In fata dragostei si-a mortii...

Din toate sentimentele pe care omul le traieste nimic nu e ca iubirea.Ea este ceva care te face sa ramai tanar, cea care te porneste la drum fara sa socotesti daca poti face un lucru sau nu, daca trebuie pentru celalalt, nimic nu e prea mult.Ploaie? Viscol?Soare torid?Noapte?

Fie ca e vorba de copilul tau, fie ca e vorba de femeia ta sau barbatul tau, sentimentele de iubire sunt lafel de coplesitoare.Nu ai iubirea celuilalt, nu ai nimic.Poate daca e vorba de copil, da, poti iubi fara sa astepti ceva in loc, dar un barbat, o femeie, o iubesti asteptand in loc macar bucuria cu care el/ea iti primeste sentimentul!Macar atat!Nu stiu de ce scriu despre iubire!Pentru ca m-a impresionat poezia pe care am transcris-o:

Reinfloreste lemnul portii/

Pe unde pleci,pe unde vii,/

In fata dragostei si-a mortii,/

Noi toti redevenim copii...

Si uite pleci fara nadejde/Si mi te rupi adanc din piept/Si carnea mea imbatraneste/Cu-ntregul timp cat te astept.

Am fost la cimitir.Acolo poti vedea iubirea!In fata mormintelor lor acolo verifici iubirea pe care ai avut-o si pe care poate o mai ai. 

Reinfloreste lemnul portii /Pe unde treci, pe unde vii....

Si carnea mea imbatraneste/Cu-ntregul timp cat te astept...

Am trecut citind pe cruci" Pasii care trec, urme care raman'', in urma acelui om a ramas o femeie care se lupta cu viata asa cum o randuisera ei pentru amandoi si acum o traieste doar ea cu zbucium pentru amandoi., crescand doi copii, tinand o firma, facand parastase si iubind."Din valtoarea vietii in pacea lui Dumnezeu", scrie pe crucea lui Dumitru, valtoarea vietii lui s-a potolit, el a ajuns la liman si ea...ca si cealalta a ramas traind o viata care nu-i mai aduce mari bucurii."A muri inseamna a te muta intr-o stea," scrie pe crucea lui Grig si steaua lui e nu numai steaua lui David ci si  inima noastra in care el s-a mutat poate mai mult decat a fost cat a trait.

A dat iarba in cimitir...Reinfloreste lemnul portii pe unde sufletele lor trec asteptandu-ne sa ne intoarcem, chiar si numai pentru putin, pentru o aplecare pe crucea lor, un sarut pe marmura rece, raceala ce mie imi aminteste mereu fruntea lui asa cum era inainte sa-l acoper ca o mama, ca o sotie, ca o iubita pentru ultima oara...Si gestul acesta de a imbratisa in locul lor o cruce este o dovada ca  " in fata dragostei si-a mortii/cu toti redevenim copii."

Reinfloreste lemnul portii

Pe unde pleci,pe unde vii,

In fata dragostei si-a mortii,

Noi toti redevenim copii.

Norocul vesnic sa te bata

Ca iar ma simt adolescent,

Traind o lectie uitata,

Incorigibil repetent.

Si uite pleci fara nadejde

Si mi te rupi adanc din piept

Si carnea mea imbatraneste

Cu-ntregul timp cat te astept.

Si cand te-ntorci din intamplare

In fata ta ma plec umil

Si cu-o mirare foarte mare

Te vad si redevin copil.

Imi esti cand sora si cand mama,

Iar cand te pierd esti fata mea,

Mereu tacerea mea te cheama,

Mereu tu esti altcineva.

Pe drumul meu podit cu zaruri,

La intersectii mai raman,

Ca un copil ce-asteapta daruri,

Dar toti ceilalti il cred batran.

Sunt cel ce mai nimic nu stie

Din tot ce-i aducea folos,

Iubirea e-o copilarie

Din care-nvat sa mor frumos.

(Adrian Paunescu)