marți, 13 septembrie 2016

Rusia -Bucuria mea /2016 partea a V a

Duminica dimneata.
A noua zi!
Seara statusem la vecernie, un pic la catedrala, un pic la sfintii Apostoli, dar urma duminica , Adormirii Maicii Domnului pe care am programat impreuna cu parintele Anatol sa o traim , atat cat va ingadui Domnul, la Virita!
intr-un sat sarac, la o manastire cu o biserica smerita din lemn...mica...un sfant in a carui viata eu as vrea sa ma regasesc...

sfantul Serafim de Virita















Cuviosul Serafim din Virita - o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele



Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949), prăznuit la 21 Martie, este unul dintre cei aproximativ 1.200 de sfinţi pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei, fiind unul dintre sfinţii ruşi cei mai iubiţi.

Din cuvintele Cuviosului Stareţ:


* Nici o picatură din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugăciunea mamei are mare putere.

* Rugăciunea îngrădeşte si respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Şi mai cu deosebire este puternică rugaciunea celor apropiaţi. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere.

* Numaidecat sa te rogi pentru vrajmași, caci dacă nu te rogi e ca și cum ai turna gaz pe foc și flacara se mărește din ce în ce mai mult. Totdeauna și pentru toate, chiar și pentru necazuri, mulțumește-I Domnului și Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.


***

O pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele

Un bărbat tânăr a ajuns alcoolic și a început să dea pe băutură totul din casă. Soția nu a mai rezistat să ducă o astfel de viață și a plecat împreună cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat că în Vârița trăiește un monah bătrân care îi tămăduiește pe alcoolici și a început să-l convingă să meargă la el, poate îl va ajuta să se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa meargă, dar mai pe urmă s-a lăsat convins. Au luat bilete și au ajuns până la Leningrad. Când au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui bețiv s-a dus la casă să cumpere bilete și, cât a stat la rând, alcoolicul s-a dus la toaletă și i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool să-i dea hainele: și-a dat de pe el cizmele și lenjeria de corp și a rămas numai în flanelă și pantaloni, iar sfertul l-a băut pe loc. Prietenul l-a căutat, dar nicicum nu putea înțelege când și unde a reușit să bea. S-a urcat în tren și au plecat. Sosind la casa starețului, au pășit în hol, iar părintele în acest timp explica pilda despre oaia pe care păstorul merge să o caute. Bețivul a spus prietenului său:

- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beți adeseori devin slobozi la gură și vrăjmașul îi împinge să ia în râs și să batjocorească cele sfinte:
- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Și îndată a auzit glasul starețului:
- Serghei, vino încoace!
Îndată i-a sărit beția și l-a întrebat pe prietenul său, înainte ca să intre.
- De unde mă știe el?
Dar starețul a repetat cu glas tare:
- Serghei care a venit la mine cu prietenul său, să intre.
Serghei a intrat și a văzut o mulțime de oameni, iar starețul a spus:

- Iată, scumpii mei frați și surori, pe acest om l-au părăsit mama și soția. El a ajuns într-o situație groaznică, abia a dat în gară pe o sticlă de votcă lenjeria și cămașa și a venit aici numai cu o flanelă. Oamenii l-au părăsit, dar nu l-a părăsit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nădejdea în ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindcă pentru el au facut rugăciune. În aceste clipe înlăuntrul acestui om se dă o luptă înfricoșată – duhul cel rău care a intrat în el îl îndeamnă și vrea ca el să mă lovească pe mine și pe prietenul său, iar apoi să fugă de aici, și este greu să-l putem ține pe acest om. Duhului rău nu-i priește aici și nu poate să sufere, fiindcă aici oamenii se roagă. Și iată, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce și ce va ajunge acest om nefericit! Haideți toți împreună să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca să-i ajute acestui om.

Toți câți se aflau în chilie au început să se roage, iar unii au început chiar să plângă. Și îndată acest bețiv a căzut la pământ și a început să se lovească cuprins de tânguire. Mult timp a stat astfel și a plans, iar oamenii se rugau.
La sfârșit, starețul a spus:

- El nu va mai bea de acum înainte, el a voit să se sinucidă, dar nu a făcut-o fiindcă pentru el se făcea rugăciune. Rugăciunea îngrădește și respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugăciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere.
Până la sfârșitul vieții, Serghei nu a mai pus alcool în gură, a devenit profund credincios și fiu duhovnicesc al starețului.

***
Viata Sfantului Serafim din Virita

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Surse: Pelerin Ortodox,Pustnicul digital,Calendar Ortodox,
Alexandru Trofimov, “Sfântul Serafim de Vârița. Patericul Vâriței“)










Acest barbat canta cum nu am auzit un mirean intr-o biserica..."Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati.." Si s-a impartasit ...Dumnezeu, pentru rugaciunile sfantului Serafim de Virita sa-i ajute ca fara de moarte sa fie !


Scrisoare trimisă de către Părintele Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică. Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului


"Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveşte pe tine Mă priveşte la fel de mult şi pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te preţuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbeşte despre suflet) şi te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atât de specială pentru Mine sa te pregătesc şi să te încerc. Când ispitele şi vrăjmaşul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să ştii că, aceasta a fost de la Mine.
Vreau să ştii că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea şi izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când eşti cuprins în vâltoarea împrejurărilor grele, între oameni care nu te înţeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îţi aduc bucurie şi te izgonesc de la ei, aceasta a fost de la Mine.


Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieţii tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situaţia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăţ smerenia? Iar acolo, te-am aşezat în atmosfera potrivită, în şcoala unde te vor învăţa ceea ce ai nevoie. Locul in care trăieşti acum, precum şi cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăţi financiare şi abia supravieţuieşti? Ia aminte, aceasta a fost de la Mine.
Vreau să ştii că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine şi înțelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămările Mele sunt pline şi inepuizabile şi să fii convins că Eu îmi ţin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ţi spună când eşti în necaz: ”Să nu crezi în Domnul şi Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Eşti despărţit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubeşti? Am lăsat să ţi se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine şi în Mine să afli veşnica mângâiere şi odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ţi-ai deschis inima?, aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferinţă să te atingă astfel încât să înveţi că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfăţişează-Mi-le toate Mie şi spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipeşte-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viaţa ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tău iar tu te simţi sfârşit, aceasta a fost de la Mine.
Ți-ai făcut planuri şi ţi-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau să laşi toate în seama Mea, să călăuzesc şi să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieţii tale, căci tu eşti orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neaşteptate au venit peste tine şi deznădejdea ţi-a cuprins inima, ia aminte, aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală şi teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îţi e credinţa în promisiunile Mele şi îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu eşti tu cel care şi-a încredinţat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtătoare de grijă? De ce nu eşti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, ţintuindu-te de patul tău, aceasta a fost de la Mine.
Pentru că vreau să Mă cunoşti mai adânc, prin boala trupului şi să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ţi le trimit. Nu încerca să înţelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire şi cu umilinţă pleacă-ţi capul înaintea bunătăţii Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să îndeplinești asta, ai căzut pe patul de suferinţă, aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale şi Mi-ar fi fost cu neputinţă să-ţi mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăţ cele mai adânci cugetări şi învăţăturile Mele, ca să-Mi slujeşti. Vreau să te învăţ să simţi cum tu nu eşti nimic fără Mine. Câţiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărţit de activităţile vieţii, pentru a învăţa să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neaşteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îţi încredinţez aceste greutăţi şi din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iţi va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate cărările tale. În toate, Domnul îţi va fi învăţător şi îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilaşul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l foloseşti din belşug. Adu-ţi aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău şi critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor şi neputinţelor tale va fi unsă cu acest untdelemn, aceasta a fost de la Mine.

Cunoaşte şi aminteşte-ţi pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te înţeapă va fi tâmpit [adică tocit], de îndată ce vei învăţa, în toate lucrurile tale, să priveşti către Mine. Toate ţi le-am trimis Eu, pentru desăvârşirea sufletului tău, toate acestea au fost de la Mine."
 Am stat la Virita cateva ore... Unii au stat la pangar, altii au stat in biserica, altii langa sfant , altii asezati pe banca au scris sau au citit. Timpul parea risipit , dar rostul era tocmai acesta... sa-l petrecem acolo, poate in cel mai smerit loc din tot pelerinajul, langa un sfant care niciodata nu ne va uita...

si am continuat drumul , dupa pranz... spre Svir...
Locul in care s-a aratat Sfanta Treime!

Sfantul Alexandru de Svir...



Sfantul Alexandru din Svir a vietuit intre anii 1448-1533, in Rusia, fiind singurul sfant cunoscut care s-a invrednicit a vedea Sfanta Treime, precum odinioara Dreptul Avraam. In viata sfantului s-a intrupat cuvantul Mantuitorului, care zice: “Fericiti sunt cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.”


Pamantul rusesc a nascut mari sfinti Bisericii lui Hristos, mari inchinatori ai Sfintei Treimi. Astfel, dintre cei cu au primit supranume, datorita evlaviei si ravnei lor, ii amintim pe urmatorii: Sfantul Serghie de Radonej este numit “teologul Sfintei Treimi“, Sfantul Andrei Rubliov este numit “zugravul Sfintei Treimi“, Sfantul Pavel Florenski este numit “marturisitorul Sfintei Treimi” prin mucenicie, iar Sfantul Alexandru din Svir este numit “proorocul Sfintei Treimi“, ca unul ce s-a invrednicit sa vada Sfanta Treime, asemenea lui Avraam, prin aratarea a trei ingeri.


In anul 1904, Sfantul Ioan de Kronstadt scria in “Jurnalul” sau:


“De doua ori, in intreaga istorie a omenirii, s-a aratat Dumnezeu in Treime inaintea ochilor omului, prima oara Sfantului Avraam, la Stejarul din Mamvri, aratand marea mila a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, iar a doua oara, pe pamant rusesc, Sfantului Preacuvios Alexandru de Svir“.


Cei trei Sfinti Ingeri i s-au aratat sfantului pe la anul 1506, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, ei poruncindu-i sa construiasca o biserica in cinstea Sfintei Treimi. Aici s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta sub numele de Lavra Sfantului Alexandru de Svir – Svirski.
Sfantul Alexandru de Svir – un “Avraam” al Noului Testament


Alexandru s-a nascut in data de 15 iunie 1448, in partile Novgorodului, intr-o familie de crestini evlaviosi. El a fost cel de-al treilea copil al lui Stefan si al Vassai. La Botez, sfantul a primit numele de Amos. Parintii sai au dorit ca el sa se casatoreasca, insa alta era cale cea sadita deja in inima lui. La numai 19 ani, tanarul Amos pleca spre Manastirea Valaam, mareata lavra ruseasca de pe Lacul Lagoda.


Trecand peste raul Svir, pe malul lacului Roscinsk, sfantul a auzit un glas tainic ce l-a indemnat a ridica acolo o manastire. Ingerul sau pazitor l-a insotit insa mai departe, spre Manastirea Valaam. In aceasta manastire, tanarul a petrecut ca frate vreme de sapte ani, abia apoi el fiind tuns in monahism, sub numele de Alexandru, la varsta de 26 de ani.


Tatal sau, cautandu-l prin multe locuri, l-a gasit in cele din urma pe insulele de la Valaam. Ca urmare a intalnirii cu fiul sau, monahul Alexandru, tatal sau a intrat si el in manastire, precum si mama sfantului. Tatal se va numi Serghie, iar mama se va numi Varvara.


Zece ani s-a nevoit sfantul lucrand tacerea pe insula numita “Insula Sfanta”. Pe aceasta insula se mai pastreaza inca si astazi pestera cea stramta in care acesta s-a nevoit, insemnata cu o frumoasa cruce de lemn.


Odata, in vremea rugaciunii, Sfantul Alexandru de Svir, a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a zis:


“Alexandru, iesi din acest loc si mergi pe locul aratat odinioara tie si acolo te vei mantui“.


Iesind din pestera, sfantul merse pana pe malul lacului mai sus amintit.


In anul 1485, sfantul s-a asezat pe malul raului Svir, de la care si-a luat si numele. Vreme de mai bine de sapte saptamani, sfantul s-a nevoit in cunoasterea voii lui Dumnezeu, hranindu-se numai cu ierburile ce cresteau prin zona.


Mai bine de opt ani, sfantul a fost ascuns tuturor. Astfel, abia in anul 1493, sfantul a fost gasit, din randuiala lui Dumnezeu, de catre un vanator aflat la vanatoare de reni. Un singur om a fost nevoie sa il intalneasca pe sfant, ca mai apoi toata lumea sa alerge la el, pentru rugaciune si binecuvantare.


Ani multi au trecut de cand sfantul s-a stabilit in aceasta pustie, pana sa afle voia lui Dumnezeu. Astfel,trecand mai bine de 23 de ani, Domnul a binevoit a I se arata, in chipul a Trei Ingeri, precum si odinioara, lui Avraam, la Stejarul lui Mamvri. Fiecare inger era lumina adanca si purta in mana un sceptru.


Ingerii au zis catre sfant, cuprins fiind de tremur:


“Indrazneste, fericite, nu-ti fie frica. Preaiubitule, pentru ca vezi in Trei Persoane pe Cel ce Vorbeste cu tine, inalta o biserica in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea Sfanta. Iata, iti las pacea Mea, pacea Mea ti-o voi da tie.”


Pe locul minunatei descoperiri se inalta astazi o mareata manastire, inchinata Sfintei Treimi, numita in tot locul “Lavra Sfantului Alexandru de Svir“.


Sfantul Alexandru de Svir a trecut la Domnul in data de 30 august / 12 septembrie 1533, fiind in varsta de 85 de ani. Dupa cum el insusi a lasat scris, trupul sau a fost inmormantat in pustie, iar nu in manastir ea ridicata de el.



Sfantul Alexandru de Svir – aflarea Sfintelor sale Moaste


Prima aflare a Sfintelor sale Moaste a avut loc in anul 1641, in data de 17 / 30 aprilie, in Saptamana Floriilor, cand un fulger a cazut pe pamant, in apropierea mormantului sfantului.In acea zona se lucra la o noua biserica. Muncitorii au descoperit un mormant necunoscut. Sfintele Moaste au fost pastrate in biserica pana in anul 1918, cand comunistii au profanat locul si au distrus toate cele din interior. Trupul sfantului s-a pierdut in negura vremii, manastirea fiind transformata in spital de psihiatrie.


Cea de-a doua aflare a Sfintelor Moaste a avut loc abia in anul 1997, cand Manastirea Sfantului Alexandru de Svir a fost redeschisa. Dupa mai bine de un an de cautari, Sfintele Moaste au fost gasite in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina. Aduse cu mare cinste in manastire, Moastele Sfantului Alexandru se afla astazi in biserica zidita de el insusi. Moastele sfantului izvorasc mir din abundenta.


“Iar noi, minunandu-ne de aceasta preaminunata aratare a Treimii in chip ingeresc, tie iti cantam:Bucura-te, slujitor tainic al Preasfintei si Celei de o fiinta Treimi; Bucura-te, partas al stralucirii treimice, celei in chipul focului; Bucura-te, inchinator al Dumnezeirii Celei in Trei straluciri!” (Icosul 7 din Acatistul sfantului Alexandru din Svir)


(Sursa: Crestin Ortodox: Sfantul Alexandru de Svir – Avraam al Noului Testament)

Tropar


Placutule ales al lui Hristos si facatorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit, cu dragoste in cantari duhovnicesti te laudam: iar tu, indrazneala catre Domnul avand, cu rugaciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeste, ca sa-ti cantam: Bucura-te, Cuvioase Alexandre, facatorule de minuni al Svirului!


Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.


***
Moastele Sfantului Alexandru din Svir


(…) Dezvelite putin, moaste de sfant plecat la Domnul in anul 1533, absolut integre; mana dreapta deschisa catre noi, astfel incat se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; maini muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui – maronie! 500 de ani au trecut ca o clipa, este posibil?


Exista marturii scrise: pe la 1918 bolsevicii au trimis o comisie compusa din specialisti in chimie, pentru examinarea moastelor Sf Alexandru din Svir. Dupa ce comisia a stabilit ca moastele nu sunt “o papusa de ceara” si nici “un schelet in şlapi”, ci cu adevarat trup sfant neputrezit, bolsevicii au inceput campania de ascundere a moastelor, care au fost puse intr-o capela sigilata, situata intr-un spital din Lodeinoe Pole, apoi au fost mutate la St Petersburg pentru a li se pierde urma (statul ateu a luptat cu toate aceste forme manifestari de sfintenie, in dorinta lor de a distruge Biserica).


In decembrie 1997 s-a descoperit, la Academia de Medicina Militara din St Petersburg “exponatul anatomic” care, dupa lungi luni de examinare, au fost certificate ca fiind moastele Preacuviosului Alexandru Svirski, marele factor de minuni! Insa, chiar inainte de a incepe munca, echipa din care faceau parte un antropolog, un stomatolog, specialisti in anatomie, chimie si isorie a constatat in mod direct asemanarea uimitoare intre descrierea facuta la anul 1641, la prima aflare a sfintelor moaste, si acel “exponat” care a fost aflat la Academia de Medicina Militara – si aceasta deoarece chipul Sf Alexandru nu doar ca nu era putrezit, dar se vedea si o parte a barbii!


“Cel mai uluitor este faptul ca faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand – tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor, erau neatinse!…Cuviosul Alexandru le-a dat un semn celor ce-l cinsteau, deja inainte ca examinarea sa se sfarseasca. Cand a fost primit acordul pentru savarsirea unei rugaciuni in cladirea unde se aflau Sfintele moaste, toti cei prezenti au ramas inmarmuriti. Moastele au inceput sa izvorasca mir din abundenta. Se parea ca Preacuviosul le raspunde celor ce i se rugau: Va aud. Eu sunt!”


La 30 iulie 1998, moastele au fost expuse pentru a fi cinstite de catre credinciosi, un sir nesfarsit de pelerini venind sa se inchine inaintea lor, primind tamaduiri trupesti si sufletesti. De altfel, calugarul care a stat la capatul raclei, a observat ca izvorarea de mir era variabila, probabil in functie de credinta celor care veneau sa se inchine.


Biserica din mijlocul manastirii, alba cu turle verzi – turcoaz, in care sunt asezate spre inchinare moastele Sf Alexandru din Svir nu este, insa, aceeasi cu cea inaltata pe locul in care s-a aratat Sfanta Treime, singura data unui sfant al Noului Testament, la anul 1506.Aveam sa aflam aceasta biserica in imediata apropiere, in cadrul unui complex monahal distinct insa nerestaurat, despre care ghida manastirii ne-a spus ca, in anii comunismului, a servit ca sanatoriu pentru bolnavi mintali. Extraordinar loc de recuperare, printre sfintii zugraviti pe zidurile ranite de vreme si de necredinta, loc zguduitor prin puterea de sugestie a picturii ramasa pe ziduri prin voia Domnului: Infricosatoarea Judecata sau privirea cutremuratoare a Domnului Iisus, pe naframa Veronicai…


Trebuie sa ajungi aici ca sa intelegi ca forţa raului nu avea cum sa biruie ceea ce Sfanta Treime a preamarit, in mod unic, in istoria de pana acum a crestinismului – pe Sf Alexandru din Svir cel smerit si biserica Sa.


“Placutule ales al lui Hristos si factorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit, cu dragoste in cantari duhovnicesti te laudam: iar tu, indrazneala catre Domnul avand, cu rugaciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeste, ca sa-ti cantam: Bucura-te, Cuvioase Alexandre, facatorule de minuni al Svirului!”


(Sursa: Lumea Credintei: Pelerini ai noptilor albe: Rusia, la Sf Alexandr din Svir)






"Va vad! Va aud!"


Am petrecut aici , ca si la manastirea Valaam, cateva zeci de minute de liniste.
A fost un timp in care m-am simtit dincolo de iadul in care simt uneori ca traiesc... s-au oprit aparatele care il tin legat de viata pe Grig si nu pentru ca el a murit, ci pentru ca simt viata lui curgand intr-un timp pe care nu pot sa-l degust, dar il simt real... nu se aude telefonul care m-a anuntat ca fetita a murit, nu moare mama in mainile mele... nu, aici la Svir totul a fost senin si frumos, aici am stat in tihna inimii  si am baut duhovniceste o ceasca de ceai!
 Iarba stralucea minunat...

Si papadiile vorbeau cuvinte pe care nu puteam sa le mai aud si sa le inteleg.... sfant, sfant sfant Domnul Savaot, plin e cerul si pamantul de slava Ta!




Şi am zis:„O, ticălosul de mine, că-mi tremură sufletul; că fiind eu un biet om şi având buze necurate şi locuind eu în mijlocul unui popor cu buze necurate,cu ochii mei L-am văzut pe Domnul Savaot ... Şi unul din Serafimi a fost trimis la mine; el avea în mână un cărbune pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a atins de gura mea şi a zis:„Iată, acesta s-a atins de buzele tale şi-ţi va şterge fărădelegile, iar păcatele tale le va curăţi”!

Dar mai apoi, dupa plecarea de aici, prin lucrarea vrajmasului, din senin , prin cei dragi, iadul a revenit! Dar dau slava lui Dumnezeu pentru ca am putut duce!





si am continuat drumul spre Tihvin spre Maica Domnului!

Tikhvin este un orasel intins pe ambele maluri ale raului Tikhvinka, in estul districtului Leningrad, la 230 de kilometri est de Sankt Petersburg. Numele orasului este compus din doua cuvinte, anume "drum" si "piata", impreuna insemnand "drumul ce duce la piata". Orasul a fost intemeiat pe ruta unui important drum comercial.

Am mancat la trapeza manastirii, grabiti ca era deja noapte si tragand cu greutate prin pietris trolerele cu imbracamintea...Dar am reusit sa le facem pe toate cu seninatate , intelegand ca  acesta este pelerinajul! Am dormit 12 insi intr-o camera mare in multe respiratii care suierau...Raluca statea asezata in pat ca pe scaun si nu putea sa doarma, dar... cateva ore ne desparteau de diminerata, asa ca...
am iesit la lumina!




In anul 1383, in nordul Rusiei, in Novgorod, nu departe de Marea Baltica, in apele lacului Neva, niste pescari cautau peste. Pe lac, o lumina orbitoare aparuta din senin i-a speriat foarte tare. Privind ei, vazura o icoana a Maicii Domnului, care insa disparu in cateva clipe. Aceeasi icoana va aparea, la scurta vreme, in aceleasi locuri, la mica distanta de Tikhvin. Disparand si de aici, ea va fi vazuta mai apoi foarte aproape de raul Tikhvin, iar ultima data in padurea de langa rau. In aceasta padure se va ridica si prima biserica inchinata Maicii Domnului, in care se va pastra icoana.

In istoria tulburata a Novgorodului, icoana a jucat un rol insemnat, nu de putine ori ea aparand de la necaz poporul. Se povesteste ca armata suedeza, venita sa atace regiunea, vazu o armata numeroasa de barbati, motiv pentru care au facut cale intoarsa. In acele locuri nu fusese insa niciodata armata sau soldati. Maica Domnului lucrare in chip minunat.


Marturia despre aceasta icoana, anume ca ea este venita din Constantinopol, este insemnata in multe dintre cartile bisericesti vechi. Se povesteste ca niste negustori rusi, aflati in Constantinopol in acea vreme, fusesera intrebati de patriarh daca nu vazusera o icoana a Maicii Domnului cu pruncul, disparuta brusc din locul ei. Descriind icoana, patriarhul afla de la negustori despre minunile din zona Tikhvin-ului si intelese ca asta fusese voia Maicii Domnului.

Patriarhul le spuse despre "obiceiul" acestei icoane a Maicii Domnului: "Aceasta icoana facatoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu se ducea pe mare, cu preaslavire, de la Constantinopol, din imparateasca cetate, oriunde o randuia pe ea dumnezeiasca purtare de grija si, dupa catava vreme, iarasi se intorcea la imparateasca cetate. Astfel, facea multe minuni si faceri de bine oamenilor credinciosi, dandu-le biruinta si izbanda asupra potrivnicilor, ca cea tare ajutatoare."

Dimineata am participat la slujba si apoi ne-am cumparat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului
Luni,29 august , a zecea zi

si ne-am continuat drumul...

sfantul Antonie DAMSKI




Si iarasi drumuri...



Manastirea Vologda... 








sfintii Dimitrie, Dimitrie si Ignatie...










Ar fi trebuit poate sa simt oboseala, dar mai presus de mine, ceva ma tinea prezenta la tot... alaturi Elena mai motaia, mai traducea ceva din limba rusa in romana, doamna Elena din spatele meu mai povestea un film sau o carte, Bogdan mai facea o gluma...si timpul trecea ca o respiratie de ingeri...
ploua... un curcubeu insenina inimile ... si spre seara am ajuns intr-un alt colt de rai...oaspeti iubiti ai sfantului Ignatie Briancianinov...



Ne-a cazat minunat!


Ne-a primit la trapeza...
Parintele Anatol se ocupase de tot ce tinea de confortul nostru dupa un drum atat de lung

si noaptea a trecut repede...am mancat, ne-am spalat , ne-am odihnit in camera frumoasa in lenjerii curate ...
si am iesit in curtea manastirii ca intr-un rai
luni, ziua a 11 a




flori pe ziduri...


flori in curte...
ghirlande de flori


nuferi...

lebede negre 



flori inseninadu-ti clipele si eu daruindu-le pe toate prietenei mele Ina care ar fi implinit in acesta zi...59 de ani! Ea a plecat la Domnul acum un an... 




si... Maica Domnului de la Tolga...


si sfantul Ignatie Briancianinov cu sfant miros si lucruri tainice care nu se pot povesti...doar rugaciunea" Nu lasa, Doamne, pe nimeni intre noi!"



Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, dintr-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte.

Dotat cu o inteligență de excepție, tânărul Dimitrie este remarcat în scurtă vreme de marele duce Nicolae, viitorul țar, și este luat sub protecția acestuia. Totuși, succesul său în cercurile înalte ale societății nu îi dădea împlinire sufletească. Mângâierea sa o găsea doar în slujbele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, în care afla îndrumări sigure spre mântuire. În cele din urmă, demisionând din funcția de ofițer în armata țarului, părăsește lumea și în anul 1827 intră împreună cu un prieten în nevoințâ monahală la Mănăstirea Sfântul Alexandru Svirski, sub povățuirea Sfântului Leonid, viitorul stareț de la Optina. La început a făcut ascultare la bucătărie, sub porunca unui fost iobag al tatălui său, gustând pentru prima oară din roadele adevăratei smerenii. Fiind supus întru totul tuturor, tânărul ucenic era iubit de toți părinții din mănăstire pentru smerenia și ascultarea sa.

În anul 1829 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice. Este nevoit apoi să treacă prin mai multe mănăstiri, suferind de boli, de foame, de frig, însă fără să cadă în deznădejde. În anul 1832 a primit tunderea monahală sub numele de Ignatie și a fost numit egumen la Mănăstirea Lopotov. Apoi, în 1834, este numit stareț la Mănăstirea Sfântul Serghie, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești.

Lucrarea sa nu a fost lipsită de multe osteneli, necazuri, ispite și dușmani - o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multă răbdare și despre care avea să scrie mai apoi: „Acolo m-a învrednicit Domnul cel milostiv să cunosc aceasctă bucurie și această pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot să o exprime. Acolo m-a învrednicit să gust iubirea și dulceața duhovnicească, chiar în momentul în care îmi întâlneam dușmanul care voia să-mi ia viața, și fața dușmanului se făcea în ochii mei ca fața unui înger luminat... Ce privilegiu să fii jertfă, asemenea lui Hristos sau, mai degrabă, ce privilegiu să fii răstignit lângă Mântuitorul...”.

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii.

În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz. Însă, după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii. La 30 Aprilie 1867, își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. După sfârșitul său fericit, Sfântul Ignatie a apărut în mijlocul unei lumi orbitoare unuia dintre fiii săi duhovnicești, spunându-i: „Tot ce am scris în cărțile mele este adevărat!”.

Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire la 30 Aprilie.
 sursa :Doxologia

zeci de sfinti in cele mai frumoase racle













am mers la masa...la trapeza si sfantul Ignatie  ne-a ospatat ...



Sincer, am plecat parca cu regret de aici... am simtit ca ar fi trebuit sa mai stam...dar poate sfantul Ignatie ne mai aduce candva pe aceste locuri
Sfantul Dimitrie al Rostovului... Sf Ier Iacob si cuviosul Avramie al Rostovului 














































Sfantul Nichita Stalpnicul
























Sfantul Andrei
Icoana Maicii Domnului cu sapte sageti manastirea Pereslav

ochelarii si stetoscopul sf Luca al Crimeei






















Manastirea Suzdal... si sfanta Sofia...





Sfânta Sofia (în lume Solomonia Saburova) s-a născut în jurul anului 1490. Tatăl ei era boierul Iurie Konstantinovici - urmaş al tătarului Sabura, din hoardă, care primise Ortodoxia înd în anul 1330. Sfânta a rămas de tânără fără părinţi, dar Domnul nu a părăsit orfana, care a primit educaţie în familia evlavioasei şi iubitoarei ei mătuşi. în casa acesteia tânăra a crescut şi a învăţat evlavia.

Datorită bunei creşteri din copilărie şi frumuseţii sale deosebite, ea a devenit prima soţie a Marelui principe al Moscovei Vasile al III-lea Ioanovici. Domnitorul a ales-o din o mie cinci sute de fecioare, care veniseră din întreaga Rusie. La alegerea soţiei, oamenii de încredere ai principelui erau atenţi nu doar la rangul şi neamul fetelor, ci şi la starea lor de sănătate. Familia marilor principi ai Ruricilor avea grijă de viitorul dinastiei şi de urmaşul tronului. De aceea părinţii şi rudele apropiate erau obligate, sub jurământ, să destăinuiască tot ce era legat de bolile fetelor.

Solomonia corespundea tuturor cerinţelor pe care trebuia să le împlinească o viitoare Mare principesă. De aceea, pe 4 septembrie 1505, în Catedrala Uspenski din Kremlin, a avut loc cununia soţilor principi: Vasile al III-lea şi Solomonia Saburova. Aceştia au trăit în mare dragoste, pace şi înţelegere. Despre căsnicia lor se poate vorbi cu cuvintele Scripturii: Vor fi amândoi un trup...; Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei (Marcu 10, 8; Pilde 12, 4).

Viaţa din palatele Kremlinului a decurs după cum era obiceiul la mănăstire. Nu se făcea nimic fără rugăciune şi binecuvântare. Pravila mănăstirească de rugăciune era urmată cu stricteţe. Dis-de-dimineaţă se făcea rugăciunea în Palatul Crucii, după care se asista la Liturghia din biserică. In apartamentul princiar se citeau tot timpul vieţile sfinţilor şi opere ale Părinţilor Bisericii. Casnicii principelui aveau convorbiri despre credinţă şi mântuirea sufletului.

După obiceiul timpului, doamna petrecea timpul între pereţii casei sale, fără a se arăta societăţii şi fără a participa la festivităţi zgomotoase. Dar nici măreţia curţii domneşti, nici puterea şi nici bogăţia nu a ispitit sufletul curat al marii principese. De la înălţimea poziţiei sale, ea vedea necazurile multor oameni. Toată Moscova ştia cât de milostivă era principesa faţă de săraci şi înfometaţi. La curtea domnească Solomonia Iurievna organiza zilnic mese pentru săraci. Ea dădea milostenie cu o mărinimie ieşită din comun, mai ales în zilele de pomenire a morţilor.

Principesa era o mamă iubitoare şi pentru monahi. Ii plăceau oamenii care II căutau pe Dumnezeu şi viaţa veşnică. Nevoile acestora erau privite de ea cu tot atâta înţelegere, ea încercând să ajute la înfrumuseţarea bisericilor. In apartamentele princiare se făceau veşminte şi acoperămin-te pentru multe locaşuri. Pentru racla Sfântului Serghie de Radonej, principesa a cusut special, în semn de preţuire şi cinstire, un acoperământ.

Mai bine de 20 de ani Solomonia Iurievna a purtat cu cinste numele de Mare principesă a Moscovei. Ea a lăsat despre sine amintirea unei doamne făcătoare de bine, care se îngrijea de poporul său cu înţelepciune, strădanie şi dragoste.

Singurul necaz care a amărât viaţa soţilor principi a fost lipsa pruncilor. Acest necaz de-termina curtenii să se roage fierbinte pentru un urmaş al tronului. De multe ori s-au organizat, în acest scop, şi pelerinaje la locurile sfinte din Rusia. Cel mai des soţii mergeau la Mănăstirea Sfânta Treime, unde se aflau moaştele Sfântului Serghie de Radonej, la care cădeau cu lacrimi, în rugăciune.

Cu acelaşi scop, Vasile al III-lea şi Solomonia Iurievna au vizitat odată mănăstirea de maici din Suzdal. Din dragoste pentru această mănăstire, principele a rânduit zidirea unei biserici din piatră, în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Zidirea bisericii a fost încheiată în 1518, iar peste opt ani, conform Providenţei lui Dumnezeu, acest locaş a devenit locul faptelor ascetice şi, ulterior, al înmormântării binecredincioa-sei principese.

Cum s-a întâmplat aceasta? Există două versiuni. Ambele spun despre faptul că în cercul de apropiaţi ai domnitorului au apărut probleme legate de posibilitatea încetării dinastiei Ruricilor. Aceştia l-au sfătuit pe principe să divorţeze de Solomonia, deoarece ea, după părerea lor, nu putea naşte un copil.

Simţind că soţul se îndepărtează de ea, principesa a încercat să-l atragă. Din păcate, metodele alese de ea au fost insuficiente şi chiar dă unătoare. Prin fratele său ea căuta oameni care să-l atragă cu vrăjitorii pe soţ şi să se vindece de infertilitate. Pentru noi este foarte important să înţelegem că apelarea la puterile întunericului a înrăutăţit poziţia principesei. Indiferent de felul în care încercau vrăjitorii să facă incantaţii, principesa nu a putut fi ajutată, iar Vasile al III-lea se gândea tot mai des la divorţ.
Marele principe s-a pomenit între „două focuri", pe de o parte, ca domnitor, grija pentru supuşii săi şi, pe de altă parte, fidelitatea faţă de căsătoria bisericească. Pe de o parte, el trebuia să asigure legitimitatea urmaşilor la tron, păstrând pacea în principat, iar pe de altă parte, să păstreze căsătoria religioasă, ca să nu ispitească oamenii, şubrezind încrederea în familia ortodoxă, după voia personală.

Mai greu au tras la cântar însă responsabilitatea faţă de patrie şi dorinţa firească de a avea un copil natural. Au apărut şi alte argumente. Soţia lui, deşi aparţinea unei familii de boieri cunoscuţi, nu avea totuşi sânge nobil. Adică nu ar fi fost egală domnitorului! Ce-i drept, acest argument nu contase atunci când se căsătorise cu ea, dar acum prindea bine...

Aşadar, în ciuda protestelor clericilor, Vasile al III-lea a hotărât să se căsătorească a doua oară, cu principesa lituaniană Elena Glinskaia. Altă ieşire din situaţie principele nu a găsit. Se pare ca totuşi nu a făcut foarte uşor acest pas, ci în urma multor lupte interioare.

Pentru a se ţine, formal, de canoanele bisericeşti, pe 25 noiembrie 1525, la Mănăstirea Naşterea Domnului din Moscova, principesa Solo-monia a fost tunsă forţat în monahism, primind numele Sofia. Nefericita s-a împotrivit acestei acţiuni ilegale, strigând plină de lacrimi: „Dumnezeu vede şi va răzbuna nedreptatea aceasta!"

Astfel, sub pretextul unei posibile revolte în societate (din cauza lipsei unui moştenitor legal), a avut loc o fărădelege nemaivăzută în Rusia. Probabil că aceasta a şi fost una din cauzele principale ale încetării dinastiei Ruricilor şi ale revoltelor apărute în statul rus de atunci.

După tunderea în monahism, Marea principesă a fost dusă, sub pază, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Suzdal. Ea însă nu s-a împăcat cu această idee imediat şi a plâns foarte mult. După un timp, acceptând voia lui Dumnezeu, s-a obişnuit cu ideea şi i-a iertat pe toţi. Alungând din suflet visurile şi obişnuinţele, ea şi-a găsit mângâierea şi împăcarea în rugăciunea fierbinte.

Mitropolitul Varlaam a denunţat ilegalitatea desfacerii primei căsătorii a lui Vasile al III-lea. Pentru aceasta, a fost silit să-şi părăsească scaunul de ierarh, pentru prima oară în istoria Rusiei, şi să meargă la o mănăstire îndepărtată. Cuviosul Maxim Grecul a luat, de asemenea, apărarea principesei Solomonia, fiind pedepsit pentru aceasta prin oprire de la slujire şi prin întemniţare. Patriarhii răsăriteni au judecat, la rândul lor, acest fapt, iar Patriarhul Ierusalimului, Mar-cu, a prezis că din viitoarea căsnicie se va naşte un „prunc crud", care va umple Rusia de sânge şi grozăvii. Istoria cunoaşte numele acestui urmaş: Ivan cel Groaznic. Cel de-al doilea fiu al lui Vasile Ioanovici cu Elena Glinskaia - Iuri - s-a dovedit a fi fără minte (bolnav psihic).

Printre cei care i-au vorbit deschis principelui despre fărădelegea lui au fost şi călugărul Vasian, fiul principelui lituanian Ioan Patricheev, precum şi principele Simeon Kurbski.

Conform altor izvoare istorice, Marea principesă a oprit singură toate intrigile şi bârfele de la curte. Văzând că nu are binecuvântare de la Dumnezeu pentru prelungirea dinastiei şi nedorind să se continue certurile, Solomonia Iurievna i-a cerut soţului voie să părăsească tronul şi să meargă la mănăstire.

Intr-un fel sau altul, monahia Sofia a devenit model de evlavie creştinească, după cel al primilor monahi ai Bisericii lui Hristos. Părăsind lumea, Sofia a căutat cu tot sufletul spre împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 33). Rugăciunea neîncetată, citirea cuvântului lui Dumnezeu şi truda permanentă, până la istovire, îi ocupau timpul petrecut în mănăstire şi au ajutat-o să ajungă la desăvârşire. Monahia purtătoare de cunună nu se scârbea nici de cele mai grele şi murdare munci. De exemplu, ea a săpat, de una singură, o fântână pentru mănăstire.

Binecredincioasa principesă s-a sfârşit, în pace, pe 16/29 decembrie 1542. Cronica mănăstirii spune: „Trăind cu mulţumire, în mod evlavios s-a mutat la Domnul."

Pentru pântecele său uscat Domnul i-a dat cu mărinimie alesei Sale „rodire multă întru cele duhovniceşti", a îmbogăţit-o cu daruri multe. Asemenea felului în care femeia naşte pruncii în chinuri, iar după aceea uită necazul şi durerea, de bucurie, la fel şi sufletul ascetei, care a luptat cu patimile, a dobândit virtuţi creştine înalte. Ele pot fi numite, pe bună dreptate, copiii duhovni ceşti ai Cuvioasei Sofia. Chiar şi acum ea are parte de fericire negrăită în cămările Tatălui nostru Ceresc.

Astfel, cu Cuvioasa Sofia s-au împlinit cuvintele biblice: Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă, tu, care nu te-ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite decât ai celei cu bărbat, zice Domnul (Isaia 54,1).

Vestea despre sfinţenia maicii s-a răspândit rapid în întreaga Rusie. Principele Andrei Kurbski, în scrisoarea sa către Ivan cel Groaznic, o cinstea ca pe o sfântă. Soţia lui Teodor, împărăteasa Irina Teodorovna, a trimis în dar la mormântul ei un acoperământ de catifea, cu chipul Mântuitorului şi al unor sfinţi. Evlavie pentru Cuvioasa Sofia avea şi ţarul Vasile Şuiski.

După mutarea la Domnul, principesa de la Suzdal nu a lăsat fără purtare de grijă oraşul şi aşezământul său. In vremurile de ocupaţie străină, în anul 1609, conducătorul detaşamentelor poloneze, Lisovski, a ocupat oraşul Suzdal, inclusiv mănăstirea Cuviosului Eutimie. Atunci când ocupantul s-a apropiat de turnurile mănăstirii, a fost oprit de o vedenie. Cuvioasa Sofia i s-a arătat, în rasă monahală, cu o lumânare aprinsă în mâini. Cu acea lumânare, ca şi cu o torţă, ea îi dădea foc conducătorului militar polonez. Acesta s-a speriat atunci foarte tare, suferind ulterior de paralizie la mâna dreaptă. El a plecat din oraş, jurându-se că nu va mai face pră păd acolo. Alţi ofiţeri polonezi au fost, de asemenea, pedepsiţi cu diferite boli.

Au trecut veacurile, dar la Mănăstirea Pokrovski din Suzdal nu au încetat să vină pelerini din toate părţile Rusiei. Urmare a rugăciunilor cuvioasei, credincioşii primeau vindecare de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Cronicarul din Suzda-lul secolului XVIII, portarul Anania Feodorov, în lucrarea sa Compendiu istoric despre de Dumnezeu păzitul oraş Suzdal, a notat mai bine de 20 de mărturii ale vindecărilor de orbi, de surzi, de lipsiţi de minte, de slăbănogi etc. Minunile aveau loc chiar la mormântul binecredincioasei principese Sofia1. De aceea, patriarhul Iosif l-a binecuvântat pe arhiepiscopul Serapion să slujească parastase la mormântul cuvioasei.

La mijlocul secolului XVIII s-a pus problema canonizării sfintei. Icoana ei, pictată încă din secolul XVII, s-a păstrat până în zilele noastre şi este cu adevărat făcătoare de minuni. Mai târziu, în secolul XIX, arhiepiscopul Serapion de Suzdal şi Tarusk a compus texte liturgice în cinstea cuvioasei, în Mineiele manuscrise aceasta este numită „Sfânta şi dreapta principesă Sofia, monahia din Mănăstirea Pokrovski, făcătoare de minuni", în sfârşit, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, numele ei a fost inclus în calendarul bisericesc ortodox din anul 1916. Anii de prigoană care au urmat nu au fost prielnici canonizării celor care au bineplăcut Domnului. Cu toate acestea, în 1984, printr-un decret special al Patriarhului Pimen al Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă cinstea pe Cuvioasa Sofia în rândul sfinţilor cu cinstire locală ai ţinutului Vladimir-Suzdal.

Rămăşiţele cinstite ale cuvioasei se aflau sub lespedea gropniţei aşezământului Pokrovski de 453 de ani. Odată cu renaşterea vieţii monahale, cinstirea binecredincioasei principese s-a înnoit. Pe 14 august 1995, moaştele sale vindecătoare au fost ridicate din mormânt, fiind mutate în Catedrala Pokrovski.

Pomenirea cuvioasei se face de două ori pe an: la 16 decembrie şi la 1 august. Cronica mănăstirească se completează cu noi şi noi mărturii despre vindecările şi semnele făcute după rugăciunile Sfintei Sofia.
 sursa http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-sofia-suzdal-147006.html



















si noaptea tarziu...Vladimir!









2 comentarii:

  1. Dna Doina. Sunt Raluca. Va mulțumim pentru acest jurnal. E minunat.Vă rog sa mă sunați ca mi.e dor de dvs și de toți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur.Am sa te sun imediat cum ajung in tara.Acum sunt...in Israel!Dragostea lui Dumnezeu este Mare!Si darurile Lui ma copleșesc.Israelul a fost unul din cadourile primite de ziua mea.Cand ne-am despărțit nu stiam ca urmeaza sa plec!

      Ștergere