul de viata...In cateva zile aveam sa sustin examenul de licenta pe care l-am luat evident cu 10 "magna cum laude"

Mi-am amintit astazi transcriind carnetul meu cu pomelnice...Atatea nume...atatea iubiri...Dumnezeu le stie mai bine decat mine, dar cred ca uneori e langa umarul meu si priveste sa vada sar cumva peste vreunul...Stiu ca Dumnezeu implineste toate cele fagaduite cu dragoste si neimplinite din neputinta omeneasca si-mi este drag pomelnicul meu in care regasesc cumva toata viata  ...si cea dinainte de primul pomelnic, dar mai ales cea de dupa moartea lui Grig...

Pomelnicul e intalnirea mea cu cei pe care ii iubesc si cu cei care ma iubesc, cu cei care, nu stiu de ce, mi-au cerut sa ma rog pentru ei, cu cei care m-au ranit si nu vreau sa piara pentru ca le-am fost piatra de poticnire intr-un timp ...pomelnicul meu e, asa cum scria, pe undeva, cineva, acum cateva zile, scrisoarea de dragoste pe care i-o scriu lui Dumnezeu... Si oricat de lunga va fi, Dumnezeu nu se plictiseste sa o auda cand o primeste.

Dumnezeu sa-i daruiasca,femeii care m-a invatat s-o scriu,indiferent unde s-o afla,mila Sa nesfarsita!