Doar cateva minute despart ziua aceasta de cea care deja vine. O simt atat de aproape incat imi vine sa ridic ochii de la tastatura calculatorului si sa o salut. Suntem singure: eu, ziua ce sta sa plece (unde pleaca zilele cand pleaca?) si ziua ce urmeaza sa se nasca acum... Am citit miezonoptica, dintr-un punct de vedere m-am pregatit pentru "Iata, mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednica este cea pe care o va afla lenevindu-se..." dar nu pot sa nu ma intreb cat de pregatita sunt pentru raspuns bun la intrebari. Am plans. Dumnezeu mi-a dat lacrimi si aduceri aminte de rautatile facute si amintirea lor ma face sa ma infiorez si sa ma intreb cat de pregatita sunt? Cat am facut pentru iertarea pacatelor mele? Este nevoie oare de o cantitate de bine pe care sa-l faci sau e suficienta pocainta talharului in ultima clipa?
Imi amintesc o discutie cu duhovnicul meu, asezati pe scaune in catedrala, acum cativa ani, plangand il intrebam daca sunt iertate total pacatele mari si sfintia sa a zis cu vorbele lui David "Stropi-ma-vei cu isop si ma vei curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma vei albi", dar cred ca iertarea lui Dumnezeu nu poate veni doar pentru regretul meu si nici macar pentru lacrimile mele care pot ascunde in ele mult egoism, cred ca iertarea lui Dumnezeu poate veni doar daca pe langa pocainta eu implinesc poruncile evanghelice. Si le implinesc? Prea putin!
E noapte torida. Afara sunt multe grade... Eu stau sub aerul conditionat si scriu. Intr-o casa mare care nici macar nu-mi trebuie atat de mare. Nici nu trebuie sa inchid ochii ca vad cersetorii care nemancati, nespalati, reazema cladirile incinse de arsita. In spitale multi oameni sunt in suferinta si nu au pe nimeni sa le intinda o cana cu apa. Exact acum un an eram cu mama in spital si stiu cate femei paralizate erau singure si tipau, cele care puteau vorbi, pentru ca erau si unele care nu puteau s-o faca, si nimeni nu le auzea... In gara poate sunt oameni care nu au unde dormi. Ieri am postat pe facebook o fotografie cu un copil care sugea la o catea. Perfect constient ca e sursa lui de hrana. Atata saracie! Tanti Dumitra traieste cu o multime de copii, fetele ei si nepoatele, nepotii, intr-o casa in care ploua prin acoperisul stricat... Tanti Dumitra e o femeie simpla, cu doar cateva clase, care vine zilnic la manastirea mea pentru slujba: iarna, vara, ce importanta are anotimpul? Ea vine pentru a vorbi cu Dumnezeu. Si vorba ei este continua. E atat de serioasa si de inalta duhovniceste, incat ma gandesc ca locul ei este deja ales la Domnul si o asteapta. Atatia ani de suferinte de tot felul, de incercari pe care vad ca le depaseste minunat. In primavara asta a plouat mult, intr-un timp, mie imi ingheta inima stiind ce dezastru poate sa fie casa ei, dar ea cu una din fiice venea cu umbrela ei batrana ca si ea, cu spite rupte, la biserica, la sfanta liturghie, zi de zi... nimic nu-i tulbura drumul si rugaciunea. Cu ajutorul Maicii Domnului o parte din bani s-au strans pentru acoperis si maine ar trebuie sa inceapa lucru la casa, dar... cate nevoi materiale mai are... De ce nu am puterea sa ies din casa si sa caut pe cei care au nevoie de sprijin? E mult egoism si multa comoditate. E atat de bine in casa mea racoroasa! Si poate pe masura acestui bine va fi raul Dincolo.
Imi amintesc o discutie cu duhovnicul meu, asezati pe scaune in catedrala, acum cativa ani, plangand il intrebam daca sunt iertate total pacatele mari si sfintia sa a zis cu vorbele lui David "Stropi-ma-vei cu isop si ma vei curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma vei albi", dar cred ca iertarea lui Dumnezeu nu poate veni doar pentru regretul meu si nici macar pentru lacrimile mele care pot ascunde in ele mult egoism, cred ca iertarea lui Dumnezeu poate veni doar daca pe langa pocainta eu implinesc poruncile evanghelice. Si le implinesc? Prea putin!
E noapte torida. Afara sunt multe grade... Eu stau sub aerul conditionat si scriu. Intr-o casa mare care nici macar nu-mi trebuie atat de mare. Nici nu trebuie sa inchid ochii ca vad cersetorii care nemancati, nespalati, reazema cladirile incinse de arsita. In spitale multi oameni sunt in suferinta si nu au pe nimeni sa le intinda o cana cu apa. Exact acum un an eram cu mama in spital si stiu cate femei paralizate erau singure si tipau, cele care puteau vorbi, pentru ca erau si unele care nu puteau s-o faca, si nimeni nu le auzea... In gara poate sunt oameni care nu au unde dormi. Ieri am postat pe facebook o fotografie cu un copil care sugea la o catea. Perfect constient ca e sursa lui de hrana. Atata saracie! Tanti Dumitra traieste cu o multime de copii, fetele ei si nepoatele, nepotii, intr-o casa in care ploua prin acoperisul stricat... Tanti Dumitra e o femeie simpla, cu doar cateva clase, care vine zilnic la manastirea mea pentru slujba: iarna, vara, ce importanta are anotimpul? Ea vine pentru a vorbi cu Dumnezeu. Si vorba ei este continua. E atat de serioasa si de inalta duhovniceste, incat ma gandesc ca locul ei este deja ales la Domnul si o asteapta. Atatia ani de suferinte de tot felul, de incercari pe care vad ca le depaseste minunat. In primavara asta a plouat mult, intr-un timp, mie imi ingheta inima stiind ce dezastru poate sa fie casa ei, dar ea cu una din fiice venea cu umbrela ei batrana ca si ea, cu spite rupte, la biserica, la sfanta liturghie, zi de zi... nimic nu-i tulbura drumul si rugaciunea. Cu ajutorul Maicii Domnului o parte din bani s-au strans pentru acoperis si maine ar trebuie sa inceapa lucru la casa, dar... cate nevoi materiale mai are... De ce nu am puterea sa ies din casa si sa caut pe cei care au nevoie de sprijin? E mult egoism si multa comoditate. E atat de bine in casa mea racoroasa! Si poate pe masura acestui bine va fi raul Dincolo.
''La ziua cea infricosata gandind suflete al meu, privegheaza, aprinzand candela, cu undelemn luminandu-o, ca nu stii cand va veni la tine glasul ce va zice: Iata Mirele. Vezi dar suflete al meu, sa nu dormitezi, caci vei ramane afara batand ca cele cinci fecioare. Ci, in priveghere asteapta, ca sa intampini pe Hristos cu undelemn de ungere, si-ti va da Tie camara cea dumnezeiasca a slavei Sale."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu