Reintalnirea cu Parintele Vasile

Orice as fi facut dimineata imi sunau mereu in minte versurile aceste:"Reinfloreste lemnul portii/Pe unde pleci,pe unde vii,/In fata dragostei si-a mortii,Noi toti redevenim copii." Ele se amestecau usor cu sfasietoarea declaratie a Demonului lui Lermontov, constatand ca desi au trecut atitia zeci de ani  o stiu in mod de neinteles...Totul se ducea in zona aceea de durere fara posibilitate de inseninare.Ma gandeam ca asa va fi toata ziua si deja resemnata cautam poezia s-o citesc...

Dar Dumnezeu, uneori nu vrea tristetea mea.Dumnezeu, exact ca aseara, nu ma lasa.

Sa va povestesc.Aseara am luat grabita doua farfurii de pe suportul de pe chiuveta sa le pun in dulap si neatenta, am simtit cum farfurile imi scapa din maini.Erau niste farfurii foarte frumoase dintr-un set preferat de mine si chiar mi-a parut rau vazand ce se intampla si am strigat cu voce tare, din toata inima:

-Doamne!

In acel moment am prins din cadere o farfurie si alta am vazut-o cazand, rostogolindu-se pe podea.Cu minte am gandit ca se va sparge in mod clar, podeaua nefiind acoperita cu nimic, dar aplecandu-ma sa o iau , am vazut ca nu era nici macar ciobita!

Ca totdeauna Dumnezeu nu ne lasa.

Imi este jena, intr-un fel! Era un fleac si nu merita sa-l chem in ajutor pentru doua farfurii, dar Dumnezeu pana si in lucrurile mici ne ajuta, dar in cele mari!

Dumnezeu nu vroia ca eu azi sa fiu topita de tristete.Oricat de tabacita ar fi inima mea, uneori nici ea nu poate sa mai duca.

Pentru azi, Dumnezeu randuise  reintalnirea cu parintele Vasile.

Azi a venit Parintele Vasile! Port inca pe cap atingerea mainii sale, cand m-a binecuvantat.Si m-a lasat sa-i sarut mana! 

Stiti ce mare lucru e sa saruti mana unui preot? Mare, imens lucru.In general preotii isi trag mana  din smerenie si foarte rar sarut mana sfintita a unui preot...Iubesc acest lucru.Si-mi este tare drag parintele Vasile.Are in ochi sclipiri atat de frumoase si atata bucurie pe chip incat transforma ziua cu totul.Astazi e sarbatoare.

Parintele  Vasile este acel preot despre care am mai scris, cel care slujeste la Manastire la Jiet, manastire ctitorita de sfintia sa, aflata la cativa kilometrii de Petrila.Din cand in cand, Dumnezeu il aduce aici unde oamenii il asteapta cu bucurie,cu iubire, cu probleme...
Sunt ani de zile de cand a plecat, ar fi putut sa stearga cararile pe care a umblat, dar Parintele, pentru binele nostru, din cand in cand vine spre noi.Scriam" Calugarii nu sunt prietenii mirenilor, dar ei sunt luminile noastre" si parintele e lumina in care eu ma vad si privindu-ma langa sfintia sa, tocmai pentru ca are iubire, ma plac cum sunt, ma impac cu mine, cu neputintele mele, dar o impacare care nu duce la lenevie ci dimpotriva, la mai multa lucrare, la mai multa atentie.

-Cum sa facem ca in rugaciune sa nu ne risipim?

A plecat capul si privirea  spre mainile sale aflate pe genunchi si a raspuns cu voce inceata :

-Lipindu-ne de Dumnezeu! Daca ne lipim de Dumnezeu nu ne risipim.

Am constatat ca dintre toate discutiile pe care le am cel mai confortabil ma simt in dialogurile pe care le am cu preotii.Oricat de mult am citit, oricat am ascultat pe altii vorbind, predici, zeci, sute de predici,cel mai bine ma simt stand alaturi de calugari, preoti, maici, calugarite si intrebandu-i tot ce nu stiu, tot ce nu inteleg...Vorbim o limba pe care care ne face frati,ne gandim la aceleasi lucruri, dincolo de cele lumesti:cum sa ne mantuim, unde gresim, cum sa facem milostenia...

-Da, milostenia este un lucru foarte mare, dar aveti grija sa nu cadeti prada speculantilor, celor care fac acest lucru pentru folosul altora.Cat vrei sa-i dai? 1 leu, atat, sau poate ii dai 10 lei altuia care cu adevarat are nevoie.Sfantul Ioan Gura de Aur zice"sa asude banutul tau in mana ta pana il dai cui are nevoie de el".In toate, urmati calea de mijloc, calea imparateasca.

„Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greseală atunci când certăm pe unul sau pe altul ! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi !”(Părintele Arsenie Papacioc)

Deci, eu ma "folosesc" de parintele Vasile si de ceilalti, sfintiile sale ma rabda si  sfantul duh ii rasplateste.

Acum la ora la care scriu, parintele e deja departe, vor mai trece multe luni pana cand ne vom revedea.Dar ce-mi trebuie mai mult decat Dumnezeu imi da?Si, adevarul e, ca darurile primite sunt mari.

Il vad cu ochii inimii, asa cum era acum cateva ore, linistit, zambitor,asezat parca pentru un lung timp de discutie, desi era doar in trecere.Din amabilitate, din iubire, nu a aratat niciun moment ca se grabeste, desi se grabea, nici familia la care era nu au parut deranjati de prezenta mea, desi in mod clar il asteptasera cu mai multa nerabdare decat am avut eu, inimile lor erau pline doar de atentii pentru mine, atentii pe care nu le maritam, dar care au fost iar o lectie de smerenie pe care am primit-o, ca sa-mi vad egoismul, individualismul,mandria, patimile cu care ma lupt si nu reusesc sa le infrang.

Am plecat intr-un tarziu, cu greu am plecat, mana parintelui s-a oprit iar pe capul meu, m-am ridicat putin si i-am oprit-o cu sfiala cu care ating lucrurile sfintite, parintele m-a inteles si m-a lasat sa o sarut stiind ca in felul acesta mai curat din noroiul sufletului meu.Au trecut multe ore de atunci, dar inca simt atingerea mainii pe crestet si inca am pe retina chipul sfintie sale.

In aceste ore s-au intamplat multe lucruri, unele bune, altele mai gri...dar eu pastrez peste toate, acea bucurie a reintalnirii de astazi cu Parintele Vasile si toate acele vorbe pe care mi-le-a spus, pe unele le-am scris, pe altele nu, intelegand ca ele sunt doar pentru mine.

Sigur, inca mai suna in inima mea"reinfloreste lemnul portii/pe unde vii pe unde pleci"...ele versurile, se amesteca cu versurile unui cantec ascultat la un concert caritabil "dragostea e tot ce ramane dupa atata vant si ploi/inima imi spune ca v-om ramane doar noi doi/dragostea e tot ce ramane /ea m-aduce inapoi/si vindeca durerea ce ne leaga pe amandoï", cu declaratia demonului care vroia sa lase tot si ura si vesnicie pentru iubirea unei femei...

Dar ele, la ora aceasta toate aceste lucruri care lipsesc din viata mea,linistea perfecta a casei mele, lipsa  copiilor,sunt  intr-un fel suportabile,asa cum suportabila e ploaia care imi spala geamurile...numai lipsa lui este la fel de puternica si de dureroasa ca in minutul in care am trait-o prima data.Si orice as face, nu pot sa ma impac cu ea!
Dar urmeaza somnul si somnul e  o binecuvantare.