Asa simt astazi.Nevoia de a zambi.Poate este un filon de veselie in soarele acesta de primavara care soseste incet, incet, hotarata sa ne prinda nepregatiti:cu cizme grele in picioare, cu fular gros si caciula pusa pe fruntea transpirata.
Poate sunt de vina glumele pe care de ieri seara le tot citesc pe internet, poate e doar bucuria ca am revazut pozele din Ucraina...Dar e ceva in inima mea astazi mai altfel! Astazi as vrea sa ma ridic si sa plec pe strazi, sau nu pe strazi...in parc sau la cimitir la Grig...sa impart cu el ceva din bucuria zilei si linistea lui.Astazi nu vreau sa ma gandesc la nimic rau sau urat.Astazi nu vreau sa ma gandesc decat la cat de mult am gresit intristand unele persoane din viata mea.
In ultimii ani am trait impartind totul si lacrima si banutul si rasul cu cei de langa mine nou sositi, cu cei care efectiv au tras sa fie langa mine si inconstient am intors spatele la foarte multi oameni pe care ii cunoscusem inainte de moartea lui Grig.Nu mi-am impus un doliu de 1 an sau de trei sau de cinci.Dar am trait acest doliu intr-un mod propriu, specific nebuniei din inima mea.Au aparut oameni noi, au aparut persoane care aveau nevoie de mine, unele de care ma sprijineam eu,viata s-a umplut intr-un fel si oamenii vechi au ramas undeva intr-o alta viata, o viata pe care eu nu o mai traiesc.Azi am gasit pe facebook niste cuvinte extraordinar de frumoase.Nu stiu ale cui sunt, dar le reproduc :
,,Pentru a cunoaşte oamenii din viaţa ta, poate că ar trebui uneori să le întorci spatele, ca să vezi cine va veni să afle motivul purtării tale şi cine se va dovedi nepăsător. Poate că ar trebui să pleci într-o zi ca să vezi cine va încerca să te oprească, cine va veni după tine şi cine te va lăsa să pleci.
Poate că ar trebui să le spui într-o zi adevăruri care nu plac auzului ca să vezi cine va aprecia sinceritatea ta şi cine va pune orgoliul mai presus de tine.
Poate că ar trebui să le spui un secret ca să vezi în cine poţi avea încredere şi cine te va trăda.
Poate că ar trebui să-i refuzi atunci când îţi cer ceva, ca să vezi cine ţi-a fost alături necondiționat şi cine din interes.
Poate că ar trebui să mai şi greşeşti uneori ca să vezi cine te va ierta, cine te va judeca şi cine va renunţa la tine.
Poate că ar trebui să arăţi într-o zi că nu mai ai nimic de oferit ca vezi cine îţi va rămâne alături şi cine va pleca.
Poate că ar trebui să apari într-o zi diferit ca să vezi cine te va accepta şi cine te va abandona.
Poate că ar trebui să-i uiţi pentru un timp, ca să vezi cine te va căuta şi cine te va uita…"
Am facut toate acele lucruri care sunt scrise aici.Am intors spatele.Nu am raspuns la telefon.De foarte multe ori am respins apeluri telefonice tocmai pentru ca vedeam cine ma cauta si am uitat mai tarziu sa sun inapoi.Si au trecut ore lungi, zile, saptamani, luni...Unii au venit dupa mine.Au revenit cu telefonul, au dat mesaje, nu m-au certat, nu m-au judecat in fata, au acceptat modul meu de a trai si lucrurile au ramas intre noi ca si inainte.Unii au obosit si acum imi zambesc cu condescendenta cand ne vedem.Am refuzat sa mai dau bani neconditionat .Unii s-au suparat, s-au considerat furati, exact ca in bancul acela:Un om bogat dadea mereu bani unui cersator si dupa ani intregi de milostenie, intr-o zi ii spune:
-De acum nu pot sa-ti mai dau.Copilul meu pleaca la facultate si imi trebuiesc bani pentru el.
Auzind aceasta cersatorul isi zice:
-Ia uite, isi trimite copilul la scoala pe banii mei!
Am gresit fata de ei.Am fost vinovata de mii de fapte care pareau acte de uitare si abandon.Am facut toate aceste lucruri.
Nu le-am facut ca sa incerc pe nimeni.Le-am facut pentru ca asa am fost eu, atat mi-a ajuns mie timpul pentru ei.Si recunosc am fost un om binecuvantat de Dumnezeu cu prieteni.Ei, mare parte dintre ei, au ramas langa mine.Au fost cu mine la inmormantarea lui Grig in toate acele lucruri marunte, de la pusul doliului pana la ridicare crucii lui.Au fost cu mine la parastasele lui.Au fost cu mine la examenele copiilor mei.Au fost cu mine la nunta lui Andrei.Au umplut biserica Domnita Balasa din Bucuresti.Poza noastra de grup din fata bisericii este atat de mare incat suprinde pe toata lumea.Au fost 148 de persoane!Si multi dintrei ei au fost oamenii cu care eu am vorbit tot mai putin...
Prietenia este un dar enorm.Eu l-am primit!
Dar prietenia este ceva care trebuie si daruit .Am citit randurile minunate gandindu-ma la cei carora eu le-am facut toate acestea si m-am rusinat.
Astazi prietena mea Ana Cojocaru implineste 56 de ani.Recunosc ca ieri m-am gandit la ea nesigura daca ziua ei a fost pe 2 sau va fi pe 5 februarie.Efectiv am uitat.Ana pleca des din tara si eu sunt tare distrusa cand ea pleca, iar cand vine uit sa o sun, nu fac socoteala timpului scurs de la ultima intalnire si atunci e ca si cand ieri am vazut-o.Ana ne face gogosi, Ana imi face tochitura, Ana imi face mamaliguta...tot ce imi doresc, Ana imi gateste.Si cand am fost bolnava tot Ana a venit in miez de noapte sa -mi aduca medicamente.Am sunat-o razand sa o felicit, pentru ca facebook-ul mi-a spus acum o ora ca e ziua ei.Si mi-a spus:
-Ii ziceam lui Marian ca mi-e dor de tine de mi-se rupe sufletul!
M-a bucurat dar m-a si intristat.Pentru ca ar fi trebuit sa ma gandesc mai mult la cei carora chiar le pasa de mine, la cei pe care incostient i-am incercat ca prieteni, au trecut "testele"si nu i-am anuntat.
Nu cred ca am sa mai fiu vreodata omul care am fost, nu voi mai bate aceleasi poteci , nu voi mai sta la aceleasi mese,nu voi mai urca in aceleasi avioane avand destinatii pur turistice...nu imi doresc acest lucru, nu ma mai reprezinta, dar ei, raman in inima mea si in rugaciunea mea permanent pentru ei si asta mi-i tine mai aproape ca orice.
Nu mai lupt decat cu un singur gand(sigur de la vrajmas) sa merg in biserica purtand o palarie cu bor mare, rosie.Si sa merg asa la spovedit! Sa vad...ma bate ?
V-am spus , astazi haideti sa zambim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu