Aproape toate diminetile mele sunt la fel." Dimineata auzi glasul meu, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne!"
Nu impart cu nici un om, acest timp al trezirii mele. Daca, foarte rar, trebuie sa raspund la vreun apel telefonic, intregul traseu al zilei se schimba in zi in care nu e nimic multumitor.
Ma gandeam astazi, in timp ce imi faceam placuta rutina a diminetilor ca m-am obisnuit sa fiu singura.Desigur,sunt multi ani de cand dupa plecarea Ruxandrei la facultate,am ramas singura, dar puteam iesi din casa oricand imi doream. Acum insa nu ies decat extrem de rar si numai pentru lucruri clare si absolut necesare.Desi a fost greu sa-mi organizez viata si poate nu atat sa-mi organizez, cat sa traiesc in multimi de frici, in totala izolare, azi constat ca m-am obisnuit! As putea trai inca mult timp asa, fara primavara,cu pomi infloriti undeva in departare,cu turlele bisericilor departe- departe... Si imi dau seama ca nu este normal, nu este in regula, nu este intocmai pe calea de mijloc pe care ne-a aratat-o Hristos.Ma simt scoasa din randuiala a 13 ani de prezenta aproape zilnica la biserica si dupa durerea puternica a inceputului,invat sa traiesc intr-o alta apropiere de Dumnezeu si de sfinti. Daca as avea, din cand in cand posibilitatea de a ma spovedi, de a ingenunchia pentru marturisire si iertare, daca din cand in cand as primi sfanta cuminecatura ...daca as avea macar din cand in cand o liturghie la care sa particip real, la cativa metri de sfantul altar...
Acum de la un capat la altul al lumii ortodoxe,aerul tot e plin de liturghii si reusesc sa ma mint ca e bine...Realul avantaj o reprezinta predicile parintilor care slujesc!Explicatia Scripturii si apoi incurajarile lor, cuvintele de folos duhovnicesc intr-un timp in care, desi bisericile nu-s inchise, suntem opriti prin lege sa ne apropiem.
As vrea sa extrag,din suferinta, sensul acestui timp,sensul lipsei comuniunii cu ceilalti.
Traiesc despartita de familia mea. Despartita de copiii mei si de Filip si George.La o suta de km de mine, un om drag isi traieste in suferinta zilele si nu pot sa-l vad. Port sub pleoape grele chipul lui nestiind daca aici ne vom mai revedea.Despartita de colegii de munca.Despartita de vecinii de apartament. Aud prin ziduri ca pornesc televizoarele, huruie masini de spalat, uneori bat cate un cui ...Sunt aici in preajma, dar despartita ma simt de ei... stiu ca nu va bate nimeni in usa si nici eu nu indraznesc sa bat la usile lor.Traiesc despartita de Biserica.Despartita de Potir. Despartita de parintele duhovnic. Despartita de preoti si de maici.Departe de prieteni, desi la cateva sute de metri distanta. Despartita de cei cu care cu bucurie ma vedeam la biserica,credinciosii langa care ma simteam atat de bine! Traiesc ca in temnita.O temnita de lux, plina de toate cele trebuitoare trupului, dar temnita! Ii adun pe toti in gandul meu si fiecare nume rostit de mine este si o imbratisare.Foarte rar, cand ies din casa, port pe fata o masca care ma acopera aproape total...iar ochii privesc nedumeriti alte chipuri acoperite!Mi-e dor de lume! Mi-e dor de noi! Mi-e dor de Hristos Euharistic!
Doar credinta in Dumnezeu ma tine si convingerea ca Rascumparatorul meu e viu!E viu si ne priveste. El stie dorul meu. El e singurul care stie cat de greu imi e! El e singurul care poate veni in temnita mea... " știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu."(Iov 19/25-27).
Traiesc despartita de familia mea. Despartita de copiii mei si de Filip si George.La o suta de km de mine, un om drag isi traieste in suferinta zilele si nu pot sa-l vad. Port sub pleoape grele chipul lui nestiind daca aici ne vom mai revedea.Despartita de colegii de munca.Despartita de vecinii de apartament. Aud prin ziduri ca pornesc televizoarele, huruie masini de spalat, uneori bat cate un cui ...Sunt aici in preajma, dar despartita ma simt de ei... stiu ca nu va bate nimeni in usa si nici eu nu indraznesc sa bat la usile lor.Traiesc despartita de Biserica.Despartita de Potir. Despartita de parintele duhovnic. Despartita de preoti si de maici.Departe de prieteni, desi la cateva sute de metri distanta. Despartita de cei cu care cu bucurie ma vedeam la biserica,credinciosii langa care ma simteam atat de bine! Traiesc ca in temnita.O temnita de lux, plina de toate cele trebuitoare trupului, dar temnita! Ii adun pe toti in gandul meu si fiecare nume rostit de mine este si o imbratisare.Foarte rar, cand ies din casa, port pe fata o masca care ma acopera aproape total...iar ochii privesc nedumeriti alte chipuri acoperite!Mi-e dor de lume! Mi-e dor de noi! Mi-e dor de Hristos Euharistic!
Doar credinta in Dumnezeu ma tine si convingerea ca Rascumparatorul meu e viu!E viu si ne priveste. El stie dorul meu. El e singurul care stie cat de greu imi e! El e singurul care poate veni in temnita mea... " știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu."(Iov 19/25-27).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu